ICCJ. Decizia nr. 3476/2014. Contencios. Contract administrativ. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3476/2014

Dosar nr. 7480/1/2011

Şedinţa publică de la 26 septembrie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC H.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună:

- anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei din 05 martie 2010 emisă de pârâtă;

- anularea procesului-verbal de constatare din 05 februarie 2010 întocmit de Comisia constituită la nivelul autorității pârâte;

- suspendarea executării actelor administrative anterior menţionate.

Hotărârea Curţii de Apel

Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 271 din 02 decembrie 2010, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esență, următoarele:

Pentru realizarea proiectului intitulat „Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna Drăgoieşti, județul Suceava”, reclamanta SC H.P. SRL a solicitat acordarea ajutorului financiar nerambursabil, în condiţiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD România). Cererea a fost admisă, iar reclamanta a încheiat cu Agenţia SAPARD contractul-cadru din 20 februarie 2004, prin care i s-a acordat finanţare nerambursabilă în sumă totală de 253.008,83 RON.

În vederea realizării proiectului anterior prezentat, reclamanta a solicitat oferte pentru echipamente de procesare și ambalare produse din carne. Reclamanta a primit oferte de la SC R.K. GmbH, Worstadt, Germania, K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH şi S.I.S. Spa, Italia. În urma analizării ofertelor de către Comisia de evaluare, prin raportul de evaluare din 02 aprilie 2004, a fost declarată câştigătoare societatea R.K. GmbH Worstadt, Germania, care a avut oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, respectiv 100.890 euro, fără TVA.

În urma primirii informaţiilor cuprinse în adresa Oficiului European de Luptă Antifraudă din 01 septembrie 2009, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a procedat la efectuarea propriilor verificări referitoare la modul de derulare a achiziţiei de bunuri.

Astfel, prin adresa din 14 septembrie 2009, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat date Departamentului de Luptă Antifraudă, iar acesta a emis adresa din 21 septembrie 2009, prin care a confirmat concluziile OLAF.

În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de primă jurisdicție a apreciat că procesului-verbal de constatare din 05 februarie 2010 emis de pârâtă este legal, în condițiile în care reclamanta nu a obținut trei oferte conforme de la cel puțin trei furnizori, după cum este specificat în Instrucțiunile de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD România).

Pe acest aspect, curtea de apel a reținut că beneficiarul proiectului este singurul răspunzător de modul de desfășurare a procedurii de selecție și de achiziție. În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.

Instanța a concluzionat în sensul că reclamanta nu a respectat obligațiile asumate prin contractul de finanțare, împrejurare în raport cu care datorează suma de 204.829,40 RON, plus majorările de întârziere aferente acesteia.

Recursul declarat de reclamanta SC H.P. SRL

În recursul său, reclamanta a solicitat în principal, casarea sentinţei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată:

În cauză au fost interpretate și aplicate greșit prevederile O.G. nr. 79/2003 și cele ale cuprinse în C. civ., cu raportare la clauzele contractului-cadru încheiat de părți, în condițiile în care firmele ce au prezentat oferte în cadrul licitației au îndeplinit toate condițiile impuse de Anexa IV, referitoare la ”Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD”;

Neregulile menționate în procesului-verbal de constatare din 05 februarie 2010 nu există și, în orice caz, nu pot fi imputate recurentei; firmele participante la procedură au prezentat extrase din Registrele Comerțului din țările de origine, dovezi din care rezultă ca acestea dețin echipamentele solicitate de beneficiar, precum și declarații în sensul că nu se află în niciuna dintre situațiile expres prevăzute de anexele la contract ce ar fi reprezentat motive de excludere a participării la licitație;

La verificarea efectuată de către Biroul Regional I Nord Est Iași al Agenției SAPARD, ofertele au fost considerate conforme;

Problema existenței exprese a obiectului de activitate ”distribuție de utilaj alimentar” a fost rezolvată prin existența acestor utilaje în stocurile firmelor participante la licitație, precum și prin declarațiile date de respectivele societăți; totodată, fiind vorba despre un export de utilaje, autoritățile vamale germane și direcțiile de finanțe germane au verificat toate documentele aferente acestei operațiuni și nu au sesizat existența unor nereguli;

Instanța nu a analizat probatoriul administrat în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului speței deduse judecății.

Apărările formulate de intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Partea a prezentat istoricul situației de fapt și a răspuns punctual la motivele de recurs, după cum urmează:

În mod legal, prima instanță a valorificat situația de fapt constatată în investigația Oficiului European de Luptă Antifraudă.

În calitate de beneficiar al finanțării, recurenta este singura răspunzătoare în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții, fiind obligată să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora, în condițiile în care societățile ofertante au fost invitate de către acesta la selecția de oferte;

Recurenta nu a fost deligentă, deși avea posibilitatea să solicite ofertanților orice fel de informații care să asigure respectarea cerințelor Programului SAPARD;

Toate constatările prezentate în procesului-verbal din 05 februarie 2010 sunt considerate de OLAF fapte intenționate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului Comunității Europene, motiv pentru care, în conformitate cu legislația europeană, s-a solicitat recuperarea întregului ajutor financiar acordat beneficiarului în cadrul proiectului, prin aplicarea legislației naționale specifice și a prevederilor contractului de finanțare;

Intimata are obligația, în urma unui raport OLAF, de a constitui debit pentru neregulile constatate de acest organism;

Selecțiile de oferte pentru adjudecarea contractelor de furnizare bunuri nu au fost desfășurate în mod corect, dosarele de achiziții aferente acestor selecții de oferte au fost în întregime afectate;

Referitor la prejudiciu, intimata arată că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, respectiv că a avut loc ”un efect de prejudiciere asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.

Soluția pronunțată în recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4120 din 15 septembrie 2011, a anulat recursul, ca netimbrat.

La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere faptul că recurenta nu a achitat timbrajul aferent căii de atac promovate, după cum impun prevederile art. 3 lit. m) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum și cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Contestația în anulare promovată de reclamanta SC H.P. SRL

Împotriva deciziei anterior arătate, SC H.P. SRL a formulat contestaţie în anulare, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat faptul că Înalta Curte nu a avut în vedere împrejurarea că a achitat taxele de timbru la data de 13 septembrie 2011 și a prezentat dovada aferentă la data de 14 septembrie 2011.

Soluția pronunțată în contestația în anulare

Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 6139 din 16 decembrie 2011, a admis contestația în anulare, a desființat decizia nr. 4120 din 15 septembrie 2011 și a dispus rejudecarea recursului.

La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere faptul că recurenta a făcut dovada achitării timbrajului aferent căii de atac promovate în termenul legal, fiind vorba despre o eroare materială.

Procedura derulată în recurs

La termenul de judecată din data de 30 martie 2012, Înalta Curte a dispus suspendarea soluționării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la solicitarea recurentei care a arătat și a probat faptul că pe rolul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava se află dosarul penal nr. 54/P/2011 în care s-a început urmărirea penală împotriva administratorului societății.

La data de 27 mai 2014, cauza a fost repusă pe rol, instanța apreciind că nu mai subzistă motivul suspendării, în condițiile în care, prin cauza penală a fost soluționată prin sentința nr. 386 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 304¹ C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.2 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă, beneficiară a unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului SAPARD, a contestat procesul-verbal de constatare din 05 februarie 2010 [1] și decizia de soluţionare a contestaţiei administrative din 05 martie 2010 [2] , acte emise de intimata-pârâtă. Prin aceste acte, în urma unui control efectuat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 79/2003, la sesizarea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), recurentei i s-a impus obligația de restituire a ajutorului financiar nerambursabil acordat în baza contractului de finanțare din 20 februarie 2004 [3] , pentru proiectul intitulat „Modernizarea fabricii de preparate din carne din localitatea M., comuna Drăgoieşti, județul Suceava”.

Cuantumul debitului datorat de recurentă, indicat la Capitolul 10 din procesul-verbal de constatare, este de 204.829,40 RON, din care 153.622,05 RON (75%) către bugetul Uniunii Europene și 51.207,35 RON (25) către bugetul public național, la care se adaugă majorările și penalitățile de întârziere.

Neregulile care au condus la stabilirea obligației de restituire integrală a finanțării nerambursabile, prezentate la Capitolul 6 din procesul-verbal de constatare, au vizat nerespectarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție bunuri din 06 aprilie 2004 către SC R.K. GmbH [4] .

Mai precis, în urma analizării constatărilor controlului efectuat de OLAF și a informațiilor cuprinse în adresa DLAF din 21 septembrie 2009, înregistrată la APDRP din 22 septembrie 2009, intimata a reținut că niciuna dintre cele trei firme implicate în procedură, respectiv R.K. GmbH, K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH şi S.I.S. Spa, nu îndeplineau condițiile impuse de Programul SAPARD, deoarece ”nu au avut obiectul de activitate specific licitației la care au participat.”

Instanța de primă jurisdicție a confirmat soluția administrativă adoptată în actul de control și a apreciat că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile contractului de finanțare, în condițiile în care nu a avut un comportament diligent.

Înalta Curte apreciază că această concluzie este corectă, în raport de probatoriile administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente în materie.

În concret, instanța de control judiciar reține:

Referitor la neregulile constatate

În esență, recurenta susține că aspectele semnalate de OLAF și confirmate de DLAF nu corespund realității și, mai mult decât atât, acestea nu îi pot fi imputate, în condițiile în care nu avea la dispoziție niciun instrument prin care să le prevină.

Înalta Curte nu poate împărtăși această apărare formulată de societatea recurentă.

Astfel, conform clauzelor din contractul de finanțare, beneficiarul proiectului urma să folosească suma aprobată din contribuția comunitară și din contribuția publică națională pentru achiziția unor utilaje specifice prelucrării preparatelor din carne și semipreparatelor din carne, respectiv achiziția unui cazan de fierbere electric, a unui fierăstrău tranșare, a unei mașini de umplut sub vid, a unei celule de fierbere/afumare și a unui tumbler.

În cauza de față au fost descoperite nereguli în legătură cu toate cele trei firme implicate în procedura de achiziție de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat la firmele ofertante, OLAF a reținut faptul că reprezentanții S.I.S. Spa au declarat că firma recurentă nu apare în registrul său de clienți, că nu a primit nicio invitație de participare la procedura de achiziție din cadrul proiectului implementat de aceasta, că oferta existentă în dosarul de achiziție este falsă, deoarece semnătura de pe ea nu aparține reprezentantului ofertantului, nu are număr de înregistrare, iar niciunul dintre echipamentele ofertante nu a fost niciodată comercializat de către S.I.S. Spa;

De asemenea, în urma solicitării formulate de DLAF, reprezentații K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH au arătat că nu au primit niciodată o cerere de ofertă din partea recurentei, că nu au transmis vreo ofertă acesteia și că niciunul dintre echipamentele aflate în ofertă nu sunt echipamentul lor.

Totodată, prin adresele înregistrate la DLAF din 2011, R.K. GmbH a comunicat că toate ofertele, precum și contractul au fost întocmite la București de către numitul C.Ș.M.

În adresa DLAF din 21 septembrie 2009, înregistrată la APDRP din 22 septembrie 2009, se menționează următoarele aspecte:

R.K. GmbH, Worrstsdt, Germania are ca și domeniu principal de activitate producerea de condimente și sosuri, fabricarea unor preparate chimice, precum și alte domenii de activitate, printre care nu se numără și fabricarea și comercializarea echipamentelor pentru procesarea cărnii; prin urmare, societatea nu era îndreptățită să participe la selecția de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne, neputând derula o activitate neînscrisă în obiectul său de activitate;

K.F. Und Spezial - Maschinen Fabrik GmbH este singura societate producătoare de utilaje necesare pentru procesarea cărnii, însă oferta sa este declarată necâștigătoare;

S.I.S. Spa, Italia, este producător de agregate frigorifice civile și industriale și nu distribuitor de utilaje de procesare a cărnii; prin urmare, societatea nu era îndreptățită să participe la selecția de echipamente pentru procesare și ambalare produse din carne, neputând derula o activitate ce nu este înscrisă în obiectul său de activitate.

Așadar, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, consideră că selecția de oferte nu a fost desfășurată în mod corect, că nu au fost respectate condițiile impuse prin Programul SAPARD, referitoare la aplicarea Anexei IV la contractul de finanțare, intitulată ”Instrucțiuni de achiziții pentru beneficiarii privați ai Programului SAPARD”, care precizează ”Costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări, care valorează mai mult decât echivalentul în RON a 10.000 euro sunt eligibile dacă beneficiarii privați au obținut oferte de la cel puțin 3 furnizori.”

Mai precis, recurenta nu a obținut 3 oferte conforme de la 3 furnizori, după cum impune dispoziția contractuală anterior citată.

Totodată, în art. 1 alin. (1) și (2) din Anexa 1 la contractul de finanțare aflat în discuție se prevăd următoarele:

”Nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări care depășesc echivalentul în RON a 10.000 euro pentru care Beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori , inclusiv pentru studiul de fezabilitate și planul de afaceri, originalele acestora fiind incluse în declarația de cheltuieli.

Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului (...).

Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract.”

Așadar, beneficiarul este singurul răspunzător de modul de desfășurare a procedurilor de selecție și de achiziții. În acest sens, el are obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca firmele invitate la selecția de oferte să acționeze într-o manieră independentă și să fie eligibile pentru a putea participa la licitație.

Într-adevăr, este corectă apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia nu poate fi vorba despre o răspundere obiectivă a beneficiarului proiectului.

Însă, din analiza actelor aflate la dosar, rezultă că partea nu a respectat obligațiile contractuale asumate, anterior enunțate, pentru a putea evita abaterea de la legalitate.

În această ordine de idei, Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă avea posibilitatea să solicite celor trei ofertanți orice fel de informații pentru a se asigura că ofertele prezentate de aceștia respectă cerințele Programului SAPARD, ceea ce nu s-a realizat.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a avut o conduită nediligentă și s-a expus riscului de a pierde finanțarea nerambursabilă ce i-a fost conferită în cadrul Programului SAPARD. Este vorba despre aplicarea unei sancțiuni, urmare a încălcării parag. 1 Anexa IV la Contractul de finanțare.

Împrejurarea că Biroul Regional I Nord Est Iași al Agenției SAPARD a avizat favorabil dosarele de achiziții nu poate reprezenta o cauză exoneratoare de răspundere, deoarece, în mod evident, prin aceasta nu s-au considerat eligibile cele 3 oferte, ci doar s-a confirmat depunerea documentelor impuse prin Instrucțiunile de achiziții (Anexa IV la Contractul de finanțare), la acel moment nefiind cunoscute constatările OLAF de către intimată.

În fine, nici soluția pronunțată în cauza penală [5] , ce a format obiectul Dosarului nr. 1050/237/2012, nu prezintă relevanță. În primul rând, prin rechizitoriul DNA - Serviciul Teritorial Suceava a fost trimis în judecată inculpatul C.Ș.M., iar nu reprezentantul societății recurente, respectiv L.I. În al doilea rând, ceea ce se reproșează în speța de față este conduita nediligentă, iar nu aspecte care conduc către o vinovăție de natură penală a reprezentantului recurentei.

Referitor la prejudiciu

Recurenta-reclamantă a arătat faptul că proiectul a fost integral implementat și este funcțional și, ca atare, bugetul UE nu a fost prejudiciat.

În privința prejudiciului, Înalta Curte apreciază că este aplicabilă ipoteza a doua a pct. 5 A 13 1 b din Secțiunea F a Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, aprobat prin Legea nr. 316/2001, cu modificările și completările ulterioare. Mai exact, a avut loc ”un efect de prejudiciere asupra Comunității sau asupra unui punct nejustificat de cheltuială”.

Așadar, prejudiciul adus bugetului UE poate fi efectiv sau potențial, însă, în toate cazurile, el se materializează prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii. Prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă normele europene.

De altfel, concluzia anterior arătată se degajă și din practica judiciară constantă a CJUE (de pildă: hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, pct. 26).

Ca atare, în cauza de față, existența prejudiciului nu poate fi contestată, în condițiile în care s-a demonstrat că fondurile destinate unui proiect de modernizare au fost cheltuite în mod defectuos, prin eludarea dispozițiilor contractuale asumate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecință, pentru considerentele prezentate la pct. II.1 din decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.P. SRL Suceava împotriva sentinţei nr. 271 din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2014.

---