Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 3/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--05.11.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.3
Ședința publică din 17.01.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.635 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent asistat de avocat, iar în reprezentarea pârâtei intimate se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent a depus întâmpinare, despre care, reprezentantul acestuia solicită a fi luată în considerare cu titlu de concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată. Arată că pârâta avea obligația de a-i prezenta reclamantului un referat cu privire la abaterile disciplinare și rezultatul cercetării efectuate de Comisia de disciplină. La solicitarea reclamantului, pârâta i-a comunicat un referat cu un inventar al probelor administrate, referatul real și necomunicat intitulându-se de fapt "Raport". Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile atrăgând după sine nulitatea deciziei de sancționare emise de pârâtă.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, pentru motivele din întâmpinare. Arată că la termenul din 23.05.2007 (la dosar fond) a depus un set de înscrisuri din care reiese că reclamantul a intrat în posesia referatului la data de 09.02.2007 și întrucât acesta nu a formulat obiecțiuni în termenul legal, s-a procedat la întocmirea acelui raport care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Timiș, sub nr.2486/30/22.03.2007 reclamantul, a solicitat in contradictoriu cu parata T anularea deciziei nr.114/27.02.2007 prin care i s-a aplicat sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 5% pe o perioada de 2 luni.
În motivare se arată că decizia atacată este nelegală, întrucât comisia de disciplina nu i-a comunicat referatul întocmit după efectuarea cercetărilor cuprinzând rezultatele activității comisiei de disciplină, reclamantul fiind îndreptățit conform art.30 din HG nr.1210/2003 ca în termen de 5 zile să formuleze obiecțiuni. Această procedură prealabilă nefiind îndeplinită, decizia este lovită de nulitate.
În privința aspectelor reținute ca abatere disciplinară, reclamantul arată că reprezintă imputări nefondate, iar împrejurarea că nu a menționat în evidențele serviciului încheierea v p. de sechestru, nu poate constituii o abatere de vreme ce acest v p. a fost întocmit în condiții legale și valabilitatea lui nu este condiționată de operarea într-un registru sau referat.
Contestatorul mai apreciază ca angajamentul de plată asumat de debitor este o măsură care ușurează urmărirea silită a acestuia cu atât mai mult cu cât la data amânării angajamentului de plata, debitorul achitase o parte din creanță. Asumarea angajamentului de plată nu lipsește de eficiență v p. de sechestru și nu împiedecă continuarea executării silite.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta DGFP T s-a opus la admiterea acțiunii, invocând în principal excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile față de disp.art.68 din Lg.188/1999 cu raportare la art.7 din Lg.nr.554/2004.
Pe fondul cauzei se arată că reclamantul a fost sancționat disciplinar pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri în sensul că acceptat întocmirea unui angajament de plată care contravine disp.art.25 al.2 lit.d din OG nr.92/2003 și care denotă negocierea pe care executorul fiscal a purtat-o cu debitorul în vederea acordării de facilitați, respectiv amânarea plații. De asemenea, v p. de sechestru a fost instituit la 7.12.2006 și înregistrat la 3.01.2007, această sarcină de serviciu fiindu-i stabilită din luna noiembrie 2006.
Referitor la întârzierea sistematică în rezolvarea lucrărilor, se arată că reclamantul nu a îndeplinit sarcinile trasate prin adresele nr.21912/09.12.2005 și nr.24679/24.10.2006, prin care i s-a solicitat instituirea măsurilor de executare silită asupra bunurilor mobile și imobile ale unor debitori printre care și debitorul.
I s-a mai imputat reclamantului și nerespectarea relațiilor de serviciu cu șeful Sannicolau M, aspect care vine în contradicție cu prev. art.12 al.1 din Lg.nr.7/2004, privind Codul d e conduită a funcționarului public.
Prin sentința civilă nr.635/12.09.2007 pronunțată în dosarul nr.-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice T, pentru anularea deciziei nr.114/27.02.2007, emisa de DGFP
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
In analiza excepției de inadmisibilitate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev.de art.7 din Legea nr.554/2004, instanța a retinut că, potrivit disp.art.68 din Lg.nr.188/1999, funcționar public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziției de sancționare.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța a retinut că funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se adresează direct instanței de contencios administrativ, nefiind incidente disp.art.7 din Lg.nr.554/2004.
Astfel, deși nu se prevede expres la art.68 din Lg.nr.188/1999, faptul că procedura prealabilă nu este obligatorie în speță, acest aspect rezultă și din interpretarea sistematica a Lg.nr.188/1999 care, spre exemplu la art.64 ind.1 al.1, prevede faptul ca orice persoană vătămată într-un drept sau interes legitim prin încălcarea de către un funcționar public a atribuțiilor de serviciu, se poate adresa în condițiile legii instanței de contencios administrativ. Or, sintagma "în condițiile legii" face trimitere expresă și directă la procedura prev.de Lg.nr.554/2004 și deci și la procedura prealabilă prev.la art.7, iar în lipsa acestei sintagme, disp.art.68 din Lg.nr.188/1999 trebuie interpretate în sensul că, funcționarul public are deschisă calea acțiunii direct la instanța de contencios administrativ. Un alt argument îl constituie și faptul că în cursul cercetării abaterii disciplinare potrivit procedurii prev.de HG nr.1210/2003, funcționarul public are posibilitatea de a formula obiecțiuni la referatul ce consemnează rezultatele activității de cercetare a faptei (art.30), ceea ce echivalează în fapt cu o cerere prin care se solicită reanalizarea constatărilor privind săvârșirea abaterilor disciplinare cu aceeași finalitate ca și procedura prealabilă - art.7 din Lg.nr.554/2004.
Pentru aceste considerente de drept, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta DGFP
Pe fondul cauzei, din ansamblul probelor administrate în cauză, s-a retinut că reclamantul a fost sancționat prin "Decizia nr. 114/27.02.2007 emisă de DGFP T cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioada de 2 luni" pentru săvârșirea următoarelor fapte reprezentând abateri disciplinare: încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri - fapte prev.de art.65 al.2 lit.j din Lg.nr.188/1999 mod. "întârzierea sistematica in efectuarea lucrărilor"- faptă prev.de art.65 al.2 lit.d din Lg.nr.188/1999 modificată și nerespectarea relațiilor de serviciu stabilite cu seful Sannicolau M - aspect ce vine in contradicție cu prev.art.12 al.1 din Lg.nr.7/2004 din Codul d e conduită al funcționarului public.
Analizând dispoziția de sancționare sub aspectul legalității sale prin raportare la procedura prev.de HG nr.12120/2003, instanța a reținut că au fost respectate disp.art.66 al.2-3 din Lg.nr.188/1999, în sensul că sancțiunea a fost aplicată de către persoana care are competența legală de numire în funcția publică, la propunerea comisiei de disciplină și după cercetarea prealabilă a faptei și audierea funcționarului public.
Astfel, cercetarea abaterilor disciplinare a avut la bază sesizarea formulata de d-na, înregistrată sub nr.4556/23.01.2007, iar ulterior comisia de disciplină a procedat la audierea reclamantului, aspect consemnat în v p. de audiere depus la 20 dosar, precum și la audierea d-nei consemnat în v p. de audiere (35).
În urma administrării probelor, comisia de disciplină a întocmit referatul privind rezultatele activității de cercetare administrativă a faptelor respective, referat cu nr.4556/8.02.2007 (33), conform art.30 din HG nr.1210/2003.
Acest referat a fost comunicat reclamantului și persoanei ce a formulat sesizarea prin prioripost, conform mențiunii existente pe actul de la 33 dosar.
Ulterior, comisia de disciplină a procedat la întocmirea raportului prev.de art.32 din HG nr.1210/2003, raport care cuprinde și propunerea de aplicare a unei sancțiunii disciplinare sau după caz, de clasare a cauzei. Acest raport nu se confunda cu referatul pre.la art.30 din HG nr.1210/2003, întrucât referatul consemnează rezultatele activității de cercetare desfășurate de comisia de disciplină, iar raportul prev.de art.32 cuprinde propunerea cu privire la sancțiunea aplicabilă pe baza referatului prev.de art.30 (art.33 din HG nr.1210/2003).
Ca atare, nu se confirmă susținerea reclamantului în sensul că pârâta avea obligația de a-i comunica raportul comisiei, ci numai referatul privind activitatea comisiei. Acest referat i-a fost comunicat reclamantului prin prioripost la data de 08.02.2007 așa cum rezultă din conținutul adresei nr.12286/7.03.2007 (17) si mențiunii olografe existente pe copia referatului de la 33. După cum rezultă din notele depuse la filele 88-89 si 91 dosar, respectiv din copia registrului de intrare-ieșire documente la DGFP T (89) la data de 08.02.2007 s-a expediat către reclamantul sub nr.de înregistrare 14397 adresa comisiei de disciplină pentru comunicarea referatului, iar plicul nedesfăcut s-a înregistrat la registratura (88).
Ca atare, instanța a reținut că pârâta DGFP T și-a îndeplinit obligația de comunicare a referatului prev.de art.30 din HG nr.1210/2003, existent la 33 dosar și deci nu se poate reține susținerea reclamantului legată de nulitatea deciziei de sancționare pentru acest considerent.
Tot raportat la condițiile de legalitate a dispoziției atacate, instanța a reținut că actul de sancționare cuprinde toate mențiunile prev.sub sancțiunea nulității absolute la art.35 din HG nr.1210/2003.
Sub aspectul temeiniciei sancțiunii aplicate, instanța a retinut din ansamblul probelor administrate în cauză, faptul că, reclamantul se face vinovat de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa.
Astfel, i s-a reținut încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, în sensul că a acceptat întocmirea unui angajament de plată de către debitorul, aspect ce contravine disp.art.25 al.2 lit.d din OG nr.92/2003.
Susținerile reclamantului în sensul că un asemenea angajament de plată nu este interzis de lege și nu este de natură a împiedeca continuarea executării silite în ce privește imobilul sechestrat prin v p., ci dimpotrivă, este de natură să contribuie eficient la finalitatea executării silite și anume la încasarea creanței, nu au fost reținute în speță.
Astfel, potrivit disp.art.24 din OG nr.92/2003, creanțele fiscale se sting prin încasare corespunzătoare, executare silită, scutire, anulare, prescripție sau alte modalități, prevăzute de lege, iar potrivit art. 122 din OG nr.92/2003, la cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda înlesniri de plată în condițiile legii, dar aceasta este atributul exclusiv al organului fiscal competent, iar nu al executorului fiscal care nu avea posibilitatea și mai ales competența de a accepta un angajament de plată din partea debitorului prin care acesta se angaja la o plată eșalonată (75 dosar). Asemenea plăți eșalonate reprezintă în fapt o înlesnire la plata creanțelor ce trebuia acordată de către organul fiscal competent, iar nu de către executorul fiscal, prin acesta reclamantul depășindu-si îndatoririle legale.
Este adevărat că disp.art.25 al.2 lit.d din OG nr.92/2003, prevăd posibilitatea asumării obligației de plată a debitorului, printr-un angajament de plată, dar aceasta numai de către terțe persoane cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată și numai dacă obligația de plată nu a fost îndeplinită de către debitor, iar situația nu poate fi extinsă și în cazul debitorului urmărit.
Susținerea reclamantului în sensul că acceptarea angajamentului de plată nu a împiedecat continuarea executării silite, ci dimpotrivă a fost utilă pentru încasarea creanței, nu a fost însușită de instanță, întrucât prin angajamentul de plată, debitorul s-a obligat la plata în 2 rate eșalonate până la sfârșitul anului 2006, aspect care de fapt a permis astfel ca procedura executării silite să nu mai continue prin valorificarea v p. de sechestru și executarea silită asupra bunurilor sechestrate.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut că reclamantul se face vinovat de încălcarea obligațiilor legale referitoare la îndatoriri, faptă prev.de art.65 al.2 lit.d din Lg.nr.188/1999, modificată.
În privința abaterii disciplinare constând în "întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor" faptă prev.de art.65 al.2 lit.d din Lg.nr.188/1999, modificată, instanța a reținut, de asemenea, că reclamantul se face vinovat de această abatere câtă vreme prin adresele nr.21912/9.12.2005 și nr.24679/24.10.2006 reclamantului i s-a solicitat să procedeze la aplicarea formelor de executare silită și respectiv să prezinte măsurile luate pentru executarea silită asupra unui număr de 10 debitori, stabilită în sarcina sa de executare silită, printre care și debitorul .
În speță, reclamantul a procedat la aplicarea sechestrului abia la data de 5.12.2006, dovedind astfel o întârziere nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ținând cont și de specificul activității de executare silită, astfel încât aplicarea unui sechestru asupra bunurilor mobile ale unui debitor apare ca o măsură urgentă și indispensabilă pentru finalizarea activității de executare silită prin recuperarea debitului.
Este adevărat că valabilitatea unui v p. de sechestru nu depinde de operarea acestuia într-un registru sau referat, dar dacă procedura de lucru impunea, iar reclamantul a fost înștiințat prin adresa nr.24679/24.10.2006 să prezinte măsurile de executare silită luate asupra debitorului respectiv, atunci reclamantul avea obligația să se conformeze procedurii privind circuitul documentelor din cadrul Sannicolau M (49 si urm). Astfel, s- reținut că reclamantul a aplicat sechestrul la 7.12.2006 și l-a înregistrat abia la data de 3.01.2007, aspect ce contravine procedurii de lucru mai sus menționate unde se arată că înregistrările documentelor printre care și v p. de sechestru se realizează în registrul de intrări-ieșiri, în ordine cronologică începând de la 1 ianuarie până la 31 decembrie ale fiecărui an, fiind astfel absolut necesar ca un document cum este v p. de sechestru instituit la 7.12.2006 sa fie înregistrat în aceiași zi și lună în registrul de intrări-ieșiri, iar nu în data de 3.01.2007 a anului următor.
De asemenea, instanța a mai reținut că reclamantul se face vinovat și de nerespectarea relațiilor de serviciu cu șeful Sannicolau M, câtă vreme prin atitudinea reclamantului se ajunge la îngreunarea realizării raporturilor de serviciu, de vreme ce relația șef Sannicolau M - reclamant se desfășoară numai prin adrese scrise.
Astfel, la nota interna nr.2573/18.01.2007 a șefului Sannicolau M prin care i se cerea reclamantului să dea explicații de ce în anul 2006 nu a efectuat un singur v p. de sechestru, iar v p. de sechestru instituit asupra bunurilor debitorului nu a fost înregistrat la data întocmirii lui, reclamantul a răspuns prin adresa nr.2640/19.01.2007 (77), prin care a pretins a i se comunica temeiul legal al întocmirii notei interne, aspect ce contravine obligației funcționarului public de respectare a relațiilor ierarhice și a unui comportament bazat pe respect, bună credință, amabilitate și corectitudine (art.12 din Lg.nr.7/2004).
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța a apreciat că Decizia nr.114/27.02.2007, emisă de DGFP T, este legală și temeinică și văzând și disp.art.65 si urm. din Lg.nr.188/1999 cu modificările ulterioare și art.23-35 din HG nr.1210/2003, a respins ca neîntemeiata acțiunea reclamantului de anulare a deciziei nr.114/27.02.2007 emisă de DGFP
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă, în esență, următoarele:
Reclamantul arată că a susținut în cuprinsul contestației că nu i s-a comunicat de către pârâta DGFP T - Comisia de disciplină, referatul întocmit de către aceasta așa cum pretinde art.30 din HG nr.1210/14.10.2003 privind organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină și a comisiilor paritare din cadrul autorităților și instituțiilor publice, considerând că era îndreptățit ca în termen de 5 zile de la această comunicare să formuleze obiecțiuni, ce urmau să fie analizate de comisia de disciplină în termen de 5 zile lucrătoare, iar președintele comisiei putând să admită sau să respingă aceste obiecțiuni, în tot sau în parte. Neîndeplinirea acestei proceduri prealabile, atrage nulitatea deciziei de sancționare.
Prin aceeași contestație, reclamantul a solicitat comisiei de disciplină să-i fie comunicat referatul pentru a-și formula obiecțiunile, așa cum prevede art.30 al.1 din nr.HG1210/2003.
În totală eroare, prima instanță, preluând susținerea pârâtei, a reținut că i s-ar fi comunicat acest referat, el fiind cuprins în înscrisul care poartă numărul 4556/08.02.2007, care de fapt este doar un inventar al probelor administrate în cauză și care nu este referatul care se impunea a-i fi comunicat, acesta fiind de fapt înscrisul intitulat "Raport" și care poartă nr.9670 din 20.02.2007, în cuprinsul căruia se află într-adevăr rezultatele activității de cercetare a comisiei de disciplină, dar care nu i-a fost comunicat. Ca urmare, reclamantul recurent susține excepția de nulitate a deciziei de sancționare pentru neefectuarea procedurii prealabile.
Privitor la fondul litigiului, reclamantul susține că imputările ce i se aduc în cuprinsul deciziei de sancționare sunt nefondate și se datorează existenței unei stări tensionate între dânsul și șeful Sânnicolau M, care nu i se datorează, situație care l-a determinat însă, să solicite acestuia ca orice dispoziție, exceptând sarcinile curente de serviciu, să-i fie transmisă în scris. Abaterile disciplinare, potrivit art.35, al.2, lit.a din nr.HG1210/2003, sub sancțiunea nulității absolute a actului administrativ de sancționare trebuie să cuprindă "descrierea faptei care constituie abatere disciplinară" ceea ce presupune redarea în concret a acestora, cu specificarea datei la care au fost comise, pentru a se putea verifica și respectarea termenului de două luni de la săvârșirea faptei, în care poate fi sesizată comisia de disciplină, astfel cum pretind dispozițiile art.24 al.4 din același act normativ.
Reclamantul recurent consideră că un element esențial pentru deschiderea și transparența în administrația publică o constituie obligarea autorităților publice de a face cunoscute motivele deciziilor lor, care să permită părților să-și apere drepturile, pe când o insuficientă motivele reprezintă o carență care poate sta la baza anulării actului respectiv și face trimitere la decizii ale Curții Europene de Justiție.
Mai arată că nu poate fi reținută ca abatere disciplinară nici faptul că ar fi luat un angajament de plată debitorului, întrucât inițiativa redactării acelui angajament i-a aparținut debitorului fără a-i fi fost solicitat, reclamantul încheind un proces verbal de sechestru în vederea urmăririi bunurilor și realizării creanței față de acesta. Consideră că și-a îndeplinit obligația de a urmări finalitatea de încasare a datoriei debitorului, această activitate realizându-se în scurt timp, fără să fie necesară trecerea la faza următoare a urmăririi, cea a licitației imobiliare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat în principal admiterea excepției inadmisibilității acțiunii raportat la faptul că decizia nr.114/27.02.2007, fiind act administrativ a fost atacată cu plângere pe calea procedurii prealabile, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea contestației formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Cu privire la constatarea nulității absolute a deciziei de sancționare, motivat de faptul că reclamantul nu a primit referatul nr.4556/08.02.2007, pentru a formula obiecțiuni, arată că această susținere este neîntemeiată, deoarece a făcut dovada în fața primei instanțe că la data de 09.02.2007, acesta a primit referatul, semnând personal în registrul de intrări al Sânnicolau M în dreptul numărului 14397.
Pe fondul cauzei, decizia de sancționare a avut la bază Raportul comisiei de disciplină având nr.9670/20.02.2007, prin care reclamantului recurent i s-au adus la cunoștință abaterile disciplinare săvârșite.
Din referatul întocmit de Sânnicolau M, rezultă că în data de 07.12.2007, reclamantul a instituit un sechestru asupra bunurilor mobile aparținând debitorului, dar acesta a mai încheiat cu debitorul și un angajament de plată. Acest angajament a fost încheiat cu încălcarea prevederilor nr.OG92/2003, republicată, precum și înafara atribuțiilor de serviciu, executorul fiscal neavând posibilitatea legală de a "negocia" cu debitorul.
Mai mult, procesul verbal de sechestru a fost înregistrat cu M întârziere, adică, la aproape o lună de când a fost instituit.
Conform art.24 "Creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege."
Facilitatea acordată de executorul fiscal este înafara reglementărilor legale. Art.125 din Codul d e procedură fiscală prevede: "La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligațiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât și în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condițiile legii."
Recursul este întemeiat pentru considerentele mai jos reținute.
Referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant, Curtea reține, din analiza sistematică a dispozițiilor art. 91 și 93 din Legea nr.188/1999 republicată, împrejurarea că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precitat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art. 89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 modificată.
Relativ la fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit art.30 alin.1 din nr.HG1210/2003, "în urma administrării probelor, membrii comisiei de disciplină vor întocmi un referat în care se consemnează rezultatele activității desfășurate de comisia de disciplină", iar în alin.2 al aceluiași articol se prevede faptul că "referatul va fi adus la cunoștința funcționarului public împotriva căruia a fost formulată sesizarea, precum și persoanei care a sesizat comisia de disciplină, în vederea formulării unor eventuale obiecții în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință."
În acest context, se reține că într-adevăr, reclamantului i-a fost comunicat înscrisul intitulat "referat" înregistrat sub nr.4556 din 08.02.2007, însă acesta nu conține rezultatele activității de cercetare efectuate de către comisia de disciplină, astfel cum pretind dispozițiile legale susmenționate, ci constituie în fapt, o simplă inventariere a probelor administrate în dosar, pe care le comunică: de sechestru, anexa la de sechestru, referat justificativ nr.28675/8.XII.2006, adresa nr.2640/19.01.2007, nota internă, citații, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a reclamantului, ordine de deplasare și chitanțe.
Aceste rezultate au fost consemnate în detaliu, însă într-un alt înscris și anume raportul înregistrat sub nr.9670 din 20.02.2007, care însă nu i-a fost comunicat reclamantului, deși l-a solicitat, spre a putea formula eventuale obiecțiuni, la care era îndreptățit.
Neîndeplinirea de către pârâtă a obligației prevăzută de normele imperative ale dispozițiilor art.30 alin.2 din nr.HG1210/2003, echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantului, ceea ce atrage sancțiunea nulității deciziei de sancționare contestată.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, să admită recursul de față, să modifice sentința atacată și să admită acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DGFP T și în consecință să dispună anularea deciziei nr. 114/27.02.2007 emisă de pârâta DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.635 din 12 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta DGFP T și în consecință:
Dispune anularea deciziei nr.114/27.02.2007 emisă de pârâta DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./01.02.2008
Tehnored. /07.02.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
