Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4962/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4962/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-08-2014 în dosarul nr. 2559/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4962/2014

Ședința publică de la 18 August 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. C. J.

Grefier C. S.

Pe rol fiind judecarea litigiului privind pe reclamantul T. L. și pe pârâta A. - D. CLUJ N. ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat K. I., lipsă fiind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, constatându-se că la data de 06 iunie 2014, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere de chemare în garanție, în trei exemplare, din care câte un exemplar a fost comunicat reclamantei și chematei în garanție, iar la data de 18 iunie 2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

Instanța, în temeiul art. 131 din noul Cod de proc. civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, temeiul de drept fiind art. 95 pct. 1 din noul Cod de proc. civ raportat la dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004. Totodată, constată că pe cale de întâmpinare pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii.

Instanța pune în discuție cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și excepția inadmisibilității cererii..

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii de chemare în garanție și respingerea excepției inadmisibilității ca nefondată, întrucât a solicitat restituirea taxei de poluare, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală..

Tribunalul, deliberând, admite în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin.2 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art.64 Cod procedură civilă .

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța, în temeiul art. 255 Noul cod de proc. civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată acordă cuvântul asupra excepției inadmisibilității și asupra acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 4.221 lei, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de 24.01.2011 până la restituirea integrală a debitului. Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial și 300 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței pe care o depune la dosar.

Instanța reține cauza spre soluționare pe baza actelor de la dosar atât pe excepție cât și pe fond.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._, reclamantul T. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, restituirea sumei de 4221 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/24.01.2011 în vederea înmatriculării unui autoturism pe numele său, suma actualizată cu dobânda legală de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul înmatriculat într-o țară comunitară și a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, apreciind că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ.

Pârâtul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, a formulat întâmpinare, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, reclamantul neavând un drept la restituire în integralitate a taxei, ci doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și timbrul de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii reclamantei prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate. A mai solicitat respingerea solicitării de plată a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul a efectuat voluntar plata taxei de poluare, iar pârâtei nu i se poate reține o culpă procesuală.

Pârâta a mai formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză pentru a-și preciza poziția procesuală.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul A.J.F.P. Cluj, care se impune a fi analizată cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Instanța reține drept neîntemeiate susținerile pârâtei în sensul că, întrucât acțiunea este înregistrată după data de 13.01.2012, reclamantul nu are un drept la restituire în integralitate a taxei, ci are doar posibilitatea solicitării restituirii pe cale administrativă doar a diferenței rezultate din taxa plătită și timbrul de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013.

Astfel, excepția invocată se întemeiază pe faptul că, în opinia pârâtei, reclamantul nu solicită valorificarea unui drept protejat de lege, atâta timp cât OUG nr. 9/2013 îi acordă doar dreptul de a solicita restituirea dintre taxa plătită și timbrul de mediu; susținerea pârâtei este însă neîntemeiată, întrucât reclamantul contestă, în realitate, compatibilitatea taxei de poluare cu legislația comunitară, iar dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în însuși Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.

Această interpretare a textelor legale incidente demontează argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției inadmisibilității, care, prin urmare, nu i se poate opune reclamantului, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea .

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford, cu nr. de identificare WFONXXGCDNWG65253, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4221 lei prin chitanța . nr._/24.01.2011 la ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de 01.07.2008.

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la o dată ulterioară, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza N. c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

În ceea ce privește dobânda legală solicitată, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

Prin urmare, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului suma de 4221 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/24.01.2011 și dobânda legală în materie civilă începând cu data de 24.01.2011 până la restituirea integrală a debitului.

Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, în temeiul art. 72 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 4221 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/24.01.2011 și a dobânzii legale în materie civilă începând cu data de 24.01.2011 până la restituirea integrală a debitului.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei și onorariu avocațial in valoare de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare.

Admite acțiunea exercitată de reclamantul T. L., CNP_, cu sediul procesual ales la av. K. I., situat în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., P-ța A. I. nr.19, jud.Cluj și în consecință:

Obligă pârâtul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ la plata către reclamant a sumei de 4221 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/24.01.2011 și a dobânzii legale în materie civilă începând cu data de 24.01.2011 până la restituirea integrală a debitului.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6..

Obligă chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâtul ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ a sumei de 4221 lei reprezentând taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/24.01.2011 și a dobânzii legale în materie civilă începând cu data de 24.01.2011 până la restituirea integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 300 lei și onorariu avocațial in valoare de 500 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 August 2014.

Președinte,

F. C. J.

Grefier,

C. S.

Red.FCJ/tehn.MG/ 5 ex. 17.09.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Sentința nr. 4962/2014. Tribunalul CLUJ