Anulare act administrativ. Sentința nr. 942/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 942/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 4426/120/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 942
Ședința publică din data de 3 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. L. B.
GREFIER – O. S. B.
&&&
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul Grupul Școlar Industrial Voievodul M. Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, str. ., nr. 70, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul C. Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT-OIPOSDRU) cu sediul în București, sector 1, .. 10-12, având ca obiect contestație act administrativ fiscal, cauză trimisă spre rejudecare urmare a efectelor deciziei de casare nr.1951/5.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._ .
Prezența și susținerile părților ce au avut loc în ședința publică din data de 27 mai 2014, au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când tribunalul a amânat pronunțarea la 3 iunie 2014 în vederea depunerii notelor scrise, dată la care a pronunțat următoarea sentință.
TRIBUNALUL:
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._, Grupul Școlar Industrial Voievodul M. Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul C. Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT-OIPOSDRU), a formulat contestație solicitând anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. CNDIPT – OI /3849/19.03.2012.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, prin procesul verbal menționat, pârâta a fost obligată să restituie autorității emitente suma de 30.191,00 lei, reprezentând onorariile plătite prestatorilor B. C. și D. D. G. de la începerea implementării proiectului „Calitatea - Calea spre schimbare”, până la data de 28.03.2011, când a intrat în vigoare Ordinul comun nr._ al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice .
Motivul pentru care consideră că se impune recuperarea acestei sumei este faptul că onorariile plătite celor două persoane mai sus menționate, nu sunt cheltuieli eligibile conform Ordinului comun nr._ al Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice, întrucât în categoria cheltuielilor generale de administrație nu sunt prevăzute, ca eligibile și onorariile, ci numai salariile și veniturile asimilate salariului.
Reclamantul arată că a contestat concluziile procesului verbal, pe calea reclamației administrative, cu adresa nr. 799/10.04.2012, reclamație respinsă de intimată prin decizia nr. 235/27.04.2012.
În opinia sa, reclamantul arată că onorariile achitate celor două persoane se încadrează în categoria veniturilor asimilate salariilor și ca atare sunt cheltuieli eligibile, întemeindu-și susținerile pe prevederile Ghidului Solicitantului 2008 care au stat la baza încheierii contractului de finanțare POSTDRU/22/2.1/G/16.052.
Punctul de vedere al reclamantei este sprijinit și pe prevederile legislației fiscale, conform cărora persoanele care au venit din activități independente, răspund în solidar cu firmele cu care lucrează pentru contribuțiile sociale și impozitele datorate, în cazul în care banii încasați sunt asimilați câștigurilor salariale.
Orice activitate poate fi considerată drept activitate dependentă și orice câștig din astfel de activități, indiferent cum s-ar numi onorariul, remunerație, indemnizație, etc. poate fi calificat drept venit asimilat salariului, în conformitate cu principiul relevanței economicului asupra juridicului, dacă sunt îndeplinite criteriile prevăzute la art. 7 alin. 1 pct. 2 din Codul fiscal.
Încadrarea, din punct de vedere fiscal, a veniturilor obținute din activități desfășurate în baza unui contract/convenție civilă încheiată potrivit Codului civil se efectuează având în vedere prevederile art. 7 alin. 1 pct. 2 sub pct. 2.1. Cod fiscal, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2010 și prevederile art. III din OUG nr. 58/2010, modificate prin OUG nr. 82/2010.
Astfel, potrivit textelor legale menționate „ în sistemul public de pensii și în sistemul asigurărilor pentru șomaj, prin venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială”, se înțelege acele venituri realizate din drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. 1 pct. 13 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Sub aspectul impozitului pe venit, văzând și prevederile ar. 55 Cod fiscal și Normele Metodologice de aplicare a acestui articol, aprobate prin HG nr. 44/2004, precum și dispozițiile Codului civil în vigoare la data încheierii contractelor de prestări servicii, veniturile din activități dependente sunt considerate venituri din salarii, în situația în care nu este încheiat un contract de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, iar raporturile juridice în baza cărora cele două persoane au prestat activitate, pot fi considerate reglementate de statute speciale prevăzute de lege.
Pentru salarii realizate în afara funcției de bază, conform prevederilor art. 57 alin. 2 lit. b din Codul fiscal, adică prin aplicarea cotei de 16 % asupra bazei de calcul determinată ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare al acestora.
În considerarea celor expuse, reclamantul solicită revocarea procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. CNDIPT –OI /3849/19.03.2012, întrucât indiferent de titulatura pe care aceste plăți au purtat-o „ onorariu, remunerația asimilată salariului”, activitatea celor două persoane nominalizate în procesul verbal a fost pe întreaga durată de derulare a proiectului, o activitate dependentă, aceste persoane lucrând sub autoritatea și coordonarea instituției reclamante.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, se invocă faptul că acțiunea nu întrunește cerințele legale prevăzute de lege conform art. 114 Cod procedură civilă și nici nu este indicat corect obiectul acesteia. Totodată, se solicită anularea cererii ca netimbrată și se invocă inadmisibilitatea administrării probei cu interogatoriu solicitată de reclamantă.
Astfel, în opinia pârâtei, reclamanta nu a indicat corect obiectul cererii deduse judecății, deoarece a solicitat anularea procesului verbal de constatare a neregulilor și nu anularea Deciziei nr. 235/27.04.2012 prin care s-a soluționat contestația și care era definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Sub aspectul timbrajului, pârâta arată că reclamanta nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997.
Pe fondul cauzei, pârâta arată că la data de 11.04.2012 a fost înregistrată la sediul CNDIPT – OIPOSDRU sub nr. 5028 o contestație la procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 19.03.2012, ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. 20 din OUG nr. 66/30.06.2011.
Pârâta arată că procesul verbal contestat a fost încheiat în baza verificărilor efectuate de echipa de control formată din ofițeri de verificare proiecte și nereguli, conform mandatului acordat, luând în considerare raportul emis de autoritatea de audit, finalizat printr-o reconciliere cu CNDIPT – OIPOSDRU, respectiv:
- stabilirea ca neeligibilă plata onorariilor pentru personalul administrativ reprezentând o abatere de la prevederile Ordinului comun MMFES/MFP nr._ pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile pentru operațiunile finanțate prin POSDRU, normă în vigoare la data de referință din raportul de audit, respectiv pct. 8.1. – salarii și asimilate acestora aferente personalului administrativ ;
- demararea procedurii de recuperare a sumelor de bani afectate de neregulile mai sus menționate.
Organismul intermediar din cadrul CNDIPT avea obligația expresă stipulată în art. 60 din OUG nr. 66/30.06.2011, de organizare de către structura de control a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli, precum și emiterea actului de control ca urmare a respectivelor investigații, iar nerespectarea acestora sunt considerate fapte care constituie abateri de la aplicarea prevederilor ordonanței respective.
Totodată, se consideră circumstanță agravantă a abaterii susmenționate, situația în care constatările cu implicații financiare sunt incluse în rapoartele Autorității de Audit, precum și în actele de control elaborate de DLAF.
Pârâta arată că reclamantul nu se regăsește în niciuna din situațiile prevăzute de art. 55 alin. 2 din Codul fiscal, pentru a fi îndreptățit în ceea ce privește solicitările sale privind onorariile acordate celor două persoane menționate în procesul verbal atacat.
Se arată că respectivul proces verbal a fost emis potrivit normelor legale în materie și se solicită respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
La dosarul cauzei au fost depuse, decizia nr. 235/27.04.2012; procesul verbal de soluționare a contestației înregistrat sub nr. 5028/2012 ; raportul de constatare, procesul verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare din 19.08.2012 ; contract de prestări servicii nr. 691/1.03.2010, act adițional nr. 1/1.06.2010 la contractul de prestări servicii nr. 691/2010 ; act adițional nr. 2/1.07.2010 la contractul de colaborare nr. 691/1.03.2010 ; contract de prestări servicii nr. 2180/2.09.2009, act adițional nr. 1/1.05.2010 la contractul de prestări servicii civile nr. 2180/2.09.2009 ; act adițional nr. 2/1.07.2010 la contractul de colaborare nr. 2180/2.09.2009.
În ședința publică de la 4.09.2012, a fost depusă taxa de timbru și timbru judiciar, astfel că excepția netimbrării invocată de pârâtă prin întâmpinare a rămas fără obiect, instanța constatând că reclamanta și-a îndeplinit obligația în ceea ce privește timbrarea cererii de chemare în judecată.
La cererea părților, instanța le-a încuviințat proba cu înscrisuri și o expertiză contabilă, prin care să se stabilească dacă din punct de vedere fiscal onorariile achitate celor doi experți au avut același regim ca și veniturile din salarii și dacă aceste venituri pot fi considerate venituri asimilate salariilor.
În cauză, expertiza a fost întocmită de expert B. Ginta I., iar concluziile raportului de expertiză se află atașate la dosarul cauzei.
Au fost formulate obiecțiuni de pârâta C. Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, care au fost admise de instanță la 04.06.2013, iar completarea la raportul de expertiză a fost depusă la 02.09.2013, în care expertul și-a menținut punctul de vedere.
Deși inițial reclamanta a arătat că contestă procesul verbal de constatare a neregulilor OI/3849/19.03.2012, la data de 27.11.2012, și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită și anularea actelor subsecvente acestuia, respectiv decizia nr. 235/27.04.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. CNDIPT - Ol /3849/19.03.2012 și decizia 235/27.04.2012, reclamanta a fost obligata sa restituie pârâtei suma de 30.191,00 lei, reprezentând onorariile plătite prestatorilor B. Constanta si D. D. G., de la începerea implementării proiectului " Calitatea - Calea spre schimbare" pana la data de 28.03.2011, cand a intrat in vigoare Ordinul comun nr._ al Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice.
Motivul pentru care pârâta a stabilit ca se impune recuperarea acestei sume este faptul ca onorariile plătite acestor doua persoane, nu sunt cheltuieli eligibile conform Ordinului comun nr._ al Ministerului Muncii, Familiei si Protecției Sociale si al Ministerului Finanțelor Publice, întrucât in categoria cheltuielilor generale de administrație nu sunt prevăzute, ca eligibile si onorariile, ci numai salariile si veniturile asimilate salariului.
În speță, s-a dispus efectuarea unei expertize având următoarele obiective propuse de reclamantă:
- să se verifice daca din punct de vedere fiscal onorariile achitate celor doi experți au avut același regim ca si veniturile din salarii.
- să se determine daca din punct de vedere fiscal veniturile din onorarii obținute de cei doi experți fac parte din categoria veniturilor din activități dependente.
- să se stabilească daca in privința onorariilor achitate celor doi experți beneficiarul a virat către bugetele consolidate ale statului ( CAS, CASS, șomaj, impozit pe venit) sumele datorate în solidar întocmai ca si angajator si angajat.
- expertul sa-si exprime opinia daca veniturile din onorarii obținute de cei doi experți pot fi considerate venituri asimilate salariilor.
Conform concluziilor raportului de expertiză, rezultă că onorariilor achitate celor doi experți li s-a aplicat următorul regim fiscal: - regimul fiscal al veniturilor din alte surse ( convenții civile) pentru perioada septembrie 2009 - februarie 2010 (B. Constanta) si pentru perioada martie 2010 - aprilie 2010 (D. D. G.); - regimul fiscal al salariilor pentru perioada martie 2010 - august 2010 ( B. Constanta) si pentru perioada mai 2010 - august 2010 (D. D. G.).
Din punct de vedere fiscal veniturile din onorarii, obținute de cei doi experți fac parte din categoria veniturilor dependente.
In privința onorariilor achitate celor doi experți, beneficiarul a virat către bugetele consolidate ale statului (CAS, CASS, șomaj, impozit pe venit) sumele datorate în solidar întocmai ca si angajator si angajat.
In opinia expertei, desi contractele încheiate cu cele două persoane sunt contracte în baza Codului civil si nu contracte individuale de munca, veniturile sunt obținute din activități dependente si, in consecința, pot fi considerate venituri asimilate salariilor.
Totodată, se poate observa că expertul detaliază care sunt motivele pentru care veniturile obținute de cele doua persoane sunt venituri asimilate salariilor, întrucât încadrarea într-o asemenea categorie nu este data de titulatura contractului în baza căruia sunt obținute, sau de titulatura sub care sunt încasate, ci de natura lor fiscala. Expertul arata totodată ca activitățile au fost prestate de cele doua persoane, utilizând strict numai baza materiala a beneficiarului, motiv pentru care aceste activități, din punct de vedere fiscal se considera activități dependente, iar veniturile devin, venituri asimilate salariului ceea ce da naștere obligației de plata a impozitelor si contribuțiilor datorate, în mod solidar într-un raport de munca de către salariat si angajator.
Expertul mai arata că impozitele si contribuțiile datorate, în mod solidar . munca de către salariat si angajator au fost calculate, reținute si vărsate către bugetul statului în cazul celor doua persoane.
În raport de cele expuse în concluziile raportului de expertiză și față de dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 2 subpunctul 2.1 din Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2010 ( publicată în M.O. nr. 638/10.09.2010) și prevederile art. III din OUG nr. 58/2010, modificate prin OUG nr.82/2010, instanța apreciază că în speța dedusă judecății, pârâta în mod greșit a considerat că onorariile achitate celor două persoane nu se încadrează în categoria veniturilor asimilate salariilor și ca atare, nu sunt cheltuieli eligibile.
Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 2 subpunctul 2.1 - „Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:
a). beneficiarul de venit se află într-o relație de subordonare față de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, și respectă condițiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuțiile ce îi revin și modul de îndeplinire a acestora, locul desfășurării activității, programul de lucru;
b). în prestarea activității, beneficiarul de venit folosește exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spații cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecție, unelte de muncă sau altele asemenea și contribuie cu prestația fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu și cu capitalul propriu;
c). plătitorul de venit suportă în interesul desfășurării activității cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizația de delegare-detașare în țară și în străinătate, precum și alte cheltuieli de această natură;
d). plătitorul de venit suportă indemnizația de concediu de odihnă și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit".
Cum criteriile prevăzute la lit. a și b din textul de lege mai sus menționat, s-au demonstrat a fi îndeplinite de cele 2 persoane angajate, rezultă că pârâta, în mod nelegal, a emis procesul verbal de contestare a neregulilor și respectiv decizia de soluționare a contestației împotriva acestui proces verbal, motiv pentru care acestea vor fi anulate, iar acțiunea reclamantei va fi admisă, așa cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea așa cum a fost precizată de reclamantul Grupul Școlar Industrial Voievodul M. Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, str. ., nr. 70, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul C. Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Organism Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT-OIPOSDRU) cu sediul în București, sector 1, .. 10-12.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 3 iunie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. B. O. S. B.
Red. ALB
Dact.SEM
4 ex/23.07.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 99/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1029/2014.... → |
|---|








