ICCJ. Decizia nr. 4717/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4717/2014
Dosar nr. 10450/30/2013
Şedinţa de la 9 decembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta V.F.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Interne, obligarea acestora la plata restanţei indemnizaţiei de chirie pe o perioadă de 11 luni, în valoare de 6.380,00 RON, cu daune cominatorii calculate de la data de 27 iulie 2012, conform raportului anexă 4, prin care solicita plata restanţei, până la data efectuării plăţii.
Prin Sentinţa civilă nr. 2216/PI/NCA/2014 din 9 mai 2014, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de această instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta contestă refuzul pretins nejustificat exprimat de pârâţii - instituţii centrale - Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (I.G.P.F.) şi Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.), concretizate în răspunsurile din 29 august 2012 şi din 16 iulie 2013 comunicate reclamantei de către pârâţi, referitor la neplata chiriei stabilite prin Sentinţa civilă nr. 548 din 13 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 4734/30/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2151/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 238 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Curtea a constatat că, într-adevăr, actul prin care cererea reclamantei a fost soluţionată, este emis de o autoritate centrală, dar ceea ce reclamanta urmăreşte să obţină pe calea demersului său judiciar este plata compensaţiei pentru chirie, iar calitatea sa de agent de poliţie atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată.
În atare situaţie, cum indemnizaţia pentru chirie reprezintă un drept născut din raportul de serviciu al reclamantei, în speţă, sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neavând relevanţă rangul autorităţii care a soluţionat cererea.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis, în temeiul art. 134 şi art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Litigiul dedus judecăţii vizează obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Interne la plata sumei de 6.38,00 lei, reprezentând contravaloarea indemnizaţiei lunare pentru chirie aferentă perioadei 19 august 2009 - 31 iulie 2010 (11 luni), precum şi acordarea de "daune cominatorii".
Indemnizaţia pretinsă de reclamantă este datorată de pârâţi în baza prevederilor H.G. nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, iar dreptul reclamantei la plata acestei indemnizaţii a fost confirmat prin Sentinţa civilă nr. 548 din 13 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 4734/30/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2151 din 12 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În aceste condiţii, se constată că pretenţiile supuse judecăţii derivă din raportul de serviciu al reclamantei, în calitate de funcţionar public, astfel că prevederile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt incidente în cauză.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sus-citată, şi în lipsa unor dispoziţii speciale care să prevadă competenţa altei instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta V.F.V. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4715/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4718/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
