ICCJ. Decizia nr. 2011/2015. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2011/2015
Dosar nr. 5030/2/2013
Şedinţa publică de la 14 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Motive de casare invocate
Petenta U.N.N.P. din România, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a declarat recurs (apel recalificat de Înalta Curte, ca recurs, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului) împotriva încheierii de şedinţă din 7 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5030/2/2013, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de petenta U.N.N.P. din România în cauza privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Recurenta arată că a formulat cererea de intervenţie în considerarea pct. 5 din decizia nr. 7/2013, potrivit căruia:
„În vederea înlăturării abaterii consemnate la pct. 5 din decizie, ordonatorul de credite al A.N.C.P.I. va lua măsurile legale necesare care să conducă la:
a) calcularea, încasarea şi virarea la bugetul statului, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere datorate pentru nerespectarea, în perioada 9 iulie 2010-28 aprilie 2013, a termenelor legale de plată către bugetul statului a sumelor ce constituie venituri, încasate de notarii publici în numele şi pe chitanţele A.N.C.P.I., dar virate cu întârziere în contul A.N.C.P.I., urmare a prevederilor nelegale incluse în protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. şi U.N.N.P., aprobat prin Ordinul nr. 309/2009 al directorului general al A.N.C.P.I., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 475/09.07.2010;
b) corelarea conţinutului protocolului de colaborare între A.N.C.P.I. şi U.N.N.P. cu prevederile actelor normative în vigoare”.
Totodată, se arată că auditorii Curţii de Conturi au reţinut „nerespectarea de către conducerea A.N.C.P.I. a prevederilor legale cu privire la realizarea veniturilor cuvenite bugetului de stat, prin includerea în protocolul încheiat cu conducerea U.N.N.P., prin care s-a convenit ca notarii publici să încaseze contravaloarea serviciilor prestate de A.N.C.P.I., a unor prevederi referitoare la termenele de încasare a acestor venituri cuvenite bugetului de stat, altele decât cele prevăzute în actele normative în vigoare”.
Recurenta arată că protocolul nu a fost declarat nelegal de către instanţele judecătoreşti, că notarii publici au prestat activitatea respectivă în mod voluntar şi gratuit, iar modificarea Legii nr. 7/1996, anterioară controlului efectuat, consfinţeşte uzanţele şi reia dispoziţiile cuprinse în protocol.
Recurenta invocă dreptul de acces liber la justiţie şi susţine că justifică în cauză un interes legitim, ca măsură de protecţie juridică indirectă, iar cererea de intervenţie vizează solicitarea de anulare a deciziei din 24 mai 2013, în partea prin care au fost constatate şi au fost dispuse mai multe măsuri în sarcina A.N.C.P.I., care se referă şi la aspecte care privesc activitatea notarilor publici.
Se arată că interesul intervenţiei este în concordanţă cu obiectele urmărite de U.N.N.P., definite de art. 2 din Statut, prin evitarea producerii unor prejudicii notarilor publici, membri ai U.N.N.P., perturbarea şi chiar blocarea activităţii acestora.
Totodată, recurenta susţine că intervenţia principală este un mijloc de apărare preventiv, iar cererea formulată este admisibilă, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ.
II. Analiza motivelor de casare
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.N.P.C.I., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea încheierii nr. 55/2013 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi a măsurilor II.1, II.3 şi II.5 din decizia din 24 mai 2013 emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi a României.
1.2. În cauză, U.N.N.P. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând anularea parţială a deciziei din 24 mai 2013 şi constatarea că notarii publici, membri ai U.N.N.P., au respectat Protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. şi U.N.N.P. din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului general al A.N.C.P.I.
În drept, U.N.N.P. a invocat prevederile art. 61 şi urm. C. proc. civ., Statutul U.N.N.P., Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi Protocolul de colaborare aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului general al A.N.C.P.I.
1.3. Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5030/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de petenta U.N.N.P. din România în cauza privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, reţinând, în esenţă, următoarele:
- în raport cu dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., în raport cu motivele expuse în cererea de intervenţie, rezultă că petenta nu are un interes legitim în cauză. Interesul legitim, în sens de interes juridic, implică posibilitatea părţii interveniente de a evita un eventual raport juridic litigios declanşat împotriva sa de una dintre părţile din proces, ceea nu este cazul speţei;
- acţiunea promovată de reclamanta A.N.C.P.I. are ca temei legal prevederile Legii nr. 554/2004, iar U.N.N.P. din România nu are calitatea de persoană vătămata, acesta nespecificând care sunt drepturile sale prevăzute de lege şi încălcate de Curtea de Conturi prin actele administrative a căror anulare se solicită;
- prin decizia din 24 mai 2013, Curtea de Conturi a dispus, în sarcina reclamantei obligaţia aducerii la îndeplinire a unui număr de 13 măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate constatate cu ocazia efectuării auditului financiar;
- este de subliniat faptul că, aşa cum rezultă din conţinutul măsurilor dispuse prin decizie, acest act administrativ emis de Curtea de Conturi a României nu dă naştere la raporturi juridice între Curtea de Conturi şi U.N.N.P. din România, ci între Curtea de Conturi şi A.N.C.P.I., în calitatea sa de entitate verificată, reprezentată prin organele sale de conducere;
- în actele administrative atacate pe calea acţiunii ce face obiectul cauzei, Curtea de Conturi a României nu a instituit în ceea ce o priveşte pe U.N.N.P. din România obligaţia de a restitui sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie existenţa vreunui prejudiciu cauzat acestora;
- în raport cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată, reclamanta, în calitate de entitate verificată, este singura responsabilă de modul concret în care va înţelege să pună în aplicare măsurile din decizie.
2. Considerentele Înaltei Curţi
Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă nu este întemeiat, iar prima instanţă, prin hotărârea atacată, în raport cu circumstanţele de fapt ale litigiului, a realizat o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept aplicabile.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, recurenta U.N.N.P. a formulat cerere de intervenţie principală invocând dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 61. - (1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.
(2) Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.
(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.”
În sensul dispoziţiilor citate, rezultă că, prin cererea de intervenţie principală, intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.
Cererea de intervenţie principală a fost formulată de U.N.N.P. în cadrul unui litigiu având ca obiect acţiunea în contencios administrativ formulată de A.N.C.P.I. prin care se solicită anularea, în parte, a deciziei emise de Curtea de Conturi a României ca urmare a misiunii de audit financiar asupra contului de execuţie pe anul 2012 la A.N.C.P.I., precum şi a încheierii prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva deciziei respective.
Or, în materia contenciosului administrativ, sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „ Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.”
Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speţă, prevederile art. 61 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.
În cauză, prima instanţă în mod corect a reţinut că U.N.N.P. nu justifică un drept sau un interes legitim în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 de natură a fundamenta admisibilitatea cererii de intervenţie principală, astfel cum a fost formulată.
Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că actul administrativ, ce formează obiectul cauzei, prin care au fost constatate abateri de la legalitate şi au fost stabilite măsuri în sarcina A.N.C.P.I. nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice în privinţa U.N.N.P., astfel că U.N.N.P., în calitate de intervenient, nu poate pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta.
De altfel, prin măsura de la pct. 5 din decizie, expusă la pct. I din prezenta hotărâre, sunt stabilite obligaţii în sarcina A.N.C.P.I., iar nu în sarcina U.N.N.P. Eventualele consecinţe pe care le poate produce în privinţa membrilor U.N.N.P. punerea în aplicare de către A.N.C.P.I. a măsurii respective fac obiectul unor raporturi juridice distincte de prezentul litigiu, în care intervenienta nu justifică pentru sine, în tot sau în parte, un drept sau un interes legitim în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, constatând că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în cauză, iar încheierea pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de U.N.N.P. din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.N.N.P. din România împotriva încheierii de şedinţă din 7 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1996/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2012/2015. Contencios → |
|---|
