Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 441/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--06.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.441
Ședința publică din 10.04.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor B, împotriva sentinței civile nr.71 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâții intimați Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând lipsa părților și faptul că la dosar a fost formulată cerere de judecată în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.71 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin
Au fost obligați pârâții INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE să plătească reclamantului prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006, actualizată la data plății cu indicele ratei de inflație și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizat la data plății cu indicele de inflație.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE la alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.554/2004, instanța a reținut că dispozițiile art. 91 ind. 1 din Legea nr.215/2006 fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, însă art. 7 din acest act normativ nu este aplicabil în speță, întrucât este vorba de refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța nu a contestat faptul că, neavând calitatea de ordonator principal de credite, ministerul nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare, dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâți nu-l vizează direct, însă această calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca hotărârea de față să-i fie opozabilă și
Câtă vreme reclamantul a fixat cadrul procesual prin chemarea în judecată a pentru alocarea sumelor necesare plăților pretinse, instanța a apreciat că nu se poate proceda, ca efect al admiterii acțiunii, și la admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul, fiind incompatibilă cu calitatea de pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul T, susținerea acestuia, potrivit căreia reclamantul este angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T nu are relevanță juridică, câtă vreme din adeverința de la dosar rezultă că pârâtul este angajat în cadrul iar drepturile salariale îi sunt achitate de
Acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul a formulat prezenta acțiune în calitate de polițist angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi T, în cadrul
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003.
Potrivit art.37 al.2 din nr.OG38/2003, la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Polițistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipație. Salariul de bază și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și salariul de bază se acordă cu anticipație, o singură dată.
Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr. 379/2005.
Norma legală de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anul 2006 nu este în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a acesteia, raportat la art. 64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră în conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica în mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.
Totodată, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta norma internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea aplicării dispozițiilor art.37 al.2 din nr.OG38/2003, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul Legii nr.379/2005, fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților la încasarea indemnizației reprezentând prima de concediu pe anul 2006, motiv pentru care în temeiul art.37 al.2 din nr.OG38/2003, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar suma va fi actualizată cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamanți.
Pentru cel de al doilea capăt de cerere se reține că în conformitate cu art. 6 din nr.OG38/30.01.2003, aprobată prin Legea nr.353/2003 în raport de perioada desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională reclamantul beneficiază de un spor de fidelitate de până la 20% (în funcție de vechime) din salariul de bază. Acest drept i-a fost suspendat pentru anul 2005 în baza art. 2 alin.(l) din Ordonanța de Urgență nr. 118/28.11.2004. Chiar dacă a fost suspendat, nu se poate considera că aceste drepturi nu ar fi existat. Aceste considerente sunt întărite de faptul că plata sporului a fost reluată în anul 2006. Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin.(l) din nr.OUG118/2004 prin care a fost suspendată pe anul 2005 aplicarea art.6 din nr.OG38/2003 nu conține vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005 ci, dimpotrivă acordarea acestui drept a fost reluată în anul 2006. Dacă s-ar considera astfel, s-ar contraveni art. 53 din Constituție cât și date prin art. l din protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru când exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Văzând toate cele prezentate supra a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor și a solicitat modificarea sentinței și în principal respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii, sau constatarea lipsei calității procesuale pasive a, iar în subsidiar, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, se dezvoltă pe larg motivele de recurs, arătate mai sus, și se susține excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din legea nr.554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a ca pârât sau chemat în garanție, deoarece între reclamant și nu există nici o relație se serviciu sau de muncă.
Pe fondul cauzei, recurenta susține că acțiunea reclamantului este neîntemeiată având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2004, s-a suspendat printr-o serie de acte normative aplicarea prevederilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 privind plata primelor de concediu și a sporului de fidelitate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza actelor și probelor de la dosar și în mod legal a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții la plata primei de concediu și a sporului de fidelitate în favoarea reclamantului.
Prima instanță a reținut în mod legal, că reclamantul are dreptul să primească aceste drepturi bănești, conform art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 și art.6 din același act normativ, iar împrejurarea că prin diferite acte normative succesive, s-a suspendat aplicarea dreptului nu înseamnă că dreptul în sine a fost abrogat, iar la expirarea termenului de suspendare, acordarea drepturilor bănești devin actuale. De asemenea, în mod legal, instanța de fond, a respins excepțiile invocate de pârâți, privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor cu motivarea că în speță nu este obligatorie îndeplinirea procedurii prealabile, nefiind prevăzute de legea nr.188/1999, deoarece este vorba de refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, iar, Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a aloca către bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative a sumelor pretinse, iar hotărârea se impune să-i fie opozabilă.
Rezultă din cele de mai sus, că în mod legal prima instanță a admis acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, iar, criticile formulate prin motivele de recurs, urmează să fie respinse.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în temeiul prevederilor art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă să respingă recursul pârâtului ca nefondat și să mențină sentința tribunalului ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP T în reprezentarea împotriva sentinței civile nr.71 din 15 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
Pt.PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
aflată în
Semnează
VICEPREȘEDINTE
GREFIER
Red./12.05.2008
Tehnored. /12.05.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
