Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1090/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1090/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 18274/280/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1090
Ședința publică de la 8 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. D. D.
Judecător: V. R.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de apelantul-intimat I. J. DE POLITIE AL JUDETULUI ARGES-SERVICIUL RUTIER, împotriva sentinței civile nr. 3293/07.04.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată-petentă fiind C. M. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
Tribunalul în baza disp. art. 478 alin. 2 coroborat cu disp. art. 479 alin. 2 C.proc.civ., încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisuri, depuse odată cu cererea de apel, apreciind-o drept admisibilă și de natură a duce la soluționarea procesului, ia act că aceasta a fost deja administrată, și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28.08.2013 sub nr._, petenta C. M. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI ARGES, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._/09.08.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii principale și complementare cu avertismentul.
În motivarea cererii petenta arată că a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 710 de lei pentru că în data de 09.08.2013 a condus autoturismul cu nr de înmatriculare_, depășind viteza legală, însă ,aceasta arată că se afla în stare de necesitate, întrucât se deplasa cu copilul său de numai de 11 zile, care prezenta disfuncții organice, către o unitate medicală din mun. București
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
În dovedire s-a solicitat administrarea probei testimoniale și probei cu înscrisuri.
La data de 03.02.2014, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea procesului verbal atacat ca fiind legal și temeinic.
Atașat întâmpinării, intimatul a înaintat documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal (f.11-16).
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 3293/2014 Judecătoria Pitești a admis în parte plângerea, a modificat procesul -verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat în data de 09.08.2013 de către intimat, în sensul că înlocuiește amenda de 720 lei cu avertismentul și a atras atenția petentei ca pe viitor, să nu mai comită alte fapte antisociale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.08.2013, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, constând în aceea că, în data de 09.08.2013 petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Bascov, jud. Argeș, cu viteza de 94 km/h, depășind limita legală de 50 km/h.
Procesul-verbal a fost semnat de către petentă cu mențiunea „am o urgență medicală cu bebelușul”
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța verificând forma procesului-verbal de contravenție, reține că agentul constatator este competent în raport cu art.2 din OUG 195/2002, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că situația de fapt reținută de agentul constatator nu a fost contrazisă de probele administrate în cursul judecății.
În acest sens, instanța reține că săvârșirea faptelor rezultă în mod incontestabil din cuprinsul procesului-verbal, din registrul de evidență a abaterilor și din planșa foto a săvârșirii contravenției, potrivit cărora, în data de data de 09.08.2013 petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Bascov, jud. Argeș, cu viteza de 94 km/h, depășind limita legală de 50 km/h.
Fapta a fost săvârșită pe raza unei localități, împrejurare care rezultă din imaginea foto, pe fundalul acesteia fiind vizibile mai multe locuințe.
Săvârșirea faptei a fost constatată cu aparatul radar Autovision Rom 134 pentru care s-a depus buletinul de verificare metrologică și atestatul de operator radar (f.14-15).
Din cuprinsul buletinului de verificare metrologică anterior menționat rezultă că aparatul radar măsoară atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
Cu privire la starea de necesitate invocată de către petentă, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile acestei cauze exoneratoare de răspundere contravențională. Astfel, starea de necesitate presupune existența unui pericol grav, imediat și insurmontabil, care nu poate fi înlăturat altfel și care să justifice punerea în pericol a circulației pe drumurile publice și a vieții celorlalți participanți la traficul rutier. Or, petenta avea posibilitatea de a apela serviciile de urgență competente pentru asemenea situații, care să asigure transportul în condiții de siguranță la o unitate medicală, iar din înscrisurile medicale depuse nu rezultă că viața copilului său se afla pericol grav.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 720 de lei aplicată prin procesul verbal este prea aspră față de circumstanțele în care a fost săvârșită fapta, starea de îngrijorare a unei mame față de sănătatea copilului său nou-născut, iar scopul educativ-preventiv al întocmirii procesului verbal de contravenție poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii „avertisment”.
În consecință, având în vedere că probele administrate conturează temeinicia reținerii faptei prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr.61/1991, instanța, în temeiul dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amendă aplicată în cuprinsul procesului verbal contestat cu sancțiunea avertisment.
Împotriva sentinței civile a declarat apel intimatul apelant criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Intimatul apelant în motivare arată că fapta intimatei petente prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere viteza de 94 km/h și multitudinea accidentelor cauzate de viteză..
Mai arată că intimata petenta nu se află la prima abatere așa cum reiese din cazierul auto.
Arată apelantul intimat că nu se impune înlocuirea amenzii deoarece prin această înlocuire intimata petentă ar putea fi încurajată să săvârșească și alte contravenții.
Analizând încheierea apelată, prin prisma criticilor formulate, având în vedere efectul devolutiv al apelului stabilit prin art.476 Cod pr.civilă, tribunalul raportat la probele administrate în prezenta cauză, apreciază că este fondat pentru următoarele considerente:
Intimata-petentă C. M. C. a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 720 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.121 al.1 din HG 1391/2006, constând în faptul că, la data de în data de 09.08.2013 petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Bascov, jud. Argeș, cu viteza de 94 km/h, depășind limita legală de 50 km/h. depășind cu 44 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum, faptă sancționată de art.102 alin.2 din OUG 195/2002 R.
Prima instanță, având în vedere probatoriul administrat, stabilit în mod corect că petentul a săvârșit contravenția ce i-a fost imputată și că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să afecteze procesul verbal de contravenție atacat.
Din cazierul contravențional al petentei, înaintat la dosar de apelant, reiese că aceasta a săvârșit, anterior datei de 09.08.2013, mai multe fapte contravenționale constând în depășirea vitezei legale, dovedind că sancțiunile aplicate nu si-au îndeplinit funcția de educare si prevenire, acesta a insistat în încălcarea cu bună-știință a regulilor privind circulația pe drumurile publice.
O astfel de conduită nu justifică reindividualizarea sancțiunii principale constând în amendă în cuantum de 720 lei.
Pentru aceste considerente ,tribunalul apreciază că sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție este corect individualizată și nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale astfel că, în conformitate cu dispozițiile art.480 alin.2 Cod pr.civilă, se impune admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul că respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată urmând a menține procesu-verbal de constatare și sancționare a contravenției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul-intimat I. J. DE POLITIE AL JUDETULUI ARGES-SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 3293/07.04.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată-petentă fiind C. M. C., domiciliată în Curtea de Arges, Lt V. S., nr. 12A, jud. Argeș
Schimbă sentința apelată în sensul că respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
Menține procesu-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.04.2015, la Tribunalul Argeș - Secția Civilă.
Președinte, Judecător,
A. D. D. V. R.
Grefier,
C. G.
Red. D.D.A
Dact. NE/ 4 ex
04.05.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2460/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2290/2015.... → |
|---|








