Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Sentința nr. 1513/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 1513/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 3053/118/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1513/CA

Ședința publică din 27.05.2014

Completul constituit din:

Președinte: C. N.

Judecător: A. L. N.

Grefier: D. V. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe creditor ., cu sediul în București, .,., . cu debitor . obiect Cerere în anulare ordonanță - somație de plată, îndreptată împotriva sentinței civile nr.826/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2013.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc in ședința publica din data de 20.05.2014 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face corp comun cu prezenta hotărâre.

Instanța a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cererii în anulare reține :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul C. sub nr._/118/2013 reclamanta . a formulat în contradictoriu cu . emitere ordonanță de plată pentru suma de 930.682 lei reprezentând debit principal și 461.316, 39 lei penalități, cu cheltuieli de judecată.

În fapt între părți s-a încheiat contractul de lucrări nr. 1985/29.08.2011 prin care reclamantul în calitate de executant s-a obligat să execute, să finalizeze și să întrețină lucrarea “ Realizare de Noi Spații Verzi „în . în favoarea achizitorului . sumei de 750.550 lei TVA.

Conform procesului verbal de recepție terminare lucrări nr. 1058/2012, reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale emițând trei facturi pe care debitoarea le-a semnat și ștampilat însă nu a onorat obligațiile de plată.

Penalitățile percepute sunt prevăzute în art. 12.2 din contract.

S-a încercat stingerea amiabilă a conflictului prin somația nr. 24.05.2013.

În drept invocă art. 1013 NCPC, iar în susținere au fost atașate înscrisuri.

Debitoarea prin întâmpinare a invocat art. 18.1 și 18.2 din contract arătând că perioada convenită de plată este cea de 28 de zile de la alocarea sumelor de AFM, iar la 10.12.2013 AFM a alocat suma de 534.280,11 lei pe care a achitat-o creditoarei prin OP 1739-1742/17.12.2013 în termenul de 28 de zile contractuale.

Solicită respingerea acțiunii ca lipsită de obiect, iar în dovedirea susținerilor depune înscrisuri .

La 11.02.2012 creditoarea și-a modificat cererea în sensul reducerii debitului principal la 396.480,89 lei obligarea la plata penalităților în cuantum de 461.316,39 lei cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă 826/CA/30.05.2013, Tribunalul C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal a dispus în sensul respingerii cererii ca nefondată.

Pentru a dispune în acest sens a reținut instanța faptul că între părți s-a încheiat contractul nr. 1985/29.08.2011 prin care executantul .>” SRL a realizat în favoarea Comunei T. lucrarea “ Realizare de Noi Spații Verzi în .”.

La 08.06.2012 s-a încheiat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, iar creditoarea a emis facturi fiscale pentru suma de 930.682 lei reprezentând contravaloarea executării lucrării, facturi însușite de debitoare.

În timpul procesului debitoarea a achitat suma 534.280,11 lei motiv pentru care creditoarea și-a micșorat câtimea pretențiilor la 396.480,89 lei și penalități în valoare de 461.316, 39 lei aferente debitului principal de 930.682 lei.

Cu privire la caracterul exigibil al penalităților instanța a reținut incidența disp art. 181 din contract potrivit cu care achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de 28 de zile calendaristice de la încasarea sumelor alocate de AFM prin Programul Național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi.

Astfel, în speță, conform dispozițiilor contractuale instanța a reținut că debitorul are obligația de a plăti executantului în termen de 28 de zile de la încasarea sumelor alocate de AFM.

Debitoarea a făcut dovada că la 10.12.2013 AFM a alocat suma de 534.280,11 lei pe care debitoarea conform art. 18.1 din contract a virat-o creditoarei prin ordinele de plată nr. 1739-1742/17.12.2013.

Prin urmare instanța a apreciat că debitul principal de 396.480,89 lei nu reprezintă o creanță exigibilă în raport de dispozițiile contractuale privind plata pretențiilor izvorâte din contract.

Penalitățile de întârziere sunt reglementate de art.12.2 din contract care prevede că în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci are obligația de a plăti ca penalități o suma echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1 % pe zi de întârziere pentru plata neefectuată.

În privința debitului de 534.280,11 lei a fost reținut faptul că debitoarea a achitat către executant suma primită de la AFM în perioada convenită respectiv în 28 de zile de la virarea sumei de către AFM, astfel că penalitățile solicitate pentru această sumă sunt nefondate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat cerere în anulare creditorul cauza făcând înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 24.04.2014

În motivare invocă reclamanta creditoare faptul că suma pentru care a solicitat emiterea ordonanței de plată reprezintă diferența dintre prețul convenit pentru executarea lucrărilor conform contractului de lucrări nr. 1985/29.08.2011 și suma achitată ulterior formulării cererii, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere acestea au rămas aceleași, având în vedere că au fost calculate de la scadența facturilor și până la momentul introducerii cererii principale. Relativ la obligațiile asumate contractual precizează că acestea au fost în întregime îndeplinite, fiind încheiat la data de 08.06.2012 procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor și emise facturile fiscale care au fost însușite de către debitoare.

Invocă în susținere prevederile art. 18.3 -18.4 din contract potrivit cu care plata facturii finale se va face imediat după verificarea și acceptarea situației de plată definitive de către achizitor, precizând că până în momentul promovării cererii de chemare în judecată nu a încasat nici o sumă de la debitoare, deși facturile au fost acceptate la plată.

Relativ la penalitățile de întârziere, apreciază că acestea au fost în mod corect solicitate de la momentul scadenței facturii și până la momentul introducerii acțiunii, atât timp cât obligațiile asumate au fost îndeplinite.

Pârâta debitoare a depus întâmpinare, după reținerea cauzei spre soluționare prin care solicită respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect urmare a îndeplinirii obligației de plată. De asemenea, se arată că sumele au fost alocate de AFM aferente plăților efectuate ulterior promovării cererii.

Procedând la judecata cererii în anulare Tribunalul reține următoarele :

Potrivit titlului IX- procedura ordonanței de plata, art.1013 alin.1 Cod proc civila „prevederile prezentului titlu se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părti prin semnătura ori in alt mod admis de lege.”

Izvorul creanței invocate de creditoare îl constituie contractul de execuție lucrări nr. 1985/29.08.2011, încheiat în temeiul OUG 34/2006 cu UAT . de achizitor, urmare a participării la procedura de achiziție publică declanșată pentru realizarea lucrării Realizare de noi spații verzi în .

Potrivit contractului - care constituie izvor al raportului juridic devenit litigios și dedus judecății, principala obligație a achizitorului este aceea de a efectua plata, iar convențional părțile au stabilit modalitățile și termenele de plată.

În referire la debitul principal se reține că potrivit art. 5.1 din convenția părților prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor conform graficului de plăți, este de 750.550 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 130.132 lei.

La data de 08.06.2012, a fost semnat fără obiecțiuni procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor anterior fiind emisă factura fiscală . nr. 2/11.01.2012, suma facturată fiind de 585.017 lei inclusiv TVA și ulterior factura fiscală . nr. 175/10.10.2012, suma facturată fiind de_,77 lei inclusiv TVA. Termenul de plată menționat pe documentele de plată este data emiterii facturii.

Conform art. 18.1 din contract achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de 28 de zile calendaristice de la încasarea sumelor alocate de către AFM prin Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, în bugetul unității administrativ teritoriale.

De asemenea, părțile au stabilit prin art. 18.4 din aceeași convenție relativ la modalitățile de plată în sensul că plata facturii finale se va face imediat după verificarea și acceptarea situației de plată definitive de către achizitor. Dacă verificarea se prelungește din diferite motive, dar, în special, datorită unor eventuale litigii, contravaloarea lucrărilor care nu sunt în litigiu va fi plătită imediat.

Tribunalul reține relativ la convenția încheiată că potrivit art. 6.1 executarea contractului începe după transmiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar în referire la sursa de finanțare a contractului de achiziție publică de lucrări încheiat cu creditorul executant, astfel cum rezultă din prevederile convenției, aceasta este realizată din bugetul de stat prin Administrația Fondului pentru Mediu, aspect de care executantul a avut cunoștință în calitate de participant la derularea procedurii de achiziție publică și prin asumarea obligațiilor contractuale.

În speță de poate observa față de înscrisurile atașate la dosar că obligația de plată a fost îndeplinită în termenul stabilit de părți în condițiile art. 18.1 din convenție situație în care nu poate fi reținut caracterul exigibil al debitului principal. Deși creditorul invocă în susținere dispozițiile art. 18.4 din contract, se apreciază față de considerentele anterior expuse, în sensul că aceste dispoziții este necesar a fi interpretate prin prisma prevederilor art. 18 .1 din contract relativ la termenul de plată.

În referire la capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere instanța reține că potrivit art. 12.2 din aceeași convenție relativ la sancțiunile pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor faptul că părțile au convenit în sensul că în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă, cu o cotă procentuală de 0,1% pe zi de întârziere din plata neefectuată.

Libertatea contractuală permitea părților să convină în acest sens; clauza penală inserată în contract reprezintă o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său, iar față de soluția apreciată asupra capătului principal de cerere, nu poate fi reținut nici capătul accesoriu al penalităților de întârziere.

Având în vedere aceste considerente instanța apreciază că nu a fost probată în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1023 c.proc.civ, astfel încât urmează să respingă cererea în anulare ca nefondată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată, cererea în anulare formulată de creditor ., cu sediul în București, .,., . cu debitor . obiect Cerere în anulare ordonanță - somație de plată, îndreptată împotriva sentinței civile nr.826/30.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._/118/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 27.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. N. A. L. N.

GREFIER,

D. V. S.

Red. jud. C. N. /12.06.2014/2.ex

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere în anulare ordonanţă - somaţie de plată. Sentința nr. 1513/2014. Tribunalul CONSTANŢA