ICCJ. Decizia nr. 3841/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3841/2014
Dosar nr. 266/46/2010
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.C.O. SA în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F - D.S.C. şi D.G.F.P. Argeş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, examinând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat invocată din oficiu, a reţinut că în cauză, autoritatea de lucru judecat este întrunită, însă nu în raport de Decizia nr. 3203/2009, decizie prin care a fost reformată sentinţa nr. 6/FC/2009 a Curţii de Apel Piteşti (filele 299-306). Cu acea ocazie, a reţinut instanţa supremă (filele 40-46) că se impune respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, însă motivat de faptul că nu s-a urmat procedura prevăzută de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
În aceste condiţii, s-a apreciat că, în măsura în care partea acoperă aceste cerinţe, este de principiu admisibilă o altă judecată.
O astfel de judecată s-a purtat însă, chiar dacă obiectul său nu a fost reprezentat tot de o cerere de restituire a unor sume de bani, despre care reclamanta pretinde că au fost plătite fără temei organelor fiscale.
Astfel, prin sentinţa nr. 159/F/Cont/2009 (filele 494-497), s-a soluţionat acţiunea formulată de SC A.C.O. SA împotriva aceloraşi autorităţi fiscale bugetare, în sensul anulării deciziei pronunţate asupra unei contestaţii fiscale şi desfiinţării, de asemenea, a deciziei de impunere.
Cu această ocazie, litigiul pe care instanţa l-a avut de soluţionat privea realitatea concluziilor unei verificări fiscale, verificare solicitată de aceeaşi reclamantă pentru a demonstra că în perioada 2001-2006, stocul valoric înregistrat în contabilitate în contul „Produse finite” şi în raport de care s-a calculat profitul impozabil şi deci impozitul pe profit, este lipsit de suport şi diferit de stocul produselor finite inventariate.
În esenţă, instanţa a apreciat că organele fiscale au reţinut în mod greşit că există lipsă în gestiune, constând în diferenţa între stocul înscris în contabilitate şi stocul faptic, pentru că în realitate stocul înscris în contabilitate este eronat, el a fost crescut artificial şi că această diferenţă nu poate fi imputată agentului economic.
Statuând asupra faptului că în perioada 2001-2006, s-a înscris în contabilitate ca produs finit un stoc de marfă, care nu corespunde realităţii, fiind mult peste producţia reală, ceea ce a determinat plata unui impozit pe profit nedatorat, s-a dezlegat o chestiune de fapt hotărâtoare în prezenta cauză.
Această sentinţă însă a fost atacată cu recurs de către organele fiscale, cale de atac soluţionată prin Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 (filele 570-574), în care s-a statuat în mod contrar în sensul că „în speţă nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societăţii, ci despre greşita aplicare a legislaţiei fiscale, care este producătoare de consecinţe juridice şi fiscale”, reţinându-se şi opinia expertului potrivit căreia „organele fiscale au tratat corect operaţiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite şi că această sumă are corespondent în realitate”.
În esenţă, instanţa de recurs a reţinut înscrierea corectă a stocului de produse finite în contabilitate şi sub aspectul interesat în prezenta cauză şi deci faptul că la acesta se datorau obligaţiile bugetare.
În concluzie, Curtea a apreciat că problema de soluţionat în prezenta cauză este aceea de a şti dacă înscrierea stocului de marfă în contabilitate şi pentru care s-au plătit obligaţii bugetare, s-a făcut pe baze reale, situaţie în care suma pretinsă de reclamantă a fost corect plătită sau în evidenţa contabilă s-a trecut un stoc de marfă fără suport, în sensul unuia mult peste stocul realizat efectiv, situaţie în care obligaţiile bugetare achitate de către reclamantă, în raport de acest element, constituie o plată nedatorată.
Atâta vreme cât, printr-o hotărâre irevocabilă s-a statuat în sensul că înscrierile în contabilitate privind stocul de marfă au fost corecte, iar faptul că ele nu au fost identificate ulterior, constituie lipsă în gestiune, instanţa de fond a apreciat că acest aspect a fost deja dezlegat şi el nu mai poate fi supus verificării judecătoreşti în actualul cadru procesual.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC G.A. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia autorităţii lucrului judecat în prezenta cauză, în raport de Decizia nr. 1752 din 23 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deoarece această decizie a fost atacată pe calea revizuirii, în cadrul Dosarului nr. 3099/1/2010 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe. În dosarul de revizuire, prin încheierea de şedinţă din data de 30 noiembrie 2010 s-a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire, reţinându-se că sunt îndeplinite toate condiţiile speciale de admisibilitate cerute pentru promovarea acestei căi de atac şi s-a acordat termen pentru soluţionarea pe fond a revizuirii la 8 martie 2011. Astfel, excepţia autorităţii de lucru judecat ar rămâne fără obiect în ipoteza admiterii acestei cereri de revizuire îndreptate împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010;
- în speţă nu sunt întrunite elementele cerute cumulativ de art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, respectiv identitatea de părţi, obiect şi cauză între prezentul dosar şi dosarul în care s-a pronunţat Decizia nr. 1752 din 23 martie 2010 (decizia faţă de care s-a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat). Obiectul dosarului soluţionat prin decizia menţionată l-au constituit obligaţiile suplimentare reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi accesorii pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2006, pe când în cadrul prezentului dosar s-a solicitat restituirea sume de 1,2 milioane lei, reprezentând impozit pe profit plătit în plus pentru întreaga perioadă 2002 - 2006.
Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul din 16 octombrie 2014 recurenta a depus la dosar Decizia nr. 1771 din 3 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 526/46/2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente:
Împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de care instanţa de fond a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat în prezenta cauză, s-a formulat cerere de revizuire ce a fost admisă prin Decizia nr. 2337 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admis recursul declarat de pârâte împotriva sentinţei civile nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti şi a fost casată sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În urma rejudecării fondului, prin sentinţa civilă nr. 298/F/Cont din 21 august 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G.A. SRL (fostă SC A.C.O. SA) în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.S.C. şi M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeş, a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. şi Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2007 cu privire la impozit pe profit pe profit, accesorii, T.V.A. şi accesorii şi a obligat pârâtele să plătească reclamantei 11.880 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Argeş) în nume propriu şi în numele A.N.A.F., recurs ce a fost respins ca nefondat, fiind menţinută ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
Faţă de desfiinţarea Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 Înalta Curte costată că autoritatea de lucru judecat reţinută de instanţa de fond nu mai subzistă.
Totodată, instanţa de control judiciar reţine că nu există identitate de obiect între Dosarul nr. 526/46/2009* şi prezenta cauză, în sensul că în primul litigiu s-a solicitat anularea Deciziei de impunere ce a vizat obligaţiile fiscale ale societăţii privind T.V.A. pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2006 şi accesorii (anulare act administrativ fiscal), în timp ce în prezentul litigiu obiectul acţiunii îl constituie restituirea unei sume reprezentând impozit pe profit pretins a fi fost plătit în plus pentru perioada 2002 - 200 (obligarea la emiterea unui act administrativ fiscal de rambursare a unor sume de bani).
În raport de prevederile art. 1201 C. civ. şi de considerentele expuse, autoritatea de lucru judecat nu poate fi reţinută. Acest lucru nu înseamnă, însă, de plano, că cele statuate în cadrul Dosarului nr. 526/46/2009 nu au valoare probatorie în prezentul dosar.
Pentru motivele arătate în prezentul recurs urmează a fi admis, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru analizarea altor aspecte ce ţin de admisibilitatea sau temeinicia cererii, excepţia autorităţii de lucru judecat fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC G.A. SRL (fostă SC A.C.O. SA) împotriva Deciziei nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3840/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3843/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
