ICCJ. Decizia nr. 3440/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3440/2014
Dosar nr. 10126/2/2011
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional - Direcţia Patrimoniului Cultural şi Direcţia Monumente Istorice, Arheologie, Peisaje Culturale şi Zone Protejate şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, anularea Adresei nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010 şi a tuturor actelor ce stau la baza acesteia, anularea tuturor deciziilor şi documentelor, inclusiv a celor subsecvente evocate în adresa contestată, cu consecinţa încuviinţării desfiinţării sale, ca efect al admiterii contestaţiei reclamantei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului teren şi construcţii situat în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, sector 1, imobil ce nu era nominalizat pe lista documentelor istorice prevăzute de legea specială şi care se afla într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care, la data de 21 noiembrie 2008, a înaintat Serviciului Monumente Istorice din cadrul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, documentaţia privind desfiinţarea construcţiilor.
Ulterior, prin Adresa nr. 14676/SMI din 30 ianuarie 2009, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti a comunicat reclamantei că în şedinţa din 21 septembrie 2009 a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice s-a hotărât respingerea propunerii de desfiinţare a construcţiilor.
Împotriva acestei măsuri reclamanta a formulat contestaţie, iar prin adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, Ministerul Culturii prin Direcţia Patrimoniului Cultural i-a comunicat că în urma analizei efectuate, la 16 martie 2009, Comisia Naţională a Monumentelor Naţionale şi-a exprimat dezacordul privind desfiinţarea imobilului în cauză şi a avansat posibilitatea luării în considerare a clasării acestuia ca monument istoric a construcţiei cu denumirea „M.Ş.” aparţinând respectivului imobil.
Ca urmare, a fost întocmit dosarul de clasare, iar în urma avizului MCPN nr. 310/E/2009 s-a emis Ordinul nr. 2259/2010 privind clasarea „casei M.Ş.” ca având regim monument istoric, protejată prin Legea nr. 422/2001, documente anexate în copie la răspunsul primit.
În concluzie, reclamanta a invocat încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 41 din Constituţia României şi a dispoziţiilor CEDO, prin atingeri arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor garantate prin convenţie.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei plângerii prealabile ce determină prematuritatea şi inadmisibilitatea cererii şi excepţia tardivităţii formulării cererii în raport cu data când actele au fost emise şi faţă de dispoziţiile Legii contenciosului administrativ referitoare la termenul înăuntrul căruia se poate exercita plângerea prealabilă.
Pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 şi care curge de la data de 29 noiembrie 2010; excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional întrucât adresa a cărei anulare se solicită nu reprezintă un act administrativ, ci răspunsul competent şi deplin justificat al acestei autorităţi publice.
La data de 20 iunie 2012, reclamanta a depus cerere precizatoare prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a soluţiona contestaţia formulată împotriva soluţiei de respingere a propunerii de desfiinţare a construcţiilor situate în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, sector 1, cu consecinţa:
a) obligării M.C.P.N. de a soluționa contestația, în ipoteza în care instanța, în urma probelor administrate, va constata ca M.C.P.N. nu s-a pronunțat si nu a soluționat contestația reclamantei.
b) anularii măsurii respingerii contestației având ca efect admiterea acesteia şi încuviințarea desființării imobilului sus menționat, în ipoteza în care instanța, în urma probelor administrate va constata ca M.C.P.N. a respins contestația;
În subsidiar, a solicitat să se constate nulitatea Ordinului M.C.P.N. nr. 2259 din 12 mai 2010 de clasare a imobilului.
Totodată, a arătat că nu se poate considera că ar fi primit răspuns prin adresa nr. 4081 din 29 noiembrie 2010 la contestația având ca obiect respingerea cererii sale iniţiale de desfiinţare a construcțiilor, continuând să aştepte soluționarea ei, motiv pentru care nu a introdus cererea în termenul de 6 luni, ci la finele termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, când, prin comunicarea acestei adrese, a luat cunoștință de fapt că autoritatea administrativă nu intenţionează să rezolve contestaţia formulată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 851 din 27 februarie 2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti, respingând acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte capătul unu al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, respingând acest capăt de cerere având ca obiect refuz soluţionare cerere, ca fiind tardiv formulat.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile în ceea ce priveşte capătul doi al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, respingând acest capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii Ordinului Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2259 din 12 mai 2010, ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a comunicat reclamantei aspecte privind procedura de clasare a imobilului în litigiu ca monument istoric, precizând că imobilul are regim de monument istoric, fiind protejat prin prevederile Legii nr. 422/2001.
Prima instanţă a reţinut, având în vedere conţinutul acestei adrese, că aceasta reprezintă refuzul pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de a emite avizul pentru desfiinţarea construcţiei din str. Nicolaie Iorga, fiind actul de voinţă prin care acest pârât a soluţionat nefavorabil cererea reclamantei de avizare a desfiinţării construcţiei, refuz asimilat unui act administrativ unilateral, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Hotărârea Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice nu reprezintă decât un punct de vedere al acestei comisii, fără consecinţe juridice, care nu are natura unui act administrativ, întrucât avizul privind desfiinţarea construcţiei era în competenţa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, şi nu al acestei comisii.
Aşa fiind, a reţinut că aprecierile reclamantei referitoare la necesitatea soluţionării de către pârâte a contestaţiei formulate împotriva hotărârii Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice sunt neîntemeiate, întrucât în competenţa de soluţionare a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional era cererea reclamantei de avizare a desfiinţării construcţiei şi nu contestaţia împotriva hotărârii Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice care nu este reglementată în vreo normă specială şi nu se încadrează în dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea comisiei regionale nu are caracterul unui act administrativ.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că obiectul primului capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, îl reprezintă refuzul pârâtelor de soluţionare a cererii reclamantei de eliberare a avizului necesar obţinerii autorizaţiei de desfiinţare a construcţiei din Bucureşti, str. Nicolae Iorga, sector 1.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti a considerat că este întemeiată, întrucât această pârâtă nu a emis vreun refuz de soluţionare a cererii reclamantei, ci, dimpotrivă, în adresa nr. 305,1476 SMI/12 februarie 2009 exprimă o poziţie favorabilă reclamantei.
În plus, această pârâtă nu era competentă să emită avizul necesar reclamantei pentru obţinerea autorizaţiei de desfiinţare construcţie, ci pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, conform art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea 50/1991.
În raport cu soluţia dată acestei excepţii, prima instanţă nu a mai analizat celelalte excepţii invocate de pârâta Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional a Municipiului Bucureşti.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prima instanţă a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât reclamanta invocă un interes în soluţionarea prezentei cauze, urmărind să obţină desfiinţarea construcţiei a cărei proprietară este, iar pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional are calitate procesuală pasivă, fiind autoritatea care a emis atât refuzul de soluţionare a cererii reclamantei exprimat prin adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, cât şi Ordinul nr. 2259 din 12 mai 2010, contestat prin capătul doi al cererii astfel cum a fost precizată.
Judecătorul fondului a reţinut ca fiind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, astfel cum a fost precizat, faţă de nerespectarea termenului de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
În cazul de faţă, refuzul pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de a soluţiona cererea reclamantei a fost exprimat prin Adresa nr. 4081 - MI din 29 noiembrie 2010, de la comunicare acestuia către reclamantă şi până la data introducerii prezentei acţiuni trecând mai mult de 6 luni, aspect, de altfel, necontestat de către reclamantă.
Referitor la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocate de reclamantă, rezultă că pentru a putea introduce acţiunea în termenul de un an prevăzut de acest text de lege trebuie să justifice motive temeinice pentru care a depăşit acest termen.
Or, motivele invocate de reclamantă referitoare la comunicarea răspunsului în mod neprocedural şi cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în sensul că nu i-a fost soluţionată contestaţia, nu reprezintă motive temeinice, întrucât pârâtul nu fusese învestit cu o contestaţie a reclamantei care să-i fie aplicabile anumite reguli de procedură, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz pentru desfiinţarea construcţiei, pe care a soluţionat-o prin adresa din 29 noiembrie 2010.
Mai mult, în condiţiile în care în cuprinsul adresei i se precizează reclamantei şi faptul că a emis deja un ordin de clasare a acelei construcţii, astfel că pârâtul nici nu mai putea aprecia asupra emiterii avizului respectiv, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 interzicând desfiinţarea monumentelor istorice, este evident că orice demersuri ulterioare pe lângă autoritatea pârâtă sau alte autorităţi administrative nu puteau conduce la obţinerea avizului respectiv.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că reclamanta nu justifică niciun motiv pentru care a depăşit termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea cererii formulate împotriva refuzului din 29 noiembrie 2010.
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, astfel cum a fost precizat, având ca obiect constatarea nulităţii Ordinului Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2259 din 12 mai 2010, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a formulat, anterior introducerii acţiunii, plângere prealabilă prin care să solicite autorităţii publice emitente, să revoce acest act administrativ, procedură obligatorie conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta SC I. SRL (în prezent SC I.S. SRL), pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
3.1. Instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Reclamanta, prin cererea modificatoare a acţiunii introductive a investit instanţa cu solicitarea de a constata, în temeiul art. 8 alin. (1) teza finală a Legii nr. 554/2004, refuzul nejustificat al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti şi Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional de a soluţiona contestaţia împotriva soluţiei de respingere prin adresa D.C.C.P.C.N.M.B. nr. 1476/SMI din 30 ianuarie 2009 a propunerii de desfiinţare a construcţiei situată în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, sector 1.
Contestaţia a fost transmisă de D.C.C.P.C.N.M.B. sub nr. 305, nr. 1476/SMI din 12 februarie 2009 la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Faţă de această precizare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că adresa nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010 reprezintă refuzul pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de a emite avizul pentru desfiinţarea construcţiei.
Instanţa de fond, încălcând principiul disponibilităţii, a interpretat greşit şi atunci când a reţinut că primul capăt al cererii precizate îl reprezintă refuzul pârâţilor de soluţionare a cererii reclamantei de eliberare a avizului necesar obţinerii autorizaţiei de desfiinţare a construcţiei din Bucureşti, str. Nicolae Iorga, sector 1.
3.2. Hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că refuzul pârâtului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de a soluţiona cererea a fost exprimat prin adresa nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010, întrucât conduita ambelor a vătămat drepturile reclamantei prin refuzul nejustificat de soluţionare a contestaţiei.
Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerând că a intervenit prescripţia, deşi termenul de introducere a acţiunii nu putea să curgă atâta timp cât nu a fost soluţionată contestaţia.
Şi în ipoteza în care termenul de prescripţie ar fi curs, devin aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, când cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de zile de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Referitor la respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, faţă de lipsa plângerii prealabile, recurenta arată că nu era necesară o astfel de plângere.
4. Apărările formulate de intimatul-pârât Ministerul Culturii
Prin întâmpinare, se solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că judecătorul fondului a reţinut în mod corect obiectul capătului unu al cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii prescripţiei, intimatul consideră că motivele invocate nu se încadrează în noţiunea de „motive temeinice”, deoarece nu a fost investit cu soluţionarea unei contestaţii, ci cu o cerere de eliberare a unui aviz pentru desfiinţarea construcţiei.
În mod corect, prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulităţii Ordinului nr. 2259 din 12 mai 2010, faţă de dispoziţiile imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursul este nefondat.
1.1. Potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. În vederea eliberării autorizaţiei de desfiinţare a imobilului din str. N. Iorga, sector 1, în cuprinsul certificatului de urbanism din 11 martie 2005 s-a menţionat obligativitatea obţinerii unui aviz al Ministerului Culturii şi Cultelor.
Recurenta-reclamantă s-a adresat Ministerului Culturii şi Cultelor, care prin adresele nr. 1476/SMI din 30 ianuarie 2009 şi nr. 4081-MI din 29 noiembrie 2010, a respins cererea de eliberare a avizului.
Refuzul eliberării unui aviz solicitat expres în cuprinsul certificatului de urbanism în vederea eliberării autorizaţiei de desfiinţare a construcţiei poate fi atacat direct în instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Legea nu obligă partea nemulţumită să formuleze plângere prealabilă şi nici contestaţie administrativă.
Termenul de introducere a acţiunii în instanţa de contencios administrativ se calculează de la data primirii răspunsului prin care s-a refuzat emiterea avizului.
Prin urmare, obiectul acţiunii nu-l poate reprezenta obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze contestaţia împotriva soluţiei de respingere a eliberării avizului, ci însăşi soluţia de respingere a eliberării avizului, cum în mod corect a apreciat judecătorul fondului şi fără a se încălca principiul disponibilităţii părţii.
1.2. În raport de cele reţinute mai sus, termenul de introducere a acţiunii se calculează de la data comunicării refuzului de emitere a avizului.
Prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, nu sunt îndeplinite deoarece nu există motive temeinice de introducere a acţiunii peste termenul de 6 (şase) luni, dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data comunicării actului/ refuzului. Formularea unei eventuale contestaţii nu poate conduce la ignorarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, atâta timp cât norma legală obligă la formularea acţiunii direct împotriva refuzului considerat nejustificat.
Referitor la respingerea capătului al doilea al cererii ca inadmisibil, critica este de asemenea, nefondată, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, legea stipulând obligativitatea formulării plângerii prealabile anterior depunerii acţiunii în instanţă.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC I. SRL împotriva Sentinţei nr. 851 din 27 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3471/2014. Contencios → |
|---|
