Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 296/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 296/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 1761/328/2013

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 296/2014

Ședința publică din 21 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. A.-M.

JUDECĂTOR: T. M.

GREFIER:P. R.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta S.C. S. N. ., împotriva Sentinței Civile nr. 2296 din 26.09.2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosar nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după efectuarea procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de disp. art. 200 Noul Cod de Procedură Civilă, apelul fiind formulat în termen, motivat și legal timbrat.

Instanța, în temeiul art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței, stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, raportat la dispozițiile art. 95 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Se procedează la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, ținând cont de împrejurările cauzei, în temeiul art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă.

Instanța, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată si având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin Sentința civilă nr.2296/26.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. S. N. .. în contradictoriu cu intimatul S. P. POLIȚIA LOCALĂ T. împotriva Procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 04.03.2013.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție AA nr._/04.03.2013 petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 1 lit. f din HCL nr. 212/2005.

S-a constatat astfel că la data controlului, respectiv la data de 04.03.2013, petenta nu deținea contract de salubritate menajeră cu . SA, singura unitate autorizată de Consiliul Local pentru ridicare și transportul rezidurilor menajere.

Sub aspectul legalității procesului-verbal atacat, instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 6 din CEDO sunt incidente în materie contravențională, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 197/2003; în consecință, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție de legalitate, care trebuie însă să fie corelată cu prezumția de nevinovăție aplicabilă petentei, fapt care implică dreptul contravenientei de a dovedi liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.

Analizand legalitatea procesului-verbal, instanta de fond a constatat ca procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr._/484/17.05.2011 a fost incheiat cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestuia care sa poata fi invocata si din oficiu.

Analizand temeinicia procesului-verbal, instanta de fond a constatat, pe baza probelor administrate, ca starea de fapt retinuta de intimat corespunde realitatii, in sensul ca la data efectuarii controlului, 21.03.2011, ora 12.18, s-a constatat ca pe domeniul public apartinand municipiului Cluj-N., P-ta S. cel M., amenajat ca loc de parcare cu plata, petenta, in calitate de proprietar (utilizator) al autoturismului cu numarul de inmatriculare_, a incalcat prevederile HCL 26/2010, art. 10, lit. a, ce interzic stationarea fara tichet sau abonament de parcare valabil.

Instanta de fond a constatat ca, potrivit art. 1169 C.civ., „cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca”, or, petenta nu a facut, prin nici un mijloc de proba, dovada contrara starii de fapt retinute prin procesul-verbal de contraventie contestat, astfel incat nu a inlaturat prezumtia de legalitate de care se bucura procesul-verbal de contraventie.

F. de starea de fapt retinuta, instanta de fond a constatat ca fapta savarsita de catre petenta intruneste elementele constitutive ale contraventiei prevazute si sanctionate de art. 10 lit. a din HCL nr. 26/2010.

Cu privire la data comunicarii procesului-verbal de contraventie catre petenta, instanta de fond a observat ca la termenul de judecata din data de 23.01.2012 reprezentantul petentei a sustinut ca procesul-verbal de contraventie i-a fost comunicat petentei la data de 21.06.2011, iar nu la data de 16.06.2011 (f. 16). Chiar daca comunicarea procesului-verbal de contraventie a avut loc dupa implinirea termenului de o luna de la data aplicarii sanctiunii, instanta observa ca intervenirea prescriptiei executarii sanctiunii amenzii contraventionale nu poate fi analizata in cadrul plangerii contraventionale, ci doar in cadrul unei contestatii la executare, in cazul in care va fi demarata executarea silita impotriva petentei in temeiul procesului-verbal de contraventie.

Referitor la faptul ca intimatul nu a solicitat proprietarului autovehiculului sa-i comunice datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat autovehiculul la data savarsirii contraventiei, instanta observa ca petenta a fost sanctionata in temeiul HCL nr. 26/2010, iar nu in temeiul OUG nr. 195/2002. Or, HCL nr. 26/2010 nu impune efectuarea unui asemenea demers. Dimpotriva, petenta, in calitate de proprietar al autovehiculului, gasind nota de constatare pe parbrizul masinii, avea obligatia de a comunica intimatului datele de identificare ale persoanei careia i-a incredintat autovehiculul la data savarsirii contraventiei. Din moment ce nu a procedat astfel, petenta este tinuta sa suporte sanctiunea contraventionala.

Cat priveste individualizarea sanctiunii ce i-a fost aplicata petentei, instanta de fond a retinut ca potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

In prezenta cauza, instanta de fond a apreciat ca intimatul a facut o justa individualizare a sanctiunii. Instanta de fond a apreciat ca nu se justifica o noua individualizare a sanctiunii si nu va proceda la inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, intrucat fapta contraventionala savarsita de catre petenta prezinta un grad de pericol social suficient de ridicat pentru a atrage aplicarea amenzii contraventionale.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel S.C. S. N. ., solicitând admiterea apelului si modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale si anularea procesului-verbal de constatare a contravenției

În motivarea apelului apelanta arată că instanța de fond a omis a se pronunța cu privire la capătul de cerere privind excepția nulității procesului verbal.

Se mai arată că soluția pronunțată nu este legală și temeinică. Descrierea faptei din procesul verbal nu respectă rigorile legii. Din procesul-verbal atacat lipsește ora întocmirii acestuia. Lipsa contractului de salubritate menajeră cu . SA nu este prevăzută ca atare ca și faptă contravențională. Procesul-verbal nu este semnat de agentul constatator pe fiecare pagină. În acest context, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută.

Pe fond, se arată că prima instanță nu a avut în vedere întregul probatoriu, înscrisuri, administrat la fond.

Petenta – recurentă arată că nu folosește rampele autorizate de depozitare a deșeurilor și nu are nicio legătură cu amplasamentele stabilite pentru ridicare de pe domeniul public. Petenta are în custodie recipiente speciale pentru deșeuri care nu sunt amplasate pe domeniul public iar deșeurile sunt colectate de o altă firmă de salubrizare.

Prin aplicarea sancțiunii contravenționale, agentul constatator încalcă în mod grav și evident dispozițiile art. 9 din Legea 21 /1996, Legea concurenței republicată, care prevede că sunt interzise orice acțiuni sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice care restrâng, împiedică sau denaturează concurența.

Petenta a dovedit ca atât la data efectuării controlului cât și la data depunerii motivelor de apel are încheiat un contract pentru ridicarea și transportul reziduurilor menajere cu o societate comerciala specializata.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.

S. P. POLIȚIA LOCALĂ T., prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului si, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Motivele invocate de către apelant sunt nefondate, instanța de fond pronuntandu-se asupra legalității si temeiniciei procesului verbal de contravenție, precum si asupra tuturor capetelor de cerere si motivelor invocate de către petenta in plângerea contravenționala, având in vedere intregul probatoriu administrat la fond.

In ceea ce privește legalitatea întocmirii procesului verbal, in mod corect instanța de fond a statuat ca nu este incident nici un motiv de nulitate, procesul-verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si art.17 din OG nr.2/2001.

Analizând apelul declarat în raport cu dispozițiile art. 466 si urm. NCPC tribunalul apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută, tribunalul retine că prima instanță a analizat legalitatea si temeinicia procesului-verbal inclusiv prin prisma art. 16 si 17 din O.G. nr. 2/2001.

Prima instanță s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere si motivelor indicate de către petentă neputându-se retine o încălcare a dreptului la apărare.

Potrivit art. 17 din OG 2/2001, Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.

În sensul celor constatate de către prima instanță si tribunalul apreciază că locația si descrierea faptei sunt în mod corespunzător redate în procesul-verbal neputându-se retine o descriere generică astfel cum invocă contravenienta prin motivele de apel.

A fost de asemenea menționată ora constatării faptei în procesul-verbal atacat, respectiv ora 13:00, procesul-verbal fiind semnat de agentul constatator, acesta înscriindu-și olograf numele pe actul atacat, existând și semnătura olografă pe același act, apelul fiind neîntemeiat si sub acest aspect.

Sub aspectul motivelor de nulitate absolută, tribunalul a constatat că acesta respectă toate cerințele legale, alte motive de nulitate relativă putând fi invocate doar cu consecința existenței unei vătămări, însă o atare vătămare nu s-a dovedit în cauză.

Potrivit procesului-verbal atacat, petenta a fost sancționată pentru că nu a încheiat un contract cu o unitate specializată în administrarea rampelor de depozitare a rezidurilor, unitate autorizată de consiliul local pentru ridicarea si transportul rezidurilor menajere si stradale.

Având în vederea că societatea petentă are punct de lucru în T., Calea Victoriei nr. 100, jud.Cluj, obligatia societății este de a avea încheiat un contract de colectare si transport a deseurilor, în temeiul art. 1 lit. f) din HCL 212/2005 T..

Municipiul T., respectiv Consiliul Local al mun. T. are competență exclusivă de a autoriza unitatea specializată în administrarea rampelor de depozitare a rezidurilor pentru ridicarea si transportul rezidurilor menajere.

Astfel, toate persoanele fizice si juridice de pe raza localității, au obligatia impusă de a încheia un contract de salubritate cu unitățile specializate, aceste obligații fiind stabilite în ideea de a avea un management integrat în administrarea deșeurilor si protecția mediului.

Colectarea, transportarea și depozitarea reziduurilor menajere nu poate fi lăsată la latitudinea agenților economici sau a persoanelor fizice existând pericolul de afectare a mediului înconjurător. Tocmai din acest motiv operațiunea de colectare, transportatorii și depozitarea rezidurilor menajere se impune a fi efectuată în mod centralizat sub controlul direct al statului pentru a înlătura orice posibilitate de afectare a mediului înconjurător.

Încheierea unui contract cu o altă firmă neautorizată nu poate satisface existentele legale, tocmai având în vedere pericolul pe care depozitarea necontrolată a deseurilor aduce atingere mediului.

Hotărârile Consiliului Local T. sunt acte administrative cu caracter normativ, au putere de lege si sunt obligatorii pentru toți cetățenii, instituții publice, agenții economici, persoanele juridice si fizice care desfășoară activitatea pe raza municipiului T..

Prin urmare, atîta timp cât atenta nu respectă actul normativ, respectiv hotărârea de consiliu local, in sarcina acestea să poată retine săvârșirea contravenției menționată în procesul verbal.

A mai invocat petenta nerespectarea dispozițiilor art 9 din Legea nr. 21 / 1996, Legea concurenței republicata, în condițiile în care s-a autorizat un singur agent economic care să colecteze, să transporta și să administreze rampele de depozitare a deșeurilor.

Tribunalul reține însă că invocarea acestei dispoziții legale nu își are locul într-o procedura contravențională, obiectul dosarului nefiind cercetarea legalității HCL 212/2005 T..

Eventual, daca petenta pretinde că prin hotărârea consiliului local este nesocotita o dispoziție legală de o forță juridică superioară, poate sesiza instanța de contencios administrativ cu o acțiunea în anularea actului administrativ cu caracter normativ.

Pentru motivele arătate, instanța în temeiul art. 474 NCPC, va respinge apelul declarat, menținând în întregime dispozițiile sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta S.C. S. N. ., J_, Cod fiscal RO5762598, cont bancar RO40BTRL_03XX deschis la Banca Transilvania –Sucursala Tg.-J., cu sediul procesual ales în mun. Târgu J., ., jud. Gorj, în contradictoriu cu intimatul S. P. POLIȚIA LOCALĂ T., cu sediul în T., Piața Romană, nr. 39, jud. Cluj, împotriva Sentinței civile nr.2296/26.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T., pe care o menține în întregime.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2014.

Președinte,

A.-M. B.

Judecător,

M. T.

Grefier,

R. P.

Red.M.T.Tehnored.V.A.M.4 ex./30.06.2014Jud. fond:A. S. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 296/2014. Tribunalul CLUJ