Pretentii. Sentința nr. 2087/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2087/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 3549/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2087
Ședința publică de la 18 Septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. MOȚÎRLICHIE
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. C., cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., Județul C., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., Județul G., pârât ADMINISTARAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ., J. C., pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. PENTRU SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL MEDGIDIA, cu sediul în C., ., nr.18, Județul C., chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul, prin avocat F. A.-M., cu împuternicire avocațială depusă la fila 8 din dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, grefierul învederând și faptul că, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, prin Serviciul Registratură, pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție, pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, chematul în garanție a depus întâmpinare cu privire la cererea de chemare în garanție, reclamantul a depu, în copie, dovada achitării onorariului de avocat, după care,
În baza dispozițiilor art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în dezbatere admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție.
În baza dispozițiilor art 74 alin 2 Noul Cod de Procedură Civilă și art. 64 alin 2 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, precizează că nu mai sunt alte chestiuni prealabile și nici probe.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea cererii cum a fost foirmulată, obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, plata dobânzii legale în materie fiscal calculate de la data plății, și până la achitarea integral a sumei. Cu cheltuieli de judecată. Reclamantul depune, dovada achitării onorariului de avocat, în original.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea promovată și înregistrată la data de 08.05.2014 pe rolul Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul P. C., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. - Serviciul Fiscal al Orașului Medgidia a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7130 lei, plătită cu titlu de taxă de poluare, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzi fiscale de la data plății și până la data restituirii efective a sumei.
În fapt se arată că reclamantul a achiziționat un vehicul marca BMW ce anterior a fost înmatriculat . al Uniunii Europene, respectiv în Germania .
Se susține că potrivit OUG nr. 50/2008, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare pentru înmatricularea vehiculului, in cuantum de 7130 lei, taxa apreciată ca fiind în contradicție cu reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Medgidia reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante.
Pârâta a refuzat restituirea taxei de poluare la cererea reclamantului.
Reclamantul susține că, potrivit disp.art.148 alin.2 din Constituția României și în raport si de disp.art.110 din TFUE, prevederile OUG nr. 50/2008, sunt inaplicabile. Se invocă și faptul că, în cauză, sunt aplicabile disp.art.148 alin.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
In drept au fost invocate disp.L.nr.554/2004, C.proc.civilă, TFUE, Constitutia Romaniei.
Au fost anexate inscrisuri.
Legal citată pârâta G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal al Orașului Medgidia a formulat și depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Asupra actelor și lucrărilor dosarului:
Cererea reclamantului vizează incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului TFUE, cu consecința nelegalității taxei pe poluare.
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată de art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie pentru a-și putea înmatricula autoturismul și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă repetițiunii.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului de soluționare favorabilă a cererii sale.
Întrucât, obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul la instanța de judecată.
Reclamantul a solicitat restituirea unei taxe pretins percepută nelegal de către organul fiscal. Așadar, se contestă de plano legalitatea taxei de poluare. În ceea ce privește procedura prealabilă, instanța reține că în jurisprudența Curții se statuează că particularii au dreptul la rambursarea impozitelor naționale aplicate cu încălcarea dreptului Uniunii Europene și revine ordinii juridice din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile în materie.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, Tribunalul reține, în cauză, că prin Decizia nr.24 în dosarul nr. 9/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că: „Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod „, dezlegarea dată acestei probleme de drept fiind obligatorie pentru instanțe potrivit art. 3307 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Orașului Medgidia suma de 7130 lei cu titlu de taxă de poluare-prin chitanța TS7 nr._/29.12.2010.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Medgidia reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pentru emisii poluante.
Pârâta a refuzat restituirea taxei de poluare la cererea reclamantului.
Decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă materializarea scriptică a unei operațiuni administrative, iar ceea ce a înțeles reclamantul să conteste în principal este refuzul organului fiscal de a soluționa cererea sa de restituire a taxei de poluare
Potrivit OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori din alte state.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul Comunității Europene), trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art. 110 TFUE (fost art. 90 din Tratatul C.E) se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în cauza I. T. c. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 T. contra României, a decis că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare în care reclamantul a invocat că taxa în cauză este incompatibilă cu articolul 110 TFUE.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
În opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectivă este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția națională.
Curtea a apreciat că toate versiunile de modificare a O.U.G. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, similare cu cele puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie.
Curtea a reamintit că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat, fără favorizarea produselor naționale, prin stabilirea unei taxe anuale, aplicabilă oricărui vehicul pus în circulație în România.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa de poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Decizia instanței europene confirmă jurisprudența Curții creată prin pronunțarea hotărârii în cauza C-402/09 T., prin care aceasta a arătat că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Important este și faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 - 31 decembrie 2010.
Conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62].
Dispozițiile din dreptul comunitar au prioritate față de dreptul național, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constituționale ale U.E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la U.E., statul nostru asumându-și obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității Europene dinainte de aderare.
Cum dispozițiile din legea internă sunt contrare dispozițiilor din legislația comunitară, reclamantul este îndreptățit să i se restituie taxa de poluare.
În astfel de situații Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (a se vedea: CJC, cazul nv. 68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată m. C- 290/05 și C-333/05 Nâdasdi și N. parag. 61-70).
Apărarea pârâtei, în sensul că în speță, sunt incidente dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2013 care prevăd doar restituirea dintre timbrul de mediu reglementat de aces tact normativ și taxa poluare achitată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, este nefondată pentru următoarele considerente:
Conform art. 12 din OUG nr. 9/2013, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil anterior, cu titlu de taxă de poluare, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbru de mediu se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din OUG nr. 50/2008, norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală, au fost găsite ca neconforme cu prevederile art.90 (110 TFUE) paragraful 1 din Tratat.
Se reține astfel că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior intrării în vigoare a OUG nr. 9/2013, și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curte de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectare principiilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Akos Nadasdi și I. N. paragraful 61-70).
În această privință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei anului 2013 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul mai reține de asemenea și că noua taxă instituită OUG nr. 9/2013 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, având alt mod de calcul și altă destinație.
Pentru aceste considerentele, pentru a respecta efectele deciziei pronunțate de C.J.U.E., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 fiind contrare dreptului U.E, fiind întrunite condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, Tribunalul apreciază întemeiată acțiunea reclamantului urmând a o admite obligând pârâta către reclamant la restituirea sumei de 7130 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
În astfel de situații Curte de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectare principiilor care guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( a se vedea: CJCE, cazul nr.68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 Akos Nadasdi și I. N. paragraful 61-70).
Referitor la temeiul de drept în baza căruia autoritatea fiscală datorează dobânda legală și data de la care aceasta începe să curgă se reține că:
Procedura de restituire a sumelor achitate de un contribuabil care urmare a aplicării eronate a prevederilor legale este reglementată, așa cum s-a precizat și mai sus de art. 117 alin.1, lit. d din Codul de procedură fiscală, precum și de Ordinul MFP 1899/22.12.2004.
Conform textului enunțat se restituie la cererea debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Dreptul contribuabilului de a i se plăti dobândă pentru sumele de restituit sau de rambursat este reglementat de art. 124 cod procedură fiscală.
Instanța va avea in vedere HOTĂRÂREA C.J.U.E., (Camera a treia), din 18.03.2013 În cauza C 565/11,având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 14 iulie 2011, primită de Curte la 10 noiembrie 2011, în procedura M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu,Administrației F. pentru Mediu;In hotărâre s-a reținut:
Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii
Curtea (Camera a treia) a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul constată întemeiată acțiunea formulată de reclamant având ca obiect plata dobânzii de la fata plății – 29.12.2010 și până la plata efectivă.
În ceea ce privește nivelul dobânzii, Tribunalul constată că acesta este reglementat în mod expres în cuprinsul art. 124 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute în codul de procedură fiscală și se suportă din același buget din care se restituie sumele solicitate de plătitori.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul constată întemeiată acțiunea formulată de reclamant, urmând a o admite, obligând pârâta către reclamant la restituirea sumei de 7130 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii aferente acestei sume calculată la nivelul prevăzut de art.124 alin.2 C.proc. fiscală începând cu data de 29.12.2010 și până la achitarea debitului.
Această taxă s-a constituit în venit la bugetul F. pentru Mediu, gestionat fiind de Administrația F. pentru Mediu, organul fiscal instrumentând doar cererile de calculare a taxei pe poluare, cu care este alimentat bugetul F. pentru Mediu.
Sumele datorate cu titlu de taxa depoluare se calculează de organul fiscal competent din subordinea ANAF, se achită la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal competent, dar se virează în contul Administrației F. pentru Mediu.
În consecință, Administrația F. pentru Mediu este autoritatea publică care gestionează sumele colectate cu titlu de taxă taxa depoluare.
Față de aceste aspecte, apare ca perfect justificată pretenția pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata sumei de 7130 lei și la plata dobânzii aferente acestei sume calculată la nivelul prevăzut de art.124 alin.2 C.proc. fiscală începând cu data de – 29.12.2010 și până la achitarea debitului, cerere ce urmează a fi admisă, în temeiul art.74 din Codul de procedură civilă.
Potrivit dispozițiile art.453 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, obligația părții ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța de judecată, de a suporta cheltuielile de judecată, respectiv onorariul avocatului, are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia, culpă care există în cauză în condițiile în care acțiunea formulată de către reclamant a fost admisă.
Instanța este îndreptățită în temeiul art.451 alin.2 din Noul Cod procedură civilă să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și complexitatea cauzei.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuielii de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. (decizia nr.401/14.07.2005 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.274alin.3 Cod procedură civilă)
De asemenea, practica Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea din 24 mai 2006 în cauza Weissman și alții v. României, hotărârea din 5 aprilie 2005 din cauza Monory v. României, hotărârea din 24 mai 2005 cauza B. v. României) a statuat că acordarea cheltuielilor de judecată se poate dispune numai în măsura în care acestea constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Prin urmare, față de munca depusă de avocatul reclamantului, de complexitatea cauzei, se apreciază că onorariul de 1000 lei solicitat de reclamant, este nejustificat, un onorariu de 500 lei fiind în situația dată proporțional și în limita unui cuantum rezonabil.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.453 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, urmează a obliga pârâta către reclamantă și chemata în garanție către pârâtă la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. C., cu domiciliul în Medgidia, ., ., ., Județul C., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. – Serviciul Fiscal Municipal Medgidia, cu sediul în C., ., nr.18, Județul C..
Obligă pârâta către reclamant la restituirea sumei de 7130 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisii poluante și a dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscal începând cu data de 29.12.2010.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A.
Obligă Administrația F. pentru Mediu către pârâtă la plata sumei de 7130 lei plătită cu titlu de taxă pentru emisii poluante și a dobânzii fiscale prevăzute de art. 124 alin. 2 din Codul de procedură fiscal începând cu data de 29.12.2010.
Obligă pârâta către reclamantă și chemata în garanție către pârâtă la plata sumei de 800 lei cheltuieli reprezentând taxă de timbre și onorariu avocat redus.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. MOȚÎRLICHIE I. TÖRÖK
Red. jud. C.Moțîrlichie/15.10.2014/5 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2584/2014. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 752/2014. Tribunalul... → |
|---|
