Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 893/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 893/R/CA/2008

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marieta Florea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Lazăr

JUDECĂTOR 3: Iosif Morcan

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă SC SRL T împotriva sentinței civile nr. 1678/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Conform planificării ședințelor de judecată pentru semestrul II 2008, pentru data de 09.09.2008 completul de judecată C1 recurs () este compus din judecătorii: - -, - - și. Domnul judecător fiind lipsă, potrivit procesului-verbal de absență întocmit la data de 09.09.2008, în conformitate cu art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea și planificării de permanență, completul de judecată s-a complinit prin prezența judecătorului de serviciu, în persoana domnului judecător - -.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentei reclamantă, avocat și reprezentantul intimatei pârâtă, consilier juridic.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că intimata pârâtă a comunicat la dosar, prin Serviciul Registratură, actele privind cea de-a doua licitație efectuată în procedura de executare silită a debitoarei Compania Națională a P, în câte două exemplare, din care câte un exemplar se comunică mandatarului ales al recurentei reclamantă.

Mandatarul recurentei reclamantă solicită instanței acordarea unui termen de judecată scurt, având în vedere că înscrisurile solicitate intimatei au fost depuse la dosar doar în data de 5.09.2008, pentru a le prezenta administratorului societății recurente, pentru edificare asupra acestora.

Reprezentantul intimatei pârâtă arată că mare parte din înscrisurile depuse se regăsesc în dosarul de fond și lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de mandatarul recurentei reclamantă.

Deliberând asupra cererii de acordare a unui nou termen de judecată, instanța apreciază că nu se impune și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da posibilitate mandatarului recurentei reclamantă să se edifice cu privire la înscrisurile comunicate.

La al doilea apel al cauzei se prezintă în instanță mandatarul ales al recurentei reclamantă, avocat și reprezentantul intimatei pârâtă, consilier juridic.

Reprezentanții părților declară nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatarul recurentei reclamantă arată că susține recursul, astfel cum a fost formulat, solicitând în principal modificarea sentinței atacate în sensul admiterii contestației și constatării nulității procesului verbal întocmit de ANAF - H în data de 12.01.2007, iar în subsidiar solicită a se dispune casarea cauzei cu trimitere, pentru completarea probațiunii.

Învederează instanței că în principal susține o excepție de drept nerezolvată de către instanța de fond. Regula în materia titlurilor executorii o reprezintă aceea potrivit căreia un asemenea titlu trebuie să constea într-o hotărâre judecătorească; prin excepție se acordă și unor alte acte, creanțele bancare și obligațiile fiscale având caracter de titlu executoriu, însă procesul verbal întocmit de H nu îndeplinește cerințele unui titlu executoriu. S-a susținut că dispozițiile Codului Fiscal s-ar completa cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, or în situația în care Codul Fiscal nu prevede o asemenea caracterizare a procesului verbal, acest act nu poate sta la baza unei executări silite.

Separat de acest aspect, mandatarul recurentei reclamante arată că aceasta trebuie să-și facă apărarea, să dovedească eventual intervenția forței majore, a imposibilității de plată în termen de 5 zile de la data adjudecării.

Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul intimatei pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la excepția nulității procesului verbal prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 190.000 lei, învederează instanței că dispozițiile art. 160 alin. 1 din Codul Fiscal sunt clare, în sensul că dacă adjudecatarul nu plătește prețul, licitația se va relua în termen de 10 zile, iar adjudecatarul va fi obligat la plata cheltuielile prilejuite de noua licitație plus diferența de preț, în situația în care prețul obținut la a doua licitație este mai mic. Arată că în 2.10.2006 reclamanta a fost declarată adjudecatar, nu a achitat prețul în 5 zile, licitația s-a reluat în 25.10.2006 reclamanta neprezentându-se, bunurile debitoarei au fost valorificate la un preț mai mic, astfel, că în mod corect a fost calculată diferența de preț.

Reprezentantul intimatei pârâtă învederează instanței că s-a făcut aplicarea prevederilor art. 444 alin. 2 Cod procedură civilă, deoarece Codul Fiscal arată că acolo unde nu se prevede o anumită stare de fapt se aplică Codul d e procedură civilă.

Mai arată că recurenta nu a formulat cerere pentru restituirea taxei de participare și chiar dacă ar fi formulat o astfel de cerere, aceasta trebuia respinsă raportat la prevederile art. 158 alin. 11 din nr.OG 92/2003.

În ceea ce privește casarea cerută datorită forței majore invocate, arată că aceasta nu poate fi aplicată, fiind necesară existența unei situații de neprevăzut și de neînlăturat, mai presus de voința oricui.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamanta Tas olicitat în contradictoriu cu H să se constate nulitatea procesului verbal privind obligațiile de plată în sarcina sa, încheiat la 12.01.2007. Prin precizare de acțiune, a atacat și decizia nr. 1/20.07.2007. În baza art. 403 Cod procedură civilă s-a cerut și suspendarea executării actului atacat.

În motivarea cererii, a arătat că procesul verbal întocmit de H nu îndeplinește cerințele unui titlu executoriu.

Prin sentința civilă nr. 1678/CA/2008 acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată s-a dispus și restituirea cauțiunii consemnate la.

În considerentele sentinței s-a reținut că sumele calculate de pârâtă în sarcina reclamantei sunt în concordanță cu dispozițiile art. 160 din nr.OG 92/2003.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta, care a susținut că s-a făcut o interpretare greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

A arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că organele fiscale trebuiau să procedeze la recuperarea eventualelor creanțe pe baza unei acțiuni civile, procesul verbal nefiind titlu executor.

Totodată, recurenta a susținut că instanța nu s-a pronunțat pe restituirea taxei de participare la licitație și nu a analizat actele din care rezultă forța majoră care a împiedicat plata prețului.

Recursul este nefondat.

Reclamanta recurentă a fost declarată adjudecatar la o licitație publică organizată în vederea valorificării bunurilor Companiei Naționale a P, potrivit nr.OG 92/2003.

Reclamanta nu a achitat prețul oferit, în 5 zile de la organizarea licitației, așa cum se prevede în art. 160 din nr.OG 92/2003. Ulterior s-a organizat o nouă licitație, la care nu a mai participat.

Potrivit art. 160 alin. 2 din OG92/2003, în cazul în care adjudecatarul nu plătește prețul, licitația se reia în termen de 10 zile, iar adjudecatarul este ținut să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitație, precum și diferența de preț dacă prețul obținut la noua licitație este mai mic.

În consens cu această dispoziție legală, Haî ntocmit procesul verbal 1177/12.01.2007 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată reprezentând diferența de preț și cheltuieli de publicitate pentru licitația reluată.

Este neîntemeiată susținerea recurentei cum că acest proces verbal nu se poate constitui în titlu executor. În acest sens, Curtea reține că OG92/2003 nu prevede expres o procedură de recuperare a diferenței de preț calculată potrivit art. 160 (în vechea republicare), așa încât se completează cu dispozițiile Codului d e procedură civilă, după cum se arată în art. 3 din OG92/2003. În consecință, aceste dispoziții legale conferă procesului verbal întocmit de organele de executare fiscală caracterul de titlu executor.

În privința restituirii taxei de participare la licitație, Curtea constată incidenta art. 158 alin. 11 din nr.OG 92/2003 (în vigoare la acea dată), potrivit cărora " taxa de participare nu se restituie ofertanților care nu s-au prezentat la licitație, celui care a refuzat încheierea procesului verbal de adjudecare, precum și adjudecatarului care nu a plătit prețul".

Nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând cazul de forță majoră invocat. În acest sens, se reține că recurenta a invocat grave probleme financiare cu care se confruntă societatea ori acestea nu reprezintă în speță un fapt de neprevăzut și de neînlăturat pentru reclamantă în ce privește participarea sa din propria inițiativă la o licitație publică, aceasta fiind în măsură să-și cântărească în termeni reali posibilitățile de plată și oportunitatea licitării.

În consecință, întrucât nu s-au găsit motive de recurs din cele prev. la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă care să fie întemeiate, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T împotriva sentinței civile nr. 1678/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Dact. /2 ex./30.09.2008

Jud. fond,

Președinte:Marieta Florea
Judecători:Marieta Florea, Elisabeta Lazăr, Iosif Morcan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 893/2008. Curtea de Apel Alba Iulia