Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 381/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 381/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 635/109/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE Nr. 381/2015

Ședința publică de la 12 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. D.

Judecător E. M. C.

Judecător E. A.

Grefier E. R.

S-a luat în examinare, spre soluționare, contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. S. .., împotriva deciziei civile nr.2262/2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimat fiind I. G. AL POLITIEI ROMANE SECTIA AUTOSTRAZI BIROUL A1, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în cadrul amânărilor fără discuție, în complet de 2 judecători a răspuns S. C. pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, prin Serviciul Registratură la data de 26.03.2015 s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimată

Reprezentantul contestatoarei depune la dosar delegație de reprezentare.

Se comunică reprezentantului contestatoarei copia întâmpinării formulată de către intimată.

Reprezentantul contestatoarei solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și, dacă va fi cazul să depună la dosar alte acte.

Instanța, având în vedere că prezenta cauză nu este o amânare fără discuție, lasă dosarul la a II-a strigare, în complet legal constituit.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a II-a strigare, a răspuns S. C. pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.

Reprezentantul contestatoarei arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.

În raport de această împrejurare, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației.

Reprezentantul contestatoarei, având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, având în vedere că instanța de recurs reține că în momentul controlului s-a prezentat acea diagramă și acea foaie de atestare a activității, că în motivare reține că șoferul a prezentat aceste 2 documente, în final, prin eroare respinge recursul pe motivul că nu a prezentat documentele necesare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2015, sub nr._, . a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2262/2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimat fiind IGPR – Secția Autostrăzi Biroul A1.

În motivare, a arătat că instanța de recurs s-a aflat într-o gravă eroare, deoarece nu este obligatoriu ca șoferul să prezinte toate cele 28 de diagrame, șoferul petentei prezentând înscrisuri din care rezulta activitatea sa pe ultimele 28 de zile, lucru pe care instanța de recurs l-a reținut și cu toate acestea a respins recursul.

În drept a invocat prevederile art. 503 C..

A fost atașat dosarul nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 318 C., aplicabil în cauză, având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată sub imperiul vechilor norme de procedură, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație și când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Așadar, acesta este cazul de contestație în anulare expres și limitativ prevăzut de către legiuitor.

În speță, deși contestația în anulare este întemeiată pe prevederile legale anterior menționate, din motivarea dată acesteia reiese că, de fapt, contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de recurs.

Or, dispozițiile legale anterioare vizează retractarea unei hotărâri pronunțată de instanța de recurs numai în situațiile în care nu este necesară reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, cum ce se solicită în prezenta cauză.

Așadar, pe această cale, nu pot fi remediate eventuale greșeli de judecată, faptul că șoferul petentei a prezentat înscrisuri justificative pentru activitatea sa pe ultimele 28 de zile, care nu au fost luate în considerare de instanța de recurs neintrând în categoria erorilor materiale (ex. de astfel de erori: greșita anulare ca netimbrată sau respingere ca tardiv formulată a cererii de recurs).

Astfel că, față de aceste considerente, constatând că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 317 și 318 C., tribunalul va respinge contestația de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de către . împotriva deciziei civile nr. 2262/09.10.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimat fiind IGPR – SECȚIA AUTOSTRĂZI BIROUL A1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.

Președinte,

A. D.

Judecător,

E. M. C.

Judecător,

E. A.

Grefier,

E. R.

EA 18 mai 2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 381/2015. Tribunalul ARGEŞ