Contestaţie la executare. Decizia nr. 398/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 25246/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 398
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.03.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol, soluționarea apelului în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr.18, în contradictoriu cu intimata I. A., cu domiciliul în C.,.,.,. sentinței civile nr._/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 153 Cod procedură civilă.
În referatul asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul cererii precum și mențiunile referitoare la modalitatea îndeplinirii procedurii de citare.
Instanța constată dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, reține următoarele :
P. Sentința civilă nr_ din 26.11.2014, Judecătoria Constanta a respins contestația la executare formulata de contestatoarea DGRFP GALATI – AJFP CONSTANTA .
Pentru a dispune această soluție, prima instanta a retinut ca prin sentința civilă definitivă nr 1250/18.04.2014 Tribunalul C. a admis cererea intimatei creditoare I. A. și a obligat debitoarea – contestatoare la plata sumei de 3337 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii legale.
P. Încheierea nr_/20.06.2014 Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr 1250/18.04.2014.
În cadrul dosarului de executare nr 255/2014 executorul judecătoresc a dispus în data de 15.07.2014 calcularea cheltuielilor de executare și a dispus măsura de înființare a popririi.
În ceea ce privește susținerile debitorului- contestator conform cărora creanța în baza căreia s-a început executarea silită nu este una exigibilă, dat fiind . O.U.G nr.8/2014, instanța urmează a le respinge pentru următoarele motive:
În baza art. 20 alin. 3 din Constituția României, instanța urmează a ține cont cu prioritate de prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, respectiv Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dat fiind faptul că, raportat la prezenta cauză, dispozițiile O.U.G nr. 8/ 2014 contravin art. 6 alin. 1. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la un proces echitabil și implicit dreptul de acces la instanță.
Cu privire la exigențele europene în materia executării hotărârilor și a altor titluri, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauzele Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
De asemenea, în Cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că: „Administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art.6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi”. Curtea a reamintit că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Așadar, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie și o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Așa cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Curtea Europeană, în jurisprudența sa (Cauza Burdov contra Rusiei din 2002), a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.” De la Cauza Burdov contra Rusiei (2002), jurisprudența Curții de la Strasbourg a evoluat în sensul arătat mai sus, în Cauza Ș. contra României (2005), lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere.
În cauza de față creditoarea – intimată este beneficiara unei hotărâri definitive prin care debitoarea – contestatoare a fost obligată la plata sumei de 3337 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante, precum și la plata dobânzii legale, dat fiind faptul că debitor în prezenta cauză este o instituție publică, instituție a statului, executarea trebuia realizată în mod voluntar, fără ca intimata să fi făcut vreun demers în acest sens, cât timpul statul are obligația de respecta drepturile persoanelor.( hotărîrea Ș. împotriva României,din 24 martie 2005). Dată fiind jurisprudența Curții în acest sens, instanța reține faptul că statul, în calitate de debitor al obligației si care trebuia să execute obligația benevol, nu se poate prevala de un instrument precum O.U.G nr. 8/2014, adoptată de către organul executiv al statului, Guvernul Romaniei, pentru a nu-și îndeplini obligațiile stabilite în sarcina sa, obligații care duc la respectarea dreptului prevăzut de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente instanța constată că în cauza de față prevederile O.U.G nr. 8/2014 care permit eșalonarea plății pe o perioadă de 5 ani nu pot fi aplicate întrucât s-ar pune la dispoziția debitorului un instrument prin aplicarea căruia acesta nu și-ar mai executa obligațiile prevăzute de art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și pe cale de consecință art. 6 alin.1 care protejează dreptul de acces al creditorului ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână practic fără efect în detrimentul creditoarei.
Mai mult decât atât, instanța constată că intimata- creditoare are o creanță patrimonială certă, definitivă și exigibilă pe care o consideră ca intrând sub incidența noțiunii de ”bun” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a drepturilor Omului ( cauza V. împotriva României din 9 decembrie 2008, cauza Ș. împotriva României din 24 martie 2005), iar faptul de a fi lipsit de bunul său timp de 5 ani, pe parcursul cărora plata ar fi eșalonată prin aplicarea O.U.G nr. 8/2014, ar face ca dreptul ocrotit de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să nu mai fie unul efectiv și concret, ci unul iluzoriu.
Pentru aceste motive, având în vedere cele expuse mai sus și cu luarea în considerare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1 și a art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea debitorului contestator de anulare a executării silite dispusă prin dosarul nr. 255/2014 al B. S. C..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel contestatoarea DGRFP Galati – AJFP CONSTANTA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C.- Sectia C. Administrativ și Fiscal la data de 23.01.2015.
In motivarea apelului, in esenta se arata ca instanta de fond a pronunțat o solutie nelegala si netemeinica prin raportare la dispozitiile OG 22/2002, respectiv art XV din OUG 8/2014 .
Se mai arata ca în ceea ce priveste inaplicabilitatea acestor prevederi, invocate de către intimat, jurisprudenta la care face acesta referire priveste incalcarea art 1 din Protocolul nr 1 aditional la CEDO prin OUG 10/2013 pentru plata eșalonata a despagubirilor stabilite potrivit dispozitiilor legii 9/1998 .
In considerarea Deciziei nr 528/12.12.2013 pronuntata de Curtea Constitutionala si prevederile cuprinse in art XV din OUG 8/2014 ce prevede un termen de 5 ani, nu poate fi creata o similitudine, ci se impune a se constata inaplicabilitatea textului de lege printr – o noua decizie a controlului de constitutionalitate .
In temeiul art 471 alin 5 c proc civ, intimata nu a formulat întâmpinare .
Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 477 cu ref la art 478 Cod procedură civilă se rețin următoarele:
În ceea ce priveste critica apelantei contestatoare cu privire la sentinta apelată, Tribunalul apreciaza ca acestea sunt intemeiate .
Astfel, plecand de la titlul executoriu reprezentat de sentinta civila nr 1250/18.04.2014 pronunțata de Tribunalul Constanta – Secția C. Administrativ și Fiscal in dosarul nr_ , acesta se circumscrie dispozitiilor art 110 alin 3 lit h din OG 92/2003, modificata si completata .
In considerarea acestor dispozitii, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Asemenea titluri pot fi:h)ordonanța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanței judecătorești ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanța judecătorească.
In ceea ce priveste modalitatea de aducere la indeplinire a dispozitiilor cuprinse în titlul de creanta si care au natura unei creante fiscale, se va retine ca acestea nu pot fi realizate in considerarea dispozitiilor de drept comun, ci se circumscriu dispozitiilor cuprinse in dispozitii speciale si reglementate expres de Codul de procedura fiscala .
Potrivit art 117 alin 1 cu ref la alin 9 din acest act normativ: „ (1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b)cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
…
(9)Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.”
Din actele de executare ce formeaza dosarul de executare nr 255/2014 al B. S. C. A. și S. G. S. nu rezulta ca beneficiarul titlului de creanta a uzitat si respectat dispozitiile speciale privind obligatia de restituire dispusa prin hotarare judecatoreasca definitiva . – nefiind depusa o cerere aferenta restituirii ca urmare a celor stabilite prin hotararea judecatoreasca definitiva .
Mai mult, asa cum corect s –a argumentat si in fata instantei de fond, contestatoarea in mod corect a aratat ca fiind incidente la data solicitarii executarii a dispozitiilor prevazute de art XV din OUG 8/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative si care statueza clar si fara putinta de tagada asupra modalitatii concrete in care se poate executa hotararea judecatoreasca avand ca obiect restituirea taxei de poluare si a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale si cheltuielile de judecata, precum si alte sume stabilite de instantele judecătoresti devenite titluri executorii pana la data de 31.12.2015 .
Astfel, desi poate parea un termen nerezonabil sub aspectul obligatiei in sine asupra careia poarta creanta, nu se poate aprecia ca prin stabilirea de catre legiuitor a achitarii creantei pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20 % din valoarea acestora, s-ar aduce atingere dreptului creditorului de a –și indestula creanta ., cu incalcarea art 6 alin 1 cu ref la art 1 protocolul 1 CEDO .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 2 c.pr.civ., va admite apelul ; va schimba sentinta in tot, în sensul ca va dmite contestatia la executare, cu consecinta anularii actelor de executare, respectiv: incheierea nr_/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr_/212/2014 ; încheierea din 15.07.2015 intocmită în dosarul de executare silita nr 255/2014 al B. S. C. A. și S. – C. G. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de apelanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE GALATI- ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., ., nr.18, în contradictoriu cu intimata I. A., cu domiciliul în C.,.,.,. sentinței civile nr._/26.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2013.
Schimbă în tot sentința civilă nr._/26.11.2014, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează actele de executare, încheierea nr._/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, încheierea din 15.07.2014, întocmite în dosarul de executare silită nr. 255/2014 al B. S. C. A. si S. – C. G. – S. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond. M. F.
Red.decizie jud. L.V.M.
4 ex/27.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 424/2015. Tribunalul... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 862/2015.... → |
|---|
