ICCJ. Decizia nr. 4313/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4313/2014
Dosar nr. 846/46/2012
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 51/F - CONT din 12 februarie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G & R SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi a anulat Decizia de impunere nr. 94/2008 emisă de Direcţia Regională Pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 292/2012, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. În ceea ce priveşte suma de 1.000 lei, achitată de reclamantă în contul exp. P.E., s-a dispus că se va transfera în contul exp. C.N. (Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Bucureşti).
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, analizând conţinutul actelor contestate, a constatat că ceea ce a determinat emiterea deciziei de impunere a fost constatarea inspecţiei fiscale, făcută pe baza prelevării de probe şi a analizării acestora de Laboratorul Vamal Central, potrivit cărora produsele comercializate de reclamantă prezintă caracteristicile uleiurilor minerale şi se încadrează la poziţia 27 (2710) din Nomenclatura sistemului armonizat, şi anume în codurile NC de la 2710 11 la 2710 19 69, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor legale menţionate în decizia de impunere. S-a menţionat faptul că produsele nu pot fi clasificate la poziţia 3814, deoarece satisfac dispoziţiile Notei nr. 2, Nota de subpoziţii 4 de la Cap. 27.
Curtea a constatat că încadrarea tarifară stabilită de Laboratorul Vamal Central din cadrul ANV a fost însă combătută de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de expert N.C.
În consecinţă, raportat la aceste precizări, produsele în cauză nu pot fi încadrate la poziţia 2710, deoarece au o poziţie specifică în Nomenclatură, şi anume codul NC 3814.00 - Solvenţi şi diluanţi compuşi, nedenumiţi şi necuprinşi în altă parte; preparate concepute pentru îndepărtarea lacurilor şi a vopselurilor.
Aşadar, conform notei 3c din Notele Explicative ale Sistemului Armonizat (NESA), poziţia 2710 este subsidiară faţă de poziţia 3814, iar nu invers, cum au reţinut în mod greşit organele fiscale, cu consecinţa încadrării corecte la poziţia 3814 (solvenţi şi diluanţi), încadrare care o exclude pe cea de la poziţia 2710 - uleiuri minerale.
În obiecţiunile la raportul de expertiză şi în concluziile scrise, organele fiscale combat încadrarea tarifară făcută de expertul cauzei, reiterând menţiunile din raportul de inspecţie fiscală şi anume că produsele nu pot fi clasificate la poziţia 3814, deoarece satisfac dispoziţiile Notei nr. 2, Nota de subpoziţii 4 de la Cap. 27.
Or, ceea ce este determinant pentru încadrarea tarifară în codul NC 3814 este nota 3c de la cap. 27, poziţia 2710 din NESA din care rezultă că încadrarea în acest cod are prioritate şi exclude încadrarea în codul NC 2710.
Încadrarea în acest cod tarifar, NC 3814 exclude şi aplicarea art. 175 alin. (2) lit. c) din C. fisc. şi a celorlalte dispoziţii legale în baza cărora s-a stabilit obligaţia de plată a accizelor, deoarece acestea au avut în vedere încadrarea în categoria uleiurilor minerale, NC 2710.
Cu toate că nu au fost reţinute în actele administrativ fiscale ca şi produse accizabile în baza alin. (3) şi (4) ale art. 175, experta a demonstrat că obligaţia de plată a accizelor nu este atrasă nici de aceste dispoziţii legale, deoarece produsele comercializate de reclamanta sub denumirea comercială de Diluanţi 511 nu îndeplinesc nici un standard specific carburanţilor de motoare şi nici nu pot fi folosiţi în alte scopuri decât acela pentru care au fost concepuţi şi puşi în vânzare, şi anume diluanţi pentru grundurile, lacurile, emailurile şi vopselele pe bază de răşini alchidice şi alchidice acrilate.
Cum, raportat la caracteristicile fizico-chimice şi la modul de utilizate, produsele nu se încadrează în categoria uleiurilor minerale, a rezultat că nu sunt incidente nici celelalte dispoziţii legale în baza cărora a fost emisă decizia de impunere, respectiv art. 168 alin. (1), art. 178 alin. (1), art. 239 alin. (1) şi mai cu seamă art. 240 alin. (1) C. fisc.
Nefiind vorba de produse purtătoare de accize în baza niciunui text din C. fisc., efectuarea expertizei fiscal-contabile a devenit inutilă, motiv pentru care s-a revenit asupra administrării ei.
În consecinţă, constatând că în mod greşit s-a atribuit produselor controlate un cod tarifar care atrage obligaţia de plată a accizelor, s-a reţinut că actele administrativ fiscale, şi anume Decizia de impunere nr. 94 din 6 noiembrie 2008 şi decizia prin care s-a respins contestaţia administrativă din 27 iunie 2012, sunt emise cu aplicarea greşită a legii, iar Curtea a admis cererea şi a anulat aceste acte. În ceea ce priveşte raportul de inspecţie fiscală din 6 noiembrie 2008, acesta nu reprezintă un act administrativ de sine stătător, ci consemnează o operaţiune premergătoare emiterii deciziei de impunere, fiind lipsit implicit de efecte prin anularea acesteia.
Prin încheierea din 8 februarie 2013, s-a încuviinţat, în baza art. 213 alin. (2) C. proc. civ., cererea exp. C.N. de suplimentare cu 1000 lei a onorariului provizoriu, la acelaşi termen revenindu-se asupra probei cu expertiză fiscal-contabilă. Având în vedere că onorariul pentru această din urmă lucrare fusese deja achitat de reclamantă, în contul exp. P.E. (consultant fiscal), la Biroul Local de Expertize Judiciare, cu chitanţa din 14 noiembrie 2012 (dosar), în cuantum de 1.000 lei, Curtea a dispus transferul acestei sume din contul menţionat (Biroul Local de Expertize Judiciare, exp. P.E.) în contul exp. C.N. (Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile Bucureşti), cu titlu de diferenţă de onorariu, hotărârea pronunţată fiind executorie sub acest aspect, potrivit art. 213 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, precum şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
În mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut că materiile prime folosite de societate pentru fabricarea unor produse finite sunt diluanţi cu încadrarea NC 381400 a căror utilizare declarată o constituie diluarea vopselurilor, a grundurilor, degresări.
Toate componentele din Grupa I reprezintă "amestec în diferite proporţii de benzine speciale (clasificate la 2710121 sau 27101125) sau amestec în diferite proporţii de benzine speciale şi uleiuri medii (clasificate la subpoziţia 27101929)". Ca urmare codul NC al acestor produse se încadrează la codurile NC de la 271011 la 27101969.
Cu adresa din 15 mai 2008, Direcţia Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor a transmis certificatele de analiză nr. x1 şi x2 din 5 mai 2008 emise de Laboratorul vamal central, înaintate şi către SC G & R SRL în datele de 19 august 2008, respectiv de 21 august 2008 (exemplarul 2 fiind destinat societăţii conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Ordinului nr. 9250/2006 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea Laboratorului vamal central şi modalitatea de efectuare a analizelor, cu completările şi modificările aduse de Ordinul nr. 356/2008), primirea fiind confirmată prin semnătură şi ştampilă de reprezentantul legal al agentului economic.
În concluziile la certificatele de analiză sus menţionate s-a menţionat că "proba reprezintă o benzină specială, alta decât W.S. conform Notei de Capitol nr. 2, Notei de subpoziţii nr. 4 şi Notei Complementare nr. 2) a), de la Capitolul 27" cu referire la Regulamentul CEE nr. 2658/1987 privind Nomenclatura Combinată modificat prin Regulamentul CEE nr. 1214/2007.
Certificatele de analiză enumerate au fost contestate de SC G & R SRL, solicitându-se analiza probei 2.
Direcţia de Autorizări şi Tarif Vamal din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, cu adresa nr. 23444/SLV/27 octombrie 2008, a comunicat rezultatele analizei probelor cu nr. 2, concluzia fiind în sensul că se menţin cele indicate în Certificatele de analiză cu nr. x1 şi nr. x2 din data de 5 mai 2008.
De menţionat că Laboratorul Vamal Central este singura structură abilitată să emită astfel de clasificări cu privire la natura, compoziţia fizico-chimică a produselor supuse expertizei, în vederea clasificării acestora în categoria produselor accizabile, expertiza tehnică efectuată în cauză de expert N.C. fiind neconcludentă, expertul tehnic neavând dotarea tehnică necesară şi neavând competenţa de a contracara rezultatele şi concluziile cuprinse în certificatul de analiză emis de Laboratorul Vamal Central.
Recurentele mai arată că şi în situaţia în care încadrarea tarifară a produselor fabricate de societate ar fi cea stabilită de experţii tehnici şi produsele ar fi scutite de plata accizelor, intimata-reclamantă nu a respectat condiţiile de producere şi comercializare a uleiurilor minerale stipulate de art. 239 şi art. 240 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestor prevederi legale uleiurile minerale neaccizabile, care au punctul de inflamabilitate sub 85 grade C trebuie să fie comercializate direct către utilizatorii finali care utilizează aceste produse în scop industrial, iar producerea lor să fie realizată în antrepozite fiscale de producţie autorizate, fiind necesară supravegherea deplasării produsului în conformitate cu prevederile Secţiunii a 5-a a Titlului VII al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de motivele expuse, recurentele apreciază că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 94/2008 emisă de către Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, cât şi Decizia nr. 292/2012 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Criticile formulate de recurente se încadrează în drept, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte critica referitoare la încadrarea tarifară greşită a produselor comercializate de reclamantă, aceasta este nerelevantă, deoarece în speţă s-a stabilit, în mod corect, că produsul energetic respectiv face parte din categoria celor exceptate de la plata accizelor, datorită scopului în care se utilizează acestea. Aceste situaţii de excepţie sunt prevăzute de art. 175 ind. 4 şi art. 201 alin. (1) C. fisc., referindu-se la situaţia în care produsul energetic nu a fost utilizat de către contribuabil drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, sau combustibil pentru aeronave utilizate în aviaţia turistică în scop privat, iar din probele dosarului, inclusiv din raportul de inspecţie fiscală atacat a rezultat că nici reclamanta şi nici beneficiarii săi nu au utilizat materiile prime achiziţionate în baza autorizaţiilor de utilizator final şi, respectiv, produsul finit în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire, sau drept combustibil pentru aviaţia turistică în scop privat.
Prin urmare, nu este relevantă clasificarea tarifară în situaţia în care pentru un produs nu se datorează acciză, prin prisma scopului în care este utilizat acesta, ci doar în situaţia în care produsul devine accizabil, fiind folosit, de exemplu, în calitate de combustibil, ceea ce nu este cazul în speţă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea combaterii prin alte probe, administrate în instanţă, a constatărilor Laboratorului Vamal Central, recurentele omit să precizeze că aceste constatări se referă la compoziţia chimică a produselor - această compoziţie nefiind contestată în cauză -, instanţa pronunţându-se asupra clasificaţiei tarifare a produselor şi a codului NC.
Această clasificaţie tarifară nu este relevantă în cauză, astfel cum s-a arătat mai sus.
În speţă, a rezultat din probe că utilizarea uleiurilor minerale s-a făcut în scop industrial, în sensul art. 240 C. fisc., acestea fiind supuse unor procese de producţie specifice, iar produsele energetice achiziţionate în regim e exceptare de la plata accizelor au fost integral introduse în producţie.
De menţionat că prin Decizia nr. 2916/2012 pronunţată în Dosarul nr. 7559/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, într-o speţă similară, că Diluantul x nu este un produs accizabil, fiind respinse recursurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova.
Pentru considerentele menţionate cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 51/F- CONT din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4211/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4410/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
