Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1029/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1084/120/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentinta nr.1029

Ședința publică din data de 19.06. 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – G. B.

GREFIER – C. Tutulea

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul în Târgoviște Calea Campulung nr.178C, J. Dâmbovița reprezentata de av I. P. cu domiciliul ales in vederea comuncarii actelor de procedura la sediului Cabinetului de Avocat I. P. în contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Dambovita cu sediul in Targoviste, ..1A, județul Dâmbovița, impotriva Deciziei nr.351/21.11.2013 precum si impotriva solutionarii acesteia in contestatia formulata materializata prin adresa nr.1312/21.02.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au raspuns reclamanta prin av I. P. parata prin consilier juridic C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, rezultatul verificărilor efectuate în temeiul art. 103 alin. 11 ROI, faptul că au fost efectuate în mod legal comunicările în temeiul art. 201 Cod procedură civilă, după care:

Tribunalul, după verificare, potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul Legii nr. 31/1990.

Av I. P. pentru reclamanta arata ca nu mai are cereri de formulat sau alte probe de administrat si solicita cuvantul in fond.

Consilier juridic C. A. pentru parata precizeaza ca nu mai are cereri de formulat si nici alte probe de administrat solicitand cuvantul in fond.

Tribunalul, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, având în vedere dispozițiile art. 238 NCPC, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la acest termen și, constatând cauza în stare de judecată acorda cuvantul in fond.

Av I. P. avand cuvantul pentru reclamanta solicita admiterea cererii, anularea Deciziei nr.351/21.11.2013 precum si impotriva solutionarii acesteia in contestatia formulata materializata prin adresa nr.1312/21.02.2014 ca fiind nelegale si netemeinice, apreciind ca a contestat aceasta decizie in termen legal in conformitate cu prevederile art.6 din acest act administrativ.

Solicita obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata si depune la dosar chitanta reprezentand onorariu pentru avocat.

Consilier juridic C. A. avand cuvantul pentru parata solicita respingerea contestatiei avand in vedere ca termenul de prescrptie incepe sa curga de la data constatarii pagubei create in bugetul de stat.

Instanta ramane in pronuntare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de fata

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, Sectia a II a civila de contencios administrativ si fiscal, sub nr.1084/05.03.2014 reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Dambovita a solicitat anularea Deciziei nr.351/21.11.2013 precum si impotriva solutionarii acesteia in contestatia formulata materializata prin adresa nr.1312/21.02.2014.

In motivarea cererii se arata ca la data de 17.01.2014 a ridicat sub semnatura de la sediul paratei decizia nr.351/21.11.2013 prin care i se imputa suma de 5496 lei apreciind ca aceasta suma a incasat-o necuvenit reprezentand indemnizatie pentru cresterea copilului pana la 2 ani pentru perioada 27.03.2010 – 17.07.2010.

In termen legal a contestat decizia in conformitate cu prevederile art 6 din acest act administrativ, invocand pe cale de exceptie prescriptia dreptului de a solicita restituirea platilor necuvenite incasate pentru perioada de referinta avand in vedere faptul ca a trecut mai mult de 3 ani de la data incasarii ultimei plati 17.07.2010 pana la data comunicarii 17.01.2014 dar chiar si pana la data emiterii deciziei contestate 21.01.2013.

Mai arata ca aceasta prescrptie a fost motivata in drept pe dispozitiile art.30 din HG 1025/2006 modificata cu HG 1682/2008 precum si pe dispozitiile art.21 alin.1 din OUG 148/2005 aprobata prin Legea 7/2007 potrivit carora dreptul de a recupera sumele de bani incasate nelegal pot fi recuperate in termenul general de prescriptie.

Cum termenul general de prescriptie pentru perioada reclamata este de 3 ani de zile conform prevederilor art 3 Teza I din Decretul nr.167/1958, act normativ in vigoare la 17.07.2010 insa termenul de prescriptie a curs si dupa data de 1.10.2011, data la care a intrat in vigoare Noul Cod Civil, intelege sa invoce si prevederile art.2517 din NCC coroborate cu prevederile art.3 din Legea 71 pentu punerea in aplicare a NCC.

S-au depus alaturat cele doua acte administrative atacate, copia contestatiei administrative si copia plicului prin care a primit raspunsul acesteia si dovada achitarii taxei de timbru.

Parata, prin intampinare solicita respingerea contestatiei ca fiind nelegala si netemeinica, aratand ca decizia nr.351/21.11.2013 a fost data cu respectarea intocmai a prevederilor legale in sensul ca in urma verificarilor efectuate de catre inspectorii sociali s-a constatat ca reclamanta a fost angajata societatii . incapand cu 26.03.2010 asa cum reiese din adeverinta nr.6179/25.10.2013 pe care a atasat-o in copie.

Temeiul legal al Deciziei nr.351/21.11.2013 reprezinta prevederile OUG nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, care la art 8 alin 1 stipuleaza – Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie si stimulent se acorda la cerere in baza urmatoarelor documente...- astfel ca prin Decizia nr._/18.11.2008 cererea de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului a fost aprobata in conformitate cu prevederile art.2 alin 1 din decizia mentionata pe care a atasat-o in copie.

Mai arata ca in conformitate cu prevederile art.14 din OUG nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului cu modificarile si completarile ulterioare- Beneficiarul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta este obligat sa comunice in scris primariei orice modificare intervenita in situatia sa, de natura sa determine incetarea sau suspendarea platii drepturilor, in termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia.

Arata ca asa cum se poate constata reclamanta a fost angajata . incepand cu data de 26.03.2010 conform adeverintei nr.6179/2013 modificare care nu a fost adusa la cunostinta de reclamanta asa cum stipuleaza dispozitiile art.14 din OUG nr.148/2005 cu modificarile si completarile ulterioare.

Dovada ca nu a adus la cunostinta modificarile survenite o constituie si faptul ca la data cererii de acordare a dreptului de indemnizatie domiciliul din cartea de identitate era pe adresa ., . Targoviste, iar cand a formulat contestatia a mentionat domiciliul Targoviste, ..178, judetul Dambovita.

De asemenea, solicita sa se constate ca debitul a fost creat datorita faptului ca reclamanta nu a adus la cunostinta ca a inceput activitatea la . incepand cu data de 26.03.2010.

Aceasta obligatie a reclamantei a condus la nerespectarea prevederilor art 12 alin 2 din OUG nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului cu modificarile si completarile ulterioare care stipuleaza ca: Plata indemnizatiei prevazute la art 1 alin 1, respectiv art 2 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul realizeaza venituri profesionale suspuse impozitului pe venit potrivit prevedrilor Legii571/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, astfel ca pentru perioada 27.03._10 reclamanta a incasat necuvenit suma de 5496 lei asa cum reiese din Decizia nr.351/21.11.2013.

Solicita sa se constate ca reclamanta s-a obligat prin – Declaratie pe proprie raspundere, care la punctul F stipuleaza ca: Declar ca ma oblig ca in termenul prevazut de OUG nr.148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.7/2007 cu modificarile si completarile ulterioare sa copmunic in scris primariei orice modificare a situatiei cu privire la cresterea si ingrijirea copilului sau la realizarea de venituri profesionale care poate conduce la incetarea sau suspendarea drepturilor, declaratie pe care a atasat-o la dosar.

In ceea ce priveste sustinerea reclamantei ca veniturile incasate sunt supuse prescrptiei solicita sa se constate ca acest termen de prescriptie incepe sa curga de la data la care s-a luat cunostinta de faptul ca au fost incasate sume necuvenit, in speta 25.10.2013, data adresei nr.6179/25.10.2013 inaintata de ..

Ca urmare AJPIS Dta in calitate de subiect de drept, investit cu atributii publice are obligatia legala de a respecta intocmai dispozitiile actelor normative invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art.8 din Decretul Lege nr.167/1958 (1) Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea.(2) Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.”

Astfel, se observă că această regulă specială de determinare a începutului prescripției extinctive în ipoteza acțiunii în răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate prin fapte ilicite se caracterizează prin stabilirea a două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă și anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea (moment ce poate fi stabilit prin orice mijloc de probă, propus fie de către reclamant, fie de către pârâtul care pretinde că a operat prescripția extinctivă) iar, pe de altă parte, momentul obiectiv (care urmează a fi determinat de instanță) al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente. Instanta apreciaza ca in mod obiectiv parata putea lua la cunostinta de paguba si de cel care raspunde de ea, de la 27.03.2010 care este data inregistrarii contractului de munca al reclamantei la ITM. Cum termenul general de prescriptie pentru perioada reclamata este de 3 ani de zile conform prevederilor art 3 Teza I din Decretul nr.167/1958, act normativ in vigoare la 17.07.2010, instant apreciaza ca in cazua sunt aplicabile aceste dispozitii, motiv pentru care considera ca intervenise prescriptia pentru sumele solicitate de catre parata, urmand a admite contestatia si a anula decizia nr.351/2014, si a obliga parata si la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite contestația formulată de reclamanta C. M., cu domiciliul în Târgoviște Calea Campulung nr.178C, J. Dâmbovița reprezentata de av I. P. cu domiciliul ales in vederea comuncarii actelor de procedura la sediului Cabinetului de Avocat I. P. în contradictoriu cu pârâta Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Dâmbovița cu sediul in Targoviste, ..1A, județul Dâmbovița.

Anulează Decizia nr.351/2013.

Obliga intimata la 500 lei cheltuieli de judecata .

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06. 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. B. C. Tutulea

Red B.G/CT

4 ex/30.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1029/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA