ICCJ. Decizia nr. 4410/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4410/2014
Dosar nr. 9665/2/2012
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.I.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea de "lucrător al Securităţii".
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul M.I. a solicitat respingerea acţiunii în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) ca neîntemeiată.
Prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul M.I., a constatat calitatea pârâtului M.I. de lucrător al Securităţii, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de lucrător al Securităţii este aceea ca această persoană să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit în perioada 1945 - 1989, iar a doua condiţie vizează activitatea desfăşurată, în sensul că, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Curtea de apel a apreciat că, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul M.I. îndeplinirea primei condiţii este evidentă, acesta fiind la nivelul anului 1980 maior şi deţinând funcţia de şef al Serviciului 3 din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Arad, iar a doua condiţie este îndeplinită prin prisma activităţilor pe care pârâtul le-a desfăşurat şi a consecinţelor acestora.
Curtea a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că prin acele activităţi şi-a îndeplinit sarcinile profesionale, legale la acea dată, căci dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu exclud de sub incidenţa sa situaţiile în care lucrătorul Securităţii acţiona în limitele "fişei postului", fiind suficient ca prin respectivele activităţi să se producă doar o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
Instanţa de fond a reţinut că, în cauza de faţă, activitatea expusă prin adresa existentă la dosarul Curţii, astfel cum emană de la partea pârâtă M.I., tocmai acest aspect de fapt îl conturează, anume îngrădirea dreptului la viaţă privată al unui cetăţean, prin verificarea mai multor aspecte ale acesteia - mediul familial, relaţiile la locul de muncă, religie, exercitarea libertăţii de mişcare.
Despre susţinerile pârâtului, potrivit cărora astfel de activităţi se desfăşoară şi în prezent, Curtea a subliniat că acesta ignoră, pe de o parte, contextul diferit, iar, pe de altă parte, că, în ipoteza în care astfel de activităţi s-ar desfăşura, ele pot fi justificate în prezent în măsura în care sunt orientate spre apărarea securităţii naţionale, văzută ca bine colectiv al tuturor cetăţenilor, spre deosebire de perioada regimului comunist, când Securitatea constituia un instrument de permanentă teroare exercitată împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.
Curtea a apreciat că nici apărările privitoare la persoanele care au procedat efectiv la strângerea informaţiilor şi metodele folosite nu prezintă relevanţă, dat fiind că prioritare în analiză sunt conţinutul acelor informaţii şi apoi faptul că pârâtul M.I., în calitate de superior ierarhic - şef serviciu, a acceptat acele verificări şi a valorificat prin transmitere către solicitantul UM x/I Bucureşti informaţiile obţinute, având potenţial de atingere a dreptului la viaţă privată, prin îngrădirea acestuia ca efect al culegerii, centralizării, comunicării şi valorificării ulterioare.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că partea pârâtă, în calitate de exponent al autorităţii Statului român prin funcţia de ofiţer de Securitate, acţiona ca agent al acestuia, iar nu de simplu particular, revenindu-i astfel sarcina de a asigura respectarea obligaţiilor rezultate din tratatul internaţional prin care se recunoştea expres dreptul la viaţă privată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, în cauză fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi de art. 3041 C. proc. civ.
Arată recurentul că sentinţa a fost motivată pe elemente ce nu au legătură cu cauză, evitându-se analiza apărărilor efectuate în baza normelor materiale ce au legătură directă cu cauza.
Subliniază recurentul că nici una din activităţile care i se reproşează nu au suprimat, sau îngrădit, sau condus la suprimarea sau îngrădirea drepturilor petentului şi nici reclamantul nu a dovedit acest fapt.
Recurentul mai subliniază faptul că instanţa de judecată a constatat, de altfel, că nu drepturile petentului au fost încălcate, ci ale fraţilor acestuia, dar care nu sunt petenţi în cauză şi nu au promovat o asemenea cerere.
Recurentul critică hotărârea instanţei de fond şi pentru faptul că instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiţii cerute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv că a fost ofiţer de securitate şi a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a constata condiţia obligatorie şi cumulativă ca această suprimare să se facă în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, astfel cum prevede legea.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În prezenta cauză, problema dedusă judecăţii este aceea dacă Curtea de Apel Bucureşti a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu acţiunea în constatarea calităţii recurentului-pârât de lucrător al Securităţii, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
După cum s-a relevat anterior, această acţiune în constatare a avut la bază cererile de verificare adresate de numitul B.H. şi numitul M.T.T., prin care aceştia au solicitat verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrători ai securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului fond informativ nr. x, în care pârâtul M.I. figurează.
Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului, având în vedere că prima instanţă, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), 7 şi 9 din ordonanţa mai sus arătată.
Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1) - (3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Rezultă că acţiunea în constatare prevăzută de art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată şi completată, poate fi formulată în scopul de a se constata calitatea de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului persoanei care solicită verificarea/sau, din oficiu, pentru persoanele prevăzute la art. 4 şi art. 5 din ordonanţă.
În speţă, nu s-a contestat calitatea recurentului-pârât de fost angajat al Securităţii.
Astfel, din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Într-adevăr, în cauza de faţă, atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiţii B.H. şi M.T.T., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.
O dovadă în acest sens o reprezintă şi documentaţia prezentată de intimat, aflată la dosarul de fond.
Din nota de constatare din 26 iunie 2012, emisă în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că recurentul a contribuit la instrumentarea dosarului nr. I 259078, titular M.T.T. şi a dosarului nr. I 210847, titular B.N.
Este de observat faptul că, în ceea ce priveşte dosarul în care este titular numitul M.T.T., verificarea acestuia s-a făcut pentru că această persoană era ofiţer cu grad de căpitan la Biroul Meteo din Comandamentul Diviziei 70 Aviaţie, persoanele urmărite fiind însă fraţii acestuia, care nu au făcut cerere de verificare a pârâtului.
În acest context, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, verificarea s-a făcut la cererea expresă a serviciului de contraspionaj, fiind o lucrare de "cadre" pentru verificarea şi completarea dosarului ofiţerului.
Astfel, din studiul cererii informative se observă că ambii fraţi ai persoanei vizate, care mai era şi ofiţer, aveau tentative şi manifestări evidente de trecere a frontierei, afectând situaţia ofiţerului prin presiunile ce se puteau pune asupra acestuia de organizaţiile de informaţii străine, mai ales dacă aceste persoane reuşeau să ajungă în străinătate, existând posibilitatea de a fi racolat de agenturile străine.
Rezultă, aşadar, că cel care a făcut cererea era urmărit în procedurile interne ale securităţii, fiind ofiţer de informaţii, care avea 2 rude, fraţi, cu intenţie de evaziune - emigrare în străinătate, lucru ce ar fi adus atingere probităţii acestuia prin periclitarea situaţiei sale profesionale, în sensul expunerii la presiuni şi acţiuni provocatoare ale unor servicii de informaţii, dat fiind că fraţii acestuia reprezentau o posibilitate de şantaj extrem, cât şi compromiterea acestuia prin cooptarea lui în cultul baptist, cult pe care activitatea operaţională şi de culegere de informaţii naţionale o aveau în vizor prin descoperirea unor agenţi provocatori ori de informaţii din cadrul acesteia.
Din actele şi lucrările dosarului mai rezultă faptul că serviciul în care activa pârâtul nu a lucrat cazul, iar informaţiile au fost doar comunicate la Bucureşti de serviciul 3 Arad, informaţii care au fost puse la dispoziţie de serviciul 1 judeţean Arad, care avea atribuţii de contraspionaj, deci rolul pârâtului a fost doar acela de a trimite mai departe informaţiile comunicate de serviciul 1. Se mai observă şi faptul că acţiunea de verificare nu s-a desfăşurat sub supravegherea sa, ci a unui alt ofiţer, care se individualizează ca fiind Mr. C. M.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. I 210847, atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia, au avut în vedere cererea de verificare formulată de numitul B.H., persoană care nu are nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare, titular al dosarului fiind B.N.
Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numiţii M.T.T. şi B.H. nu pot avea calitatea de subiecte ale unor dosare din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activităţile întreprinse sau dispuse de către acesta.
Prin urmare, cererile de verificare a calităţii de "lucrător de Securitate", formulate de aceste persoane fizice, nu puteau să stea la baza prezentei acţiuni în constatare introdusă de intimat.
Având în vedere nelegala sesizare a instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În raport de cele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a realizat o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva Sentinţei civile nr. 1309 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4313/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4544/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
