Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 1480/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1480/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 18149/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1103/2014
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
Judecător L. V. M.
Grefier E. N.
Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1480/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP_, formulat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul B. S. N. domiciliat în ., jud. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța constată că prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea poziției procesuale.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța declară dezbaterile închise, luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului în contencios contravențional de față:
Prin sentința civilă nr.1480/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul B. S. N. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 23.06.2013 de agentul de poliție rutieră din cadrul IPJ C.. S-a dispus anularea procesului verbal de contravenție contestat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat de către intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei (2puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 2 raportat la art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât, la data de 23.06.2013, ora 12.40, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. C. fără a avea cuplată centura de siguranță.
Potrivit dispozițiilor art. 36. alin. (1) din OUG nr. 195/2002 “Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament”. În conformitate cu art. 99 din același act normative, “ (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 8. nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranță omologate”;
În urma examinării din oficiu a procesului verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, după cum urmează:
Potrivit art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 „(1)Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În plângere au fost invocate motive față de care petentul solicită anularea procesului verbal pentru vicii de formă, anume nemenționarea obiecțiunilor sale și indicarea eronată a datei de săvârșire a contravenției.
Aceste motive invocate de către petent sunt motive de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe de la momentul publicării în Monitorul Oficial potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 C. proc. civ., nesocotirea dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator a încălcat aceste dispoziții, ci și vătămarea produsă prin aceasta. În cauza de față, petentul nu a invocat existența unei vătămări.
În ceea ce privește analiza temeiniciei procesului verbal, instanța a pornit de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Curtea), care a statuat că, în cauzele în care acuzația adusă de un agent al statului unei persoane particulare reprezintă o „acuzație în materie penală” (astfel cum această noțiune este calificată și dezvoltată în jurisprudența Curții) sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția), situație în care persoana acuzată beneficiază prezumția de nevinovăție (în acest sens cauza A. c. României).
În acest sens, în acord cu jurisprudența dezvoltată de Curte, pentru a putea stabili cu certitudine existența faptelor contravenționale, sunt necesare probe care să conducă în mod cert la existența faptei și a vinovăției făptuitorului și să înlăture astfel prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul în fața acuzației aduse de un agent al statului.
Pentru dovedirea faptelor contravenționale, nu putem aprecia ca fiind suficiente doar consemnările agentului constatator înscrise în procesul verbal, a căror probă se încearcă a fi făcută prin raportul întocmit de același agent constatator, care, în speță nu este însușit prin semnătură de agentul declarant (f. 19). În caz contrar, dacă o simplă acuzație ar fi considerată suficientă pentru dovada faptelor contravenționale și răsturnarea prezumției de nevinovăție garantate de Convenție, s-ar ajunge la situația inacceptabilă într-o societate democratică în care procesul verbal de contravenție ar deveni prin sine însuși atât actul de acuzare cât și proba pe care se sprijină acuzația statului, situație în care controlul instanței de judecată ar fi diminuat până la extrem, iar dreptul la un proces efectiv, garantat de asemenea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar fi complet iluzoriu.
Astfel, din probele administrate nu reiese faptul că petentul ar fi săvârșit faptele reținute în procesul verbal, în sensul că în timp ce conducea autovehiculul menționat în procesul verbal de contravenție nu avea cuplată centura de siguranță, astfel vinovăția petentului în comiterea contravenției constatate prin procesul verbal contestat, nefiind probată. Or, în atare cazuri, existenta vinovăției nu este prezumată, ci dimpotrivă trebuie să reiasă în mod indubitabil din probele administrate în cauză.
Față de toate aceste considerente, instanța, în baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de contravenție și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale.
Împotriva acestei hotărârii, în termen legal, organul constatator a declarat apel.
Soluția preconizată de apelant este aceea a admiterii apelului, modificarea în tot a hotărârii apelate –prin care a fost anulat procesul verbal, în mod nelegal, și respingerea plângerii contravenționale, consecință a constatării legalității și temeiniciei procesului verbal contestat.
Consideră apelantul că instanța de fond în mod greșit a concluzionat că „din probele administrate nu rezultă că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa”, că a ignorat disp.art.270 alin.1 c.pr.civ. și s-a raportat greșit la prezumțiile ce guvernează materia, respectiv cea de nevinovăția a contravenientului și cea de legalitate și temeinicie a procesului verbal întocmit urmare a constatărilor personale ale unui agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Intimatul petent – prin întâmpinare (f.13), solicită respingerea apelului și invederează că a achitat amenda, conform chitanței pe care o anexează, solicitând obligarea IPJ C. la despăgubiri, reprezentând contravaloarea amenzii.
Examinând hotărârea apelată, Tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.06.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 150 lei (2puncte amendă) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 2 raportat la art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa fapta de a fi condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe .. C., fără a avea cuplată centura de siguranță.
Pe calea plângerii contravenționale, petentul a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
În mod judicios, instanța de fond a concluzionat că procesul verbal contestat suplinește cerințele de legalitate prin prisma disp.art.17 din OG.2/2001.
Greșit însă, judecătorul fondului a concluzionat că se impune lipsirea de eficiență juridică a procesului verbal contestat prin raportare la prezumția de nevinovăție ce operează și în materie contravențională.
Într-adevăr, jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg subliniază importanța respectării garanțiilor prevăzute de Convenție și în materie contravențională, prin necesitatea de completare a dispozițiilor legale interne cu principiile statuate de instanța de contencios european.
În raport de cele trei criterii și înțelesul dat lor în jurisprudența Curții (calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii), procedura contravențională – situată în dreptul intern în afara penalului, poate fi asimilată – din perspectiva articolului 6 din Convenție, procedurii penale, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, sub aspectul asigurării garanțiilor fundamentale, printre care figurează și prezumția de nevinovăție și aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
În egală măsură, Curtea acceptă că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, ci obligă statele ca aceasta să nu depășească o limită rezonabilă și să asigure respectarea drepturilor apărării, sub toate aspectele.
Prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate asimilată procesului verbal de contravenție, privit ca act administrativ, neconsacrată legislativ, dar recunoscută de doctrina de specialitate și practica jurisprudențială și analizată de instanța europeană în cauzele contra României ca „o prezumție prevăzută de lege”, în accepțiunea pe care Curtea îl dă acestui concept, nu este de natură să înfrângă garanțiile consacrate prin art.6 din Convenție.
În hotărârea „A. c.României”, Curtea a calificat fapta contravențională ca fiind acuzație în materie penală, unul din criteriile de bază avute în vedere fiind gravitatea sancțiunii, amenda fiind prevăzută alternativ cu închisoarea contravențională.
În cauza C. N. contra României, Plângerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art.6, reținând lipsa prevederii în legea națională a închisorii contravenționale. S-a arătat expres în considerentele hotărârii că, atâta timp cât organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului și analizează mijloacele de probă pertinente și utile cauzei, în condiții de contradictorialitate și nemijlocire, petentul se bucură de toate garanțiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudența constantă a Curții, trebuie reținut că celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și, implicit, incidența principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele două prezumții (legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
Referitor la sarcina probei, Tribunalul are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, în raport cu cea din cauza A. vs. România- invocată de instanța de fond, dar și specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție.
Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională.
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecieze ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15).
Tribunalul constată că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal contestat nu a fost răsturnată, apreciind însă că se impune reindividualizarea sancțiunii principale, respectiv înlocuirea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal cu sancțiunea avertisment.
Este adevărat că cele mai multe din contravențiile rutiere sunt fapte de natură a produce rezultate periculoase, prezentând un risc substanțial și nejustificat al apariției unor vătămări a valorilor sociale, însă cea sancționată în situația de speță/neconformarea la art.36 din OUG 195/2002 R, nu prezintă o gravitate și periculozitate deosebită, fapt justificat și în raport de regimul sancționator.
Chiar dacă generic o faptă prezintă pericolul social care justifică reglementarea ei ca și contravenție, în anumite condiții concrete, fapta respectivă, deși prezintă formal toate elementele constitutive ale unei contravenții, prezintă un grad de pericol social redus, încât nu justifică aplicarea unei sancțiuni pecuniare.
Prin art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art. 7 alin. (3) din același act normativ, avertismentul se poate aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În raport de dispozițiile legale menționate, cum aplicarea sancțiunilor contravenționale nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.
Tribunalul va dispune schimbarea sentinței supuse controlului judiciar, în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale, înlocuind amenda aplicată prin procesul verbal contestat cu sancțiunea „avertisment”, însoțită de recomandarea ca pe viitor intimatul petent să se conformeze prevederilor legale încălcate.
Nu se va putea da curs cererii formulate de intimatului petent - în apelul promovat de IPJ C., acesta având deschisă o altă procedura pentru a obține restituirea sumei achitată cu titlu de amendă contravențională.
În sensul celor ce preced, în temeiul art.480 alin.2 c.pr.civ., va fi admis apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA SERVICIUL RUTIER cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul B. S. N. domiciliat în ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1480/13.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă nr. 1480/2014 din 13.02.2014 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că:
Admite în parte plângerea formulată de petentul B. S. N...
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/23.06.2013, cu măsura AVERTISMENTULUI.
Menține restul dispozițiilor procesului verbal contestat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. J. N. L.-V. M.
Grefier
E. N.
Red. Jud. fond. L. F.
Red. Jud. apel A.J.N.
4 ex./18.12.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 21/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1261/2014.... → |
|---|
