Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 5317/120/2014

Dosar nr._ REVIZUIRE

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 162

Ședința publică din 11 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. F.

Judecător: I. E.

Grefier: O. S. B.

&&&

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de C. I., domiciliat în comuna F., . și de C. C., domiciliat în comuna F., ., formulate împotriva deciziei nr. 471/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, intimat fiind P. comunei F., județul Dâmbovița.

Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 28.01.2015, care face parte integrantă din prezenta, dată la care tribunalul a amânat pronunțarea la data de 4.02.2015 și ulterior la 11.02.2015, când a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr._ /15.12.2014, contestatorii C. I. și C. C., în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 1 Cod procedură civilă, au formulat cerere de revizuire, împotriva deciziei nr. 471/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ .

Se solicită modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului - verbal de contravenție nr. 1/18.09.2012, exonerarea apelantului - petent de la măsurile dispuse prin acesta si admiterea cererii de intervenție accesorie a apelantului C. C..

În motivarea contestației se învederează următoarele considerente:

- prin decizia menționată, instanța a dispus: „respinge excepțiile tardivității formulării cererii de apel și ce a nulității absolute a procesului verbal de contravenție. Admite excepția lipsei calității de subiect activ a apelantului C. N. I. și în consecință, admite apelul declarat de apelantul petiționar C. N. I., domiciliat în Comuna F., ., împotriva sentinței civile nr. 4421/25.11.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. C. F., județul Dâmbovița. A fost modificată sentința apelată, în sensul că respinge plângerea contravențională. A fost făcută aplicarea art. 451 si următoarele Cod procedură civilă și obligată intimata la plata sumei de 1488 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 1 octombrie 2014."

- instanța de judecată dispune admiterea apelului formulat de către apelantul petent C. N. I., modificarea sentinței apelate, însă, în mod total nejustificat, respingind plângerea contravențională. Totodată, în virtutea admiterii apelului, dispune obligarea intimatei P. C. F., la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1488 lei, reprezentând onorariu apărător.

- Tribunalul Dâmbovița a analizat excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției privind pe apelantul petent C. N. I., din punct de vedere procesual și nu material. Din moment ce instanța de control judiciar, Tribunalul Dâmbovița, a admis excepția lipsei calității de subiect activ a contravenției, excepție invocată de către C. N. I., apelant petent în cauza dedusă judecății, consecința firească a acestui fapt o reprezintă, fără putință de tăgadă, nulitatea absolută a procesului - verbal de constatare si sancționare a contravenției, nicidecum respingerea plângerii contravenționale. În sprijinul raționamentului expus, vine si împrejurarea că în preambulul deciziei atacate se face vorbire de „excepția lipsei calității procesuale active invocate de apelanți".

- este evident că instanța de control judiciar a analizat excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției, din punct de vedere procedural, considerând că, odată ce apelantul petent nu are calitatea de contravenient, nu justifică nici calitatea procesuală activă în promovarea plângerii contravenționale. Nimic mai eronat. Bineînțeles că apelantul petent C. N. I. are calitate procesuală activă în promovarea plângerii contravenționale, atâta vreme cât procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 1/18.09.2012, a fost întocmit de către intimată pe numele acestuia.

- s-a invocat excepția lipsei calității de subiect activ al contravenției în ceea ce-1 privește pe apelantul petent C. N. I., față de împrejurarea că certificatul de urbanism nr. 13/17.03.2011, obținut în scopul „construire gard", autorizația de construire/desființare nr. 8/18.03.2011, ca urmare a cererii adresate de numita C. I., în vederea realizării lucrărilor de „construcție gard" și, nu în ultimul rând, raportat la faptul că numita C. I. este proprietara suprafeței de teren de 2500 mp situată în intravilanul C. F., T. 22, P. 148/2, potrivit T.P. nr._/03.06.2010. De altfel și instanța de control judiciar ( a se vedea, în acest sens, alineatul 3 și următoarele, pagina 9 din decizia nr. 471/01.10.2014), următoarele: contravenția se caracterizează prin patru elemente constitutive: obiectul, subiectul activ, latura subiectivă (vinovăția), și latura obiectivă (fapta), subiectul activ al contravenției fiind persoana care a comis fapta contravențională.Aceste patru elemente, părți componente ale contravenției, trebuie îndeplinite cumulativ, iar lipsa oricăruia dintre ele conduce la inexistența contravenției.

- deși Tribunalul Dâmbovița îmbrățișează punctul de vedere și își sprijină motivarea, în sensul admiterii excepției lipsei calității se subiect activ al contravenției, pe aceleași considerente exhibate în cuprinsul motivelor de apel, dispune respingerea plângerii contravenționale, în loc să constate nulitatea absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

- urmează a se constata deplina incidență a prevederilor art. 509, alin. (1), pct. 1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora: „Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut." Practic, instanța de control judiciar, prin decizia supusă prezentei analize, a dispus respingerea plângerii contravenționale pe alte considerente față de cele avute în vedere de către instanța de fond, respectiv Judecătoria Târgoviște, aspect ce nu a fost solicitat pe calea apelului de către apelanți.

- deși în cauza ce a format obiectul dosarului nr._ s-a formulat apel atât de către petentul C. N. I., cât și de către intervenientul C. C., urmând a se observa ca apelul acestuia din urmă nu face obiectul analizei instanței de control judiciar.

- se impune revizuirea deciziei dedusă judecății și prin prisma faptului că apelurile declarate în prezenta cauză vizează atât sentința nr. 4421/25.11.2013, cât și încheierea de ședință din data de 07.10.2013, cea din urmă nefăcând obiectul analizei instanței de apel. Iată încă un „lucru" asupra căruia instanța nu s-a pronunțat, ceea ce atrage deplina incidență a primului caz de revizuire conturat de către legiuitor prin intermediul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, la data de 06.01.2015, P. C. F., solicită respingerea cererii de revizuire, deoarece, apare ca inadmisibilă prin raportare la motivele de fapt și de drept pe care este fondată.

În continuare, se învederează următoarele considerente:

- revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin care se pot remedia anumite situații expres inventariate de codul de procedură civilă. Această cale de atac nu poate fi transformată într-o cale ordinară de atac, prin invocarea strict formală a unuia dintre motivele enumerate de art. 509 C. proc. civ., fără a exista o motivare corespunzătoare.

- in realitate, revizuentul învestește instanța cu un veritabil recurs, motivarea vizând o hotărâre care ar fi: „fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a motivelor de drept material" (art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.). În realitate, motivarea căii de atac nu se pliază pe natura căii extraordinare de atac a revizuirii, dorindu-se o veritabilă rejudecare a fondului cauzei (o reformare și nu o retractare).

- lipsa calității de subiect activ al contravenției a apelantului atrage nulitatea absolută a procesului-verbal atacat (fila 2 alin. 8, fraza a doua). De asemenea, este criticat presupusul raționament al instanței relativ la consecința lipsei calității de contravenient. Se susține că o astfel de lipsă a calității nu atrage și lipsa calității procesual-active (ultimele două alineate ale filei nr. 2). Din nou, se emit critici care tind la rejudecarea fondului cauzei și care nu au legătură directă cu vreunul dintre cazurile limitativ enumerate de art. 509 C. proc. civ.

- faptul că instanța de control judiciar schimbă motivarea instanței de fond, dar menține soluția acesteia din urmă nu satisface exigențele textului de lege invocat de revizuentă. Instanța învestită cu soluționarea căii de atac, poate menține soluția instanței de fond, completând, modificând sau schimbând în tot considerentele. Chiar dacă ar aprecia că instanța nu avea căderea de a schimba motivarea instanței de fond, menținând soluția acesteia, oricum nu se poate reține că astfel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Au fost atasate dosarele nr._ al Tribunalului Dâmbovița, în care s-a pronunțat decizia nr. 471/01.10.2014 și nr._ al Judecătoriei Târgoviște, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4421/25.11.2013.

Analizind cererea de revizuire prin rpisma motivelor motivelor invocate,a apararilor formulate prin intimpinare,a considerentelor instantei de recurs precum si prin prisma textelor legale incidente, se apreciaza ca aceasta nu paote fi primita pentru cele ce vor urma.

Potrivit art. 509 alin 1 NCPC, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... 1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 2. obiectul pricinii nu se află în ființă; 3. un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii; 4. un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză; 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; 6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere; 7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere; 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; 9. partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa; 10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Cererea de revizuire vizeaza dispozitile art 509 alin (1) pct. 1, NCPC, respectiv ipotaza in care instanta s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Relativ la termenul de formulare a cererii, se observa ca fata de dispozitiile art. 511 alin (1) pct. 1 NCPC, de data comunicarii deciziei din apel( 11.11.2014) si de data depunerii cererii de revizuire( 11.12.2014), cererea este depusa in termenul de o luna defit de lege.

Ca si cerinta de admisibilitate impusa de art.509 alin (1) teza I, se observa ca hotarirea ce se solicita a fi revizuita este o decizie data in calea de atac apelului, cale de atac devolutiva astfel ca cerinta evocarii fondului este indeplinita.

Relativ la indeplinirea cerintelor impuse de pct.-ul 1 al art. 511 alin (1) NCPC, se apreciaza ca acestea nu sunt indeplinite.

Critica in sensul ca deși Tribunalul Dâmbovița îmbrățișează punctul de vedere și își sprijină motivarea, în sensul admiterii excepției lipsei calității se subiect activ al contravenției, pe aceleași considerente exhibate în cuprinsul motivelor de apel, dispune respingerea plângerii contravenționale, în loc să constate nulitatea absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu poate constitui motiv de revizuire fondat pe extra petitia, caci obiectul cauzei de fata il constituie plangerea formulata de C. I. impotriva procesului vebal de contraventie nr. 1/2012, iar in apel obiectul il reprezinta nemultumirea apelantului fata de hotarirea fondului, ori fata de obiectul cauzei, instanta de apel nu a realizat o extra petitia.

Faptul, ca desi instanta de apel a constatat lipsa calității se subiect activ al contravenției, a respins plangerea, constituie mai degraba un caz de dispozitii contradictorii existente in dispozitiv, care pot fi solutionate pe calea prevazuta de art.443 NCPC.

Cit priveste apelul declarat de intervenientul accesoriu C. C., cit si apelul impotriva incheierii din 07.10.2013, se observa ca apelul este subsumat dipsozitiilor art.64 alin (4) NCPC, conform caruia încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă, deci incheierea din 07.10.2013, putea fi atacat numai separat de catre intervenientul accesoriu.

F. de cele de mai sus, urmeaza a respinge revizuirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de C. I., domiciliat în comuna F., . și de C. C., domiciliat în comuna F., ., formulate împotriva deciziei nr. 471/01.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, intimat fiind P. comunei F., județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.

Președinte Judecător, Grefier

F. E. E. I. O. S. B.

Red. EF

Dact.VM

5 ex/ 12.03.2015

Tribunalul Dâmbovița

Dosar nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA