Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1551/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1551/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 18634/212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1551
Ședința publică de la 23 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR A. L. N.
JUDECĂTOR M. C.
GREFIER C. G.
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurentul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în .-106 jud.C., județ C. în conbtradictoriu cu intimatul petent M. C., cu domiciliul în C., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.364/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 18._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art. 87 pct. 2 și următoarele Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform disp. art. 242 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra recursului .
TRIBUNALUL,
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.364/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul M. C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 18.07.2012 de agentul de poliție rutieră din cadrul IPJ C.. A fost menținută sancțiunea principală a amenzii contravenționale aplicată petentului prin actul sancționator, fiind înlăturată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, aplicată petentului prin același proces verbal.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 20.07.2012, sub nr.18._, petentul M. C., cu domiciliul în C., ., județ C., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în C., județ C., ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea în parte a Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.07.2012, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale dispuse cu sancțiunea avertisment.
În cadrul etapei procedurale privind cuvântul pe fondul cauzei, petentul a învederat instanței că solicită anularea și în ceea ce privește sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar nu sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție menționat.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că, la data și ora indicate în actul sancționator contestat, se afla la volanul autoturismului de serviciu inscripționat cu Zipp Escort, în misiune, în drum spre localitatea Fântânele, rulând în spatele unui autovehicul marca Hiunday Santa Fe, care însă nu purta nicio inscripție care să atragă atenția că ar face parte dintr-o coloană oficială.
Petentul învederează că, întrucât se afla în misiune, grăbindu-se pentru o intervenție de urgență semnalată la sistemul de siguranță și protecție al societății angajatoare, a semnalizat stânga și s-a angajat în depășirea autovehiculului anterior menționat, constatând cu această ocazie că, în fața acestuia, rulau un alt autoturism și o mașină de poliție, aceasta din urmă punând în funcțiune semnalele luminoase, cele sonore fiind însă inactive. Petentul nu exclude însă posibilitatea ca autovehiculul poliției să fi avut semnalele luminoase puse în funcțiune și anterior inițierii manevrei de depășire, însă, arată că, doar cu această ocazie, el le-a observat.
În cadrul etapei procedurale privind cuvântul pe fondul cauzei, petentul a învederat instanței că este de acord să achite contravaloarea amenzii contravenționale, dar că solicită înlăturarea măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere, având în vedere condițiile în care a efectuat depășirea.
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 20.07.2012, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (18.07.2012), întrucât acesta i-a fost înmânat petentului în condițiile prevăzute de art.26 alin.1 din O.G. nr.2 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesul verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 21.03.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420,00 lei și i-a fost reținut permisul de conducere, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.07.2012, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 – contravenție sancționată de art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că, în ziua de 18.07.2012, orele 15:25, pe DN 22-E87, a condus autoturismul marca Hiunday cu numărul de înmatriculare_, din direcția C. către Tulcea, și, la Km 287+500 m, a depășit o coloana oficială semnalizată corespunzător, formată autospeciala de poliție cu numărul de înmatriculare_ și două autovehicule aparținând Serviciului de Pază și Protecție a României, cu numerele de înmatriculare_ și_, în condițiile în care toate cele trei vehicule foloseau sisteme luminoase și acustice.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art.120 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, text legal potrivit căruia: Se interzice depășirea coloanei oficiale.
Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat este precizat faptul că fapta reținută în sarcina petentului este sancționată de art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 și din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, care, dacă este facută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Instanța constată că petentul nu a contestat săvârșirea faptei, prin cererea introductivă de instanță invocând în apărare existența unei împrejurări atenuante de răspundere, anume aceea că, fiind în misiune, se grăbea pentru o intervenție de urgență semnalată la sistemul de siguranță și protecție al firmei de pază Zip E... Ulterior, în cadrul etapei procedurale privind cuvântul pe fondul cauzei, împrejurarea menționată a fost calificată de petent drept stare de necesitate.
Având în vedere că petentul nu a probat existența unei stări de pericol, respectiv a unui pericol iminent și care nu putea fi evitat decât prin săvârșirea contravenției, instanța nu subscrie unei astfel de calificări. Este adevărat că se afla în misiune, dar această împrejurare nu demonstrează de plano iminența pericolului și inevitabilitatea acestuia, pentru a putea pune problema unei stări de necesitate.
Instanța constată că intervenția invocată a fost consemnată atât în raportul agentului șef principal de poliție Z. C. (fila nr.11 verso, din dosar), cât și la rubrica alte mențiuni, din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat.
Deși petentul a susținut că autovehiculul care rula în fața sa avea puse în funcțiune numai semnalele luminoase, iar nu și pe cele acustice, instanța va respinge ca neîntemeiată această apărare formulată de petent, întrucât, potrivit declarației martorului ocular G. M., pe tot parcursul misiunii, toate cele trei autovehicule care formau coloana oficială au folosit atât sistemele acustice de semnalizare, cât și pe cele luminoase (fila nr.14, din dosar). Declarația acestui martor se coroborează cu cea dată în fața instanței de martorul S. D. care a arătat că și-a dat seama că pe șosea se afla o coloană oficială întrucât era însoțită de o autospecială a poliției care avea girofarurile în funcțiune (fila nr.41, din dosar). De altfel, instanța reține că, prin cererea de chemare în judecată, petentul însuși a admis posibilitatea ca autovehiculul care rula în fața sa să fi avut în funcțiune semnalele luminoase chiar anterior inițierii manevrei de depășire, doar că el, cu siguranță, a observat aceste semnale numai după ce s-a angajat în depășire.
Cât privește încadrarea juridică, instanța constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.120 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției. De asemenea, instanța constată că norma de incriminare a fost corect coroborată cu dispozițiile art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 care reglementează sancțiunea aplicabilă contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
Asupra individualizării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Pentru a verifica legalitatea aplicării amenzii contravenționale aplicate petentului, textul legal anterior menționat trebuie coroborat cu art.1 din H.G nr.1225/14.12.2011, care prevede că, începând cu data de 1 ianuarie 2012, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700,00 lei lunar.
Coroborând art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. și art.1 din H.G nr.1225/14.12.2011, rezultă că, în anul 2012, valoarea unui punct amendă este de 70,00 de lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.120 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 420,00 lei, în raport cu dispozițiile art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Potrivit art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 republicată, nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Pentru clasa a III – a de sancțiuni, se aplică de la șase la opt puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (c) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., coroborat cu art.1 din H H.G nr.1225/14.12.2011 (șase puncte amendă * 70,00 lei/punct amendă = 420,00 lei amendă). Constatând că sancțiunea principală aplicată este corect individualizată, instanța urmează să mențină sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 420,00 lei.
Cu privire la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce:
Instanța constată mai întâi că o interpretare gramaticală a art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 ar conduce la concluzia că, în dreptul român, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod automat și absolut, cu titlu de sancțiune complementară, oricărei persoane căreia i s-a aplicat o amendă contravențională pentru săvârșirea faptelor contravenționale enumerate la alin.3 lit.(a) – (d) ale textului menționat, în absența oricărui control exercitat de către instanțele judecătorești și fără a lua în considerare niciunul dintre criteriile de individualizare prevăzute expres de art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Pentru argumentele ce succed, instanța nu își poate însuși o astfel de interpretare a dispozițiilor art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002.
Primul argument reținut de instanță rezultă din dispozițiilor art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001, potrivit căruia: sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite; sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. Textele legale menționate impun respectarea principiului proporționalității și stabilesc că proporționalitatea se evaluează prin raportare la natura și gravitatea faptei contravenționale. Deoarece alin.5 nu face distincție după cum sancțiunea este principală sau complementară, urmează să conchidem în spiritul legii că această aplicare proporțională trebuie să vizeze ambele categorii de sancțiuni. Obligația aplicării proporționale a sancțiunii, în funcție de natura și gravitatea faptei contravenționale, incumbă atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizată cu o plângere contravențională, cu distincția că, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța de judecată are competența de a analiza legalitatea procesului verbal de contravenție contestat din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectiva proporționalității sancțiunii.
Al doilea argument pe care îl reține instanța se fundamentează pe jurisprudența CEDO în materie contravențională. În cauza Malige c. Franței, Curtea s-a pronunțat în sensul că deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art.6 și art.7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale. Aplicând aceste principii la dreptul intern, instanța constată că atâta timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, a fortiori se impune individualizarea acestei sancțiuni, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.
În considerarea celor două argumente anterior expuse, instanța va proceda la individualizarea sancțiunii complementare aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție contestat. În acest sens, este de remarcat că aprecierea gravității faptei contravenționale trebuie să se realizeze în funcție de circumstanțele reale și personale în care aceasta a fost săvârșită. În operațiunea de individualizare a sancțiunii, instanța va avea în vedere împrejurarea că, în calitate de inspector de intervenție pe autoturismul marca Hiunday cu numărul de înmatriculare_, petentul desfășoară activități specifice de pază și intervenție în cazul unor sesizări cu privire la infracțiuni în desfășurare asupra obiectivelor protejate de societatea angajatoare (filele nr.35 - 36, din dosar), dar și atitudinea sinceră a petentului care a recunoscut fapta și și-a însușit în consecință sancțiunea amenzii contravenționale. Ținând cont de aceste circumstanțe reale și personale, în temeiul art.5 alin.6 din O.G. nr.2/2001, instanța apreciază că se impune înlăturarea sancțiunii complementare a dreptului de a conduce.
Împotriva acestei hotărârii, în termen legal, a declarat recurs organul constatator.
Recurentul opinează că hotărârea instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a disp.art.101 alin.3 lit.”c” din OUG.195/2002 R.
Invederează recurentul că, după cum a constatat și instanța, fapta contravențională reținută în sarcina petentului există, nefiind evidențiate motive de nelegalitate sau netemeinicie în acest sens. Prin urmare, instanța nu poate pronunța o hotărâre contrară unei dispoziții legale, întrucât caracterul imperativ al normei ce reglementează aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce este legat în mod direct de gradul de pericol social ridicat al faptei, legiuitorul stabilind expres perioada pentru care este suspendat dreptul de a conduce. Imprejurările avute în vedere de instanța de fond la individualizarea sancțiunii complementare nu reprezintă circumstanțe atenuante pentru petent, ci din contră, acestea implică o atenție sporită a conducătorului auto pentru a evita orice pericol, cu atât mai mult cu cât neacordarea de prioritate este o abatere care poate avea urmări foarte grave.
Cu toate că art. 34 din O.G. 2 /2001 actualizată conferă instanței judecătorești dreptul de a hotărî asupra sancțiunii, trebuie a se observa că scopul urmărit de legiuitor, atunci când a prevăzut ca odată cu aplicarea sancțiunii principale să fie aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, a fost acela de a-i responsabiliza pe unii conducători auto și de a preîntâmpina și descuraja săvârșirea altor fapte de același gen. sancțiunea prevăzută fiind proporțională cu gradul ridicat de pericol social al faptei. Prin interpretarea in stricto sensu a prevederilor legale ce reglementează aplicarea sancțiunii complementare, este afectat sensul legii în ansamblu și evident, voința legiuitorului, respectiv aceea de a crea pârghii juridice prin care să se stopeze fenomenul contravențional și urmările deseori dezastruoase ale nerespectării legislației rutiere în vigoare.
Legal citat, intimatul petent nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate și în considerarea disp.art.304/1 c.pr.civ., Tribunalul constată fondat recursul dedus spre soluționare.
Prin . nr._/18.07.2012, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 – contravenție sancționată de art.101 alin.3 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 republicată, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Pe calea plângerii contravenționale, petenta a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
În mod judicios, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.34 din OG.2/2001 și urmare a analizei materialului probator a concluzionat, în mod corect că fapta contravențională - săvârșită de petent este temei al răspunderii contravenționale.
Greșit însă, judecătorul fondului a procedat la înlăturarea sancțiunii complementare.
Sancțiunile aplicate petentului prin procesul verbal contestat au fost corect stabilite de agentul de poliție rutieră, în respectul principiului legalității, cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare a gradului de pericol social, astfel cum sunt consacrate de art.21 alin.3 din OG.2/2001.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, prin prisma disp.art.5 alin.5 și alin.6 din O.G. nr.2/2001, sancțiunea contravențională stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Concluzia primei instanțe - conform căreia aplicarea exclusivă a sancțiunii principale ar fi suficientă pentru atingerea scopului preventiv al legislației contravenționale – este neîntemeiată, în măsura în care suspendarea dreptului de a conduce reprezintă o sancțiune complementară care se aplică în mod obligatoriu pentru fapta comisă, nefiind lăsată la libera apreciere a agentului de poliție; în egală măsură, nici dispozițiile legii speciale referitoare la circulația pe drumurile publice și nici dreptul comun – reprezentat de OG 2/2001 – nu prevăd posibilitatea înlăturării unei sancțiuni complementare de acest tip pentru lipsa pericolului social al faptei, cu atât mai mult cu cât doar sancțiunile principale pot fi înlocuite cu alte sancțiuni – tot principale (exemplul înlocuirii amenzii cu avertisment).
Controlul judiciar relevă că hotărârea primei instanțe este rezultatul unei interpretări eronate a textului de lege, care prevede și sancționează această contravenție, respectiv art. 101 alin. 3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002 rep., potrivit căruia "constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: lit. c) nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană",
Cu toate că art. 34 din O.G. 2 /2001 conferă instanței judecătorești dreptul de a hotărî asupra sancțiunii, trebuie a se observa că scopul urmărit de legiuitor, atunci când a prevăzut ca odată cu aplicarea sancțiunii principale să fie aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, a fost acela de a-i responsabiliza pe unii conducători auto și de a preîntâmpina și descuraja săvârșirea altor fapte de același gen. sancțiunea prevăzută fiind proporțională cu gradul ridicat de pericol social al faptei. Prin interpretarea in stricto sensu a prevederilor legale ce reglementează aplicarea sancțiunii complementare, este afectat sensul legii în ansamblu și evident, voința legiuitorului, respectiv aceea de a crea pârghii juridice prin care să se stopeze fenomenul contravențional și urmările deseori dezastruoase ale nerespectării legislației rutiere în vigoare.
Nu în ultimul rând, Tribunalul constată că – față de cele mai sus menționate, pe de o parte, aspectele reținute de instanța de fond in circumstanțiere nu prezintă relevanță în individualizarea unei sancțiuni a cărei aplicare este imperativă, iar pe de altă parte, observă că judecătorul fondului nu este consecvent în aprecierea măsurii în care agentul constatator a individualizat sancțiunile, de vreme ce a concluzionat că sancțiunea principală a fost corect aplicată. Dacă circumstanțele faptei erau de natură să impună concluzia unei sancționări blânde, soluția ar fi fost aceea a aplicării avertismentului, iar nu a amenzii contravenționale, menținută de instanță, deși solicitarea reprezentantului convențional al petentului a fost, în principal, „admiterea acțiunii, înlocuirea amenzii contravenționale (..) cu avertisment”.
Față de cele ce preced, în temeiul art.312 c.pr.civ., va fi admis recursul, modificată în tot hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondate a plângerii .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurentul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în .-106 jud.C., județ C. în contradictoriu cu intimatul petent M. C., cu domiciliul în C., ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.364/14.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr. 18._ .
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge ca nefondată plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2013.
P., Judecator, Judecator,
A. J. N. A. L. N. M. C.
Grefier,
C. G.
Jud.fond I. C.
Tehnored.jud.A. N.
2 ex./ 1.11.2013
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1957/2013.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1028/2013.... → |
|---|
