Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 4795/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 4795/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 11126/117/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILA NR. 4795/2014

Ședința publică din data de 11 iulie 2014

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M. T.

Grefier R. B. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 formulata de reclamanta T. V., în contradictoriu cu pârâta C. JUDETEANA DE PENSII CLUJ.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 07.07.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 11.07.2014.

INSTANȚA

Prin cererea formulată de reclamanta T. V. în contradictoriu cu pârâta C. JUDETEANĂ DE PENSII CLUJ, s-a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii nr._/16.10.2013 pentru stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să constate calitatea de beneficiar a reclamantei a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, să oblige pârâta la plata drepturilor începând cu luna următoare introducerii cererii. S-au mai solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că cererea a fost respinsă datorită unor date contradictorii, fără să se specifice care sunt aceste date.

Reclamanta justifică însă calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile persoanelor care au întâlnit reclamanta pe teritoriile de refugiu fiind edificatoare în acest sens.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și Legea nr. 189/2000.

În probațiune, s-a anexat hotărârea atacată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii.

A arătat pârâta că nu s-a putut face dovada în cauză a calității reclamantei de beneficiar a Legii nr. 189/2000, declarațiile notariale ale martorilor nefiind suficiente.

Analizând cererea formulată, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, instanța retine că potrivit Art. 1 din Legea 189/2000 - (1) Beneficiază de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 persoana, cetățean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, după cum urmează:

a) a fost deportata în ghetouri și lagare de concentrare din străinătate;

b) a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagare de concentrare;

c) a fost refugiata, expulzata sau strămutată în alta localitate*);

d) a făcut parte din detasamentele de munca forțată;

e) a fost supravietuitoare a trenului morții;

f) este soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu s-a recăsătorit;

g) a fost evacuată din locuința pe care o deținea.

(2) De aceleași drepturi beneficiază, la cerere, și persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost refugiate, expulzate sau strămutate se afla sub administrație românească ori sub administrația acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluționate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (1^1).

Potrivit hotărârii atacate, Hotărârea nr._/16.10.2013, cererea reclamantei de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost respinsă, având în vedere existența unor date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.

La dosar a fost depusă hotărârea atacată precum si actele care au stat la baza emiterii acesteia.

Instanța reține că reclamanta a depus în anexa cererii adresate pârâtei, declarațiile a doi martori care au declarat pe proprie răspundere că aceasta s-a refugiat din localitatea Finisel jud. Cluj, în localitatea Dângău jud. Cluj din septembrie 1940, datorită persecutării pe motive etnice, întorcându-se din refugiu în februarie 1945.

Martorii au declarat că despre împrejurarea atestată prin declarație au luat la cunoștință deoarece s-au întâlnit pe teritoriul de refugiu, martorii fiind la rândul lor refugiați datorită acelorași motive de persecutare etnică.

În plus față de actele existente în dosarul administrativ, instanța reține că reclamanta a depus la dosar hotărârile care atestă că semnatarii declarațiilor pe proprie răspundere din cursulprocedurii administrative sunt la rândullor beneficiari ai Legii 189/2000,prin urmare, aceștia au avut posibilitatea în concret de a percepe personal împrejurările relatate. Prin urmare, nu există motive de înlăturare a declarațiilor pe proprie răspundere.

Având în vedere această împrejurare, instanța apreciază că în urma reanalizării înscrisurilor depuse la dosarul administrativ, poate recunoaște calitatea reclamantei de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 – februarie 1945 Pentru motivele arătate,în baza art. 1,8,10 din Legea 554/2004 și art. 1 din Legea 189/2000, va admite în parte cererea formulată și va anula hotărârea atacată, dispunând recunoașterea calității reclamantei de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta T. V., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 38-40, . în contradictoriu cu pârâta C. DE PENSII CLUJ, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud.Cluj, și, în consecință:

Anulează Hotărârea nr._/16.10.2013 emisă de către pârâtă.

Obligă pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii 189/2000, pentru perioada 30 septembrie 1940 – 1 februarie 1945, începând cu data de 1.11.2011.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 Iulie 2014.

Președinte,

M. T.

Grefier,

R. B. M.

Red.M.T.

Tehn.V.A.M.

4 ex./27.08.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Sentința nr. 4795/2014. Tribunalul CLUJ