Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 934/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 934/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 27640/212/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 934/2014

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător A. B. S.

Grefier E. N.

Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLC_ formulat de apelanta P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIA LOCALA cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata S. C. D. domiciliat în București, ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3533/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.10.2013, sub nr._, petentul S. C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. C.-DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/09.09.2013, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În motivare, petentul a arătat că, în data de 09.09.2013, a fost sancționat contravențional întrucât a parcat autoturismul pe care îl utiliza pe o alee de acces la Plaja Modern. Petentul a arătat că a fost nevoit să parcheze mașina în locul respectiv întrucât bariera de la parcarea amenajată nu s-a deschis în ciuda diligențelor sale, însă prin modul în care a parcat nu a împiedicat circulația vehiculelor sau a pietonilor în zonă.

Totodată, petentul a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție contestat, pentru următoarele motive:

- actul de constatare a fost întocmit de un funcționar care nu are calitatea de agent constatator conform art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv nu a fost încheiat de un polițist rutier cum impune dispozițiile OUG nr. 195/2002;

- agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni și nici nu a consemnat obiecțiunile petentului, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 7 alin. 16 din OG nr. 2/2001;

- articolele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, care prevăd și sancționează fapta reținută de către petent, nu reglementează o contravenție în sensul art. 3 din OG nr. 2/2001;

- fapta săvârșită de către petent nu reprezintă o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, întrucât locul în care era parcată mașina nu era un drum public în sensul OUG nr. 195/2002.

În subsidiar, petentul a susținut că sancțiunea amenzii aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și, având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

În drept, petentul a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și ale OUG nr. 195/2002.

În dovedire, petentul a depus procesul verbal de contravenție . nr._/09.09.2013( fila 9).

Cererea a fost legal timbrată, la dosar fiind atașată dovada de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei, stabilită conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat( filele 20-22).

În cursul cercetării judecătorești, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu martora S. M., a cărei depoziție a fost consemnată și depusă la dosar.

Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanțaa reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 143 lit. a) din RAOUG nr. 195/2002 și sancționate de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 R.

Astfel, s-a reținut în actul constatator că petentul, în data de 09.09.2013, ora 16:08, a staționat voluntar cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_, pe trotuarul destinat circulației pietonilor, situat în Portul Tomis, zona parcării Plaja Modern, fără a asigura cel puțin un metru pentru circulația pietonilor.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În ceea ce privește controlul de legalitate, instanța a constatat că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de către petent, instanța le apreciază ca neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.

Astfel, contrar susținerilor petentului în sensul că actul de constatare a fost întocmit de un funcționar care nu are calitatea de agent constatator conform art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat de către un agent din cadrul poliției locale, iar conform art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 a Poliției Locale, printre atribuțiile poliției locale se numără și aceasta: „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.”

De asemenea, referitor la apărarea petentului conform căreia agentul constatator nu i-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni și nici nu a consemnat obiecțiunile petentului, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 7 alin. 16 din OG nr. 2/2001, instanța consideră că această normă legală instituie un caz de nulitate relativă, care presupune dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de constatare, vătămare pe care petentul nu o probează. Mai mult decât atât, instanța apreciază că prin formularea prezentei plângeri contravenționale, o eventuală astfel de nulitate relativă s-a acoperit.

Totodată, instanța consideră că nu sunt întemeiate nici celelalte susțineri ale petentului, respectiv că articolele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, care prevăd și sancționează fapta reținută de către petent, nu reglementează o contravenție în sensul art. 3 din OG nr. 2/2001, iar fapta reținută în sarcina sa nu reprezintă o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice.

În primul rând, fapta reținută în sarcina petentului este sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 R privind circulația pe drumurile publice, fiind astfel evident că reprezintă o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice.

În al doilea rând, contrar susținerilor petentului, articolele reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, care prevăd și sancționează fapta reținută de către petent, reglementează o contravenție în sensul art. 3 din OG nr. 2/2001.

În acest sens, instanța reține că art. 143 lit. a) din RAOUG nr. 195/2002 stabilește: se interzice stationarea voluntara a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara, iar conform art. 142 lit. n) din același act normativ, se interzice oprirea voluntară pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin 1 m pentru circulatia pietonilor.

Totodată, conform 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 R, amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b), iar art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 7 trimite la sancționarea contravenției constând în staționarea neregulamentară.

Având în vedere dispozițiile legale redate mai sus, instanța conchide că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o contravenție, iar procesul-verbal de contravenție a fost în mod legal întocmit.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din textul art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001 persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În cauză, instanța reține că petentul nu contestă temeinicia procesului-verbal, recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa.

Sub aspect sancționatoriu, instanța a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ. Instanța constată că la stabilirea sancțiunii aplicate, trebuie respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul – verbal.

Având în vedere atitudinea petentului, care își recunoaște în integralitatea fapta, precum și declarația martorului audiat din care reiese că, prin modul în care petentul a parcat autoturismul nu a blocat circulația pietonilor pe trotuar, instanța consideră că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a corija conduita petentului și este aptă a asigura realizarea funcției educative și a celei preventive ale sancțiunii contravenționale.

Pentru toate considerentele ce preced, instanța a admis în parte cererea petentului și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 320 lei aplicate prin procesul verbal de contravenție . nr._/09.09.2013, cu sancțiunea avertismentului.

Având în vedere soluția pe fond, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea intimatei de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că nu petentul nu este în culpă procesuală.

În termen legal organul constatator a formulat apel împotrvia sentinței civile nr. 3533/2014 pronunțată de Judecătoria C..

În motivarea apelului se aduc critici hotărârii apelate în ceea ce privește înlocuirea amenzii cu avertismentul.

Legal citat intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului.

Procedând la judecata apelului se reține:

Instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale are a verifica nu doar măsura în care sancțiunea a fost aplicată în limitele actului normativ, ci și proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social concret al faptei, care este dar de împrejurările în care a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire de scopul urmărit și de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, criterii consacrate de art. 21 din OG 2/2001.

Este adevărat că sancțiunea aplicată s-a înscris în limitele prevăzute de lege.

Numai că, nerespectarea acestor limite ar fi atras ca sancțiune nulitatea procesului-verbal, iar nu adaptarea sancțiunii, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În condițiile în care, spre deosebire de sancțiunile care aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile contravenționale au, prin definiție, un caracter preventiv-educativ, sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

În funcție de contextul circumstanțial în care a fost săvârșită abaterea contravențională, că fapta este de o gravitate minimă, Tribunalul constată că soluția de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment este legală.

Pentru aceste aspecte instanța va respinge apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul în contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLC_ formulat de apelanta P. M. CONSTANTA - DIRECTIA POLITIA LOCALA cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimata S. C. D. domiciliat în București, ., ., . sentinței civile nr. 3533/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. M. S. A. B.

Grefier

E. N.

Red. Jud. fond.A.M.A.

Red. Jud. apel M.C./14.11.2014

Tehnodact.gref.M.G./4 ex./20.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 934/2014. Tribunalul CONSTANŢA