Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 689/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 689/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 9247/280/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 689
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. A.
Judecător M. V.
Grefier C. M. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P. împotriva sentinței civile 6908/02.07.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul I. G. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 411 alin.1 punctul 2 teza a II-a NCPC., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul aceste instanțe sub nr._ la data de 30.04.2013, petentul I. G. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2012.
In motivarea plângerii petentul arată că fapta reținută în procesul verbal nu corespunde realității, că nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a formula obiecțiuni și că nu i-a fost comunicat procesul verbal. Mai arată că sancțiunea amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării acestuia.
Prin sentința civilă nr. 6908/2014, Judecătoria Pitești a admis excepția prescripției, cu motivarea că prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2012 întocmit de I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - BIROUL RUTIER P. petentul a fost sancționat contravențional pentru că a efectuat viraj spre stânga încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
A mai constatat instanța că procesul-verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2012 a fost comunicat prin afișare.(f.21).
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. din OG 2/2001 – privind regimul juridic al contravențiilor, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Potrivit art. 27 din același act normativ„Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Prin Decizia nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii s-a stabilit căÎn interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal
In cauza, intimata a procedat direct la comunicarea prin afișare, fără a-i comunica petentului procesul verbal prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aspect care echivalează cu necomunicarea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2012 cu atât mai mult cu cât nu se poate face dovada că susținerile petentului că nu a primit procesul verbal nu sunt adevărate.
Ca urmare, în condițiile în care comunicarea procesului verbal nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, s-a reținut că acesta nu a fost comunicat petentului, motiv pentru care instanța a admis excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale aplicata prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 10.12.2013, a admis plângerea, a constatat ca a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul pe care a criticat-o pe considerentul că, în mod greșit, a fost admisă excepția prescrierii aplicării sancțiunii, în contextul în care decizia ÎCCJ invocată de instanța de fond este ulterioară întocmirii procesului verbal atacat; contravenientul a refuzat să primească procesul verbal întocmit de către polițiști.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 477 Ncpc, tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 11.09.2012, act prin care intimatul – petent I. G. C. a fost sancționat pentru faptul că, aflat la volanul auto Audi –_, a încălcat marcajul dublu continuu în efectuarea unui viraj la stânga.
În analiza plângerii, judecătorul fondului a apreciat că actul atacat nu a fost comunicat contravenientului în termenul prevăzut de lege și în modalitatea stabilită prin decizia 10/2013 a ÎCCJ, astfel că a intervenit prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Ceea ce nu a reținut, însă, instanța de fond, este că procesul verbal în litigiu a fost întocmit cu mult înainte de pronunțarea deciziei sus menționate, astfel că, la momentul 2012, al încheierii sale, procedura de comunicare prin afișare era alternativă celei de comunicare prin poștă, astfel că, potrivit art. 27 din OG 2/2001 R, comunicarea avea loc în mod legal, fie prin afișare, fie prin poștă, cu aviz de primire.
La dosarul de fond s-a făcut dovada că actul atacat a fost comunicat într-una dintre cele două modalități, astfel că cerința legiuitorului a fost îndeplinită, la acel moment.
D. urmare, nu putea interveni prescripția executării sancțiunii, întrucât comunicarea a avut loc la 20.09.2012 (f. 21, dosar fond), deci în termenul legal de o lună de la aplicarea sancțiunii.
În consecință, față de cele expuse, în temeiul art. 480 Ncpc, tribunalul va admite apelul și va anula sentința atacată.
Rejudecând în fond cauza, va constata că procesul verbal de contravenție contestat întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 16 și urm. din OG 2/2001 R și reține adevărata situație de fapt.
De altfel, acestui act nu i-au fost aduse critici de către petent, ci numai faptul că i s-ar fi încălcat dreptul de a formula obiecțiuni, în raport de prevederile art. 16 din OG 2/2001, lucru pe care, însă, nu l-a dovedit.
În concluzie, neexistând cauze de nulitate care să fie invocate și din oficiu, tribunalul reține că prezumția de adevăr pe care o emană procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, astfel că plângerea contravențională nu poate fi admisă.
Trecând peste acest aspect, față de data comunicării procesului verbal – 20.09.2012 și data introducerii plângerii – 30.04.2013, aceasta apare ca și tardiv formulată (a se vedea art. 31 alin. 1 din OG 2/2001 R).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către IPJ Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 6908/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimat fiind I. G. C., domiciliat în Pitești, ., ., ..
Anulează sentința și reținând cauza spre rejudecare, respinge plângerea ca nefondată.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2015.
Președinte, E. A. | Judecător, M. V. | |
Grefier, C. M. C. |
EA. 13 Martie 2015/4 ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 931/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 72/2015.... → |
|---|








