Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 283/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 283/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 971/107/2014
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA DE C. ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
SENTINȚA ADMINISTRATIVĂ Nr. 283/C./2015
Ședința publică de la 07 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. M. B.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta C. M. E., fostă G. și pe pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că:
La data de 18.03.2015. pârâta U. S. Haret București a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Instanța, având în vedere că judecata a fost suspendată din vina reclamantului mai mult de 6 luni, invocă excepția de perimare, din oficiu.
Instanța, în baza disp. art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, rămânând în pronunțare pe excepția perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA
Analizand actele si lucrarile dosarului sub aspectul exceptiei invocate, absolute si peremptorii, instanta o apreciaza drept intemeiata pentru urmatoarele considerente:
De precizat in primul rand ca, fiind reglementata de norme de ordine publica, perimarea poate fi invocata, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea partii interesate, potrivit art. 420 C.pr.civ.
Cauza a fost suspendată până la soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Ploiești și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr._ .
Dosarul mai sus arătat a fost soluționat prin decizia nr. 7 din 30.06.2014, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 584 din 05.08.2014
Instanta constata ca fata de aceasta data – 05.08.2014 - de cand a inceput sa curga termenul de perimare, dosarul de fata a ramas in nelucrare mai mult de 6 luni din vina partilor din prezenta cauză.
F. de toate aceste considerente, constatand ca sunt indeplinite conditiile pentru a opera perimarea, prevazute in dispozitiile art.416 al.1 C.pr.civ, instanta urmeaza a admite exceptia invocata din oficiu si a constata perimata actiunea formulata de reclamanta C. ( G. ) M. E. CNP_ cu domiciliul procesual ales în A. I., ., jud A. prin avocat A. A. în contradictoriu cu pârâtele U. S. HARET cu sediul în București, .. 13, București și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Față de cele de mai sus, instanța va constată perimată cererea de chemare în garanție formulată de U. S. HARET în contradictoriu cu chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
În ceea ce privește solicitarea pârâtei U. S. HARET de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta este neîntemeiată pe de o parte pentru că toate părțile din prezenta cauză sunt în culpă privind aplicarea sancțiunii perimării iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia perimarii, excepție invocată din oficiu de către instanță.
Constata perimata cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta C. ( G. ) M. E. CNP_ cu domiciliul procesual ales în A. I., ., jud A. prin avocat A. A. în contradictoriu cu pârâtele U. S. HARET cu sediul în București, .. 13, București și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Constată perimată cererea de chemare în garanție formulată de U. S. HARET în contradictoriu cu chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Respinge cererea pârâtei U. S. HARET de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul A..
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 07.04.2015.
Președinte, Grefier,
B. M. B. M. R.
Red. BB / Tehnored. BB / 5 ex. / 14.04.2015
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 558/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 468/2015.... → |
|---|








