Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 616/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR. 616/CA/2009 -
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - - JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
- - - judecător
- -- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul pârât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M - ÎN NUME ȘI ÎN REPREZENTAREA MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în S Romană nr.3-5, județul S M în contradictoriu cu intimata reclamantă-cu domiciliul ales în O, nr.11, -.43 județul B, împotriva sentinței nr.300/CA din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr.912/CA/83/2009, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici - Legea nr.188/1999 -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă intimata reclamantă lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
Intimata reclamantă arată că a solicitat cauza la amânări fără discuții pentru a se emite adresă recurentului în sensul suspendării recursului.
Instanța în urma deliberării respinge cererea de amânare și lasă cauza la rând în ordinea listei de ședință.
La reluarea cauzei, intimata reclamantă invocă față de Ministerul Finanțelor Publice lipsa calității procesuale pasive întrucât sentința nu a fost pronunțată în contradictoriu cu acesta iar a doua excepție este nemotivarea recursului promovat care este doar o recopiere neinvocându-se nici un motiv de nelegalitate.
Instanța unește excepțiile cu fondul cauzei și acordă cuvântul asupra recursului.
Intimata reclamantă solicită respingerea recursului arătând că nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu că ar avea dreptul solicitat prin acțiune iar prin noua lege de salarizare a funcționarilor publici chiar legiuitorul abrogă articolul art.31 din Legea 188/1999 deci dreptul solicitat a existat dar nu a fost pus în aplicare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.300 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Marea fost admisă acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI S și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 15.05.2007 până la data de 15.10.2008 actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut reclamanta a avut calitatea de funcționar public și s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta începând cu 15.05.2007 și până la data de 15.10.2008.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici, "entru p. activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de baza;
b) sporul pentru vechime în munca;
c) suplimentul postului**);
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare**).
Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici."
Drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost reglementate în mod succesiv de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea nr. 76/2005, Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea nr. 417/2006, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 și prin Ordonanța de Guvern nr. 9/2008 pentru modificarea <LLNK 12007 6130 301 0 32>Ordonanței Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin <LLNK 12007 232 10 201 0 18>Legea nr. 232/2007, și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Referitor la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, s-a reținut că, prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OG nr. 2/2006, anterior arătate pentru perioada 2004-2006, dreptul funcționarilor publici la plata acestui spor a fost suspendat.
Din analiza acestor acte normative, instanța a constatat că acestea nu cuprind vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la cele două sporuri, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Această suspendare a exercițiului unui drept nu înlătură existența dreptului la sporul privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare cuvenită funcționarilor publici pentru că, astfel, s-ar contravenit atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional al Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "în cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație, se vor prevedea în mod expres data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.
La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării".
Reținând ca esențială această dispoziție legală în interpretarea actelor normative incidente în cauză, instanța a constatat că suspendarea aplicării prevederilor prin care s-au stabilit drepturi salariale în favoarea reclamantei a fost dispusă prin actele normative amintite pe o durată determinată 2004-2006, iar prelungirea duratei acestei suspendări nu a fost dispusă în mod expres prin actele normative ulterioare prin care s-a dispus din nou suspendarea exercițiului dreptului.
Prin urmare, potrivit art. 62 alin. 2 din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de această suspendare reintră de drept în vigoare, după cum, din acest moment reintră în vigoare dreptul la acțiune al reclamantei, suspendat la rândul său pe durata suspendării exercitării dreptului a cărui realizare se solicită pe calea acțiunii în justiție.
Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ că, drepturile peroanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare nu puteau fi anulate pe calea unor acte normative de suspendare a aplicării acestora.
În situația dată, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o normă lipsită de conținut trebuie reținut că, suspendarea exercițiului dreptului la cele două sporuri, nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora, cât timp existența acestora nu a fost înlăturată prin vreo dispoziție legală.
Întrucât actele normative care au reglementat suspendarea exercițiul dreptului funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici au fost adoptate pentru perioade de timp determinate datorită unor condiții financiare deosebite, respectiv pentru anul bugetar în curs, acestea și-au încetat aplicabilitatea la expirarea perioadei de timp pentru care au fost adoptate.
Prin urmare, instanța a apreciat că solicitarea formulată de funcționarii public, în sensul constatării îndreptății acestora la plata retroactivă a celor două sporuri începând cu data nașterii dreptului și până la zi, la valoarea actualizată a acestor drepturi este întemeiată.
În privința cuantumului celor două sporuri cuvenite funcționarilor public, instanța a constatat că acesta nu a fost prevăzut de lege sau de vreun alt act normativ emis în aplicarea legii, reclamanta solicitând plata acestora în cuantum de 25 % din salariul de bază pentru ambele sporuri, justificând această solicitare prin prisma altor dispoziții legale care reglementează sporuri salariale, prin raportare la proiectul de act normativ ce urma să cuantifice acest spor și prin cea a existenței unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care aceste sporuri au fost acordate în cuantum de 25% fiecare.
Respectarea principiului statului de drept presupune și implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive astfel că este necesar ca titularii unor drepturi (și cu atât mai mult titularii unor drepturi salariale) să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
În acest sens, s-a constată că, deși dreptul funcționarilor publici la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare prevăzute de legea privind Statutul funcționarilor publici a reintrat de drept în vigoare, iar aceștia sunt îndreptățiți la plata retroactivă a acestor drepturi, exercitarea drepturilor salariale ale acestora este îngrădită de lipsa preocupării autorităților statului de a adopta reglementări minimale în domeniu, respectiv de a stabili cuantumul sporurilor la salariul de bază prevăzut de art. 31 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Din această perspectivă, instanța a constatat că, potrivit hotărârilor judecătorești depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, în situații litigioase identice, instanțele judecătorești din România au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care au stabilit cuantumul celor două sporuri cuvenite funcționarilor public ca fiind de câte 25% fiecare din salariul de bază.
Față de existența unui număr considerabil de hotărâri judecătorești adoptate în sensul amintit și care au dobândit puterea de lucru judecat, instanța a apreciat că, deși practica judecătorească nu constituie izvor de drept în sistemul de drept românesc, aceasta poate crea justițiabililor o speranță legitimă în sensul îndreptățirii acestora la un drept recunoscut de instanțele judecătorești unor persoane aflate în situații identice cu aceștia, în cuantumul indicat în hotărârea judecătorească.
În practica Curții Europene privind Drepturile Omului, încălcarea acestei speranțe legitime de către instanțele judecătorești a fost apreciată ca o atingere adusă unui bun și ca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 ( Cauza Stere împotriva României din 26.02.2006).
De asemenea, în practica aceleiași instanțe europene, Cauza Beian împotriva României nr. 1 din 06.12.2007, s-a statuat că divergențele de jurisprudență pot crea insecuritate juridică și reducerea încrederii publicului în sistemul judiciar care are ca efect lipsirea reclamantului de efectele unei legi, în timp ce altor persoane care s-au aflat în situație identică li s-a recunoscut același drept prevăzut de lege.
Față de existența unei jurisprudențe majoritare în sensul admiterii acțiunilor reclamanților, instanța a apreciat că, pentru apărarea unui drept salarial recunoscut de lege al cărui cuantum este stabilit prin hotărâri judecătorești irevocabile, cuantum care astfel constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pentru recunoașterea acestui bun este necesară aplicarea cu prioritate a Convenției Europene privind Drepturile Omului și a practicii anterior amintite Curții Europene privind Drepturile Omului în această materie în sensul recunoașterii dreptului funcționarilor publici la sporul privind suplimentul postului și la sporul treptei de salarizare în cuantumul recunoscut și altor funcționari publici aflați în situații juridice identice.
Prin urmare, instanța de contencios administrativ a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată motiv pentru care, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. d), art. 137.proc.civ. art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 20 din Constituția României și a textelor de lege anterior amintite, urmează să oblige pârâții la plata către reclamanți sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada în care reclamanta s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, conform dispozitivului prezentei.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen recurenta S - M solicitând instanței admiterea recursului modificarea sentinței atacate pe cale de excepție în sensul suspendării cauzei până la soluționarea recursului în interesul legii,iar pe fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că litigiul ar trebui suspendat până la soluționarea recursului îi interesul legii vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 din lege. Pe fondul cauzei arată că dreptul reclamantei nu există, neputând invoca o îngrădire a lui ori lipsire de un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 CEDO. Reclamanta nu poate face dovada lichidității creanței în sensul prev. art.379 CPC deoarece nu există prevederi legale care să dispună cu privire la întinderea dreptului, doar intuindu-se de aceasta că ale ar fii în procent de câte 25% fiecare. Prin acțiune se solicită instanței sa reglementeze o omisiune a legiuitorului fapt ce ar echivala cu transformarea puterii judecătorești in legislativ cu încălcarea art. 61 din Constituție. Pentru a fii posibilă cuantificarea sporurilor solicitate este necesară existenta unor dispoziții date în aplicarea art. 29 literă c) și d) din lege,atribuție ce revine legiuitorului si nu instanței de judecată.În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a sporurilor acțiunea este nefondată,admiterea ei echivalând cu nesocotirea decizie 820/2008 Curții Constituționale. În cauză nu se poate face o analogie cu litigiile privind primele de concediu deoarece situațiile juridice sunt diferite.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 CPC și art.20 din Legea 554/2004.
Intimata legal citată în cauză nu a depus întâmpinare,solicitând constatarea nulității recursului deoarece acesta este nemotivat in lipsa altor argumente decât cele expuse in întâmpinarea depusă la fond,a invocat excepția lipsei calității procesual active în cauză a recurentului Ministerul Finanțelor care nu este parte în hotărârea atacată,iar pe fond a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Instanța de recurs analizând excepția nulității recursului declarat în cauză reține că este nefondată vreme cererea de recurs formulată cuprinde motivele de fapt și de drept ce au determinat declararea cai de atac. Reiterarea în cererea de recurs a motivelor de netemeinicie ale acțiunii ce au fost expuse și în întâmpinarea depusă la fond nu echivalează cu o nemotivare a recursului în sensul vizat de art. 306 CPC astfel că excepția nulității recursului va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual active în cauză a recurentului Ministerul Finanțelor se reține că acesta nu apare în dispozitivul sentinței recurate ca parte procesuală în cauză situație în care nu este îndreptățit sa declare vreo cale de atac împotriva acestei hotărâri. Drept urmare,instanța de recurs în temeiul prev.art.137 CPC va dispune admiterea ca fondate a acestei excepții.
Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, instanța reține că recursul este fondat, urmând să fie admis și modificată în totalitate sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Reclamanta are calitatea de funcționar public în cadrul Direcției generale a finanțelor publice a județului S
În această calitate, reclamanta a solicitat în prezenta cauză obligarea acestei instituții, la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că, temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamantă ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut expressis verbis că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimații, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar in cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Se reține de asemenea ca prin decizia nr. 20 din 21.09.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art 31 al 1 literă "c și d"din Legea nr.188/1999 că, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătoreasca drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Drept urmare a soluționării recursului în interesul legii în cauză nu se justifică suspendarea soluționării cauzei până la pronunțarea acestui recurs în temeiul prev. art. 244 al 1.C cum a solicitat recurenta, cererea devenind fără obiect.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat existența obligației de plată a suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare către reclamantă - funcționar public în cadrul recurentei fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Drept urmare recursul declarat în cauza v-a fii admis cu consecința modificării în totalitate a sentinței atacate conform dispozitivului prezentei decizii.
Instanța nu v-a acorda cheltuieli de judecată în recurs deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Ministerului Finanțelor Publice.
Admite ca fondat recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M - ÎN NUME ȘI ÎN REPREZENTAREA MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE- cu sediul în S Romană nr.3-5, județul S M în contradictoriu cu intimata reclamantă-cu domiciliul ales în O, nr.11, -.43 județul B, împotriva sentinței nr.300/CA din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.
Jud.fond.
.rec.
Tehnored.4 ex.
În 23.11.2009.
2 com.
- recurentul pârât DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M - ÎN NUME ȘI ÎN REPREZENTAREA MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE S Romană nr.3-5, județul S M
intimata reclamantă -cu domiciliul ales în O, nr.11, -.43 județul
Președinte:Blaga OvidiuJudecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Sotoc Daniela
