Contestaţie la executare. Sentința nr. 665/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 665/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 1379/120/2014

Dosar nr._ cont. exec.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 665

Ședința publică din data de 15 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. C.

GREFIER – L. M.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea Societatea Bancară C. B. SA, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13, sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare RO_ – Sucursala Târgoviște, cu sediul în . nr.3A, județul Dâmbovița, împotriva somației și titlului executoriu nr._/14.08.2013 și a dispoziției de urmărire nr. 9253/15.07.2013 emise de intimata P. Orașului Găești, cu sediul în ..102 A, județul Dâmbovița, cu privire la obligațiile fiscale suplimentare și accesorii stabilite pentru impozitul pe clădire și teren în valoare de 10.601 lei; cu cheltuieli de judecată, cerere venită prin declinare de competență conform sentinței nr. 172/7.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatoarea C. B. SA –Sucursala Târgoviște, cum și intimata P. orașului Găești.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Tribunalul, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, raportat la obiectul cererii introductive și constatând cauza în stare de judecată rămâne în deliberare cu privire la excepția invocată din oficiu .

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Găești sub nr._, contestatoarea C. B. S.A, a formulat, în contradictoriu cu intimata P. Găești, contestație la executare împotriva somației și titlului executoriu nr._/14.08.2013 și a dispoziției de urmărire nr.9253/15.07.2013 emise de P. Găești, cu privire la obligațiile fiscale suplimentare și accesorii stabilite prin impozitul pe clădire și teren în valoare de 10.601 lei.

În motivarea cererii arată că prin raportul de inspecție fiscală nr.8379/26.06.2013 încheiat la P. Găești – C. Buget – contabilitate Impozite și taxe a stabilit, suplimentar, obligații de plată ale băncii, față de bugetul local al orașului Găești, în valoare de 10.170 lei. În anul 2010 Banca a efectuat lucrări de amenajare a Agenției C. B. Găești, fiind obținută Autorizația de construire nr.93/14.12.2010. Valoarea lucrărilor pentru care a fost solicitată autorizația a fost de 574.673,51 lei iar, declarația depusă în luna ianuarie 2011 în vederea stabilirii impozitului datorat pentru clădire a inclus și această valoare. La data de 15.09.2011, Banca a depus declarația rectificativă, în vederea regularizării anexei aferente autorizației de construire, în conformitate cu prev,. art.37 din Legea nr.50/1991. Se mai precizează că potrivit declarației înregistrate la organul fiscal, valoarea lucrărilor executate și pentru care banca datorează impozit este de 425.075,52 lei, având în vedere că valoarea inițial declarată ( 5.74.673,51 lei) includea și TVA, taxele pentru branșament și valoarea echipamentelor, acestea din urmă nefiind de natură a influența impozitul datorat de Bancă pentru clădirea respectivă. De asemenea, se mai arată că în cursul efectuării controlului, lucrările de amenajare efectuate la Agenția C. B. Găești au fost înregistrate în evidența contabilă C. B. la data de 31.12.2010, simultan cu reevaluarea clădirii, fapt pentru care în luna ianuarie 2011 a fost declarată noua valoare contabilă a clădirii rezultată în urma reevaluării, iar evaluatorul a luat în considerare la stabilirea valorii juste a clădirii și lucrările de amenajare efectuate. Se susține că procesul verbal de recepție întocmit la terminarea lucrărilor - nr.630/31.12.2010 dovedește că la fârșitul anului 2010 lucrările erau deja finalizate și în măsura în care acestea nu ar fi fost puse în funcțiune la acea dată, valoarea de impunere a clădirii ar fi fost mai mică cu suma de 574.673,51 lei.

Contestatoarea solicită a se avea în vedere că Banca a achitat impozitul datorat pentru clădire în cuantumul și termenele stabilite de lege, iar consemnările regăsite în Raportul de Inspecție Fiscală nu corespund realității și sunt de natură a o prejudicia, având în vedere că solicită obligarea la achitarea unor sume de bani care au fost calculate și accesorii, în condițiile în care Banca a declarat valoarea lucrărilor executate încă din luna ianuarie 2011.

În drept au fost invocate disp.art.172-173 Cod proc.fiscală.

Contestatoarea a depus la dosar raportul de inspecție fiscală, scrisoare de opinie din 21.06.2013, puncte de vedere, decizie de impunere pe anul 2011 .

Intimata P. orașului Găești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de C. B. S.A, invocând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Găești și a inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința nr. 172/7.02.2014 Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că contestatoarea invocă apărări față de mențiunile raportului de inspecție fiscală. Deși susține că ar contesta somația și titlul executoriu, invocă apărări legate de natura și cuantumul bazei de impunere.

Potrivit art. 109 Cpf raportul privind rezultatul inspecției fiscale

se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală, în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal și stă la baza emiterii deciziei de impunere, pentru diferențe de obligații fiscale aferente perioadelor verificate. Potrivit art. 205 Cpf, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Art. 218 C.p.f. dispune că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Constatând că se invocă aspecte de fond referitoare la natura și cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit, instanța de fond, ca instanță de executare, a reținut că nu se poate substitui instanței competente să cenzureze actele administrativ fiscale, motiv pentru care, față de art. art. 129 alin. (2) pct. 2 Cpr.civ. și art. 132 Cpr.civ., motiv pentru care a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Găești și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

La tribunalul Dâmbovița cererea a fost înregistrată la data de 21.03.2014 sub nr._ .

In ședința publică de la 15.04.2014, tribunalul în conformitate cu disp. art. 13 alin. 1 Cod pr.civilă, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, raportat la obiectul cererii deduse judecății cerere pe care însăși contestatoarea o întemeiază ep disp.art.172 -173 Cod pr.fiscală, privind contestația la executare.

In conformitate cu disp.art. 172 alin. 4 Cod pr.fiscală, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă, aceasta fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, care este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea.

In acest sens s-a pronunțat și ICCJ prin Decizia nr. XIV/2007, prin care a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ.

Se reține astfel că C. B. SA a formulat contestație la executare împotriva somației și titlului executoriu nr._/14.08.2013 (f.68-69) emis de P. orașului Găești, încât considerentele judecătoriei la aspecte de fond referitoare la natura și cuantumul sumei stabilite cu titlu de impozit sunt nefondate, acestea fiind examinate de Tribunalul Dâmbovița, secția de C. Administrativ și Fiscal prin pronunțarea sentinței nr.473/11.03.2014 (f.8-12) dosar tribunal)în dosarul nr._, situație cunoscută de prima instanță, încă de la momentul dezbaterilor din ședința publică în care a dispus declinarea competenței soluționării acestei cauze, cum rezultă fără echivoc din încheierea de ședință a aceleiași instanțe, de la data de 23.01.2014 (f. 165).

Pentru toate aceste considerente, tribunalul va declina competența de soluționare a cererii formulată de debitoare în favoarea aceleiași instanțe, Judecătoria Găești, reținând că cererea cu care a fost investită această instanță are ca obiect o contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/14.08.2013 emis de P. Găești, cerere ce va fi soluționată de instanța de executare conform disp.art. 172 alin. 4 Cod pr.fiscală și ale art. 713 alin. 1 Cod pr.civilă.

Constatându-se ivit conflictul de competență prev.de art. 133 pct. 2 Cod pr.civilă, dosarul se va înainta Curții de Apel Ploiești, în vederea soluționării acestui conflict, conform disp.art. 135 alin. 1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Societatea Bancară C. B. SA, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13, sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare RO_ – Sucursala Târgoviște, cu sediul în . nr.3A, județul Dâmbovița, împotriva somației și titlului executoriu nr._/14.08.2013 și a dispoziției de urmărire nr. 9253/15.07.2013 emise de intimata P. Orașului Găești, cu sediul în ..102 A, județul Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Găești județul Dâmbovița.

Trimite dosarul la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. L. M.

Red. CI/ML

2 ex./5.05.2014

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

Târgoviște, ..3, județul Dâmbovita, cod poștal_

Telefon 0245/_ Fax: 0245/_ Fax Registratură: 0245/_

Dosar nr._

CĂTRE,

CURTEA DE APEL PLOIESTI

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._, care conține 12 file, la care este atașat dosarul Judecătoriei Găești nr._ și care conține 167 file, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, întrucât conform sentinței nr. 665/15.04.2014 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Societatea Bancară C. B. SA, cu sediul în București, Calea Victoriei nr.13, sector 3, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, având cod unic de înregistrare RO_ – Sucursala Târgoviște, cu sediul în . nr.3A, județul Dâmbovița, împotriva somației și titlului executoriu nr._/14.08.2013 și a dispoziției de urmărire nr. 9253/15.07.2013 emise de intimata P. Orașului Găești, cu sediul în ..102 A, județul Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Găești județul Dâmbovița.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 665/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA