Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1504/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1504/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 22428/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1504/2015
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. A.
Judecător M. V.
Grefier C. M. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare apelul declarat de către petenta . împotriva sentinței_/14.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat fiind I. T. DE munca ARGES, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administrator M. M. pentru apelanta-petentă ., lipsind intimatul I. T. DE MUNCA ARGES.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
S-a procedat la identificarea administratorului societății apelante, respectiv a numitei M. M., având CNP_.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu se află dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei, tribunalul invocă excepția insuficientei timbrări.
Reprezentanta apelantei-petente arată că va depune dovada achitării diferenței taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei până la sfârșitul ședinței de judecată.
Reprezentanta apelantei-petente arată că nu mai are alte probe de solicitat și nici probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de apel.
Tribunalul, față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta apelantei-petente solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și pe fond admiterea plângerii contravenționale.
La sfârșitul ședinței de judecată reprezentanta apelantei-petente depune diferență taxă de timbru în valoare de 10 lei.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 27.10.2013 sub nr._, petenta . a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA ARGES, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal . nr._/08.10.2013, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta arată că prin procesul verbal a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru fapta prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. m din Codul muncii întrucât deși are angajați cu forme legale nu a evidențiat în foile de prezență colectivă activitatea în zilele de repaus săptămânal. Inspectorii ITM s-au deplasat la sediul societății unde funcționează un mic magazin alimentar în data de 07.10.2013, într-o zi de luni, și în magazin a fost identificată d-na C. L. care are contract individual de muncă cu societatea încă din anul 2001.
Inspectorii au procedat la aplicarea sancțiunii contravenționale pentru faptul că pe ușa unității era afișat un program de muncă pentru zilele de sâmbătă și duminică, însă în fișele de prezență nu era evidențiată activitate a salariaților în aceste zile.
Se arată că angajații societății nu au desfășurat activitate reglementată de Codul muncii în zilele de repaus săptămânal, în aceste zile magazinul fiind deservit de administratorul societății M. M.. Programul afișat are caracter informativ, neexistând o obligație legală pentru societate de a ține efectiv deschis în programul afișat. În cazul în care administratorul societății decidea să deschidă în zilele de repaus săptămânal acesta realiza activitatea în zilele respective.
Petenta consideră că aplicarea amenzii este rezultatul unei presupuneri a inspectorilor de muncă, iar nu al constatării comiterii unei contravenții. Procesul verbal relatează împrejurări care nu reflectă realitatea. A mai invocat jurisprudența Cedo.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martori.
Anexat plângerii au fost depuse înscrisuri (filele 6-21).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. Se arată prin întâmpinare că în data de 07.10.2013, inspectorul de muncă a efectuat un control la punctul de lucru al societății petente, ce a avut ca obiect identificarea și combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, respectarea prevederilor HG nr. 500/2011 și respectarea altor prevederi din domeniul relațiilor de muncă.
Din verificarea documentelor prezentate la momentul efectuării controlului se constată că angajatorul ține evidența orelor prestate de fiecare salariat însă nu evidențiază activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal în concordanță cu programul de lucru.
Petenta nu a dovedit o altă stare de fapt, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului Muncii și OG nr. 2/2001.
Anexat întâmpinării au fost depuse la dosarul înscrisuri (filele 36-42).
Instanța a încuviințat și administrat pentru petentă proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul C. L., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 58).
Prin sentința civilă nr._/14.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești a fost respinsă plângerea, reținându-se în considerente următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/08.10.2013 (filele 6-7), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. m din Codul muncii, respectiv încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 27 și 119.
În fapt, după verificarea documentelor contabile s-a constatat că angajatorul nu evidențiază în foaia colectivă de prezență activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal în conformitate cu prevederile art. 119 din Legea nr. 53/2003.
Conform art. 119 din Legea nr. 53/2003 „angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.”
Nerespectarea dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 se sancționează potrivit art. 260 alin. 1 lit. m din Legea nr. 53/2003 „ încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 27 și 119, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei”.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Verificând legalitatea procesului-verbal, s-a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Analizând înscrisul contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Instanța a constatat că petenta nu a invocat motive de nelegalitate de natură să atragă sancțiunea nulității relative.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008). Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale ( cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).
În cauza de față, petentei i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acestuia.
Din foaia colectivă de prezență (fila 42) coroborată cu susținerile petentei și ale intimatului privind existența unui program de lucru în zilele de repaus săptămânal rezultă că angajatorul nu evidențiază în foaia colectivă de prezență activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal.
În declarația dată în fața instanței martora C. L. (fila 58) a arătat că lucra pentru petentă la sfârșit de săptămână și nu era remunerată pentru acest lucru, comunicându-le și inspectorilor de muncă acest aspect.
Din coroborarea probelor administrate în prezenta cauză reiese faptul că situația de fapt consemnată în cuprinsul procesului verbal este conformă cu realitatea, fapta existând și fiind comisă cu vinovăție de către petentă. Se constată că petenta nu a dovedit altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator în actul contestat.
În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, respectiv amenda în cuantum de 1500 lei, instanța a constatat că aceasta a fost în mod corect individualizată.
Nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul față de pericolul social al faptei de a nu evidenția în foaia colectivă de prezență activitatea prestată în zilele de repaus săptămâna, amenda aplicată fiind orientată spre minimul prevăzut de lege pentru contravenția respectivă. Petenta a nesocotit în mod grav dispozițiile legale, lipsind persoana angajată de contribuția la sistemul public de pensii și la cel de șomaj.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Aplicarea amenzii nu este rezultatul constatării comiterii unei contravenții, ci rezultatul unei presupuneri a inspectorilor de muncă, presupunere ce rezultă din coroborarea programului afișat (care oricum nu este obligatoriu) cu fișele de prezență.
În măsura în care inspectorii ITM s-ar fi deplasat într-o zi de repaus săptămânal și ar fi identificat la muncă o altă persoană decât administratorul, atunci în mod corect ar fi putut aplica o amendă, însă nu au făcut o asemenea constatare, ci doar au presupus că angajații societății lucrează și în zilele de repaus săptămânal.
Dacă ar fi solicitat relații ar fi primit informațiile relevante în acest sens, însă aceștia s-au limitat la a constata situația de fapt fără a discuta despre aplicarea vreunei sancțiuni, iar în ziua următoare controlului au emis din birou procesul verbal de constatare.
Apelul nu este întemeiat.
În mod corect instanța de fond a respins plângerea promovată de petenta ..
Potrivit art. 249 NCPC, sarcina probei revine celui care face o susținere înaintea instanței de judecată, dispoziții ce sunt aplicabile și în prezenta plângere contravențională.
Tribunalul reține că în prezenta cauză, petenta a avut posibilitatea de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie a actului constatator, însă din probele administrate nu a rezultat o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.
Din verificările efectuate la momentul controlului, s-a constatat că petenta, în calitate de angajator, ține evidența orelor prestate de fiecare salariat, însă nu evidențiază activitatea prrestată în zilele de repaus săptămânal în concordanță cu programul de lucru afișat.
Procedând în acest mod, angajatorul a încălcat dispozițiile art. 119 din Codul muncii, fapta astfel reglementată fiind sancționată cu amendă în sumă de 1500 lei, potrivit dispozițiilor art. 260 alin.1 lit.m din Codul muncii.
Tribunalul reține că în cauză nu subzistă nici un motiv de nulitate absolută a actului administrativ de sancționare a petentei, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 17 și art. 16 alin.7 din OG nr. 2/2001.
Față de aceste împrejurări, aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 1500 lei, nu poate fi apreciată ca disproporționată în raport cu pericolul social al faptei, efectul produs asupra angajaților, precum și cu imperativul disciplinei relațiilor de muncă.
Reținând cele ce preced, în temeiul art. 480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul declarat de către petenta . cu sediul în Pitești, ., parter, jud. Argeș împotriva sentinței_/14.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul_, intimat fiind I. T. DE MUNCA ARGES cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.
Președinte, E. A. | Judecător, M. V. | |
Grefier, C. M. C. |
red.M.V.
dact.C.E.C./4 exp.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 362/2015. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 867/2015. Tribunalul... → |
|---|
