ICCJ. Decizia nr. 3471/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3471/2014
Dosar nr. 76084/3/2011
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.N.C. a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare din 30 noiembrie 2011 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, iar prin sentinţa civilă nr. 1047 din 14 martie 2012 a acestei instanţe a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat la 09 august 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 6265 din 05 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului D.N.C. ca neîntemeiată.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de evaluare din data de 30 noiembrie 2011, autoritatea publică pârâtă a constatat că în perioada 25 mai 2009 - 12 noiembrie 2009, reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât:
- î n perioada 25 mai 2009 - 12 noiembrie 2009 a deţinut atât calitatea de funcționar public - d irector coordonator cât și cea de administrator la SC L. SA;
- î n perioada 25 mai 2009 - 12 noiembrie 2010 a deţinut atât calitatea de funcționar public - d irector coordonator cât și cea de consilier local, încălcând astfel dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) și c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.
S-a arătat că din actele cauzei rezultă că în perioada vizată, reclamantul a deținut funcția de director coordonator în cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială, fiind numit prin Ordinul nr. 843 din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale, funcție deținută până la data de 30 noiembrie 2009 când contractul de management a încetat, prin Ordinul nr. 508 din 30 noiembrie 2009, emis de același ministru.
De asemenea, din adresa din 03 martie 2011 emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului rezultă că reclamantul, în perioada vizată a deținut funcția de administrator - vicepreședinte al SC L. SA;
Totodată, potrivit adresei din 28 martie 2011 emisă de Primăria Orașului Scornicești, reclamantul a deținut și funcția de consilier local în perioada vizată de raportul de evaluare atacat în cauza de față.
Instanţa de fond a observat însă că, prin acțiunea promovată, reclamantul nu a contestat situația de fapt reținută ci doar a susținut că autoritatea publică pârâtă a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în sensul că, pe de o parte, nu exista cadrul legal care să permită verificarea activității sale câtă vreme, perioada supusă verificării a fost cuprinsă între 25 mai 2009 - 30 noiembrie 2009, perioadă ce se afla sub imperiul Legii nr. 144/2007, lege ale cărei prevederi esențiale, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 415/2010 a Curții Constituționale și deci, la data de 16 noiembrie 2010, când ANI a procedat la verificarea sa era în vigoare Legea nr. 176/2010, aceasta neputând retroactiva.
Pe de altă parte, s-a susținut că nu exista nici o incompatibilitate între cele trei funcții deținute (aceea de director coordonator, administrator la SC L. SA și consilier local), întrucât, funcția de director coordonator nu era o funcție publică.
Referitor la aceste critici, s-a constatat că, într-adevăr, perioada supusă verificării este cuprinsă între 25 mai 2009 - 12 noiembrie 2009, iar temeiul legal în baza căruia a fost întocmit Raportul de evaluare sunt prevederile art. 8, 9, 10 lit. f) art. 11 și 21 din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.
Or, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010: ”activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora”.
Cum, în cauza de față, contractul de management al reclamantului din funcția de director coordonator a încetat la data de 30 noiembrie 2009, iar activitatea de evaluare s-a încheiat în data de 30 noiembrie 2011 prin emiterea raportului de evaluare, rezultă că, pârâta a respectat termenul de 3 ani reglementat de prevederile legale mai sus citat, iar criticile formulate de reclamant sub acest aspect au fost respinse.
În ceea ce privește consemnarea în partea finală a raportului de evaluare a datei de ”28 mai”, în loc de ”25 mai”, instanța a reținut că aceasta este o evidentă eroare de tehnoredactare, câtă vreme, din tot cuprinsul raportului, dar și din probele administrate rezultă în mod evident că este vorba de data de 25 mai 2009, data la care reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator prin Ordinul nr. 843 din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale.
Susținerea reclamantului potrivit căreia calitatea de director coordonator conferită în baza O.U.G. nr. 37/2009 nu reprezintă o funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost considerată întemeiată, însă, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile acestei legi în ceea ce priveşte stabilirea statutului funcţiei respective ci, dispoziţiile art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
Potrivit acestui text de lege „pe perioada executării contractului de management, persoanelor care ocupa funcţii dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplica prevederile art. 70, 71, 79, 94-98 şi 111-114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitarilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare".
Î n cauză, este necontestat că reclamantul a exercitat funcţia de director coordonator în baza unui contract de management, care era asimilat contractului individual de muncă, încheiat pe durată determinată, în conformitate cu prevederile art. III alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi din interpretarea conţinutului art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 rezultă în mod evident că intenţia legiuitorului a fost aceea de a asimila calitatea de director coordonator, în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, cu statutul de funcţionar făcând pe deplin aplicabile dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003.
Cum la data încheierii contractului de management, dispoziţiile art. 94 şi urm. din Legea nr. 161/2003, precum şi dispoziţiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare, exista obligaţia reclamantului de a le cunoaşte şi de a se conforma în termenele prevăzute de lege.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.N.C. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestaţiei şi anularea raportului de evaluare din 30 noiembrie 2011.
În motivele de recurs s-a arătat că sentinţa a fost pronunţară cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, pentru că instanţa de fond a preluat apărările intimatei, fără a ţine seama de argumentele invocate şi, deşi a reţinut că susţinerea reclamantului potrivit căreia calitatea de director coordonator pe care o deţine nu reprezintă o funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 este întemeiată, a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 161/2003 raportate la art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009.
Recurentul a invocat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 Curtea Constituţională a analizat atât O.U.G. nr. 37/2009 cât şi legea de aprobare a acestei ordonanţe şi a constatat neconstituţionalitatea lor şi s-a arătat că acel contract de management are caracterul unui contract individual de muncă.
Aceeaşi situaţie este şi în cazul O.U.G. nr. 105/2009, act invocat în raportul de evaluare şi s-a arătat că prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 Curtea Constituţională a declarat ca neconstituţional art. IV din acest act normativ, temeiul juridic utilizat de A.N.I. pentru întocmirea raportului de evaluare.
Au fost invocate dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi faptul că la data controlului cele două ordonanţe îşi încetaseră efectele, iar faptul că o anumită perioadă de timp au produs efecte juridice nu poate justifica invocarea respectivelor efecte neconstituţionale în cadrul unui control ulterior.
Referitor la starea de incompatibilitate constatată prin raportul de evaluare contestat s-a apreciat că nu există o stare de incompatibilitate între calităţile deţinute de recurent în intervalele de timp menţionate în acesta.
Recurentul susţine că între calităţile deţinute de el în perioada 25 mai 2009 - 30 noiembrie 2009 nu există incompatibilitate, iar calitatea de director coordonator al D.G.M.P.S. Olt a fost deţinută în perioada 15 aprilie 2009 - 30 noiembrie 2009 în baza unui contract de management asimilat unui contract de muncă şi nu a dobândit calitatea de funcţionar public, astfel că nu operează incompatibilitatea prevăzută de art. 56 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Acest aspect a fost subliniat şi prin adresa din 07 februarie 2012 emisă de A.N.F.P. unde s-a precizat că în perioada 25 mai 2009 - 30 noiembrie 2009 recurentul nu a avut calitatea de funcţionar public.
S-a arătat că nici calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Scorniceşti în perioada 25 mai 2009 - 25 ianuarie 2010 nu a generat incompatibilitatea cu funcţia de director coordonator la D.G.M.P.S. Olt, pentru că art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 se referă la alte funcţii.
Raportat la dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, recurentul susţine că nu există incompatibilitate nici între calitatea de director coordonator la D.G.M.P.S. Olt şi cea de administrator la SC L. SA pentru că nu există legături de subordonare sau colaborare între cele două.
În ceea ce priveşte presupusa incompatibilitate între calitatea de consilier local în cadrul Consiliul Local Scorniceşti şi cea de membru în consiliul de administraţie al SC L. SA Slatina, s-a arătat că societatea comercială nu se află în subordinea Consiliului Local Scorniceşti şi nici nu au existat relaţii contractuale între cele două entităţi.
S-a susţinut de către recurent că raportul de evaluare este întocmit lapidar, superficial, conţine date eronate şi a constatat existenţa unei stări de incompatibilitate care nu a fost dovedită.
În acest sens, s-a precizat că în raportul contestat i s-a atribuit o calitate pe care nu a deţinut-o, aceea de director coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Olt, deşi funcţia deţinută de recurent a fost cea de director coordonator al D.G.M.P.S. Olt, iar motivarea instanţei de fond sub acest aspect nu poate fi convingătoare pentru că raportul are consecinţe juridice şi trebuie evitate erorile.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că a interpretat greşit apărările referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 144/2007, lege care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 şi de aceea prevederile ei nu mai puteau fi aplicate. Încă, instanţa de fond nu s-a pronunţat pe aceste apărări, ci numai pe tardivitate, iar la 02 septembrie 2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 176/2009, nu putea fi reţinut nici un temei legal valabil din punct de vedere juridic pentru cele reţinute de către intimată în raportul de evaluare anterior acestei date.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei formulate şi anulării raportului de evaluare din 30 noiembrie 2011 întocmit de A.N.I.
Intimata a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a raportului de evaluare din 30 noiembrie 2011 întocmit de A.N.I., prin care s-a constatat starea de incompatibilitate pentru că în perioada 28 mai 2009 - 12 noiembrie 2009 a deţinut atât calitatea de director coordonator cât şi pe cea de administrator al unei societăţi comerciale, dar şi pe cea de consilier local, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
Acţiunea reclamantului a fost respinsă în raport de dispoziţiile art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
În motivele de recurs a fost invocat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, cât şi ordonanţa în integralitatea sa.
Este adevărat că potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
Însă, în cauză trebuie să fie analizate efectele pe care O.U.G. nr. 37/2009 le-a produs până la momentul declarării ca neconstituţional a actului normal respectiv.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie, însă ea produce efecte numai pentru viitor, astfel încât efectele juridice produse anterior declarării neconstituţionalităţii actului normativ nu pot fi ignorate.
Mai mult, neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009 a fost constatată implicit pentru că legea de aprobare a acesteia a fost declarată neconstituţională, iar în considerentele Deciziei nr. 1257/2009 a Curţii Constituţionale s-a reţinut că O.U.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcertate stabilit prin Legea nr. 188/1999, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică şi că ea exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale.
Prin urmare, faptul că O.U.G. nr. 37/2009 ca şi legea de aprobare a acesteia au fost declarate neconstituţionale, nu înlătură efectele juridice produse de această ordonanţă, iar A.N.I. a putut să analizeze dacă cei numiţi în funcţie potrivit acestui act normativ au respectat sau nu regimul incompatibilităţilor stabilit prin art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009.
Susţinerile recurentului potrivit cărora nu ar exista stare de incompatibilitate între calităţile deţinute de recurent şi intervalul de timp menţionat în cuprinsul raportului de evaluare, respectiv în perioada 25 mai 2009 - 30 noiembrie 2009, sunt nefondate.
Chiar dacă funcţia de director coordonator la D.G.M.P.S. Olt a fost deţinută în baza unui contract de management şi chiar dacă în acea perioadă nu a avut calitatea de funcţionar public, starea de incompatibilitate a fost stabilită în raport de prevederile art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009.
Conform acestor prevederi pe perioada executării contractului de management, persoanelor prevăzute la alin. (3) (director coordonator sau director coordonator adjunct) li se aplică prevederile art. 70, 71, 79, 94-98 şi 111-114 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţionarilor publici şi în mediul de afaceri, primirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin instituirea acestor prevederi s-a urmărit ca regimul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese să fie aplicabil şi celor care deţineau funcţia publică de director coordonator sau director coordonator adjunct, iar în Ordinul de numire nr. 843 din 25 mai 2009 emis de M.M.F.P.S., la art. 2 au fost reluate prevederile art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009 şi recurentului i-a fost subliniată importanţa respectării regimului conflictului de interese şi al incompatibilităţilor.
De altfel, din probele depuse la dosar rezultă că recurentul a şi respectat parţial acest regim pentru că a depus declaraţie de avere şi declaraţie de interese, tocmai ca urmare a obligaţiilor ce îi reveneau, conform art. III alin. (9) din O.U.G. nr. 37/2009.
Starea de incompatibilitate este atrasă nu ca urmare a incidenţei art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, text invocat de recurent, ci de nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003 care stabileşte starea de incompatibilitate în raport cu deţinerea de funcţii în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică autorizată.
Nu prezintă nicio relevanţă, aşa cum susţine recurentul, faptul că între D.G.M.P.S. Olt şi SC L. SA nu ar fi existat raporturi de subordonare sau colaborare şi nici că societatea respectivă nu se află în subordinea Consiliului Local Scorniceşti sau că nu au existat relaţii contractuale deoarece aceste aspecte se analizează în cazul incompatibilităţilor prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
Or, în cauză, aşa cum am arătat, incompatibilitatea a fost stabilită în raport de dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că recurentul a deţinut simultan funcţia de director coordonator al D.G.M.P.S. Olt şi calitatea de consilier local la Consiliul Local Scorniceşti [art. 94 lit. a) din Legea nr. 161/2003] şi calitatea de administrator la SC L. SA Slatina [art. 94 lit. c) din Legea nr. 161/2003].
Nu vor fi reţinute nici susţinerile recurentului referitoare la faptul că raportul de evaluare este întocmit lapidar, superficial, pentru că din analiza acestuia rezultă că au fost prezentate: situaţia de fapt, punctul de vedere al persoanei evaluate, evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităților şi concluziile, iar eventualele erori materiale nu duc la nelegalitatea raportului de evaluare.
În privinţa susţinerilor recurentei legate de inaplicabilitatea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, lege care a fost declarată ca neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, se constată că în raportul de evaluare contestat în faţa instanţei de fond nu se face nicio referire la Legea nr. 144/2007, ci la Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007.
Faptul că recurentul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută în O.U.G. nr. 37/2009 şi Legea nr. 161/2003 atunci când era în vigoare Legea nr. 144/2007, lege care a fost parţial declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415/2010, dar această stare de incompatibilitate a fost constatată după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010, nu reprezintă un caz de neretroactivitate a legii, aşa cum susţine recurentul.
Şi prin Legea nr. 176/2010 care a modificat şi completat Legea nr. 144/2007, A.N.I. a putut valorifica declaraţiile de avere şi de interese depuse anterior intrării sale în vigoare.
Potrivit art. 34 alin. (4) din acest act normativ, prevede expres că „Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese depuse până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân valabile şi vor putea fi valorificate de către Agenţie în cadrul procedurile sale pentru exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute de lege”, iar scopul prevăzut în art. 8 din aceeaşi lege este acela că Agenţia asigură integritatea în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor de avere, a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice.
Or, aşa cum am arătat anterior, incompatibilităţile reţinute în raportul de evaluare sunt prevăzute în Legea nr. 161/2003 şi O.U.G. nr. 37/2009, iar faptul că raportul de evaluare a fost întocmit după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010 ce reglementează modul de constatare al incompatibilităţilor nu duce la nelegalitatea acestuia, ci prevede numai o limitare în timp a acţiunii de evaluare ce o poate efectua A.N.I., respectiv durata exercitării funcţiei ori demnităţii publice sau în decurs de 3 ani după încetarea acestora.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.N.C. împotriva sentinţei civile nr. 6265 din 5 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3440/2014. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3476/2014. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
