Anulare act administrativ. Sentința nr. 449/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 449/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 4207/118/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.449/CA
Ședința publică din 19.02.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N.
GREFIER: D. V. S.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta CN ADMINISTRAȚIA P. MARITIME SA, cu sediul în C. Incinta Port Gara Maritimă, în contradictoriu cu pârâții P. C. A., ., cu sediul în A. . jud. C., având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din 29.01.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri.
Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.02.2014, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față reține :
Prin cererea adresată Tribunalului C. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, înregistrată sub nr._, contestatoarea CN Administrația P. Maritime S.A. în contradictoriu cu . și P. C. A. a solicitat anularea Deciziei nr. 7539/26.03.2013 emisă în soluționarea contestației administrative formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1874/13.01.2013.
În motivarea contestației apreciază contestatoarea asupra caracterului nelegal al actului administrativ contestat prin raportare la disp. art. 43, 65, art. 86 al.1 și 87 din OG 92/2003.
Potrivit art. 85 din același act normativ se arata de către contestatoare faptul că a depus Declarația de impunere nr. 1494/19.01.2010 raportat la bunurile deținute pe teritoriul acestei comune, astfel cum sunt menționate în declarația fiscală depusă începând cu anul 2008. Deoarece pe parcursul anului 2010 nu a intervenit nicio modificare în valoarea de inventar a bunurilor declarate către UAT A., pentru anul 2011 nu a fost necesară depunerea unei noi declarații de impunere, situația de fapt fiind identică celei declarată prin declarația de impunere pentru anul 2010, prin raportare la disp. art. 67 din Normele metodologice privind aplicarea art. 254 din legea 571/2003 privind Codul Fiscal.
Declarația de impunere depusă, arată contestatoarea cuprinde bunuri neimpozabile din punct de vedere fiscal, respectiv căi de acces, rețele electrice, drum racord la DN 39, drum racord la DN 39 la intrare în Eforie Nord, pasaj denivelare peste DN 39, stație de transformare 110/20kv, linie înaltă tensiune,linie electrică aeriană 20 kv, stație transformare înaltă tensiune, clădire CED, stație electrică A. ecluză zonă liberă.
Apreciază prin raportare a disp. art. 84 al.4 c.proc. fiscală în sensul că Decizia de impunere este condiționată de lipsa declarației fiscale, or în speță a fost depusă declarația de impunere nr. 1494/ 19.01.2010, urmare a faptului că la data de 31.12.2009 bunurile au fost reevaluate și întrucât în anul 2010 nu a intervenit nicio modificare în valoarea de inventar, declarația în discuție și-a menținut valabilitatea și pentru anul 2011.
Relativ la aspectele de fond invocă disp. art. 249 și art. 2 al.2 lit.c din legea 7/1996, precizând că în urma definitivării lucrărilor de cadastru la nivelul portului C. a fost alocat numărul cadastral 798/118, fiind înscris în cartea funciară a UAT C., astfel că impozitul urmează a fi datorat către Municipiul C., aspect adus la cunoștința intimatei. In acest context se arată, începând cu anul 2008 către intimată nu au mai fost raportate clădiri, deoarece toate clădirile deținute se află pe raza UAT C., fapt ce impune obligația ca acestea să fie raportate către SPITVBL C.. CNAPM S.A., se arată, deține bunuri și în afara limitelor numărului cadastral aferent Portului C., situate în UAT A., reprezentate de drumuri, căi de acces, rețele electrice, racorduri drum, etc și care nu sunt impozabile din punct de vedere fiscal, deoarece nici unul nu se încadrează în categoria clădirilor pentru care există obligația de plată a impozitului pe clădiri.
Așadar, se menționează, singura clădire menționată în declarația de impunere este cea aferentă unei stații electrice dar care nu este impozabilă din punct de vedere fiscal, aceste clădiri fiind exceptate în mod expres la impozit atât prin dispozițiile imperative ale codului fiscal art. 258, cat si prin HCL 281/2009.
În drept au fost invocate disp. Codului de procedură fiscală, Codului Fiscal, ale legii 554/2004, iar în susținere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 10 -56)
Intimata . întâmpinare (filele 65-70) prin care solicită respingerea contestației motivat de următoarele considerente:
Decizia de impunere a fost emisă în urma înștiințării contribuabilului în vederea depunerii declarației fiscale privind stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2011, în sensul declarării bunurilor impozabile în mod corect și complet. În speță, contestatoarea nu a depus pe anul 2011 declarație fiscală pentru bunurile impozabile respectiv clădirile aflate pe raza UAT A., în zona Portului C. Sud A., aspect față de care a fost emisă decizia de impunere.
Suprafața de teren din Portul A. este teren nou câștigat asupra mării prin construcția digului de larg după anul 1968, prin utilizarea materialelor obținute din excavarea Canalului D. Marea N., obținându-se această suprafață de teren în continuarea teritoriului administrativ al C. A.. Ulterior, în temeiul procesului verbal nr. 1415/09.03.2004 emis de OCPI, suprafața a fost inclusă în administrarea provizorie a C. A., până la adoptarea legii privind stabilirea limitei dintre cele două unități administrativ teritoriale.
Ulterior, prin Încheierile de CF nr. 2564, respectiv 2565, biroul de Carte Funciară a dispus intabularea suprafeței în discuție în favoarea UAT C..
În apărare a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri (filele 71 -79,96-113)
La termenul din 27.11.2013, la solicitarea părților instanța a dispus în sensul emiterii unei adrese către Ministerul Finanțelor Publice – Comisia Centrală Fiscală, pentru a comunica soluția pronunțată cu privire la sesizarea conflictului de competență nr._/09.07.2013, relațiile fiind înaintate potrivit adresei atașată la filele 117-123.
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele :
Prin Decizia de Impunere nr. 1874/23.01.2013 emisă de . stabilită în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 116.463 lei cu titlu de impozit pe clădiri aferent anului 2011.(filele 10-11)
Împotriva actului administrativ fiscal a fost formulată contestație în temeiul disp. art. 205 și urm din OG 92/2003, soluționată în sensul respingerii prin Decizia nr. 7539/26.03.2013(filele 15-17)
Pentru a dispune în acest mod a reținut intimata faptul că decizia de impunere a fost emisă în urma înștiințării contribuabilului în vederea depunerii declarației fiscale privind stabilirea impozitului pe clădiri pentru anul 2011 în sensul declarării bunurilor impozabile în mod corect și complet. In speță CNAPM S.A. nu a depus pentru anul 2011 declarație fiscală pentru bunurile impozabile respective clădirile aflate pe UAT A., situație în care a fost constatată existența unor bunuri impozabile, sens în care a fost emisă decizia de impunere.
Se constată potrivit Declarației de impunere pentru anul 2010 (fila 18) faptul că reclamanta contestatoare a îndeplinit obligația de declarare a bunurilor imobile care sunt menționate a avea caracter neimpozabil (stație de transformare 110/20kv, linie de înaltă tensiune, linie electrică aeriană, stație de transformare de înaltă tensiune ,clădire CED și ecluza A., pasaj peste DN 39, drum racord la DN 39 la intrare în Eforie Nord, drum racord la DN 39 (filele 19-26)
Dispozițiile art. 254 al.5 din Codul fiscal. Instituie în sarcina oricărei persoane care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii.
De asemenea, pct. 67 din Normele metodologice privind aplicarea acestor dispoziții:
- Declarațiile fiscale se depun în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau de la data apariției oricăreia dintre următoarele situații:
- intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului
- se realizează modificări ce conduc la reclacularea impozitului pe clădiri datorat
- intervin schimbări privind situația juridică a contribuabilului, de natură să conducă la modificarea impozitului pe clădiri
- intervin schimbări privind numele și prenumele, în cazul contribuabilului persoană fizică sau schimbări privind denumirea, în cazul contribuabilului persoană juridică.
Astfel cum se reține contestatoarea a îndeplinit în condițiile menționate obligația de a declara bunurile deținute potrivit declarației de impunere din anul 2010, în care sunt menționate bunuri cuprinse în categoria celor neimpozabile, nefiind evidențiate în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate eventualele modificări în situația juridică a contestatoarei sub acest aspect.
Pe de altă parte ,potrivit art. 249 din Codul Fiscal: (1) Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea.
Norme metodologice de aplicare a art. 249: 18. (1) Identificarea proprietăților atât în cazul clădirilor, cât și în cel al terenurilor cu sau fără construcții, situate în intravilanul localităților rurale și urbane, precum și identificarea domiciliului fiscal al contribuabililor se fac potrivit Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile art. 291 din același act normativ privind controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale stabilesc în sensul că: Autoritățile administrației publice locale și
organele speciale ale acestora, după caz, sunt responsabile pentru stabilirea, controlul și colectarea impozitelor și taxelor locale, precum și a amenzilor și penalizărilor aferente.
Conform art. 35 din OG 92/2003 privind competența teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităților administrației publice locale: Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau după caz, ale subdiviziunilor administrativ teritoriale ale municipiilor
Astfel, stabilirea, controlul și colectarea, deci întreaga administrare a creanței fiscale constând in impozitul pe clădiri, revine compartimentului de specialitate al unității administrativ teritoriale respective, astfel cum se prevede de art. 291 C.fisc. si art. 35 C.proc.fisc.. De asemenea, si identificarea proprietății in cazul clădirilor se supune regulii instituite de art. 35 C.proc.fisc., in temeiul pct. 18 din Normele metodologice de aplicare a art. 249 C.fisc..
In speță aspectul divergent face trimitere și la identificarea unității administrativ-teritoriale in a cărei raza teritoriala este amplasat imobilul, prin prisma incidenței dispozițiilor anterior menționate. După cum rezultă din Planul de situație atașat la fila 125, imobilul în discuție, respectiv stația de inspecție este situat pe raza portului C.
Potrivit legii nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare,art. 31 alin. 1 (în forma in vigoare pana la data 01.10.2011): Cuprinsul cartii funciare, in afara ingradirilor si exceptiilor legale, se considera exact numai in folosul acelei persoane care, in virtutea unui act juridic cu titlul legal, a dobandit cu buna-credinta un drept real inscris in cartea funciara.
Noul cod civil stabilește prin art.885 al.1 Sub rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părți cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea.(…)
De asemenea, art. 900 al.1 statuează în sensul că dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Potrivit încheierilor de carte funciară emise la data de 13.02.006 a fost admisă cererea de înscriere cu privire la imobilul teren în suprafață de_ mp situat în Portul C., în cartea funciară a Municipiului C., din considerente tehnice (filele 110-111), având în vedere că suprafața de teren din incinta portului este domeniu public al statului, nu a fost niciodată dezmembrată, iar 80% din Portul C. se află în Municipiul C., apreciindu-se astfel asupra principiului forței probante a înscrierilor de drepturi reale, consacrat de dispozițiile menționate anterior în sensul înregistrării clădirilor aferente in cartea funciara a unității administrativ-teritoriale a municipiului Constanta. (filele 27-28, 110-111),
Este real că se verifică afirmațiile reclamantei privitoare la controversa existentă între unitățile administrativ-teritorial, Municipiul C. și . la limitele administrativ teritoriale, dar acest aspect nu este de natură a face inaplicabile dispozițiile art.249 alin.2 și art.254 alin.5 din Legea nr.571/2003.
De asemenea sunt de remarcat și dispozițiile art. 83 al.1 din OG 92/2003 care statuează asupra obligației contribuabilului de a depune declarația fiscală prevăzută de lege la organul fiscal competent, dar și ale disp. art. 12 din același act normativ potrivit cu care relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna credință, în scopul realizării cerințelor legii.
În considerarea celor ce preced, instanța apreciază asupra caracterului întemeiat al contestației urmând a dispune anularea actelor administrativ fiscale contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația, formulată de reclamanta CN ADMINISTRAȚIA P. MARITIME SA, cu sediul în C. Incinta Port Gara Maritimă, în contradictoriu cu pârâții P. C. A., ., cu sediul în A. . jud. C..
Anulează Decizia 7539/26.03.2013 și Decizia de impunere nr. 1874/23.01.2013, emise de intimata.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 12.02.2014
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. N. D. V. S.
Red.jud.CN/14.03.2014/2.ex
.>
| ← Acţiune în constatare. Încheierea nr. 27/2014. Tribunalul... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2599/2014.... → |
|---|
