ICCJ. Decizia nr. 4078/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4078/2014
Dosar nr. 862/2/2013
Şedinţa publică de la 30 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1296 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC C.O.C. SRL prin administrator judiciar C.I.T.F. B.S., în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. D.G.F.P. J.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele aspecte:
Prin cererea înregistrată pe rolul C.S. la data de 1 februarie 2013 sub nr. 862/2/2013, reclamanta SC C.O.C. SRL prin administrator judiciar C.I.T.F.B. S. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.A.F. şi D.G.F.P. Judeţului Timiş, solicitând anularea, în ceea ce priveşte suma de 3.100.167,54 lei, reprezentând cheltuieli considerate nedeductibile la calculul impozitului pe profit de către organul de inspecţie fiscală, a următoarelor acte:
- Deciziei nr. 336 din 31 iulie 2012, emisă de pârâta ANAF, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (denumită "Decizia de soluţionare 1"), prin care s-a respins contestaţia reclamantei formulată împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală - punctul 4 - cu privire la suma de 3.100.167,54 lei, reprezentând diminuarea pierderii fiscale totale la data de 31 decembrie 2010;
- Deciziei nr. 1937/976 din 7 decembrie 2012, emisă de pârâta DGFP Timiş (denumită "Decizia de soluţionare 2"), prin care s-a respins contestaţia reclamantei formulate împotriva deciziei de impunere din data de 29 noiembrie 2011 şi a raportului de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2011, privind cheltuielile considerate nedeductibile de SAF-AIF - Serviciul de inspecţie fiscală 3, din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş;
- în limita sumei contestate, a deciziei de impunere din data de 29 noiembrie 2011, privind cheltuielile considerate nedeductibile de echipa de inspecţie fiscală (denumită în continuare "Decizia de impunere") emisă de SAF-AIF din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş;
- Raportului de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2011 emis de SAF-AIF din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, pe baza căruia a fost emisă Decizia de impunere (denumit "Raportul de inspecţie fiscala") şi a
- Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală - punctul 4 - cu privire la suma de 3.100.167,54 lei reprezentând diminuarea pierderii fiscale totale la data de 31 decembrie 2010.
S-a apreciat ca fiind nefondată susţinerea reclamantei, în sensul că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor nu avea competenţa de a soluţiona contestaţia formulată împotriva Dispoziţiei de măsuri, câtă vreme pe criteriul valoric, suma ce face obiectul Dispoziţiei depăşea pragul de delimitare a competenţelor.
Nu s-a reţinut nici susţinerea intimatelor, în sensul că între Dispoziţia de măsuri şi Decizia de impunere nu există o legătură. Între cele două există legătură, iar contestaţia reclamantei viza aspectul deductibilităţii cheltuielilor aferente anului 2009 în cuantum de 3 100 168 lei (cea împotriva deciziei de impunere), respectiv al diminuării pierderii fiscale cu aceeaşi sumă (cea împotriva dispoziţiei).
S-a constatat că, într-adevăr, Decizia de impunere se referea la perioada supusă verificării legale (2006 - 2010), iar Dispoziţia a dispus diminuarea pierderii fiscale totale de recuperat, stabilită la data de 31 decembrie 2010, cu suma de 2 454 849 lei pentru anul 2008, suma de 1 435 100 lei pentru anul 2009, suma de 5 011 630 lei pentru ianuarie - septembrie 2010 şi suma de 139 718 lei pentru octombrie - decembrie 2010. În schimb, contestaţia reclamantei privea doar cheltuieli aferente anului 2009.
În fapt, ambele organe fiscale pârâte s-au pronunţat cu privire la problema deductibilităţii cheltuielilor în suma de 3 100 167 lei, invocate de reclamantă, astfel, nu se poate reţine că există o vătămare procesuală a reclamantei, care a primit un răspuns pe problema de fapt şi de drept invocată de la fiecare dintre cele două organe de soluţionare a contestaţiilor.
Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia organele de inspecţie fiscală au considerat în mod greşit ca fiind nedeductibile cheltuielile aferente achiziţiei de grâu de la V.H. SRL s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, câtă vreme cu privire la situaţia acestor stocuri în perioada verificată, din care reies cantităţile de grâu intrate în siloz, precum şi cele ieşite (Anexa nr. 6 la acţiune), reclamanta nu poate face dovada cerută de lege.
În ceea ce priveşte factura din 13 iulie 2009 către Smithfield, prin care vinde cantitatea de 20.000 tone metrice de grâu furajer, Curtea reţine că nici aceasta nu este suficientă prin sine însăşi, în lipsa avizului de însoţire a mărfii şi nu dovedeşte că este vorba despre aceeaşi cantitate fizică de cereale ce a făcut obiectul facturii nr. x/2009 (susţinerea reclamantei, pentru a se apăra de critica că nu există aviz de însoţire a mărfii, fiind aceea că nu a existat un transport care să fie dovedit cu aviz de însoţire a mărfii, deoarece cerealele au stat în depozitele sale atât înainte de a le cumpăra aceasta, cât şi după ce le-a revândut);
Valoarea stocului de grâu pe luna iulie 2009, precum şi notele contabile înregistrate de reclamantă odată cu înregistrarea facturii primită de la V.H. SRL, nu pot face dovada faptului că cerealele în litigiu au fost efectiv şi în mod real depozitate în silozurile reclamantei, această împrejurare de fapt putând fi probată prin avizul de însoţire a mărfii (eventual, de intrare pentru prima oară în depozit a cantităţii de grâu ce face obiectului litigiului).
Contractul de servicii din 9 iulie 2009 încheiat de C.O. cu S.F. SRL sau documentaţia de unde rezultă că S. a deţinut în silozul societăţii C.O. cantitatea de 20.000 tone metrice de grâu, dovedesc că societatea S. a depozitat cantităţi de cereale în silozurile reclamantei, dar nu dovedesc în mod concret că ceea ce a făcut obiectul facturii nr. x/2009 a fost depozitat în temeiul acestui contract.
Or, prezumţia invocată de reclamantă nu este corectă, deoarece nu porneşte de la un fapt cert: aceasta trebuia să dovedească în mod concret că cantitatea de 5 830 805 kg grâu din factura nr. x/2009 a intrat fizic în posesia reclamantei, care apoi a predat-o mai departe cumpărătorului subsecvent tot în silozurile sale, ca urmare a contractului de depozit (intrare în posesie care trebuia dovedită, de către reclamantă, prin avizul de însoţire a mărfii existent la momentul iniţial de intrare a acestor cereale în depozit; cu alte cuvinte, fie anterior facturii nr. x/2009 (ca urmare a contractului de depozit cu V.H. SRL), fie la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu aceasta.
Simpla împrejurare de fapt că reclamanta avea o cantitate de 20 828,2 tone de grâu nu face dovada că această cantitate o includea pe cea de 4 830,8 tone din factura nr. x/2009; cu alte cuvinte, faptul care stă la baza prezumţiei invocate de reclamantă nu este suficient şi necesar, cantitatea de 4 830,8 tone nefiind în mod necesar inclusă în prima, din punct de vedere al identităţii mărfurilor.
S-a mai constatat că au fost respectate prevederile art. 105 C. proc. fisc., potrivit căruia organul de inspecţie fiscală are obligaţia de a examina toate stările de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere, acesta procedând întocmai, toate împrejurările relevante fiind analizate de pârâte.
S-a apreciat ca fiind neîntemeiat motivul de contestaţie legat de invocarea faptului că organele de inspecţie fiscală au considerat în mod greşit ca fiind nedeductibile cheltuielile aferente facturilor emise de SC F. SA.
Astfel s-a reţinut că sub aspectul prestării efective a serviciilor, prevederile legale invocate de organul de control stipulează că aceasta trebuie justificată prin documente precum situaţii de lucrări.
S-a constatat că, în raport de motivarea pentru care organele fiscale au interpretat că o asemenea documentaţie era necesară, reclamanta nu a adus argumente contrare şi concrete, mărginindu-se la a invoca un principiu teoretic că nu în toate cazurile poate fi cerută o asemenea documentaţie, fără se dovedi că această documentaţie nu era necesară.
Totodată, s-a reţinut că prin actul adiţional din data de 1 septembrie 2007 la contractul de colaborare din 16 septembrie 2005, părţile au convenit ca "SC F. SA să cesioneze către SC C.O. C. SRL toate drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul din 16 septembrie 2005 şi declară că nu mai are niciun fel de pretenţii materiale sau de orice altă natură prezente sau viitoare", iar la art. 3 din acelaşi act adiţional este stipulat că "drepturile şi toate celelalte obligaţii ale SC F. SA se sting concomitent cu transmiterea către SC C.O.C. SRL a tuturor drepturilor şi obligaţiilor rezultate din contractul de colaborare".
Or, din cuprinsul acestui act adiţional încheiat în anul 2007 nu se mai justifică prestarea de servicii ulterioare acestei date, care să fie facturate prin factura în litigiu. Astfel, factura din 23 iulie 2009 având ca obiect "Prestări servicii în agricultură conf. contract 591/2005 - anul agricol 2008 -2009", pare lipsită de fundament real.
Contractul încheiat între părţi are o relevanţă redusă, sub aspectul dovedirii realităţii prestării serviciilor în anii 2008 şi 2009, cât timp acest contract fusese cesionat în favoarea reclamantei şi aceasta nu a dovedit prestarea acestor servicii de către SC F. SA.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondat motivul de contestaţie legat de invocarea faptului că organele de inspecţie fiscală au considerat în mod greşit ca fiind nedeductibile cheltuielile aferente facturilor emise de A.C. SRL.
S-a reţinut că pentru a se deduce din profitul impozabil cheltuielile cu prestările de servicii, trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: societatea dovedeşte necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţii pe care o desfăşoară şi serviciile să fie efectiv prestate în baza unui contract scris în care să se precizeze serviciile prestate, termenele de execuţie, tarifele percepute, defalcarea cheltuielilor pentru întreaga perioadă în care se derulează contractul, iar justificarea prestării serviciilor se face prin situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, studii de piaţă, expertize sau alte materiale corespunzătoare.
Din analiza facturii nr. 44 din 31 iulie 2009 emisă de SC A.C. SRL, reprezentând "Prestări servicii în agricultură - cultura porumb", a rezultat că aceasta are anexată o "Situaţie de lucrări - cheltuieli pentru înfiinţarea culturilor de primăvară", care cuprinde numai denumirea lucrărilor realizate, respectiv "scarificat, discuit, semănat, erbicidat postemergent", suma/ha, suprafaţă lucrată şi suma totală, anexă care reprezintă o situaţie tabelară în care sunt înscrise generic denumirea lucrărilor, suprafaţa lucrată şi suma totală, situaţie ştampilată şi nesemnată nici de prestator şi nici de beneficiar, nefăcând referire la modalitatea de realizare a acestora.
Totodată, din analiza facturii din 15 decembrie 2009 emisă de SC A.C. SRL, reprezentând "Prestări servicii în agricultură", a rezultat că aceasta are anexată o "notă" din data de 16 decembrie 2009, ştampilată de SC C.O.C. SRL, prin care precizează că se facturează de către SC A.C. SRL "prestări servicii în agricultură - recoltat, transport", notă nesemnată de prestator şi care nu are calitatea de document justificativ.
Pentru a justifica că au fost efectuate în acest scop cheltuieli cu achiziţionarea de servicii, respectiv pentru a fi deductibile la calculul profitului impozabil/impozitului pe profit, conform prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc., coroborate cu pct. 48 al titlului II din H.G. nr. 44/2004, simpla prezentare a contractului de prestări servicii şi a facturilor emise nu este suficientă, reclamanta trebuind să justifice prestarea de servicii cu documente care să conţină elementele stipulate expres de legiuitor.
Reclamanta nu a justificat cu documente necesitatea efectuării acestor cheltuieli, precum şi prestarea efectivă a serviciilor, respectiv din documentele anexate la dosarul cauzei nu au rezultat: prin ce modalităţi a fost realizat obiectul contractelor; numărul de ore prestate pentru fiecare prestaţie în parte; resursele umane şi materiale folosite în vederea prestării serviciilor în cauză; modalitatea de calcul a tarifelor stabilite pentru fiecare dintre serviciile prestate facturate; studii de piaţă; rapoarte de evaluare şi cercetare, elaborarea planurilor de activitate, contractele încheiate de prestator cu societăţi cumpărătoare din care să rezulte că s-a realizat obiectul contractului; termenul de execuţie al contractelor, deşi legea prevede clar că în contract trebuie menţionat acesta.
În plus, s-a mai reţinut că factura din 31 iulie 2009 emisă de SC A.C. SRL, nu are completate corespunzător coloanele privind cantitatea si preţul unitar, fiind completată doar valoric, astfel ca nu au fost respectate prevederile art. 155 alin. (5) lit. k) si m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora: "(5) Factura cuprinde in mod obligatoriu următoarele informaţii: [...] k) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125A1 alin. (3) definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi (...) m) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor, pentru fiecare cota (...)".
S-a constatat că pârâtele au indicat mai multe temeiuri de drept pentru care cele două facturi nu îndeplineau condiţiile pentru a dovedi realitatea prestării serviciilor, iar acestea au procedat la o analiză completă a situaţiei de fapt fiscale.
De asemenea, s-a constatat că argumentul legat de invocarea OMEF nr. 3512/2008 este nerelevant, câtă vreme reclamanta nu aduce o critică concretă, ci face doar o afirmaţie generală legată de faptul că acesta nu reglementează dreptul de deducere a cheltuielilor aferente veniturilor impozabile din achiziţiilor efectuate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC C.O.C. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate constând în necompetenţa organului de soluţionare a contestaţiei administrative, concluzionându-se, în mod eronat că între cele două acte administrativ-fiscale atacate (dispoziţia de măsuri din 29 noiembrie 2011 şi decizia de impunere din 29 noiembrie 2011) nu există nicio legătură, fiind două acte diferite, fără legătură cauzală între ele. În baza acestei concluzii eronate Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că are competenţa de a se pronunţa asupra dispoziţiei din 29 noiembrie 2011, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş a reţinut spre soluţionare contestaţia împotriva Deciziei de impune şi a RIF - ului;
- în ceea ce priveşte nedeductibilitatea cheltuielilor aferente achiziţiei de grâu de la V.H. SRL, argumentele expuse de instanţa de fond sunt nelegale şi netemeinice, omiţându-se faptul că pentru cantitatea de grâu achiziţionată de SC C.O.C. SRL de la V.H. SRL nu a existat o mişcare fizică de produse, acestea aflându-se în permanenţă în depozitul C.O.
Ca arate, nu puteau fi prezentate avize de însoţirea mărfii, acesta fiind documentul care se întocmeşte numai situaţia în care factura nu se poate emite la momentul livrării mărfii din motive obiective. În acest sens sunt dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2226/2006, dat în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată;
- în mod greşit s-a reţinut nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise de SC F. SA, deşi la dosarul cauzei au fost depuse documente justificative pentru prestarea serviciilor de pază culturi agricole, respectiv contractul de colaborare, serviciile achiziţionate de la F. SA fiind realizate pentru scopul obţinerii de venituri impozabile. Factura emisă de F. SA pentru serviciile agricole (paza culturilor) a fost întocmită cu respectarea condiţiilor art. 155 alin. (5) C. fisc. Serviciile de pază prestate de F. S.A. au fost reale au fost efectiv prestate, având la bază un contract între părţi, astfel că sunt întrunite condiţiile deductibilităţii cheltuielilor cu servicii prevăzute de Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal (art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. coroborat cu pct. 48 din H.G. nr. 44/2004);
- nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise de A.C. SRL din 31 iulie 2009 şi din 15 decembrie 2009 s-a reţinut în mod greşit de către instanţa de fond, deşi a fost depus documentul justificativ prevăzut de lege, respectiv factura, lucrările agricole prestate de această societate fiind identificate în detaliu în anexele facturilor pentru care s-a refuzat dreptul de deducere a cheltuielilor. Prestarea acestor servicii a fost necesară pentru realizarea de venituri de către societate, respectiv producţia de cereale în scopul revânzării, fiind astfel întrunite şi condiţiile art. 19 alin. (1) şi art. 21 din C. fisc. Facturile menţionate au fost întocmite cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 155 alin. (5) din C. fisc., iar societatea a prezentat, de asemenea şi situaţiile de lucrări aferente. Aceste cheltuieli au avut ca obiect servicii agricole de înfiinţare a culturilor de primăvară, servicii absolut necesare desfăşurării activităţii societăţii, respectiv producţia de cereale în scopul revânzării.
Criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei atacate se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ. Recurenta a invocat şi prevederile art. 304 pct. 7, dar nu a dezvoltat acest motiv de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi criticile formulate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privind necompetenţa organului de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa de recurs reţine că potrivit art. 209 C. proc. fisc., contestaţia împotriva măsurii de diminuare a pierderii fiscale stabilite prin dispoziţie de masuri se soluţionează de structura specializată de soluţionare a contestaţiilor din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti, dacă valoarea impozitului, taxei sau măsurii este în cuantum de până la 3 milioane lei sau de Direcţia generală de soluţionarea a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, dacă valoarea impozitului, taxei sau măsurii este în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare, precum şi pentru contestaţiile formulate de marii contribuabili sau împotriva actelor emise de organele centrale, indiferent de cuantum.
Între dispoziţia de măsuri din 29 noiembrie 2011 şi decizia de impunere din 29 noiembrie 2011 nu există nicio legătură, având în vedere că prima se referă la diminuarea pierderii fiscale cu cheltuieli nedeductibile aferente anului 2009, iar în cea de-a doua obligaţiile fiscale de natura impozitului pe profit sunt aferente anilor 2006 - 2007.
Prin decizia de impunere din 29 noiembrie 2011 organele de inspecţie fiscală au stabilit impozit pe profit suplimentar aferent perioadei 2006 - 2007, iar prin dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2011 s-a dispus diminuarea pierderii fiscale cu cheltuielile aferente anului 2009, astfel încât, în mod corect, contestaţia împotriva decizia de impunere din 29 noiembrie 2011 a fost soluţionată de serviciul specializat din cadrul Direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului Timiş, iar contestaţia împotriva dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2011 a fost soluţionată de Direcţia generală de soluţionarea a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind nedeductibilitatea cheltuielilor aferente achiziţiei de grâu de la SC V.H. SRL, acesta este considerat neîntemeiat de către instanţa de control judiciar, deoarece prin hotărârea atacată s-a constatat nu numai lipsa avizului de însoţire a mărfii, ci şi lipsa altor documente care să dovedească intrarea în gestiune a cantităţii de grâu respective. Din verificarea documentelor prezentate de societate, respectiv rapoarte de cântar, precum şi din justificarea fluxurilor de intrări/ieşiri în şi din depozitele societăţii, cât şi din rezultatele controlului încrucişat, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu a prezentat documente justificative privind intrarea în gestiune a cantităţii de grâu achiziţionată, nu a efectuat recepţia bunurilor aprovizionate şi încărcarea lor în gestiune în baza notei de recepţie şi constatare de diferenţe în conformitate cu prevederile O.M.E.F. nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, nu a prezentat un contract de achiziţie de cereale încheiat cu SC V.H. SRL, nu a prezentat contracte de custodie şi nici nu a înregistrat în contabilitate operaţiuni din care să rezulte că cerealele au fost lăsate în custodia terţilor având în vedere că au existat decalaje între data facturii de cumpărare şi data efectuării livrării cerealelor, nu a prezentat "nota de cântar" privind cântărirea mijloacelor de transport şi nici "buletin de analiză" privind indicii de calitate ai mărfii achiziţionate, nu a prezentat avize de însoţire a mărfii, precum şi documente care să ateste transportul mărfurilor din care să reiasă locul de încărcare/descărcare.
Potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. "Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor".
De asemenea, potrivit prevederilor OMEF nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Anexa 1, pct. 2:
"Documentele justificative trebuie să cuprindă următoarele elemente principale:
- denumirea documentului:
- denumirea/numele şi prenumele şi, după caz, sediul/adresa persoanei juridice/fizice care întocmeşte documentul;
- numărul documentului şi data întocmirii acestuia;
- menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economico-financiare (când este cazul);
- conţinutul operaţiunii economico-financiare şi, atunci când este necesar, temeiul legal al efectuării acesteia;
- datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii economico-financiare efectuate, după caz;
- numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiunii economico-financiare, ale persoanelor cu atribuţii de control financiar preventiv şi ale persoanelor în drept să aprobe operaţiunile respective, după caz:
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiunilor efectuate.
Documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare."
Faţă de normele citate, instanţa de fond în mod corect a reţinut că situaţia stocurilor de grâu în perioada verificată nu poate face dovada cerută de lege, deoarece este o evidenţă internă a societăţii cu privire la stocul de marfă, iar nu un înscris extern obiectiv, care să poată fi considerat document justificativ în sensul normelor menţionate.
Criticile din recurs referitoare la nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise către SC F. SA sunt, de asemenea, neîntemeiate având în vedere împrejurarea că la data de 16 septembrie 2007 a fost încheiat actul adiţional la contractul de colaborare din 16 septembrie 2005 între SC F. SA în calitate de P.A. şi SC A.C. SRL în calitate de P.I., prin care "SC F. SA în calitatea sa de P.A. în contractul de colaborare din 16 septembrie 2005 cesionează societăţii SC C.O.C. SRL toate drepturile şi obligaţiile ce rezultă din contractul mai sus rubricat şi declară că nu mai are "niciun fel pretenţii materiale sau de orice altă natură prezente şi/sau viitoare faţă de P.I. SC A.C. SRL". Având în vedere actul adiţional încheiat în anul 2007, rezultă că nu se mai justifică prestarea de servicii ulterioare acestei date de către SC F. SA şi care să fie facturate, iar factura din 23 iulie 2009 în care se menţionează "Prestări servicii în agricultură conform contractului nr. x/2005 - anul agricol 2008 - 2009", este lipsită de fundament real.
Cu privire la motivul de recurs referitor la nedeductibilitatea cheltuielilor aferente facturilor emise de SC A.C. SRL, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că simpla prezentare a contractului de prestări servicii şi a facturilor emise nu este suficientă, nefiind întrunite condiţiile art. 21 alin. (4) lit. p) din C. fisc. în sensul dovedirii efectuării operaţiunilor respective. Astfel, facturile nr. x şi nr. y/2009 emise de SC A.C. SRL au anexate o "Situaţie de lucrări" şi o notă nesemnate de prestator şi care nu precizează numărul de ore efectuate sau termenul de execuţie al contractelor, resursele umane şi materiale folosite, nefiind astfel dovedită efectivitatea prestării serviciilor. În acest sens dispoziţiile H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prevăd, la pct. 48: "Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare."
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul formulat de reclamata SC C.O.C. SRL urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.O.C. SRL prin lichidatori judiciari A.A.C.I. şi Cabinet Individual de insolvenţă H.M.E. împotriva Sentinţei civile nr. 1296 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3839/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4188/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
