ICCJ. Decizia nr. 3839/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3839/2014
Dosar nr. 303/57/2012
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 435/2012 din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei de interes şi a inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva pârâţilor Ministerul Mediului şi Pădurilor prin reprezentant Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara, Asociaţia Cinegetică de proprietari Straja Valea Jiului, şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Şoimul Românesc".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Curtea a constatat că reclamanta a formulat în cauza plângerea prealabilă (conciliere directă), conform înscrisului de la dosarul Tribunalului Hunedoara, cu Ministerul pârât şi cu celelalte părţi ale contractului conform dovezilor de la dosar la 9 august 2011, fiind, prin urmare, îndeplinite cerinţele art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 şi art. 7201 C. proc. civ.
În ce priveşte excepţia lipsei interesului reclamantei, s-a apreciat că reclamanta, ca terţ faţă de contract, invocă în justificarea condiţiilor de exercitare a acţiunii în contencios administrativ încălcarea unor norme imperative de drept care guvernează regimul juridic al bunurilor proprietate publică, astfel că justifică un interes general.
Pe de altă parte, reclamanta susţine ca în lipsa îndeplinirii condiţiilor de atribuire directă către asociaţia de proprietari pârâta, în procedura Ordinului nr. 1221/2010, contractul de gestionare a fondului cinegetic ar fi configurat posibilitatea ca reclamanta să solicite atribuirea directă a gestiunii acestui fond de vânătoare. Prin urmare, instanţa a apreciat că există şi un interes propriu care justifică promovarea acţiunii de faţă.
În ce priveşte motivele de nulitate invocate de reclamantă anterioare încheierii contractului, instanţa a constatat că acestea nu sunt incidente în cauză.
Astfel, s-a reţinut că prin contractul din 21 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare V., contract încheiat între M.M.F. prin I.T.R.S.V. TM şi A.Ş.R. la propunerea Asociaţiei Cinegetice de Proprietari S. Valea Jiului, s-a atribuit gestiunea faunei cinegetice din fondul de vânătoare menţionat în favoarea A.Ş.R. pe o perioadă de 10 ani.
Încheierea contractului a fost rezultatul derulării procedurii de atribuire directă a gestiunii desfăşurată de Ministerul Mediului şi Pădurilor în temeiul Ordinului nr. 1221/2010, iar în această procedură Ministerul a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 din Ordin.
Curtea a concluzionat că la încheierea contractului s-au respectat condiţiile prev. de art. 1 alin. (1) lit. a) şi art. 3 şi 4 din Ordinul nr. 1221/2010 precum şi art. 8 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 407/2006.
Însă, a reţinut prima instanţă, nu se verifică în cauză cele susţinute de reclamantă ca suprafaţa de 522 ha din cea adusă în asociaţia pârâtă ar fi intravilan, întrucât adeverinţele membrilor asociaţiei în sensul că terenurile sunt extravilane se coroborează cu anexa la dovada x/2011, cu anexele la Hotărârea nr. 1/2010 a asociaţiei şi cu cele din titlurile de proprietate.
Totodată, instanţa de fond a înlăturat apărarea reclamantei că actele de constituire a Asociaţiei de proprietari pârâte sunt lovite de nulitate absolută pentru că ar fi avut ca scop înstrăinarea domeniului public al unităţilor administrativ teritoriale, întrucât posibilitatea asocierii unităţilor administrative teritoriale este reglementată prin art. 8 al O.U.G. nr. 102/2010 care modifică Legea nr. 407/2004, iar scopul asocierii nu este de a înstrăina terenurile, ci numai de a propune gestionarul fondului cinegetic, astfel că nu se schimbă regimul juridic al terenurilor unităţii administrativ teritoriale în condiţiile asocierii.
Împotriva Sentinţei civile nr. 435 din data de 18 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa, în principal, a casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi, în subsidiar, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii formulate de către reclamantă.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, precum şi motivul de modificare a hotărârii prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv acela că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă s-a făcut în mod greşit, urmare unei greşite aprecieri a probelor.
Recurenta a susţinut că hotărârea atacată este parţial nelegală şi netemeinică, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond în mod greşit a omis să facă analiza concretă şi efectivă a mai multor elemente probatorii expuse, administrate şi supuse dezbaterii, esenţiale judecării pricinii, şi, pe de altă parte, prima instanţă a făcut doar o cercetare lapidară a materialului probator, fapt ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, ce face incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, referitor la criticile enunţate, reclamanta a arătat că deşi prin acţiune s-a învederat că aderarea la asociaţie a fost semnată doar de o parte dintre proprietari şi că dovada dreptului de proprietate asupra unor terenuri pretins a fi în proprietatea anumitor persoane nu a fost făcută în conformitate cu prevederile legii organice, instanţa fondului nu a făcut nicio referire concretă la cele reclamate şi implicit nicio analiză efectivă şi concretă a acestor aspecte.
Faţă de cele menţionate, s-a relevat că în speţă există motive întemeiate care impun casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond în vederea analizării tuturor aspectelor pricinii, iar în situaţia în care vor fi împărtăşite criticile formulate, s-a solicitat a se aprecia că hotărârea atacată comportă critici ce impun modificarea în parte a acesteia, doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii formulate.
Astfel, s-a precizat, în ceea ce priveşte pretinsa neincidentă în cauză a motivelor de nulitate anterioare încheierii contractului, că sentinţa atacată este una netemeinică şi nelegală dar fiind faptul că stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă s-a făcut în mod greşit, instanţa a făcut o greşită apreciere a probelor şi a dat o nejustificată valoare acestora, rezultatul fiind o hotărâre nelegală dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi cu ignorarea totală a înscrisurilor relevante şi a apărărilor formulate de reclamantă, împrejurare în care în cauză sunt incidente motivele de modificare a sentinţei atacate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a solicitat a se observa că în mod greşit şi neîntemeiat instanţa fondului a apreciat că Ministerul Mediului şi Pădurilor a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile legale incidente în procedura de atribuire directă a gestiunii fondului cinegetic în cauză, în condiţiile în care din documentaţia depusă la dosarul pricinii rezultă contrariul celor reţinute de către instanţă.
Ori, s-a arătat, în mod greşit şi contrar aspectelor ce reies din înscrisurile depuse în probaţiune, urmare a unei analize lapidare a înscrisurilor care formează documentaţia de atribuire depusă de către asociaţiile pârâte, instanţa fondului a reţinut că titlurile de proprietate, extrasele de carte funciară precum şi adeverinţele eliberate de către unităţile administrativ teritoriale fac dovada proprietăţii terenurilor, a categoriei de folosinţă a acestora şi a includerii lor în aria fondului cinegetic.
Dimpotrivă, s-a învederat că dacă s-ar fi procedat la o analiză judicioasă şi concretă a înscrisurilor la care se face trimitere se putea lesne observa că concluzia primei instanţe este una greşită întrucât aderarea la asociaţia de proprietari a fost semnată doar de către o parte dintre proprietari (deşi în titlurile de proprietate sunt trecuţi mai mulţi proprietari) sau de nici unul dintre proprietarii înscrişi în actele de proprietate, iar adeverinţele eliberate de către primării nu atestă cu certitudine dreptul de proprietate al titularilor adeverinţelor şi nici categoria de folosinţă a terenului (respectiv intravilan sau extravilan), astfel că aceste documente nu pot fi apreciate nici ca fiind acte de proprietate şi nici ca fiind conforme cu exigenţele impuse de Ordinul nr. 1221/2010 modificat şi completat de Ordinul nr. 2265/2010.
S-a mai relevat că şi eliberarea Dovezii nr. x de către ITRSV Timişoara s-a făcut într-o manieră realmente nelegală deoarece, pe de o parte, documentele menţionate şi indicate ca stând la baza actului emis nu sunt unele apte să certifice faptul că terenurile sunt în proprietatea persoanelor nominalizate în adeverinţe (şi nu doar în folosinţa acestora) şi nici că aceste terenuri fac parte din aria fondului cinegetic, şi, pe de altă parte, nu a existat nici un mod concret şi nici mijloace precise de verificare şi stabilire a categoriei de folosinţă a terenurilor specificate în documentele puse la dispoziţie de asociaţia proprietarilor de terenuri, respectiv intravilan sau extravilan (în condiţiile în care acestea nu conţineau nicio specificaţie despre categoria terenului şi nici date de amplasare a acestuia care să facă posibilă identificarea lui), certificarea dată având la bază doar a simplă supoziţie lipsită de temei probator.
Recurenta a mai susţinut că suprafaţa dovedit a fi deţinută în proprietate de către Asociaţia Cinegetică de Proprietari S. Valea Jiului nu reprezintă peste 50% din aria fondului cinegetic astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond întrucât Fondul cinegetic V. include o suprafaţă de teren de 13.193 ha iar asociaţia pârâtă a făcut dovada deţinerii în proprietate doar a unei suprafeţe de 3878 ha, ceea ce reprezintă un procent maxim de 29% şi nu de peste 50% din suprafaţa fondului aşa cum impun dispoziţiile legale.
Dealtfel, s-a susţinut, însăşi Asociaţia Cinegetică de Proprietari S. - Valea Jiului, la data depunerii documentaţiei a arătat că deţine doar suprafaţa de 5.708.8 ha, în care însă este inclus şi teren intravilan 1.218 ha, iar din înscrisurile depuse de către solicitant rezultă şi faptul că, în suprafaţa amintită sunt cuprinse şi suprafeţe deţinute de unii proprietari de teren cu localizare pe alte fonduri cinegetice decât cel în cauză, deci în afara ariei fondului cinegetic pentru care s-a propus gestionarul, ca de exemplu A.C.Z. Lupeni care nu deţine nicio suprafaţă de teren pe F.C. V. ci deţine teren în totalitate pe F.C.D.M. şi Asociaţia C. S. - care deţine teren pe F.C. V. doar 904,42 ha şi nu 1.516,95 ha diferenţa regăsindu-se pe F.C. D.M. şi F.C. C.
Ori, în raport de cele prezentate, a considerat recurenta că este evident că un aspect de nelegalitate a contractului atacat constă în aceea că atribuirea în gestiune a fondului de vânătoare s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv propunerea s-a făcut de către o asociaţie de proprietari de terenuri ce nu avea dreptul să propună gestionarul fondului neavând îndeplinită condiţia deţinerii unui procent de peste 50% din suprafaţa fondului.
În fine, un alt aspect de nelegalitate relevat este cel care rezidă din conţinutul adeverinţelor nr. x din data de 9 septembrie 2010 şi nr. y din data de 23 iulie 2010, rezultând că acestea nu sunt autentificate şi că persoanele cuprinse în "Situaţiile nominale" nu şi-au dat acordul personal de voinţă în ceea ce priveşte includerea suprafeţelor de teren în asociaţie. Ori, s-a concluzionat, este evident că instanţa fondului a reţinut greşit starea de fapt, fie pe baza unei greşite aprecieri a probelor fie pe baza unei analize lapidare a acestora, starea de fapt stabilită fiind alta decât cea rezultată din înscrisurile existente la dosar, împrejurare în care motivele pe care se sprijină soluţia instanţei fondului sunt unele greşite şi lipsite de temei.
În cauză a depus întâmpinare intimatul Departamentul Pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, în favoarea căreia a fost transmisă legal calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
S-a arătat, de către intimată, că este neîntemeiat capătul de cerere din calea de atac formulată privind casarea hotărârii instanţei de fond, având în vedere că prima instanţă a efectuat cercetarea fondului cu ocazia soluţionării cauzei. De asemenea, intimata a învederat că este neîntemeiat şi motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu interpretarea şi aplicarea corectă a textelor de lege incidente litigiului.
Recursul declarat de A.J.V.P.S. împotriva Sentinţei nr. 435/2012 din data de 18 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, urmează a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de fond a procedat în mod întemeiat, prin hotărârea recurată, urmare interpretării şi aplicării corecte a legii la împrejurările de fapt ale litigiului, la respingerea excepţiilor lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi, precum şi la respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamanta A.J.V.P.S. Hunedoara în contradictoriu cu Ministerul Mediului şi Pădurilor prin reprezentant Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara, A.C.P.S. Valea Jiului şi A.V.P.S. "Ş.R.", acţiune prin care s-a solicitat anularea contractului din 21 martie 2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul de vânătoare V. (contract încheiat între Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara şi A.V.P.S. "Ş.R." la propunerea A.C.P.S. Valea Jiului) şi anularea tuturor actelor administrative care au stat la baza încheierii contractului administrativ atacat.
Înalta Curte reţine, cât priveşte motivul de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi constând în aceea că judecătorul fondului a omis să facă o analiză concretă şi efectivă a mai multor aspecte esenţiale judecării pricinii şi, pe de altă parte, în aceea că instanţa fondului a făcut o examinare lapidară a materialului probator administrat în cauză, împrejurări ce potrivit susţinerilor recurentei echivalează cu necercetarea fondului procesului, că acesta este neîntemeiat, întrucât prima instanţă a analizat, în cadrul considerentelor sentinţei recurate, cu respectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., temeinicia pretenţiilor reclamantei, în raport de motivele de fapt şi de drept invocate prin acţiune, de apărările formulate de celelalte părţi şi de probatoriul cu înscrisuri administrat.
Judecătorul fondului a cercetat şi examinat, în mod efectiv, motivele de nulitate a contractului de gestionare a faunei cinegetice din 21 martie 2011, arătate de reclamantă în acţiune, şi a concluzionat în mod judicios, prin raportare la prevederile legale incidente în cauză, anume dispoziţiile Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1221/2010 şi cele ale Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, că acestea nu sunt întemeiate.
Se constată, astfel, că arătările recurentei reclamante privitoare la deţinerea dreptului de proprietate de către entitatea care au propus Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Ş.R." pentru atribuirea dreptului de gestionare a fondului cinegetic V. au fost avute în vedere de către judecătorul fondului, atâta vreme cât în considerentele hotărârii pronunţate s-a reţinut că există titluri de proprietate, extrase de carte funciară şi adeverinţe eliberate de instituţiile competente care atestă dovada proprietăţii asupra terenurilor în discuţie, şi s-a apreciat că Asociaţia Cinegetică de Proprietari S.V.J. deţine peste 50% din terenurile incluse în fondul cinegetic pentru a putea propune gestionarul acesteia.
Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs (de modificare a hotărârii atacate) invocat de reclamantă, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi constând în aplicarea greşită a legii de către prima instanţă prin aceea că s-a apreciat în mod greşit că procedura de atribuire a dreptului de gestionare a fondului cinegetic s-a derulat cu respectarea prevederilor legale, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.
Se reţine, astfel, că atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează, potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu modificările şi completările ulterioare, de către administrator (autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi care asigură administrarea faunei de interes cinegetic) pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi: a) direct; b) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a).
Astfel cum prevede expres art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006 atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ se realizează, în cazul fondurilor cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului (persoana juridică română care a fost licenţiată în condiţiile legii şi căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond cinegetic) faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani.
Prin Ordinul nr. 1221/2010 al ministrului mediului şi pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, care stabileşte, prin art. 3 alin. (1) lit. a), că atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează, pentru situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. a) - gestionarul propus de proprietarii de terenuri, prevăzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare - dacă solicitantul dovedeşte că este propus, prin înscrisuri originale, de către un proprietar de terenuri sau de către o asociaţie de proprietari de terenuri legal constituită, care dovedeşte deţinerea în proprietate a peste 50% din suprafaţa fondului cinegetic în cauză.
Art. 4 alin. (1) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice prevede că "Pentru recunoaşterea deţinerii în proprietate a peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic, pentru situaţia prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a), proprietarii, individual sau într-o asociaţie de proprietari legal constituită, trebuie să facă dovada: a) deţinerii în proprietate a suprafeţelor de teren incluse în asociaţiile de proprietari, cu copii de pe documentele de proprietate sau înscrisuri eliberate de unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află suprafeţele de teren respective. Copiile documentelor de proprietate sunt însoţite de declaraţia pe propria răspundere, în original, autentificată la notariat, a proprietarului de teren sau a conducerii asociaţiei de proprietari, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1; b) includerii suprafeţelor prevăzute la lit. a) în fondul cinegetic pentru care solicită atribuirea, printr-un document original eliberat de către inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare în a cărui rază de competenţă se află fondul cinegetic în cauză".
Prima instanţă a reţinut în mod întemeiat, în considerentele hotărârii pronunţate, că condiţiile legale sus menţionate au fost întrunite în litigiu, Asociaţia Cinegetică de Proprietari Straja - Valea Jiului depunând, în cadrul procedurii de atribuire în vederea dovedirii deţinerii a peste 50% din dreptul de proprietate a fondului cinegetic nr. 65 Vulcan, respectiv pentru propunerea ca gestionar a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi "Şoimul Românesc", documentele justificative corespunzătoare, respectiv titlurile de proprietate, extrase de carte funciară şi adeverinţe emise de autorităţile competente către persoanele fizice proprietare de terenuri agricole membri ai asociaţiei, care atestă dovada proprietăţii, declaraţia pe propria răspundere autentificată la notariat a conducerii asociaţiei de proprietari privind corectitudinea datelor furnizate, înscrisuri ce probează constituirea legală a asociaţiei de proprietari, precum şi dovada din 12 ianuarie 2011 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara din care rezultă că asociaţia de proprietari care propune gestionarul deţine 7323,798 ha teren extravilan inclusă în fondul cinegetic ceea ce reprezintă peste 50% din suprafaţa fondului respectiv de 13.143 ha.
Criticile reclamantei privitoare la faptul că actele de aderare la asociaţia de proprietari de terenuri ar fi semnate doar de către o parte din proprietari nu au fost probate, iar susţinerile acesteia referitoare la împrejurarea că documentaţia depusă la dosar nu atestă categoria de folosinţă a terenurilor, respectiv dacă se referă la extravilan sau la intravilan, se privesc ca neîntemeiate şi nerelevante, în condiţiile în care din documentul original emis de inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare în condiţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice rezultă fără dubiu că A.P.S. Valea Jiului deţine dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe ce depăşeşte 50% din suprafaţa fondului cinegetic V.
Sunt nejustificate, de asemenea, şi arătările recurentei în sensul că adeverinţele eliberate de autorităţile administraţiei publice locale au fost emise în mod nelegal şi că acestea nu ar atesta cu certitudine dreptul de proprietate al titularilor acestor înscrisuri, întrucât aceste adeverinţe beneficiază de o prezumţie de legalitate şi de veridicitate, ce nu a fost răsturnată, şi ele reprezintă "înscrisuri originale", în sensul avut în vedere de textul art. 3 alin. (1) lit. a) din Regulamentul privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, apte să facă dovada deţinerii în proprietate a peste 50% din suprafaţa unui fondul cinegetic.
Prin urmare, rezultă, din cele mai sus arătate precum şi din analiza probatoriului administrat în cauză, că prin sentinţa recurată a fost stabilită pe deplin starea de fapt în litigiu şi au fost aplicate corect prevederile legale incidente, fapt ce a condus, în mod necesar, la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamantei.
Aşadar, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva Sentinţei nr. 435/2012 din data de 18 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.J.V.P.S. Hunedoara împotriva Sentinţei nr. 435/2012 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3642/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4078/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
