Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 61/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 61/
Ședința publică din 9 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 2: Leocadia Roșculeț
JUDECĂTOR 3: Violeta
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 841/ca din 25.09.2008 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând supra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la nr-, reclamantul i-a chemat în judecată pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul Județean de Poliție I, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pentru anii 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitate de ordonator de credite, să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății primelor de concediu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din anul 2004 trebuia să beneficieze de prima de vacanță, în baza art. 37 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003. Prima de concediu, reglementată de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, a fost suspendată succesiv prin Legea bugetului de stat nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005. Ordonanța care a suspendat efectele Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 a încetat să își producă efectele la data de 31 decembrie 2006, plata primelor de concediu având deci temei legal. Reclamantul a menționat că au fost încălcate normele constituționale prin această suspendare, dreptul neputându-i fi restrâns decât în situațiile limitativ prevăzute de art. 49 alin. 1 din Constituție. De asemenea, a susținut că restrângerea adusă de legiuitor dreptului la prima de concediu de odihnă prin suspendare aduce atingere însăși existenței lui, încălcându-se flagrant dispozițiile art. 53 din Constituție.
Pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Iaf ormulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea, să îl oblige pe chematul în garanție să le vireze banii necesari plății primelor de concediu, având în vedere că Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 prevede că bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție, susținând că nu poate avea calitatea de pârât întrucât stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut ce aparține exclusiv angajatorului, care nu este Ministerul Economiei și Finanțelor. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, în baza dispozițiilor art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, conform cărora creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
La termenul de judecată din 16.05.2008 instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 841/ca/25.09.2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul ales în I,-, la sediul Secției a II - a Poliție din cadrul IPJ I și domiciliul în P,-, jud. I, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I, cu sediul în I,-, și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1, și i-a obligat pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata către reclamant a primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu în anii 2004 și 2005, actualizate la zi cu rata inflației până la data efectuării plății.
Tribunalul Iașia respins, ca neîntemeiate, cererea reclamantului de obligare a pârâților Inspectoratul Județean de Poliție I și Ministerul Internelor și Reformei Administrative la plata primei de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu în anul 2006, precum și capătul de cerere vizând obligarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative să cuprindă în buget sumele necesare plății primelor de concediu.
Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice I, str. -, nr. 26, cerere formulată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, și l-a obligat pe chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție I sumele necesare plății către reclamant a primelor de concediu aferente anilor 2004-2005, actualizate la zi cu rata inflației până la data efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost subofițer la Inspectoratul Județean de Poliție I până la 24.08.2002 și agent de poliție de la acea dată până la 30.06.2005, când a încetat raporturile de serviciu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, prin pensionare. Reclamantul nu a primit prime de vacanță în perioada 2004-2005.
Instanța a constatat că prin Legile bugetului de stat nr. 507/2003, nr. 511/2004 și nr. 379/2005, exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu prevăzut în favoarea polițiștilor prin art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, însă dreptul în sine nu s-a stins, ci doar a fost imposibil de realizat în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul său.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, nu pot fi limitate decât în situația în care nu mai este în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv, aspect statuat cu forță juridică obligatorie de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 23/2005 dată în interesul legii.
De altfel, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în interesul legii nr. XII din 5.02.2007 a statuat cu forță obligatorie că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine polițiștilor pentru perioada 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
În ceea ce privește însă obligația de plată acestor sume către reclamant, instanța a reținut, în primul rând, că reclamantul este îndreptățit la prima de vacanță doar pentru anii 2004 și 2005, nu și pentru 2006, cum a solicitat, în condițiile în care, de la 30.06.2005 s-a pensionat. Instanța a mai constatat că această obligație de plată a primelor de concediu revine în principal angajatorului, pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, însă și pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în calitatea sa de ordonator principal de credite, pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I neputând efectua plata către reclamant în lipsa unor sume care să îi fie aprobate și virate în prealabil de ordonatorul principal de credite.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plății primelor de concediu, întrucât o asemenea operațiune nu este în competența pârâtului, el putând doar să facă propuneri în acest sens pe care să le înainteze Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție I, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul Economiei și Finanțelor ca și chemat în garanție este neîntemeiată, fiind aplicabile dispozițiile art. 60 din Codul d e procedură civilă. O asemenea excepție ar fi fost întemeiată doar dacă Ministerul Economiei și Finanțelor ar fi figurat în proces ca pârât, fără să aibă raporturi de serviciu cu reclamantul, iar nu în condițiile în care Ministerul este doar un chemat în garanție, la cererea pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție
Cu privire la fondul cererii de chemare în garanție, instanța a apreciat că este întemeiată, Ministerul Economiei și Finanțelor având obligația, în conformitate cu prevederile art. 2 și 3 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005, elaborării proiectului bugetului de stat, a legii bugetului de stat si raportului asupra proiectului bugetului de stat, precum si proiectului legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, precum și obligația urmăririi execuției bugetare. Ministerul Economiei și Finanțelor este singura instituție abilitată să vireze pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție I sumele necesare achitării către reclamant a primelor de concediu.
Împotriva încheierii indicate mai sus a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
S-a arătat în motivarea recursului că între Ministerul Economiei și Finanțelor și pârâți nu există raporturi juridice în sensul art. 60 din Codul d e procedură civilă în baza cărora petenții ar putea pretinde direct Ministerului Economiei și Finanțelor virarea sumelor reclamantului. Fondurile necesare plății sumelor acordate reclamantului de instanța de fond se asigură în baza Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice pe calea unei proceduri distincte ce excede cadrului procesual.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea atacată, în raport de prevederile legale aplicabile, de criticile recurentului, analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, însă în limitele în care a fost devoluată, constată că prin Decizia nr. XII din 05.02.2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițând recursul în interesul legii promovat de procurorul general, au stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. 2 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, prima de concediu de odihnă, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine polițiștilor pentru perioada anilor 2004 - 2006 astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată.
Recunoașterea dreptului la sumele reprezentând prima de concediu de odihnă pe cale judiciară creează obligația de plată a acestora doar în sarcina pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului cu care reclamantul se află în raporturi de serviciu, nu și a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor care nu se află în astfel de raporturi cu reclamantul.
În situația în care în bugetul Inspectoratului nu sunt prevăzute sume pentru plata primelor de concediu de odihnă aferente anilor 2004, 2005 și 2006 ori acestea sunt insuficiente, instituția debitoare are obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, în termen de 6 luni de la data la care primește somația de plată, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. În realizarea acestui scop, ordonatorii principali de credite bugetare sunt obligați, potrivit prevederilor art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile <LLNK 12002 500 10 202 47 30>art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, reclamantul se află în etapa judiciară ce are ca finalitate obținerea unui titlu executoriu. Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, nu sunt aplicabile în această fază. Ele sunt incidente, așa cum rezultă chiar din titlul actului normativ, în etapa executării obligațiilor stabilite în sarcina instituțiilor publice prin titluri executorii.
Așa fiind, instanța de recurs consideră că până la obținerea unui titlu executoriu nu se poate deroga de la prevederile art. 47 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite și, în cadrul acestora, pe capitole, nu pot fi majorate și nu pot fi virate și utilizate la alte articole de cheltuieli.
În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru majorarea alocațiilor pentru cheltuielile de personal, instanța de recurs constată că în mod eronat s-a dispus obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să majoreze creditele bugetare în vederea efectuării plății primelor de concediu de odihnă care au constituit obiectul cauzei de față.
Față de cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul promovat de Ministerul Economiei și Finanțelor și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Județean de Poliție
Decide:
Admite recursul introdus de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 841/ca/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Inspectoratul Județean de Poliție
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.02.2009.
Președinte judecător judecător
--- - - - - -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Iași
Judecător:
Președinte:Iustinian Obreja ManolacheJudecători:Iustinian Obreja Manolache, Leocadia Roșculeț, Violeta
