Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2083/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2083/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 10555/280/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2083/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. V.
Judecător D. D. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - POLITIA ORASULUI STEFANESTI împotriva sentintei civile nr. 9322/ 06 10 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul B. C. A., având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-petent reprezentat de avocat Pasavel V., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar împreună cu chitanța reprezentând onorariu avocat, lipsă fiind apelantul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul ales al intimatului-petent învederează că partea pe care o reprezintă nu a primit o dată cu apelul înscrisul aflat la fila 3 și în raport de acest înscris solicită încuviințarea probei cu acte și depune la dosar copia contractului individual de muncă și solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar sentintele civile prin care unele din acele sancțiuni au fost anulate de instantele de judecată. Față de proba solicitată de apelantul-intimat nu se opune.
Tribunalul deliberând asupra probelor solicitate de părti, respectiv proba cu înscrisuri în baza disp. art. 478 alin. 2 coroborat cu disp. art. 479 alin. 2 C.proc.civ., apreciază că acestea sunt pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și le va încuviința.
În ceea ce priveste solicitarea intimatului-petent de a se acorda un nou termen de judecată pentru a se depune la dosarul cauzei dovezi privind anularea a doua dintre sancțiunile mentionate în istoricul de sancțiuni, o respinge, apreciind că nu se impune încuviințarea acestei cereri având în vedere și criticile formulate prin cererea de apel.
Apărătorul ales al intimatului-petent arată că nu are alte cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de această precizare constată terminată cercetarea judecătorească și acorda cuvântul pe apel.
Apărătorul ales al intimatului-petent solicită respingerea apelului ca nefondat, mentinerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul retine apelul spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 24.05.2013 sub nr._ petentul B. C. A. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/23.05.2013 întocmit de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - POLITIA ORASULUI STEFANESTI.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că la data de 23.05.2013 a fost oprit de un agent de poliție și sancționat pentru faptul că ar fi depășit un utilaj Buldo, încălcând marcajul longitudinal, fapt care nu coincide cu realitatea.
Relevă petentul, că într-adevăr a depășit un utilaj Buldo care circula în fața sa cu maxim 20 km/h, însă nu a încălcat marcajul longitudinal continuu.
Susține petentul, că agentul de poliție nu menționează în cuprinsul procesului verbal perioada pe care îi este suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar absența acesteia este sancționată de art. 17 din OG 2/2001 cu nulitatea absolută și expresă a procesului verbal, nulitate care nu este condiționată de dovedirea vreunei vătămări.
În drept, au fost invocate prev. art. 17 și art. 31 din OG 2/2001.
Organul constatator, legal citat, a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
La dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2013, copie CI, raport al agentului constatator, fiind administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 9322/2014 Judecătoria Pitești a admis în parte plângerea, a dispus menținerea procesului verbal de contravenție . nr._/23.05.2013, întocmit de intimatul I. de P. al Județului ARGES – Politia Orasului Stefanesti.
A dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicată petentului in suma de 300 lei, a inlăturat punctele penalizatoare corespunzatoare, și sanctiunea complementara a retinerii permisului auto, cu sancțiunea AVERTISMENT
Petentul B. C. A. a fost sancționat contravențional, de către intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - POLITIA ORASULUI STEFANESTI, prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.05.2013.
Astfel s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea faptei de a conduce autoutilitara marca Volvo cu numărul de înmatriculare_, ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare_, pe DN7, pe raza localității Ștefănești, și a efectuat neregulamentar manevra de depășire a două autovehicule care circulau în fața sa încălcând marcajul dublu continuu, circulând pe sensul opus de mers, faptă prev.de disp.art. 120 alin.1 lit.i din HG 1391/2006 și sancționată de disp.art. 100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002.
Procesul verbal de constatare a contravenției întrunește toate condițiile de formă cerute de art. 16 din OG 2/2001 și face dovada deplină a celor consemnate în cuprinsul său până la proba contrară, proba pe care contravenienta nu a făcut-o.
Petentul a fost sancționat cu amendă și s-a aplicat măsura complementară a ridicării punctelor penalizatoare, procesul verbal fiind întocmit în lipsa acesteia.
Sub aspectul individualizării sancțiunii însă, potrivit art.21 alin.3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul si mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsa, de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Mai mult, în art. 16 din aceiași ordonanță prevede că, „procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale de actul de identitate, CNP, descrierea faptei cu indicarea datei, orei locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește contravenția”.De asemenea, potrivit art. 19, „procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de către contravenient, iar în cazul în care nu se află de față, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, care va cuprinde datele personale din actul de identitate, semnătura martorului”.
În speță, se poate observa la o simplă lecturare a procesului verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție relativă de adevăr până la proba contrarie că a fost întocmit în prezența petentului și cuprinde mențiunile obligatorii prev. de art. 19 din OG 2/2001, menționate mai sus.
În cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că, deși sancțiunea aplicată petentului are o natură pecuniară, cuantumul ei este scăzut, iar legea care incriminează contravenția respectivă are caracter civil, procedura vizată poate fi asimilată unei proceduri penale, în speță fiind incidente dispozițiile art. 6 CEDO în materie penală. Normele aplicabile aveau un caracter general aplicabil, nevizând un grup determinat de persoane, ci adresându-se tuturor cetățenilor.
Curtea a reamintit că în materie penală problema administrării probelor trebuie privită din perspectiva parag. 2 și 3 ale art. 6 CEDO. Primul consacră prezumția de nevinovăție. El impune ca sarcina probei să aparțină celui care acuză, iar îndoiala să profite acuzatului.
Curtea a notat, de asemenea, că în materie contravențională dispozițiile legale consacră principiul disponibilității, specific procedurii civile. În temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerile cu privire la procesele-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor au obligația de a verifica dacă a fost respectat termenul legal de formulare a plângerii, de a asculta atât pe contravenient, cât și pe autoritatea care a aplicat sancțiunea și pe martorii indicați în cuprinsul procesului-verbal sau al plângerii. Prin OG 2/2001 nu se face referire expres la garanțiile procedurale aplicabile în materie penală, cum ar fi spre exemplu respectarea prezumției de nevinovăție.
Deși statele contractante sunt în măsura să hotărască dacă anumite fapte ar trebui sancționate contravențional sau penal, autorii acestor fapte nu trebuie să se găsească într-o situație dezavantajoasă pentru simplul motiv că prin prevederile legale aplicabile se consacră un regim juridic distinct de cel aplicabil în materie penală.
Concluzionând, Curtea a considerat că, deși „depenalizarea” contravențiilor nu ridică probleme în sine, nerespectarea garanțiilor fundamentale (cum ar fi prezumția de nevinovăție), care să protejeze individul, chiar daca este societatea comercială, de eventualele abuzuri ale autorităților nu este compatibilă cu dispozițiile art 6 CEDO. Reiterând importanța unei astfel de garanții (care să restabilească echilibrul între autorul prezumat al unei fapte incriminate prin lege și autoritățile publice competente să stabilească și să sancționeze fapta respectivă) în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept penală, Curtea a constatat că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Potrivit disp.art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit disp.art.46 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale înaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.
Ca urmare, instanța constată că în cauză este deplin aplicabil principiul respectării prezumției de nevinovăție, în accepțiunea art.6 din CEDO, astfel cum s-a stabilit în cauza sus-menționată, petentul nefăcând dovada nelegalității procesului verbal de contravenție.
Totodată, instanța reține că susținerea intimatului, că aceasta este politica statului în domeniul prevenirii și combaterii comportamentului contravențional, că scopul legii contravenționale nu ar fi atins, nu poate conduce decât la crearea unei situații în contradicție cu prevederile legale, din Constituția României, cum este și cazul în speță. Se poate reține că petentul a săvârșit fapta contravențională atâta vreme cât procesul verbal de contravenție este întocmit legal de agentul constatator, nefiind lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea prevederilor legii, ce reprezintă cadrul general în domeniul contravențiilor.
Instanța, având însă, în vedere gradul relativ redus de pericol social al faptei, faptul ca petentul este la prima abatere de aceasta natură, iar fapta nu a avut urmări social periculoase, instanța constata ca sancțiunea amenzii aplicate este mult prea mare în raport de criteriile de individualizare, mai sus menționate, astfel încât, o va înlocui cu sancțiunea avertismentului, potrivit art.7 din OG.2/2001.
F. de cele reținute mai sus, văzând si disp. art. 34 din OG 2/2001, instanța urmează sa admită, în parte, plângerea contravențională și să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicată petentului prin procesul-verbal . nr._/23.05.2013, cu sancțiunea avertismentului, va înlătura punctele penalizatoare corespunzătoare și sancțiunea complementara a reținerii permisului auto, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal.
Împotriva procesului-verbal a formulat plângere pe care instanța de fond a admis-o in parte, dispunând înlocuirea sancțiunilor aplicate cu sancțiunea avertismentului .
În motivare intimatul arată că prima instanță în mod greșit a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertismentul și că petentul nu se află la prima abatere după cum rezultă din cazierul auto.
Sentința este nelegala si netemeinica.
Analizand apelul declarat de intimată impotriva acestei sentinte, tribunalul constata ca in raport de considerentele hotararii si de probele administrate in cauza, acesta este fondat, intrucat concluziile instantei de fond cu privire la gradul de pericol social al contraventiei retinute in sarcina intimatulșui-petent nu s-a facut in concordanta cu dispozitiile art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.
Prima instanță, având în vedere probatoriul administrat, stabilit în mod corect că petentul a săvârșit contravenția ce i-a fost imputată și că nu există nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să afecteze procesul verbal de contravenție atacat.
Din cazierul contravențional al petentului, înaintat la dosar de recurent, reiese că acesta a săvârșit, atât anterior datei de 23.05.2013, cat si ulterior, mai multe fapte constând în depășirea vitezei legale, dovedind că sancțiunile aplicate nu si-au îndeplinit funcția de educare si prevenire, acesta a insistat în încălcarea cu bună-știință a regulilor privind circulația pe drumurile publice.
O astfel de conduită nu justifică reindividualizarea sancțiunii principale constând în amendă în cuantum de 300 lei.
Potrivit art.5 alin.(6) din O.G. nr.2/2001 sancțiunile complementare se aplica în funcție de natura si gravitatea faptei iar conform art.100 alin.3 lit."e" (3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) nerespectarea regulilor privind depășirea;".
În ceea ce privește, înlocuirea măsurii complementare cu cea a avertismentului, această măsură este nelegală, deoarece aceasta măsură operează de drept, chiar în eventualitatea înlocuirii sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Pentru aceste considerente ,tribunalul apreciază că sancțiunile aplicate prin procesul verbal de contravenție sunt corect individualizate și nu se impune înlocuirea atât a sancțiunii amenzii contravenționale cât și a măsurii complementare cu cea a avertismentului, astfel că în raport de prevederile art.480 alin.2 Cod pr.civilă, va admite apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - POLITIA ORASULUI STEFANESTI și va schimba sentința civilă nr. 9322/ 06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești, în sensul că va respinge plângerea contravențională formulată de petentă, ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.05.2013, ca fiind legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul declarat de intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - POLITIA ORASULUI STEFANESTI, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș împotriva sentintei civile nr. 9322/ 06 10 2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat fiind petentul B. C. A., domiciliat în com. Leresti, ..
Schimbă sentința civilă atacată în sensul că respinge plângerea contraventională ca neîntemeiată.
Mentine procesul verbal de constatare și sancționare a contraventiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2015
Președinte, R. V. | Judecător, D. D. A. | |
Grefier, E. R. |
red.D.D.A.
dact.E.N./4 exp.-14.07.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1301/2015.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|








