Contestaţie la executare. Decizia nr. 1260/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1260/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 8453/212/2014**

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1260

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.

JUDECĂTOR: E. C.

GREFIER: E. D.

Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanții O. N. PRIN PRIMAR și P. O. N.-DIRECTIA ECONOMICA SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE, ambii cu sediul în Năvodari, ., jud. C., în contradictoriu cu intimata-contestatoare . BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 3, București, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3490/26.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata contestatoare consilier juridic Cornelius N., în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsind apelanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Instanța constată că au fost invocate excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea excepțiilor invocate întrucât sentința civilă nr. 3490 pronunțată în prezenta cauză a fost anterioară deciziei Primăriei nr._ prin care a ridicat măsura popririi.

La interpelarea instanței reprezentantul intimatei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.

În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul intimatei arată că au invocat excepția decăderii, respectiv a faptului că nu a fost motivat în fapt și în drept apelul. Pe fondul cauzei solicită menținerea sentinței nr. 3490 pronunțată de Judecătorie ca temeinică și legală și respingerea apelului. Totodată învederează faptul că se solicită cheltuieli de judecată

Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes, asupra excepția lipsei de obiect și asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de fata constata urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.3490 din 26.03.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta a fost respinsa ca neintemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat in raport de sentinta civila nr.9265/2014 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul nr._/212/2013, a fost admisa cererea formulata de contesttaorul . si s-a dispus anularea masurii d einfiintare a popririi dispuse in dosarul de executare E20244/2013. A fost respinsa cererea de suspendare a executarii silite ca ramasa fara obiect .

Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut urmatoarele:

În temeiul titlului executoriu nr._/13.11.2013 emis în cadrul dosarului de executare nr. E_/13.11.2013 intimata a pornit executarea silită împotriva contestatoarei pentru realizarea creanței în cuantum de_,26 lei reprezentând impozit pe teren aferent perioadei 2006- 2008.

Astfel, în dosarul de executare au fost emise somația de plată nr_/13.11.2013, titlul executoriu nr._/13.11.2013 si procesul verbal privind cheltuielile de executare silita nr._/13.11.2013 (f. 24-26 vol. I).

La data de 24.02.2014 a fost comunicată contestatoarei a adresă de înștiințare privind măsura popririi în dosarul de executare nr. E_/2013.

Din înscrisurile administrate în cauză, instanța constată că intimata a întocmit la data de 29.12.2011 raportul de inspecție fiscală nr_, prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul local în cuantum de_,3 lei. În aceiași zi s-a emis decizia de impunere pentru această obligație fiscală, ce constituie titlul de creanță.

Împotriva raportului de inspecție fiscală, contestatoarea a formulat contestație administrativa, iar ca urmare a respingerii contestației prin Dispoziția nr. 506/06.04.2012 a Primarului orașului Năvodari, contestatoarea a formulat acțiune in contencios administrativ.

În dosarul nr._ Curtea de Apel Constanta, prin Decizia Civila nr. 1874/28.10.2013, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că obiectul acțiunii îl poate constitui doar decizia pronunțată de organul fiscal competent în soluționarea contestației îndreptate împotriva unui titlu de creanță sau unui alt act administrativ fiscal, ceea ce nu se regăsește în cauză.

Astfel, dat fiind caracterul de act premergător emiterii unui act administrativ fiscal, Curtea de Apel C. a constatat că raportul de inspecție fiscală nr_/29.12.2011 nu poate forma obiect al contestației fiscale.

În plus, prin decizia civila nr. 1874/28.10.2013 irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat, că în considerarea raportului de inspecție fiscală întocmit în data de 29.12.2011, organul fiscal a emis decizia de impunere, fără a exista la dosar dovada comunicării acestei decizii în procedura reglementată de art. 205- 218 din OG nr 92/2003.

În ceea ce privește actele de executare reprezentate de somația de plată nr._/13.11.2013, titlul executoriu nr._/13.11.2013 si procesul verbal privind cheltuielile de executare silita nr._/13.11.2013 (f. 24-26 vol. I), instanța reține că acestea au fost supuse controlului jurisdicțional în cadrul dosarului nr._/212/2013, fiind anulate în mod definitiv.

Instanța a reținut astfel în cuprinsul s.c. nr.9265/2014 a Judecătoriei C. că intimata a declanșat în mod nelegal procedura executării silite împotriva intimatei, în condițiile în care titlul de creanță nu i-a fost comunicat contestatoarei în conformitate cu prevederile art. 44 C.proc.fisc.

Prin urmare, reținând că titlul de creanță (decizia de impunere emisă la 29.12.2011) nu a fost comunicat legal contestatorului până la momentul emiterii titlului executoriu, în lipsa comunicării legale, instanța a admis contestația la executare și a anulat somația nr._/13.11.2013, titlul executoriu nr._/13.11.2013 și procesul- verbal privind cheltuielile de executare silită nr_/13.11.2013.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat în raport de s.c. nr.9265/2014 a Judecătoriei C., instanța reține prevederile art.431 C.proc.civ. „(1)Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2)Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.”

În cauza de față nu există autoritate de lucru judecat a hotărârii mai sus menționate întrucât obiectul cauzei este distinct, instanța fiind învestită cu analiza legalității unui alt act de executare, respectiv măsura popririi.

Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește contestația la executare formulată împotriva măsurii popririi, aduse la cunoștința părții interesate prin actul nr.4522/2014.

Pe fondul cauzei, instanța reține că actul de executare ce face obiectul prezentei cauze este unul subsecvent, încheiat în procedura de executare inițiată în dosarul de executare nr.E20244/2013, iar anularea actelor de executare anterioare conduce în mod implicit la nelegalitatea emiterii acestui act prin care se continuă executarea silită, în forma popririi.

În ceea ce privește temeiul de drept al cererii, instanța reține că, în conformitate cu art. 172 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, contestația putând fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Potrivit art. 2 alin.3 C.proc.fisc. „(3)Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.”

Potrivit art.179 alin.3 C.proc.civ. „(3)Desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare.

(4)Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.”

Având în vedere că acest act nu poate avea o existență de sine stătătoare, instanța va dispune anularea sa, ca o consecință a dispozițiilor de anulare a actelor de executare anterioare emise în dosarul de executare nr.E20244/2013.

Pentru aceste considerente, consideră că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate a executării silite invocate în cuprinsul cererii introductive, respectiv prematuritatea emiterii actului de executare silită, prescripția parțială a dreptului de a cerere executarea silită și celelalte apărări de fond expuse pe larg în cuprinsul cererii.

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, instanța, având în vedere că prin prezenta hotărâre a fost soluționată pe fondul său însăși contestația la executare, cererea de suspendare a aceleiași executări a rămas fără obiect. În acest sens, instanța are în vedere că suspendarea ar urma să dureze numai până la soluționarea contestației la executare, cerere asupra căreia instanța s-a pronunțat printr-o hotărâre executorie conform art.650 alin.3 C.proc.civ., fiind incidente astfel in cauza dispozițiile art.718 alin.1 C.proc.civ. „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, (…) instanța competentă poate suspenda executarea.”

Față de dispozițiile art. 45 lit. f ) din OUG nr 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanța va dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru în cuantum de 1050 lei la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, achitată cu chitanțele CT XWM_ PJ și CT XWM_ PJ.”

Intimatii O. N. prin Primar si P. O. N.-Serviciul Impozite-Taxe Locale, Control si Executare Silita au formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate in sensul admiterii exceptiei autoritatii de lucru judecat invocata prin intampinare, iar pe fond respingerea cererii cu consecinta mentinerii actelor de executare, cu cheltuieli de judecata.

Cererea de apel nu a fost motivata.

Prin intampinarea formulata la cererea de apel, intimata . a solicitat respingerea apelului si mentinerea sentintei pronuntata de Judecatoria Constanta ca fiind temeinica si legala.

In sustinere a invocat exceptia decaderii prevazuta de art.470 alin.3 teza I Cod proc.civila pentru lipsa motivarii de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul precum si a probelor in sustinerea acestuia.

Referitor la cererea de admitere a exceptiei autoritatii de lucru judecat arata ca isi insuseste motivarea instantei de fond, solicitand respingerea acesteia ca neintemeiata.

Prin „precizari” formulate la termenul din data de 3.06.2015 apelantii au aratat ca ulterior declararii caii de atac, respectiv la data de 3.06.2015 organul de executare fiscala a emis Decizia nr._/3.06.2015 prin care a dispus incetarea executarii silite, ridicarea masurii de xecutare silita prin poprire si anularea cheltuielilor de executare si inchiderea dosarului de executare silita. F. de acestea solicita sa se ia act ca invoca exceptia lipsei de obiect a contestatiei la executare.

In dovedire a depus decizia nr.14291D/3.06.2015.

La primul termen de judecata apelantii au invocat exceptia exceptia lipsei de obiect a contestatiei la executare sau exceptia lipsei de interes a contestatoarei.

Prin dispozitia instantei a fost atasat dosarul civil nr._/2013al Judecatoriei Constanta.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările apelantei-intimate, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 476 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu titlu prealabil se retine ca exceptia decaderii pentru nemotivarea in fapt si in drept a apelului invocata de intimata contestatoare prin intampinarea formulata a ramas fara obiect intrucat apelantii nu au mai formulat ulterior alte motive de apel. Decaderea invocata de parata nu are ca efect anularea cererii de apel ci decaderea apelantilor din dreptul de a mai depune motive de apel,ulterior declararii caii de atac.

In aceste conditii devin incidente dispozitiile art.476 alin.2 Cod proc.civila potrivit carora in cazul in care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, in fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

Cu toate acestea, instanta retine ca exceptia lipsei de interes sau de obiect invocate de apelanti prin precizari si la primul termen de judecata sunt exceptii de fond absolute care, potrivit art.247 alin.1 Cod proc.civila pot fi invocate de parte in orice stare a procesului.

Instanta retine ca intemeiata sustinerea intimatei-contestatoare in sensul ca emiterea deciziei nr. 14291D/3.06.2015, a fost facuta ulterior pronuntarii instantei de fond. Se retine ca in preambulul deciziei invocate s-a mentionat ca este emisa in executarea sentintei civile nr.9265/17.09.2014 pronuntata in dosarul nr._ avand ca obiect contestatie la executare si a sentintei civile nr.3490/26.03.2015 pronuntata in dosarul nr._ care face si obiectul prezentului apel, nu este de natura a determina ramanerea fara obiect a contestatiei la executare sau lipsa de interes a contestatorului. Prin urmare exceptia lipsei de obiect sau de interes este neintemeiata cata vreme decizia de ridicare a masurilor de executare a fost emisa ulterior solutionarii cauzei pe fond, in executarea hotararii primei instante.

In ceea ce priveste modalitatea de solutionare de catre instanta fondului a exceptiei autoritatii de lucru judecat, instanta de control judiciar retine ca prima instanta a dat o dezlegare corecta si legala autoritatii de lucru judecat in conditiile in care nu exista identitate de obiect in cele doua cauze. Astfel, prin sentinta civila nr.9265 din 17.09.2014 pronuntata in dosarul nr._/_ instanta a statuat asupra actelor de executare efectuate in dosarul de executare silita nr.E_/13.11.2013 reprezentand somatia nr._/13.11.2013 si titlul executoriu nr._/13.11.2013 in vreme ce prin contestatia formulata in cauza a fost contestata masura infiintarii popririi nr.4522/24.01.2014, acesta fiind alt act de executare.

Pe fondul contestatiei la executare, instanța de control judiciar apreciaza ca in mod legal si corect a reținut prima instanta că actul de executare ce face obiectul contestatiei, respectiv adresa de infiintare a popririi este unul subsecvent emiterii titlului executoriu si somatiei care au fost anulate prin sentinta 9265/17.09.2014, iar anularea actelor de executare anterioare conduce în mod implicit la lipsirea de suport legal a actului prin care se continuă executarea silită în forma popririi.

Dand eficienta juridica considerentelor expuse, in temeiul art.480 Cod proc.civila, Tribunalul va respinge apelul ca nefundat.

In temeiul art.452 Cod proc.civila va fi respinsa ca neintemeiata cererea intimatei de plata a cheltuielilor de judecata in apel intrucat nu s-a facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata in calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantii O. N. PRIN PRIMAR si P. O. N.-DIRECTIA ECONOMICA SERVICIUL IMPOZITE SI TAXE LOCALE in contradictoriu cu intimata-contestatoare . BUCURESTI impotriva sentintei civile nr.3490/26.03.2015 pronuntata de Judecatoria Constanta.

Respinge ca neintemeiata cererea intimatei privind cheltuielile de judecata.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica azi, 16.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I.-L. O.-D. E. C.

GREFIER,

E. D.

Jud.fond. A.G. J.

Tehnored.jud.decizie: E. C.

7.10.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1260/2015. Tribunalul CONSTANŢA