ICCJ. Decizia nr. 4715/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4715/2014
Dosar nr. 6825/118/2013
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin încheierea din 22 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6825/118/2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de SC R. SA Constanţa, ca inadmisibilă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei încheieri, a formulat apel, în termen legal, petenta SC R. S.A., calificat drept recurs de către instanţa de control judiciar, la termenul de judecată din 09 decembrie 2014.
Recursul declarat de SC R. SA s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (5), (6) şi (8) din noul C. proc. civ., în temeiul cărora s-a solicitat casarea încheierii atacate şi admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat, în esenţă, că justifică un interes propriu în formularea cererii de intervenţie accesorie, motivat de împrejurarea că incompatibilitatea reţinută în sarcina reclamantului prin raportul de evaluare, este contrară cerinţelor "in-house" rezultate din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar nerespectarea acestor cerinţe reprezintă o încălcare a obligaţiilor ce revin societăţii comerciale, urmare a contractelor de finanţare încheiate cu Ministerul Mediului.
Recurenta a învederat că aspectul reţinut de instanţa de fond în motivarea dată încheierii atacate, în sensul că există posibilitatea de a se desemna un alt reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală, ţine de fondul cauzei, astfel că, instanţa şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnată să o judece.
Recurenta a reiterat şi argumentele prezentate în cuprinsul cererii de intervenţie cu privire la fondul cauzei, referitoare la controlul exercitat de autoritatea publică locală asupra propriilor servicii publice şi la distincţia dintre societăţile de interes local şi operatorii de servicii publice comunitare de utilităţi publice locale sau judeţene, prin prisma modului de îndeplinire a obligaţiilor de conformare la cerinţele de mediu, asumate de către Statul Român prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.
II. Analiza motivelor de casare
Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurentă, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 6825/118/2013, reclamantul S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 29274/G/II din 03 iulie 2013, întocmit de pârâtă, prin care s-a constatat că reclamantul, primar al comunei Pecineaga, pentru mandatul 2008 - 2012 şi consilier local al comunei Pecineaga, pentru mandatul 2012 - 2016, a încălcat interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat art. 91 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, întrucât în perioada exercitării mandatului de primar al comunei Pecineaga, a exercitat şi funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale Pecineaga, în Adunările Generale ale Acţionarilor societăţii comerciale de interes local SC R. SA Constanţa.
La data de 17 aprilie 2014, la dosarul cauzei a fost depusă cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului de către SC R. S.A., în temeiul art. 63 din noul C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acţiunii formulate de reclamant.
În conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (2) din noul C. proc. civ., prima instanţă s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie, iar prin aspectele reţinute în motivarea încheierii atacate, judecătorul fondului nu şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza concretă pe care o judecă.
În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) din noul C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut că titularul cererii de intervenţie accesorie nu justifică un interes legitim privat, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, care priveşte starea de incompatibilitate a unui ales local.
Astfel, fără a analiza argumentele prezentate de titularul cererii de intervenţie pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că prin intermediul cererii de intervenţie accesorie, SC R. SA sprijină apărarea formulată de reclamant şi justifică un interes propriu în formularea cererii, susţinând dreptul şi obligaţia reclamantului de a reprezenta comuna Pecineaga în Adunările Generale ale Acţionarilor în cadrul SC R. S.A., societate căreia unitatea administrativ-teritorială i-a încredinţat, prin atribuire directă, contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare.
În condiţiile arătate, reţinerea stării de incompatibilitate în sarcina reclamantului, este de natură a conduce, în opinia recurentei, la încălcarea obligaţiilor asumate de societate, în calitate de beneficiar, prin contractele de finanţare încheiate cu Ministerul Mediului.
Prin urmare, raportat la conţinutul cererii de intervenţie accesorie şi la interesul personal invocat de către titularul acesteia, care se subsumează interesului urmărit de reclamant, se reţine că hotărârea ce s-ar putea pronunţa în cauză împotriva reclamantului, i-ar putea prejudicia terţului drepturile şi interesele.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului şi casarea încheierii atacate, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, formulată de SC R. SA Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC R. SA Constanţa împotriva încheierii din 22 mai 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată.
Admite în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de SC R. SA Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 4707/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4717/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|