Pretentii. Sentința nr. 460/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 460/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 8249/118/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă Nr. 460/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect pretentii, formulată de reclamantul G. L., cu domiciliul procesual ales în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâții VICEPREȘEDINTELE AUTORITAȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR 290/2003, toți cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Dezbaterile asupra excepției prematurității, excepției inadmisibilității, excepției lipsei calității procesual pasive a ANRP și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 17.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei hotărâri, când instanța pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 24.02.2015, apoi având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, când s-au hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
1. Obiectul și părțile litigiului.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr._, astfel cum a fost precizată reclamanta G. L. – prin procurist F. C., a chemat în judecată A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, ANRP - Serviciul pentru aplicarea legii nr.290/2003 și Vicepreședintele ANRP solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să dispună:
- obligarea pârâților la punerea în executare a Hotărârilor nr.120/11.01.2007, respectiv nr.121/11.01.2007 emise de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, respectiv obligarea la plata sumei de 325.455 lei – reprezentând tranșa a II-a (60%) din despăgubirile bănești stabilite, precum și actualizarea despăgubirilor în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârilor și data plății efective;
- stabilirea unui termen de executare de 10 zile de la pronunțare, sub sancțiunea aplicării amenzii prevăzute de art.24 alin.3 din Legea nr.554/2004;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În fapt, reclamanta arată, în esență, că prin Hotărârea nr.120/11.01.2007, Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a aprobat cererea nr.91/2003 formulată în calitate de moștenitoare legală a def.Hristici A. și M., iar prin Hotărârea nr.121/11.01.2007 – aceeași Comisie, i-a aprobat cererea nr.92/2003 prin care a solicitat – „ în calitate de autor” despăgubiri bănești pentru bunurile abandonate în Basarabia.
Susține reclamanta că autoritatea pârâtă a procedat doar la acoperirea primei tranșe, prin virament bancar, în data de 29.12.2011, că a primit – în concret, suma de 84.174,40 lei reprezentând 40% din despăgubirea stabilită prin Hotărârea nr. 121/2007 și respectiv suma de 132.815,20 lei – ce reprezintă 40% din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr.120/2007.
În ceea ce privește cea de a doua tranșă, arată că nici până la momentul investirii instanței de judecată, nu a fost executată de către pârâți obligația de plată a compensațiilor bănești, deși aceștia se aflau în posesia tuturor documentelor care să le permită plata: copie acte identitate, cerere privind efectuarea plății, procura notarială, dovada deschiderii unui cont bancar, întârziere ce aduce atingere nu doar dreptului ocrotit de art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar și dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenție.
Reclamanta apreciază că este îndreptățită la actualizarea sumelor datorate în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum de la data emiterii hotărârilor – 11.01.2007 și până la data plății efective, sens în care invocă Decizia nr.XXI din 19 martie 2007 a ICCJ – Secțiile unite, publicată în M.Of.113/13.02.2008. Susține că este evidentă încălcarea de către autorități a disp.art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003, de vreme ce în raport de disp.art.18 alin.3 lit.c din HG 1120/2006 plata primei tranșe trebuia efectuată în 2007, iar a celei de a doua tranșe în 2008.
În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea de înscrisuri, iar la cererea introductivă de instanță, a anexat, în copie: Hotărârea nr.120/11.01.2007, Hotărârea nr.121/11.01.2007, extras bancar pt. dovada primei tranșe a despăgubirilor, act de identitate, declarația pe proprie răspundere, procura de împuternicire pr. F. C..
1.2. Pârâta și-a precizat poziția procesuală prin întâmpinare (f. 29-35), invocând:
- excepția prematurității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește plata tranșei a II-a (60%) din Despăgubirile stabilite prin Hotărârile nr.10 și 121/2007, raportat la prevederile OUG nr.10/2014, modificată și aprobată prin Legea nr.112/2014;
- inadmisibilitatea cererii privind aplicarea amenzii prev. de art.24 alin.3 din Legea nr.554/2004, motivat de faptul că nu poate fi vorba de o „ nepunere în executare a hotărârii”, în condițiile în care nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
- viciul de procedură constând în lipsa citării Vicepreședintelui ANRP care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, ale cărui atribuții au fost preluate de Direcția pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invederând că Statul nu contestă existența unui bun în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în baza legilor reparatorii și nu refuză plata acestora, iar eșalonarea plății creanțelor nu poate fi considerată nerezonabilă, sens în care a și statuat instanța de contencios european prin Hotărârea pronunțată în cauza „D. și alții împotriva României”.
Cu referire la solicitarea de actualizare a sumei datorate, pârâta arată că legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situațiile în care nu se respectă termenele de plată, respectiv actualizarea cotei de 60% - dacă plata despăgubirilor nu ar fi fost suspendată, ar fi urmat să survină după data la care termenul de plată a fost scadent, respectiv 11.01.2009.
În drept, apărările au fost întemeiate pe dispozițiile Legii nr.9/1998, cu modificările și completările ulterioare, ale HG.735/1998 și HG.286/2004, cu modificările și completările ulterioare.
2. Tribunalul,
analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
2.1. Obiectul acțiunii judiciare și legitimarea procesuală.
Legea nr.554/2004 stabilește cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală, obiectul acțiunii, condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, precum și limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative tipice sau asimilate.
Art.1 alin.1 din Lege – cu denumirea marginală „ Subiectele de sesizare a instanței” dispune:
„ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Potrivit art.8 din Lege: (1)Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În speță, reclamanta invocă practica administrativă vătămătoare a ANRP – Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, care nu a efectuat – în termenii stabiliți prin lege, plata compensațiilor bănești stabilite, conform Legii nr.290/2003, prin Hotărârile nr.120 și nr.121/11.01.2007.
Pretenția reclamantei se circumscrie disp.art.8 din Legea nr.554/2004, fiind contestat actul administrativ atipic reprezentat de refuzul apreciat a fi nejustificat de punere în executare a unor acte administrative.
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Interesul legitim privat al reclamantei, ca și posibilitatea conferită de lege de a sesiza instanța în considerarea realizării dreptului său de a obține despăgubirile/compensațiile stabilite prin hotărârile emise în procedura Legii nr.290/2003, îi conferă acesteia calitatea de persoană vătămată în accepțiunea disp.art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 și, deci legitimare procesual activă.
Pârâta se legitimează procesual pasiv fiind autoritatea despre care se pretinde că refuză nejustificat punerea în executare a actelor administrative reprezentate de hotărârile emise în procedura Legii nr.290/2003.
Conducătorul autorității pârâte/Vicepreședintele care coordonează activitatea Direcției pentru Aplicarea Tratatelor Internaționale se legitimează procesual în cererea inserată la pct.2 din petitul acțiunii.
2.2. Apărările procesuale formulate de pârâtă - prin invocarea excepției de prematuritate a cererii privind obligarea la plată a compensațiilor, urmează a fi cenzurate.
Este adevărat că art. 2 al OUG nr.10/2014 – adoptată, cu modificări, prin Legea nr.112/2014 – publicată în M.Of.530/16.02.2014, dispune că:
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006."
Chiar dacă dispozițiile noului act normativ – OUG nr.10/2014, care instituie o a treia eșalonare a plății unei creanțe asupra statului, nu au fost declarate ca fiind neconforme cu Legea fundamentală, Tribunalul argumentează soluția de a nu aplica prevederile sale, pe de o parte prin prisma preeminenței dispozițiilor comunitare, iar pe de altă parte în considerarea principiilor ce guvernează aplicarea în timp a legii civile.
Din condiția de titulare a dreptului de creanță recunoscut prin actele autorității, reclamantele au o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitoarei pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate astfel cum este garantat și protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care s-a pronunțat și instanța de contencios european, în cauzele V. c.României și Arsenovici c.României
Astfel, este îndeobște cunoscut că judecătorul național, ca prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (a se vede mutatis mutandis, Cauza Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, cauza D. împotriva României Hotărârea din 26 aprilie 2007). Ordinea juridică comunitară este superioară ordinii de drept din statele componente ale Comunității, astfel încât dispozițiile comunitare prevalează asupra oricărui text național, fie că este de natură legislativă, administrativă sau jurisdicțională.
Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
În speță, compensațiile bănești stabilite în procedura Legii nr.290/2003 i-au fost recunoscute reclamantei prin Hotărârile nr.120 și nr.121/11.01.2007, în considerarea cererilor pe care aceasta le-a formulat încă din 2003, astfel încât nu se justifică sancționarea cererii cu fine de neprimire.
2.3. Ca neîntemeiată apare și excepția inadmisibilității cererii inserate la pct.2 din petitul acțiunii.
Amenda procesual administrativă în cuantum de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi întârziere se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate – în temeiul art.24 din Legea nr.554/2004, pentru neexecutarea obligațiilor dispuse în termenul stabilit prin hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței de contencios administrativ.
În egală măsură însă, art.18 din Lege, cu denumirea marginală „Soluțiile pe care le poate da instanța”, consacră - în alin.5 și 6, mijloacele coercitive de punere în executarea soluțiilor pronunțate. (alin.6: „În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art.24 alin.2”).
2.4. În referire la fondul litigios, Tribunalul apreciază pretențiile reclamantei ca fiind întemeiate, în parte.
Fapt necontestat, reclamanta este îndreptățită la compensațiile bănești stabilite prin Hotărârile nr.120 și nr.121/11.01.2007, în cuantum de 332.038 lei, respectiv 210.436 lei.
A. pârâră a efectuat plata primei tranșe a compensațiilor (132.815, 20 lei, respectiv 84.174 lei) abia în 29.12.2011, în vreme ce plata celei de a doua tranșe de 60% nu a fost efectuată nici până la momentul investirii instanței.
Art. 18 alin.5,6 din HG nr.1120/2006 prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr.90/2003, dispun:
„(5) Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a)integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b)eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c)eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6)Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Procedura de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice se subsumează unor principii inerente statului de drept, respectiv: interpretarea cu bună credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, dar și a actelor administrative.
Nealocarea de către autorități a sumelor necesare pentru acoperirea creanței reclamantei constituie o atingere adusă dreptului reclamantei ce se circumscrie art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, sens în care s-a pronunțat și instanța de contencios european (cauza Sanglier c.Franței, cauza Shmalko vs.Ucraina).
După cum am menționat, creanța recunoscută reclamantei prin actul emis de autoritatea administrativă constituie o „ valoare patrimonială” care implică aplicarea garanțiilor articolului 1 al Protocolului nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar neexecutarea ei în interiorul termenelor consacrate de lege se traduce printr-o ingerință în drepturile reclamantelor la respectarea bunurilor lor și, implicit, în încălcarea principiului legalității.
Față de considerentele ce preced, cu referire și la art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâților la efectuarea plății sumei de 325.485 lei reprezentând tranșa a II-a a despăgubirilor ce i se cuvin, acordate prin Hotărârea nr. 120/11.01.2007 și nr.121/11.01.2007 emisă de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr.290/2003, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de la data de 12.09.2009 și până la data plății efective.
Din economia dispozițiilor Legii nr.290/2003 rezultă fără putință de tăgadă că față de caracterul reparatoriu al legii și principiul reparării integrale a pagubei se impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plății.
Pentru identitate de rațiune în raport de cele statuate de instanța supremă prin Decizia nr.XXI/2007, reclamanta este îndreptățită și la plata sumei rezultate din actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 216.989, 60 lei – reprezentând tranșa I, de la data de 12.01.2008 și până la 29.11.2011.
Nu se va da curs solicitării reclamantei în sensul de a stabili ca termenul de executare să fie de 10 zile, sub sancțiunea aplicării amenzii prev.de art.24 din Legea nr.554/2004.
Din interpretarea art.24-25 din Legea 554/2004 rezultă că autoritățile publice au obligația executării din oficiu a hotărârii pronunțate în materia contenciosului administrativ, în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru aplicarea sancțiunii este necesar ca hotărârea să rămână definitivă.
Este adevărat că prin art.18 alin.(6) din Legea nr.554/2004 se dispune că instanța poate stabili, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art.24 alin.(2) din lege.
Tribunalul apreciază însă că nu trebuie identificată conduita culpabilă a autorității înainte de proces sau din timpul său cu aceea de după finalizarea litigiului.
Câtă vreme însăși hotărârea instanței trebuie adusă la îndeplinire în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive– după cum se dispune prin art.24 alin.1 teza finală, autoritatea nu poate fi prezumată în culpă pentru neexecutarea înăuntrul acestui termen, căci ar însemna să prezumăm o culpă acolo unde ea nu s-a născut și să stabilim amenzi/daune cominatorii numai pentru virtualitatea producerii unei atare încălcări, considerente față de care va fi respinsă cererea inserată la pct.2 din petitul acțiunii.
Ca neîntemeiată va fi respinsă și cererea accesorie privind acordarea cheltuielilor de judecată, dat fiind că reclamanta nu a suplinit cerința disp.art.452 c.pr.civ., respectiv nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată avansate pentru proces.
În sensul celor menționate, acțiunea dedusă judecății va fi admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prematurității cererii, invocată de pârâtă.
Respinge excepția inadmisibilității cererii având ca obiect aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Admite în parte acțiunea - formulată de reclamantul G. L., cu domiciliul procesual ales în C., ., județ C., în contradictoriu cu pârâții VICEPREȘEDINTELE AUTORITAȚII NAȚIONALE PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPIETĂȚILOR SERVICIUL PENTRU APLICAREA LEGII NR 290/2003, toți cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 325.485 lei - reprezentând 60% (tranșa a II -a) din despăgubirile bănești stabilite prin Hotărârile nr. 120/11.01.2007 și nr. 121/11.01.2007 emise de Comisia Județeană C. pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Obligă pârâții la plata sumelor rezultate din actualizarea despăgubirilor - în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum, aplicat după cum urmează:
- pentru suma de 216.989,60 lei (reprezentând tranșa I), de la data de 12.01.2008 și până la data de 29.11.2011;
- pentru suma de 325.485 lei (tranșa a II -a) de la data de 12.09.2009 și până la data plății efective.
Respinge celelalte pretenții ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. J. N. A. N.
tehnored.jud.A. N.
6 ex./13.05.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 685/2015. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 831/2015.... → |
|---|
