Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 2087/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2087/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 10246/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2087/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Instanța constituită din:
Judecător I. P.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta . cu domiciliul procesual ales, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei, av. V. P., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că la data de 14 ianuarie 2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, din care un exemplar i s-a comunicat reclamantei.
Instanța, în temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, conform art. 1, 4 din Legea 554/2004.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Reprezentanta reclamantei arată că estimează durata procesului la un termen de judecată. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat în cauză și solicită acordarea cuvântului pe fond. Depune la dosarul cauzei copia contractului de cesiune nr. 77/20.05.2008; copia contractului de leasing și dovada plății onorariului avocațial.
Instanța estimează curata procesului la un termen de judecată, iar în temeiul art. 255 NCPC, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ să îi restituie suma de 5360 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda fiscală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, această taxă pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al UE.
Reclamanta arata că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie și că trebuie restituită. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 CE(art. 30 TFUE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, această interdicție fiind aplicabilă și taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, din art. 90 paragraful 2 CE,(art. 110 TFUE) reiese că nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. În vederea garantării neutralității impozitelor interne din perspectiva concurenței dintre autovehiculele de ocazie care se află deja pe piața națională și autovehiculele similare importate dintr-un alt stat membru decât România trebuie comparate efectele accizelor instituite asupra acestei ultime categorii cu cele ale accizelor reziduale care se aplică primei categorii de autovehicule, deja supuse acestei taxe la prima lor înmatriculare. Aplicarea formulei de calcul prevăzută în art. 214 ind. 1 din Codul fiscal conduce la creșterea nivelului taxei în funcție de vechimea autovehiculului. Aceste dispoziții legale încalcă prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări cu caracter obligatoriu, întrucât din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Mai arată reclamanta că impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice, în condițiile în care factorul vechimii nu este cel mai potrivit în contextul protecției mediului. Întrucât nu țin seama în mod adecvat de deprecierea reală a autoturismelor, normele românești privind aplicarea taxei conduc negreșit la o situație în care, în multe cazuri, taxa aplicată unui vehicul second-hand importat este mai mare decât taxa reziduală inclusă în valoarea unui autoturism uzat național similar.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice CLUJ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a cererii, ca neîntemeiată, arătând în esență că taxa de poluare a fost stabilită in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv OUG nr.50/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul retine urmatoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Toyota, nr. de identificare JTEBZ29J_, autoturism care era înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 5360 lei cu titlu de taxă de prima inmatriculare, taxă pe care a achitat-o la pârâtă. Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, însă parata i-a comunicat refuzul său expres de restituire.
Taxa de prima inmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima inmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia.
In ce priveste retinerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea retinere este ilegala. Astfel la data inmatricularii autoturismului erau in vigoare dispozitiile mai sus mentionate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima inmatriculare. Asadar taxa din speta a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Instanta reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Totodata restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
În ceea ce privește dobânda fiscală pretinsă, tribunalul reține că potrivit hotărârii CJUE pronunțată în cauza 565/11, I. contra României, „dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, așadar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale de la data încasării taxei se va admite. Nu se poate susține că hotărârea CJUE rămâne fără efect atâta timp cât obiect al acțiunii îl constituie o creanță fiscală, termenul de prescripție al dreptului de acțiune este cel specific creanțelor fiscale, termenul de cinci ani pentru restituirea sumelor încasate necuvenit cu titlu de creanță fiscală începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, instanțele făcând aplicarea art.135 din O.G. nr. 92/2003 și recunoscând că dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale din categoria taxei de mediu-taxei de poluare se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Or, instituția juridică a creanței fiscale este desigur aceeași, prin urmare regimul juridic al creanței fiscale trebuie să fie cel specific acesteia și este unitar, nefiind nici legal nici previzibil ca în privința unei creanțe fiscale să se aplice termenul de prescripție de 5 ani instituit de legea specială pentru creanța fiscală dar să nu se aplice dobânda instituită de legea specială pentru creanța fiscală, cu atât mai mult cu cât în cauza I. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că limitarea dobânzii în cazul creanțelor fiscale de acest tip nu respectă principiul echivalenței și contravine astfel dreptului comunitar.
Nu este judicios argumentul potrivit căruia CJUE nu stabilește cu ocazia pronunțării hotărârilor sale regimul juridic sau dreptul intern aplicabil. Dimpotrivă, pronunțând hotărârile în cauza I. dar și în cele anterioare, CJUE a aplicat dreptul UE având în vedere tocmai caracterul de creanțe respectiv obligații fiscale al sumelor de bani încasate nelegal cu titlul de taxe de poluare/taxe de mediu. S-au avut în vedere raportul fiscal și creanțele fiscale pe care statul l-a inițiat respectiv perceput în mod nelegal, încălcând art. 110 din TFUE. Desigur că altul ar fi fost conținutul hotărârilor CJUE în cazul în care obiect al proceselor care au determinat trimiterile preliminare nu l-ar fi constituit creanțe și obligații fiscale. Atunci când CJUE a hotărât că s-a încălcat art. 110 din TFUE a avut în vedere tocmai caracterul de obligație/creanță fiscală a taxei care a făcut obiect al verificării.
Așadar, este nepertinentă susținerea potrivit căreia CJUE nu stabilește ce tip de dobândă se datorează în cazul creanțelor fiscale în litigiu. CJUE a stabilit ce tip de dobândă se plătește și care este natura juridică a obligației, aceea de creanță fiscală, având în vedere că s-a statuat cu privire la aplicarea dreptului UE unui raport juridic fiscal și s-a constatat că în legislația internă dobânzile privind creanțele fiscale sunt reglementate în art. 124 din OG nr. 92/2003.
Avind in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite cererea formulată de reclamant si va obliga parata la plata sumelor sus indicate .
În subsidiar, în cazul desființării de către instanța de recurs a obligației de plată a daunelor moratorii în cuantumul echivalent dobânzii fiscale, pârâta va plăti reclamantei daune moratorii în limita dobânzii legale calculate asupra sumei de 5360 lei, de la data de 18.06.2008 și până la data plății.
În temeiul art.453 alin.1 Cod pr.civ., instanța va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 lei reprezintă taxa judiciară de timbru iar suma de 500 lei reprezintă onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta ., CUI_, cu domiciliul procesual ales în Cluj-N.. ..7, . în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I. nr.19, jud.Cluj.
Obligă pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj la plata către reclamant a sumei de 5360 lei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală de la data de 18.06.2008 și până la data plății.
În subsidiar, în cazul desființării de către instanța de recurs a obligației de plată a daunelor moratorii în cuantumul echivalent dobânzii fiscale, pârâta va plăti reclamantei daune moratorii în limita dobânzii legale calculate asupra sumei de 5360 lei, de la data de 18.06.2008 și până la data plății.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 lei reprezintă taxa judiciară de timbru iar suma de 500 lei reprezintă onorariul avocațial.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.03.2014.
Președinte, I. P. | ||
Grefier, L. C. |
Red.IP/tehn.MG
4 ex. 10.03.14
| ← Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... | Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința... → |
|---|
