ICCJ. Decizia nr. 3775/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3775/2014
Dosar nr. 1165/2/2013
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - Direcţia Generală AM POS Mediu, anularea Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare din 17 august 2012 şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 39.457,18 lei, reprezentând corecţie financiară de 25% aplicată actului adiţional la contractul "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare inclusiv staţii de pompare în aglomerarea Tulcea, LOT 1-CL6".
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 1114 din 26 martie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii.
A respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamanta SC A. SA.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al proiectului "Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea" finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, a încheiat actul adiţional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului inclusiv staţii de pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6" din cadrul proiectului menţionat.
În urma verificărilor efectuate, echipa de control din cadrul Direcţiei Generale AM POS MEDIU, structură în cadrul autorităţii pârâte, Ministerul Mediului şi Pădurilor, a emis Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 28 iunie 2012, reţinându-se că lucrările care au făcut obiectul actului adiţional sunt lucrări similare şi nu lucrări suplimentare în sensul prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 şi că autoritatea contractantă nu a putut face dovada circumstanţelor imprevizibile care au generat nevoia achiziţionării, în baza prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, a lucrărilor care au făcut obiectul actului adiţional.
S-a concluzionat în sensul că pentru această abatere se impune aplicarea unei corecţii financiare de 25% din valoarea fără TVA (157.828,72 lei) a actului adiţional din 21 septembrie 201, reprezentând 39.457,18 lei.
Contestaţia formulată de reclamanta SC A. SA Tulcea împotriva notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 28 iunie 2012 a fost respinsă prin Decizia din 17 august 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei.
Excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârât prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că la termenul de dezbateri din data de 19 martie 2013, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că solicită anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei din 17 august 2012 şi, pe cale de consecinţă, a notei de constatare din 28 iunie 2012, şi nu revocarea acestor acte, aşa cum din eroare s-a trecut în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În continuare, instanţa de fond a arătat că prevederile O.U.G. nr. 66/2011 sunt aplicabile în cauză, având în vedere domeniul de aplicare al actului normativ, precum şi împrejurarea că sursa de finanţare a actului adiţional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 constă în fonduri europene nerambursabile acordate în temeiul contractului de finanţare din 9 octombrie 2008, încheiat între pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi reclamanta SC A. SA Tulcea, beneficiar al proiectului, iar derularea lucrărilor aferente actului adiţional implică utilizarea fondurilor europene.
Curtea a mai arătat că în mod judicios s-a apreciat că împrejurările menţionate de reclamantă în Nota justificativă întocmită pentru încheierea actului adiţional nu constituie circumstanţe imprevizibile, întrucât acestea erau cunoscute sau ar fi putut fi cunoscute de reclamantă la data iniţierii procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări din 26 martie 2010.
Nu a fost primit nici argumentul potrivit căruia lucrările sunt identice cu cele contractate iniţial, prima instanţă arătând că şi în această ipoteză sunt încălcare prevederile O.U.G. nr. 34/2006, această situaţie fiind reglementată distinct la art. 252 lit. k) care prevede o serie de cerinţe obligatorii.
A mai arătat instanţa de fond că nu poate fi avută în vedere nici soluţia pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 53691/299/2011, având ca obiect plângerea contravenţională formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de contravenţie încheiat de ANRMAP, întrucât nu s-a făcut dovada că hotărârea este irevocabilă, pentru a se analiza ce aspecte s-au statuat cu putere de lucru judecat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinţei civile nr. 1114 din 26 martie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA, solicitând modificarea în tot a acesteia, admiterea contestaţiei sale şi anularea în totalitate a notei de corecţie şi deciziei indicate.
În motivarea cererii de recurs au fost dezvoltate, în esenţă, următoarele critici:
(i) instanţa de fond a reţinut şi argumentat în mod eronat că O.U.G. nr. 66/2011 este aplicabilă în speţă, în condiţiile în care sumele aferente actului adiţional nr. x/2011 au fost refuzate la plată de către intimată, astfel încât plata lucrărilor suplimentare nu se va face din fonduri europene sau din fonduri naţionale aferente fondurilor europene, ci din fonduri private;
(ii) lucrările realizate în baza convenţiei din 21 septembrie 2011 se încadrează în prevederea legală invocată, respectiv art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că pot fi încheiate contracte cu negociere fără publicarea unui anunţ prealabil de participare, dacă lucrările sunt "suplimentare/adiţionale", textul citat indicând alternativ că lucrările pot fi nu numai suplimentare, ci şi adiţionale:
(iii) noţiunea de "circumstanţe imprevizibile" trebuie înţeleasă în concret, în raport de contextul contractului de achiziţie respectiv, şi nu în abstract, aşa cum a reţinut instanţa de fond, iar situaţiile practice descrise de către recurentă conturează caracterul imprevizibil al lucrărilor indicate în actul adiţional la contract şi lipsa de temeinicie a constatărilor pârâtului.
4. Soluţia instanţei de control judiciar
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., anume "când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei alte instanţe", faţă de care va admite recursul şi va casa sentinţa instanţei de fond.
Înalta Curte reţine că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în esenţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 28 iunie 2012, prin care recurentei-reclamante SC A. SA i-a fost aplicată o corecţie financiară de 25% din valoarea fără TVA a actului adiţional din 21 septembrie 2011 la contractul de lucrări din 26 martie 2010 "Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului inclusiv staţii de pompare în aglomerarea Tulcea, Lot 1-CL 6", în valoare de 39.457,18 lei.
Actul contestat a fost emis în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
Aşa cum prevede şi pct. 16 din nota contestată, actul astfel emis constituie titlu de creanţă, executoriu.
Sumele astfel reţinute reprezintă creanţe bugetare, asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, obiectul prezentei cauze este asimilat, în esenţă, cererii de anulare a unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
De altfel, în acest sens este şi practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, pe scurt creanţe fiscale, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative privind o creanţă bugetară în sumă totală de 39.457,18 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1114 din 26 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3774/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3790/2014. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
