Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 98/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 98/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 2135/298/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr._

DECIZIA Nr. 330/A/2014

Ședința publică de la 26 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător B. A. A.

Grefier G. M. U.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta G. R. L. împotriva sentinței civile nr. 98/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata C.-C. DE STUDII TEHNICA RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

La data de 24.06.2014, apelanta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru.

Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 34 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.

Instanța invocă din oficiu excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale și lasă cauza în pronunțare pe apel prin prisma acestei excepții.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin plângerea contravențională formulată de petenta G. R. L. s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C.-C. DE STUDII TEHNICA RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN admiterea plângerii formulată împotriva procesului verbal de contravenție cu . nr._ încheiat la data de 02.12.2013, constatarea nulității acestuia și exonerarea petentei de la plata amenzii în cuantum de 250 lei.

În drept s-au invocat prevederile O.G. nr.2/2001 si O.G. nr. 15/2002.

În probațiune, s-a încuviințat proba cu înscrisuri.

Intimatul C.-C. DE STUDII TEHNICA RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, legal citat nu a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 98/2014 a Judecătoriei S., a fost respinsă plângerea formulată de petenta G. R. L..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că rin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/2013 petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 și sancționată de art. 8 alin. 2 din OG 15/2002.

În fapt s-a reținut că în data de 02.12.2013, la locul ., autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ , aparținând petentuei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Examinând procesul verbal de constatare a contravenției contestat cu precădere sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor ce pot fi reținute din oficiu, instanța a apreciat că procesul verbal anterior menționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative edictate pentru încheierea sa valabilă.

În acest sens, instanța a reținut faptul că procesul verbal de constatare a contravenției cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv numele și prenumele agentului constatator și al petentului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data acesteia și, nu în ultimul rând, semnătura agentului constatator în condițiile Legii 455/2001 și HGR 1259/2001 (fila 7).

Sub aspectul temeiniciei s-a reținut că din perspectiva jurisprudenței CEDO statuată în interpretarea art. 6 din Convenție, forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, Hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit aceleiași orientări jurisprudențiale a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

Mai mult de atât, potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar doar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine conducătorului auto al vehiculului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, care a solicitat desființarea în întregime a hotărârii atacate și admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

În motivare, se arată că instanța de fond a soluționat cererea în mod greșit deoarece asupra motivelor pe care s-a pronunțat aceasta le-a interpretat total eronat.

Cconsideră că agentul constatator a încheiat procesul verbal și i-a aplicat sancțiunea contravențională cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001, având in vedere ca nu cuprinde semnătura agentului constatator. . sancționare cuprinde mențiunea semnării sale electronice conform prevederilor Legii nr.455/2001, indicandu-se numărul certificatului emis de CERTSIGN S.A. - furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Potrivit art.5 din Legea nr.455/2001, înscrisul in forma electronica, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, in ce privește condițiile si efectele sale, cu înscrisul sub semnătura privata.

Numai ca, procesul verbal contestat nu reprezintă un inscris in forma electronica, pentru a se putea pune problema semnării sale prin incorporarea unei semnaturi electronice extinse, întrucât conform art.4 pct. 2 din Legea nr.455/2001, inscrisul in forma electronica reprezintă o colecție de date in forma electronica intre care exista relații logice si funcționale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibila, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar, pe cand procesul anexat prezentei este in realitatea, un inscris autentic in sensul art.269 si 270 cod ce procedura civila, ne fiind destinat a fi citit prin intermediul unui program informatic iar datele cuprinse in acesta nefiind in format electronic.

Din economia prevederilor Legii nr.455/2001 (in special art.2 si 3 care fac referire la autonomia de voința a pârtilor si la libertatea contractuala) se poate concluziona ca scopul avut in vedere de legiuitor, in momentul reglementarii semnăturii electronice, a fost acela a utilizării acesteia in raporturile juridice de drept privat iar nu pentru incheierea unor acte juridice de drept public (administrative), cum este procesul verbal de sancționare contravenționala.

Pe de alta parte, se poate constata ca nicio dispoziție legala in vigoare nu prevede posibilitatea încheierii procesului verbal de sancționare contravenționala in forma electronica, ori in lipsa unei prevederi speciale, derogatorii, se aplica dreptul comun reprezentat prin O.G. nr.2/2001, care prevăd obligativitatea încheierii procesului verbal in forma scrisa si a semnării acestuia de către agentul constatator.

Astfel, chiar daca prevederile art.9 alin.2 din O.G. nr. 15/2002 prevăd ca, incepand cu data de 01.08.2010, constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnandu-se aceasta in procesul verbal de constatare a contravenției, aceste dispoziții legale nu fac referire la incheierea procesului verbal in forma electronica, ci la admisibilitatea unei noi modalități de constatare a contravenției, aspecte ce nu pot fi confundate.

In drept, O.G. nr.2/2001 si O.G. nr. 15/2002.

În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri existente la dosar.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.

În motivare se arată că din analiza dispozițiilor art. 7 si 8, coroborate cu cele cuprinse in art. 1, alin.1 pct. B din O.G. nr. 15/2002 reiese, cu claritate, ca responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise in cartea de identitatea autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției.

Înscrierea in cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de parti opozabil si persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Aceasta forma de opozabilitate este obligatorie, iar nerespectarea sa se sancționează cu inopozabilitatea actului juridic fata de terți, el producând efecte doar intre părțile contractante, nu si fata de terți.

Atâta timp cât petenta figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări, si nicio altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Instanța de fond în mod corect a reținut faptul că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. 2/2001 și că nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din O.G. 2/2001.

În speța dată, susținerile recurentului sunt nefondate. În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, apelantul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravenționala îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.

În drept, art. 471 pct. 5 Cod procedură civilă, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.

La termenul din 26.06.2014, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale.

Verificând sentința apelata, prioritar, sub aspectul excepției invocate din oficiu, se rețin următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 13 nr._/02.12.2013 (f.5) Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A a sancționat contravențional petenta cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin 1 din OG 15/2002.

In speța, fapta a fost savarsita la data de 06.09.2013, data la care autovehiculul_, apartinand petentei, a circulat pe DN15 km67+200m, fara a detine rovinieta valabila, iar procesul verbal de constatare a contraventiei a fost intocmit la data de 02.12.2013, data la care a fost aplicata si amenda contraventionala in cuantum de 250 lei, de catre intimată.

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 "Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."

Potrivit art. 13 alin. din Og Nr. 2/2001, in cazul contraventiilor continue, termenul prevazut la alin.1, curge de la data constatarii faptei, contraventia fiind continua in situatia in care, incalcarea obligatiei legale dureaza in timp.

Potrivit art.13 alin.4 din același act normativ, prin legi speciale, pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale.

Prin Legea 144/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012, au fost aduse modificari OG nr. 15/2002, in sensul ca, potrivit art. 9 alin.3 teza finala, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Interpretand textul de lege antementionat, se retine ca, intre intocmirea procesului verbal de constatare a contraventiei, pe de o parte si constatarea faptei pe de alta parte, nu poate fi pus semnul egalitatii, intrucat, in acceptiunea art. 9 alin.3 teza finala din OG nr. 15/2002, data constatarii faptei nu este si data incheierii procesului verbal de contraventie.

Astfel, data constatarii faptei, este data la care autovehiculul a fost inregistrat circuland fara rovinieta valabila, in speta data de 06.09.2013.

Incepand cu acea data, incepe sa curga termenul de 30 de zile prevazut de art. 9 alin.3 teza finala din OG nr. 15/2002, in care, procesul-verbal de constatare a contraventiei trebuie intocmit și comunicat contravenientului.

Potrivit art. 25 alin.2 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului verbal de contraventie se face de catre organul care a aplicat sanctiunea in termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia. Aceasta inseamna ca, procesul verbal de constatare a contraventiei se comunica doar dupa aplicarea sanctiunii, chiar daca data aplicarii sanctiunii nu este aceeasi cu data constatarii savarsirii faptei.

Coroborand art. 9 alin.3 teza finala din OG nr. 15/2002, cu art. 25 alin.2 din OG nr.2/2001, se retine ca, devreme ce, potrivit art. 9 alin.3 teza finala din OG nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare a contraventiei trebuie intocmit și comunicat contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, inseamna ca si aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale trebuie facuta tot in cel mult 30 de zile de la data constatarii contraventiei, intrucat, in caz contrar, raportat la prevederile art.25 alin.2 din OG nr.2/2001, nu ar putea fi comunicat procesul verbal de contraventie.

Din cele ce preced, rezulta ca art. 9 alin.3 teza finala din OG nr. 15/2002, reglementeaza un termen special de prescriptie a aplicarii sanctiunii amenzii contraventionale, pentru contravențiile prevazute de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002, acela de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Or, in speta, este evident ca acest termen a fost depasit, astfel ca, apare ca fiind întemeiată exceptia invocată din oficiu, cata vreme procesul verbal de constatare a contraventiei a fost incheiat la data de 02.12.2013, data la care a fost aplicata si amenda.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.2 din codul de procedură civilă prezentul apel va fi admis, iar sentința atacată va fi schimbată în sensul că va fi admisă în parte plângerea formulată de petenta G. R. L., iar pe cale de consecință, se va constata prescrisă aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal contestat.

În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petenta G. R. L. împotriva sentinței civile nr.98/2014 a Judecătoriei S., în contradictoriu cu intimata CNADNR - prin CESTRIN.

Schimbă sentința apelată în sensul că:

Admite în parte plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de intimată la data de 02.12.2013.

Constată prescrisă aplicarea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal mai sus identificat.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2014.

Președinte,

M. P.

Judecător,

B. A. A.

Grefier,

G. M. U.

Red./Tehnored.P.M.

27.06.2014/4ex.

Jud.fond-S.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 98/2014. Tribunalul ALBA