Pretentii. Sentința nr. 2014/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 5671/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr._
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ_ /2014
Ședința publică de la 18 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
Grefier: V. L.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. A. în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. VRAȘOV - AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. T. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează următoarele:
Instanța în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, raportat la art. 95 din NCPC și art. 8 din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta pricină.
Față de reorganizarea ANAF, instanța constată că în cauză calitate de pârâți au DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, invocată de pârâta DGRFP B. – AJFP A. prin întâmpinare.
Avocatul reclamantului solicită respingerea acestei excepții.
Instanța respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, având în vedere că, pe de o parte, din chitanța depusă la dosar reiese că taxa a fost achitată la AFP A. I. iar pe de altă parte că deja există o hotărâre judecătorească prin care organul fiscal a fost obligat la restituirea taxei.
Avocatul reclamantului depune la dosar precizare de acțiune și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.
Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată conform notelor pe care le depune la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță sub dosar cu număr de mai sus, reclamantul R. A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. B. - AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtelor la plata dobânzii fiscale (calculata conform prevederilor Codului de Procedura Fiscala) aferente taxei de poluare achitata in suma de 1.881 lei potrivit chitanței . nr._ din 27.11.2009.
În motivarea acțiunii, legal timbrate, reclamantul arată că prin hotărâre judecătorească, rămasă definitiva si irevocabila, s-a dispus admiterea cererii subsemnatului de restituire a taxei de poluare/emisii poluante actualizata cu dobânda fiscala începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Având in vedere considerentele hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, din data de 18.04.2013 pronunțată în cauza I. M., consideră reclamantul că se impune calcularea conform Codului de Procedura Fiscala si achitarea dobânzilor aferente taxei de poluare/emisii poluante si pentru perioada anterioara, respectiv începând cu data achitării taxei si pana la data formulării cererii de restituire a taxei de poluare, înregistrata initial.
In drept: Decizia CJUE I. M. din data de 18.04.2013; art. 148 alin 2 Constituție, art. 110 TFUE.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar următoarele acte în copie: chitanța privind achitarea taxei de poluare/pentru emisiile poluante, sentința prin care s-a dispus restituirea taxei, alte acte.
Acțiunea este legal timbrată.
Pârâta de ordin 1 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal teritorial motivat de faptul că începând cu data de 01.07.2008 si in temeiul actelor normative prin care a fost reglementata, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. În același sens sunt invocate și prevederile art.12, 14, 20 și 21 din Legea nr.500/2002, considerându-se că organele fiscale teritoriale nu pot restitui sumele gestionate de alt ordonator de credite, in speța de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență faptul că actul normativ care reglementează taxa a cărei restituire se solicită este conform cu normele dreptului comunitar.
Deși legal citată, pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU nu a depus întâmpinare.
Analizând în prealabil excepția invocată de pârâta de ordin 1, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, pentru considerentele reținute în practicaua hotărârii.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr.3223/C./2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A., irevocabilă, s-a dispus restituirea către reclamant a sumei achitată cu titlu taxă de poluare/pentru emisii poluante, precum și plata de către pârâte a dobânzii fiscale începând cu data formulării cererii de restituire si pana la data plații efective.
Deși potrivit înscrisurilor, depuse în copie la dosarului cauzei, reclamantul s-a adresat paratelor, solicitându-le restituirea dobânzii începând cu data achitării taxei si pana la data procedurii prealabile, acestea nu au dat curs solicitărilor sale.
Acțiunea de față este consecința refuzului nejustificat al pârâtelor de a restitui dobânda în discuție.
Este incontestabil că în conformitate cu dispozițiile art. 124 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz și că potrivit art.120 al.1 teza finală din Codul de procedură fiscală, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Cu toate acestea, reclamantul are dreptul la plata dobânzii de la data achitării taxei. Aceasta întrucât, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, se impune înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 124 si 70 din Codul de procedura fiscala in ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscala, în condițiile în care, la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțată in afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat in sensul ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Având în vedere aceste considerente, acțiunea astfel cum a fost formulată de reclamant urmează a fi admisă.
În temeiul art.453 NCPC, pârâtele vor fi obligate la plata în favoarea reclamantului a sumei de 386 lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul R. A., cu domiciliul procesual ales în A. I., ., ., jud. A., în contradictoriu cu pârâtele D.G.R.F.P. B. - AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., cu sediul în A. I., ., jud.A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6 și în consecință:
Obligă pârâtele să achite reclamantului dobânda legală aferentă perioadei cuprinse între data plății taxei și data cererii de restituire a taxei, pentru suma de 1.881 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare potrivit chitanței . nr._ din 27.11.2009.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului 386 RON, cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul A., potrivit art.490 alin.1 Noul Cod de procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 18.02.2014.
PREȘEDINTEGREFIER
D. CHIRIACVOICHIȚA L.
Redactat DC
Tehnoredactat V.L./5 exemplare/10.03.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 841/2014. Tribunalul ALBA | Pretentii. Sentința nr. 1226/2014. Tribunalul ALBA → |
|---|








