Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1108/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1108/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 26512/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1108/2015

Ședința publică de la 02 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. C.

JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție DGAF_, formulat de apelanta petentă ., cu sediul in C., . 94, ., . si sediul ales in Constanta, ., ., .. Constanta, în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA,, cu sediul în București, Sect 5, ., București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4093/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr. civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța constată că apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. sub nr._, petenta S.C. M. D. S.R.L. a solicitat in contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, în principal înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.08.2014, emis de intimată, cu cea a avertismentului și, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii aplicate.

In motivare, se arată că, la momentul controlului, deși este adevărat că lipseau actele de proveniență a mărfurilor, casa de marcat și registrul unic de control, circumstanțele în care s-au petrecut faptele nu au fost descrise în mod corect iar de aceste circumstanțe trebuia să se țină seama la individualizarea sancțiunii.

Astfel, arată petenta în continuare, la punctul de lucru supus controlului era de fapt o mică tarabă, deschisă chiar în ziua respectivă, obținută la sfârșitul sezonului estival. Din acest motiv s-a omis a fi aduse la fața locului documentele justificative o dată cu marfa. Se mai susține că amenda aplicată este enormă și atrage falimentarea societății care nu a mai fost sancționată anterior.

In drept, s-au invocat dispozițiile O.G. 2/2001.

În susținere, au fost depuse înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată. În motivare, se arată că petenta comercializa direct către populație bunuri (bere, răcoritoare, snacks-uri, etc.), fără ca unitatea să fie dotată cu aparat de marcat electronic fiscal, fiind identificată în numerar suma de 251 lei provenită din vânzări fără a fi fost prezentate documente justificative. De asemenea, nu s-au putut prezenta documente justificative pentru bunurile comercializate și nici registrul unic de control. Mai arată intimata că susținerile din cuprinsul plângerii nu sunt în concordanță cu cele relatate de administratorul petentei cu ocazia controlului.

Intimata a atașat întâmpinării documentația care a stat la baza procesului-verbal contestat

In cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinta civila nr. 4093/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:

„Procedând la verificarea legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09.08.2014, instanța reține că acesta conține toate elementele prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, fiind îndeplinită condiția de legalitate.

Instanța constată, de asemenea, că este îndeplinită și condiția de temeinicie, fapta fiind corect reținută în procesul-verbal atacat și necontestată de petentă.

Astfel, în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, încheiat de inspectorii ANAF, s-a reținut că petenta comercializa direct către populație bere, răcoritoare, snacks-uri, fără ca unitatea să fie dotată cu AMEF impus de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 28/1999. A fost identificată în numerar suma de 251 lei pentru care nu au fost prezentate documente justificative. De asemenea, s-a constatat că la unitatea menționată nu au fost prezentate documente de proveniență pentru bunurile comercializate și nu a fost prezentat registrul unic de control la solicitarea organelor de control. Pentru cele trei fapte s-au stabilit sancțiuni principale individualizate, totalizând 31.000 lei precum și sancțiuni complementare constând în confiscarea sumei de 251 lei și a mărfurilor și suspendarea activității până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal.

Instanța constată că petenta nu a dovedit o altă situație de fapt decât cea menționată. Aceasta nu a depus niciun înscris și nu a prezentat niciun martor care să susțină circumstanțele pretinse și care ar fi condus la o altă individualizare a sancțiunilor. Mai mult, susținerile din cuprinsul plângerii contravenționale sunt în contradicție cu cele relatate de administratorul petentei cu ocazia controlului și consemnate în nota explicativă. Acesta a declarat că este defectă casa de marcat, a recunoscut că nu a emis bonuri fiscale, că nu a înscris sumele în registrul special, că nu poate prezenta registrul unic de control iar ca documente de proveniență a arătat că deține facturi în nume propriu. De asemenea, procesul-verbal sancționator a fost semnat de către acesta fără obiecțiuni.

Mai constată instanța că nu s-au depus înscrisuri cu privire la situația financiară a societății pentru a se dovedi pretinsul efect de falimentare a societății prin sancțiunea aplicată.

Împrejurarea că amenda aplicată are un cuantum ridicat nu presupune implicit ca instanța, în lipsa unor motive temeinice, să dispună reducerea acesteia sau înlocuirea pedepsei amenzii contravenționale cu cea a avertismentului având in vedere scopul prevederilor legale încălcate și anume descurajarea evaziunii fiscale date fiind consecințele deosebit de grave pe care le are pentru veniturile publice.

Instanța constată că nu există temei pentru a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, sancțiunea aplicată de organul constatator fiind proporțională cu gradul de pericol social al celor trei fapte. In concluzie, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de legalitate și temeinicie și, în consecință, va respinge plângerea ca neîntemeiată”.

Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal.

In dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelantul ca instanta de fond a retinut in mod eronat starea de fapt in cauza, pronuntand o sentinta nelegala si netemeinica, solicitand, in acelasi timp, inlocuirea amenzii cu avertisment sau reducerea amenzii aplicate, tinand cont de dispozitiile art. 21 din OG 2/2001.

Cererea formulata de catre apelant nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru, motiv pentru care, prin rezolutia din data de 10.07.2015, i-a pus in vedere acestuia sa depuna la dosar taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei aferenta cererii, sub sanctiunea anularii cererii ca nelegal timbrata, apelantul fiind citat cu aceasta mentiune. Apelantul petent nu s-a conformat dispozitiilor instantei in acest sens, motiv pentru care, instanta, la termenul de judecata din data de 02.09.2015, a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii.

Intimata a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului.

Analizand exceptia nelegalei timbrari a cererii, instanta retine ca aceasta este intemeiata pentru urmatoarele motive:

Potrivit art. 19 din OUG 80/2013, „În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei”.

Potrivit art. 33 din OUG 80/2013, „(1)Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. (2)Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din codul de procedură civilă rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă, decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru”.

Cererea formulata de catre apelant nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru, motiv pentru care, prin rezolutia din data de 10.07a.2015, i-a pus in vedere acestuia sa depuna la dosar taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei aferenta cererii, sub sanctiunea anularii cererii ca nelegal timbrata, apelantul fiind citat cu aceasta mentiune. Apelantul petent nu s-a conformat dispozitiilor instantei in acest sens, motiv pentru care, instanta, la termenul de judecata din data de 02.09.2015, a invocat din oficiu exceptia nelegalei timbrari a cererii.

Disp. art. 197 din NCPC prevad: „Timbrarea cererii. În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii”.

Față de cele expuse anterior, instanța va admite excepția nelegalei timbrări a cererii de apel invocată din oficiu și pe cale de consecință, va anula cererea de apel ca nelegal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite exceptia nelegalei timbrari a cererii de apel.

Anuleaza cererea de apel formulată de catre apelanta petenta S.C. M. D. S.R.L., cu sediul in C., . 94, ., . si sediul ales in Constanta, ., ., .. Constanta, în contradictoriu cu intimatul A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, Sect 5, ., București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 4093/08.04.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, ca nelegal timbrata.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica din data de 02.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. C. I.-L. O.-D.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. C.M. T.

Red..jud.decizie. I.-L. O.-D./5 ex./24.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1108/2015. Tribunalul CONSTANŢA