Anulare act administrativ. Sentința nr. 654/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 654/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 1410/95/2015
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
Sentința nr. 654
Ședința publică din 29 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. S.
Grefier C. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâții I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj și I.. D. M. L., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul C. C., pârâtul I.. D. M. L. și consilier juridic Gust-B. I. pentru I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, reclamantul a arătat că nu solicită termen pentru studierea actelor depuse la dosar de către pârâți și că nu mai insistă în excepția lipsei calității de reprezentant, pentru că s-a depus delegație din partea reprezentantului pârâtului, consilier juridic Gust-B. I. pentru I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj.
Tribunalul pune în discuție excepția invocată de către reclamant, cu privire la lipsa calității de reprezentant:
Consilier juridic Gust-B. I. pentru I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj, solicită respingerea excepției calității de reprezentant, întrucât s-a făcut această dovadă.
Nemaifiind probe de administrat și excepții de invocat, tribunalul a considerat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri asupra acesteia:
Reclamantul C. C. a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, urmând a se avea în vedere că din materialul probator administrat în această cauză, care este edificator și faptul că au fost identificate elemente și documente privind cele 2 abateri disciplinare, a considerat reclamantul că acestea lipsesc cu desăvârșire.
Că, toate aspectele invocate de pârâți nu au putut fi probate, drept pentru care nu pot fi considerate și reținute ca abatere disciplinară, întrucât actele administrative atacate, au fost date cu aplicarea greșită a legii, fiind realizat motivul de nelegalitate, iar pe baza probatoriului administrat, se va impune anularea lor.
Consilier juridic Gust-B. I. pentru I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj, de asemenea, a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și menținerea deciziei contestată, ca temeinică și legală, în dezvoltarea motivelor, depunând la dosar concluzii scrise.
Pârâtul I.. D. M. L. a solicitat respingerea contestației.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 04.02.2015, sub nr._, reclamantul C. C., îndeplinind funcția de consilier juridic la I.S.U. Gorj, a chemat în judecată pârâții I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj” autoritate publică, prin reprezentantul său legal și în subsidiar, pe funcționarul public cu statut special colonel ing. D. M. L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
I. Anularea în totalitate a actului administrativ nr._- Decizia de aplicare a unei sancțiuni, emis de pârâtă la data de 07.11.2014;
II. Anularea în totalitate a actului administrativ nr. 817/14/I-GJ emis de pârâtă Ia data de 17.09.2014- ordin de constituire a Consiliului de judecată și de trimitere în judecată;
III. Anularea în totalitate a actului administrativ nr._- Hotărârea Consiliului de judecată, emisă la data de 01.10.2014.
De asemenea, a solicitat să se dispună: suspendarea Deciziei nr._/07.11.2014 până la soluționarea acțiunii în anulare; obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată; obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor în evidențele de management resurse umane ale I.S.U. Gorj, la capetele de cerere 2 și 3, depunerea diligentelor, pentru prelucrarea deciziei definitive cu întregul personal al I.G.S.U.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru data de 25.05.2014, a fost desemnat la cerere, prin tragere la sorți de către Tribunalul Gorj, președinte al secției de votare nr. 47 din Tg-J., la alegerile membrilor Parlamentului European.
În data de 28.07.2014, inspectorul șef a solicitat un raport scris, în legătură cu desfășurarea acestei activități, a întocmit raportul cu nr._/28.07.2014, în care a precizat:
„A fost desemnat la cerere, președintele secției de votare nr. 47 Tg-J., pentru alegerile Europarlamentare din 25 Mai 2014, deoarece am îndeplinit condițiile impuse, printre care studii juridice și să fii apolitic.
A luat această decizie, în deplină cunoștință de cauză, în luna martie, cu mult înaintea apariției stării de fapt, legată de concediul medical, acesta fiind o coincidență.
În pofida unor suspiciuni, de încălcare a prevederilor legale, a ordinelor și regulamentelor militare în vigoare, încerc să fiu cât se poate de explicit și de imparțial, pentru a analiza din punct de vedere juridic această speță, fiind nevoit să fac pledoaria propriei cauze.
A apreciat faptul că decizia de a fi președinte în comisia pentru alegerile Europarlamentare este una civică, neexistând incompatibilități, fiind desfășurată în timpul liber, fără a se încadra în cumulul de funcții, doar în aceste condiții aveam obligația de a raporta.
Nefiind o activitate profesională ci punctuală, nepermanentă, nu există posibilitatea de a încadra o asemenea activitate, în conținutul prevederilor cap. X din O.M.A.I. 300/2004-privind managementul resurselor umane in unitățile M.A.I. ci în prevederile art. 30 alin. l) din Legea nr. 80/1995-privind statutul cadrelor militare, pentru a fi reținută în sarcina sa, obligația de a raporta comandantului.
A opinat reclamantul că această conjunctură se dovedește lămuritoare din punct de vedere juridic, proba rezidă înfăptui că nu au fost lezate sau periclitate valori sociale, nu au fost atinse interesele instituției, secretul profesional, nu a fost afectată imaginea instituției sau încălcări ale Codului de Etică și Deontologie. Dacă această atitudine, justifică rigoarea vreunui articol din legislație, voi suporta consecințele”.
I. Referitor la Ordinul Inspectorului șef al I.S.U. Gorj nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014 a cărui nulitate absolută o invoc, a fost învestit Consiliul de judecată, să judece presupuse fapte săvârșite de către reclamant, regăsite într-un raport nr._/din 15.09.2014.
Sub rezerva respectării prezumției de nevinovăție, în cuprinsul Cap. IV. Concluzii, punctul „d” al documentului în speță, mi se stabilește clar și fără dubiu vinovăția, fiind enumerate încălcările pe care le-aș fi săvârșit.
Da, orice încălcare trebuie sancționată disciplinar - dar trebuie să fie previzibilă și abaterea și vinovăția și sancțiunea, ori în această speță toate acestea lipsesc.
A opinat reclamantul că acest act administrativ este nul, neîndeplinind condițiile de formă și de fond, încalcă legislația în materie, deoarece nu subzistă temeiul legal pentru trimiterea în fața Consiliului de Judecată, aspecte prezentate în raportul nr._/22.09.2014 dar și Consiliului de judecată, astfel:
A. A apreciat că au fost încălcate prevederile art. 64 din RG-3/2013 - privind Regulamentul disciplinei militare (publicat în M.O. nr. 399 bis din 3 Iulie 2013 ale cărui prevederi se aplică și militarilor din M.A.I. conform O.MA.I. nr. 116/2013 publicat în M.O. nr. 461 din 25 iulie 2013) mai puțin în materia consiliului de onoare și de judecată în sensul că, domnul Inspector șef, la data când a luat la cunoștință de fapta comisă de către reclamant (28.07.2014) avea posibilitatea și trebuia să ia după caz, una din următoarele măsuri: „Să-i atragă atenția asupra faptei săvârșite; să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, inclusiv avertisment sau mustrare scrisă; să ordone judecarea faptei săvârșite de către reclamant în consiliul de judecată, să fie sancționat disciplinar, conform competenței, după consultarea Consiliului de judecată, însă numai dacă o astfel de activitate ar fi făcut conținutul unei interdicții prevăzută în mod expres de lege, ca temei legal pentru luarea acestei măsuri.
Adoptarea unei astfel de soluții este, de alt fel, în concordanță și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care statuează că autoritățile publice trebuie să asigure aplicarea normelor cu claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita posibila insecuritate juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile care însoțesc aplicarea acestei soluții.
B. Au fost încălcate prevederile O.MA.I. nr. 400/2004 - nepublicat în M.O.-privind regimul disciplinar al personalului M.A.I, art. 82 lit. c), art. 83 alin. 1, privind termenul procedural imperativ de 3 zile lucrătoarele, la descoperirea faptei adică 28.07.2014), prin care comandanții indiferent de la ce nivel ierarhic, ordonă trimiterea în fața Consiliului de judecată, fiind obligați să consemneze în scris punctul lor de vedere.
Ori lipsa de reacție (acest ordin a fost emis după 50 de zile, în 17.09.2014) peste termenul procedural, impune ca ordinul de trimitere în fața Consiliului de judecată să fie anulat, cu aceleași consecințe și pentru actele emise ulterior, respectiv Hotărârea nr._ a Consiliului de judecată și Decizia nr._.11.2014 de aplicare a sancțiunii.
C. Referitor la actul administrativ reprezentat de Ordinul Inspectorului șef al I.S.U. Gorj nr. 817/14/I-Gj din 17.09.2014 de trimitere în Consiliul de judecată, se pot observa cu ușurință următoarele vicii de formă și de fond, încălcări și motive de nulitate, prezentate cu ocazia contestațiilor mele, drept pentru care am solicitat retractarea/anularea lui, aspecte prezentate și în fața Consiliului de judecată, astfel: lipsa avizului pentru legalitate, fiind un act administrativ unilateral, cu caracter individual, care poate da naștere/modifică sau stinge raporturi juridice; lipsa menționării temeiul de drept, reprezentat de art. 35 din Legea nr. 80/1995- privind Statutul cadrelor militare, referitor la constituirea Consiliului de judecată la nivelul inspectoratului.
După cum a fost reținut și în raportul I.G.S.U. București nr._/15.09.2014 cap. V- propuneri, pct. 2, domnul inspectorul șef, deși avea competențe, avea și obligații - nu a procedat întocmai și a preferat înaintarea unui raport către IGSU, drept pentru care a fost atenționat în scris de către domnul inspector general, pentru modul cum a gestionat situata și lipsa de fermitate în exercitarea actului de comandă, potrivit art. 64 lit. a) din Ordinul nr. 64/2013- pentru aprobarea Regulamentului Disciplinei Militare.
Îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este raportul de nr._/22.09.2014 prin care a contestat acest ordin, solicitând revocarea/anularea actului administrativ pe motiv de nelegalitate; lipsa temeiului de drept prin care comandantul dispune de prerogativa disciplinară și normele de competență privind trimiterea în Consiliul de judecată (art. 81-83 ) din O.M.A.I. nr. 400/2004 - privind regimul disciplinar al personalului MAI; lipsa înscrierii faptelor săvârșite de cel în cauză, care constituie abateri de la disciplina militară cu menționarea expresă a prevederilor încălcate și a articolelor în care mă încadram și pentru care am fost trimis în fața Consiliului de judecată, condiție obligatorie; prin acest ordin, fiind în eroare, inspectorul șef, numește ofițer cu cercetarea penală specială, pe domnul mr. M. A., mandatat să întocmească dosarul cu cercetarea penală specială și nu dosarul cauzei așa cum prevede art. 79 alin. 3 1it. g) în condițiile în care acesta, nu a fost și nu este avizat potrivit art. 55 N.C.P.P. Un alt ofițer este avizat, conform Ordinului Procurorului General nr. 90 din 21.05.2014, astfel că cel numit, nu avea calitatea de a face cercetări și de a lua declarații. Ofițerul dovedind o atitudine ironică, fiind de rea credință, ostil, abuziv, subiectiv, lipsit de imparțialitate, doar pentru a susține si apăra măsura inspectorului șef, de trimitere în fața Consiliului de judecată.
Raportat la starea de fapt mai sus prezentată, de nerespectare a condițiilor prealabile, concomitente și posterioare emiterii actului administrativ, în opinia mea măsura de trimitere în fața Consiliului de judecată este netemeinică și nelegală.
II. Privitor la capătul de cerere nr. 3 în data de 01.10.2014 se întrunește Consiliul de judecată, are loc judecata și prin emiterea Hotărârii nr._ într-un singur exemplar, comunicată mie doar la cerere, fără a fi precizată obligatoriu și ora emiterii importantă deoarece încep să curgă termene procedurale, s-a reținut cu majoritate de voturi, potrivit O.M.A.I nr.400/2004, art. 92 alin. 1 lit. b) vinovăția cu menținerea în activitate, cu propunere de sancționare cu mustrare scrisă.
Din conținutul acestei hotărâri și procesul-verbal al ședinței de judecată, nu rezultă descrierea faptei sesizate și indicarea dispoziției legale încălcate, probele administrate, motivele pentru care au fost înlăturate celelalte presupuse încălcări, motivele înlăturării apărările mele pe timpul cercetării, judecării faptei sau considerentele care au fost avute la adoptarea acestei hotărâri a Consiliul de judecată.
Din cele 8 presupuse abateri, au fost reținute și deduse judecății 5 și judecate 2 încălcări, prevăzute de art. 47 lit. d) constând în lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise și lit. h) lipsa de respect manifestată față de comandanți din RG-3/2013-Regulamentul Disciplinei Militare, dar se poate observa că nu există raport de cauzalitate cu fapta comisă în 25.05.2014 și sancțiunea propusă. Totodată, motivările formulate pentru susținerea acuzelor ce-i sunt aduse, sunt caracterizate de un evident subiectivism, nefiind susținute de probatorii certe care să denote tipicitate (corespondență abstractă în norma incriminatoare) și vinovăție.
Hotărârea are un temei de drept greșit, nu cuprinde motivarea în fapt, nu se face în niciun fel referire la fapta comisă de către reclamant în 25.05.2014, nu rezultă cu certitudine săvârșirea de către mine a faptelor imputate, lipsind probele ce au format convingerile membrilor Consiliului de judecată, cu privire la stabilirea vinovăției sale.
Mai mult, deliberând individual, membrii Consiliului de judecată nu au hotărât ce fapte nu constituie abateri de la disciplina militară, astfel că, nu au fost analizate sau înlăturate celelalte 6 abateri reținute în sarcina sa, fapte care nu au legătură de cauzalitate cu fapta comisă în 25.05.2014.
Din actele dosarului de cercetare și conținutul ambiguu al procesului-verbal nr._/01.10.2014 nu rezultă cu certitudine săvârșirea de către mine a faptelor imputate, consiliul de judecată, nefiind în măsură să dovedească săvârșirea de către reclamant a faptelor imputate, pentru care a fost sancționat.
Dată fiind starea de fapt reținută în sarcina mea, de încălcare a art. 47 lit. d) și h) al RG-3/2013-Regulamentului Disciplinei Militare, se constată că nu subzistă niciuna dintre situațiile prev. de art. 75 din O.M.A.I. 400/2004, ce enumera strict și limitativ faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată. Pe cale de consecință, Consiliul de judecată fără a dispune de competență, deși avea obligația să-și verifice această competență, a trecut la judecarea unor fapte, care dacă ar fi fost probate, în conformitate cu art. 100 alin. 1 lit. a) din O.M.A.I. 400/2004, doar lit. h) era dată în competența Consiliului de onoare, nu de judecată.
Prevederea abatere gravă în sensul regulamentelor militare are următoarea semnificație:
„Abaterea gravă care are ca efect producerea unor disfuncții majore conform anexa nr. l din RG-3/2013) în activitatea structurii militare, afectarea în mod esențial a imaginii instituției militare, a ordinii și disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnității și onoarei militare”.
În urma analizării în mod obiectiv a documentelor la care s-a făcut referire, cât și a materialului administrat în cauză ce a stat la baza propunerii contestate, apreciez că nu sunt întrunite niciuna dintre condițiile esențiale, stipulate în textul articolului precedent, de natură a angrena mecanismul răspunderii mele în fața unui Consiliu de judecată.
Dată fiind starea de fapt reținută în sarcina mea, ca încălcare a 2 prevederi din RG-3/2013-Regulamentului Disciplinei Militare, se constată că nu subzistă niciuna dintre situațiile prev. de art. 75 cu atât mai puțin lit. b) din O.M.A.I. nr. 400/2004 ce enumera strict și limitativ faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața Consiliului de judecată.
Conform anexa nr. 1 din RG-3/2013 sunt stabilite sensurile unor termeni și expresii iar abaterea de la disciplina militară reprezintă fapta în legătură cu atribuțiile de serviciu ....și nu în afara serviciului, conform stării de fapt.
A arătat reclamantul că a contestat Hotărârea Consiliului de judecată nr._/01.10.2014 în termen legal, prin raportul nr._ din 03.10.2014 înaintat eșalonului superior. A primit răspuns de respingere a contestației, depășind termenul de 30 de zile, prin adresa I.G.S.U. nr._ din 04.10.2014. Nota raport nr._ din 03.11.2014 privind soluționarea contestației i-a fost adusă la cunoștință în data de 07.11.2014 și comunicată la cerere, în 11.11.2014, reținându-se în final că nu au fost luate în calcul aspecte de ordin procedural sau contextual - oare cine sau ce i-a împiedicat.
Totodată, lapidarele motivări formulate pentru susținerea acuzelor ce-mi sunt aduse, sunt caracterizate de un evident subiectivism, nefiind susținute de probatorii, eu niciodată nu am ascuns fapta și nu am fost lipsit de curajul răspunderii, dovadă fiind conținutul raportului meu nr._ din 28.07.2014 postarea informațiilor pe site-ul Tribunalului Gorj și al Instituției Prefectului, cu atât mai puțin lipsă de respect față de domnul inspector șef.
Activitatea desfășurată de către reclamant în data de 25.05.2014, nu face obiectul unei interdicții prevăzută în mod expres de lege, nu făcea obiectul raportării inspectorului șef, deci nici temei pentru luarea acestei măsuri de trimitere în Consiliul de judecată, aspecte de care I.G.S.U. nu a ținut cont, respingându-mi contestația.
Prin raportul nr._ din 28.11.2014 adresat pe cale ierarhică domnului Viceprim-ministru pentru securitate națională, Ministru al Afacerilor Interne și am contestat Hotărârea Consiliului de judecată nr._/01.10.2014, solicitând schimbarea măsurii adoptate de Consiliul de judecată și declararea nevinovăției mele,m conformitate cu art. 96 din O.M.A.I. nr. 400/2004-privind regimul disciplinar al personalului primind răspuns negativ, depășind 30 de zile, în data de 16.01.2015 prin adresa nr._/13.01.2015 a I.G.S.U. București.
Îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 o constituie raportul nr._ din 03.10.2014 înaintat eșalonului superior I.G.S.U. București, primind răspuns în 07.11.2014.
III. Referitor la capătul de cerere nr. 1- Anularea în totalitate a actului administrativ nr._-reprezentat de Decizia Inspectorului șef al I.S.U. Gorj de aplicare a sancțiunii, emis de pârâtă la data de 07.11.2014 pentru lipsa de temeinicie, încălcarea gravă a prevederilor de procedură dar și de fond în materie, a solicitat admiterea contestației și anularea dispoziției de sancționare, pentru următoarele motive:
A. Decizia/ordinul, ca act administrativ, privind sancțiunile disciplinare, nu respectă forma și conținutul, obligație impusă de anexa nr. 3 a O.M.A.I. 400/2004 - privind regimul disciplinar al personalului MAI, încălcându-se art. 2 și art. 62 din același ordin, prevăzute cu sancțiunea nulității absolute.
B. Dincolo de viciile de fond și de formă ale acestui act administrativ, domnul inspector șef, trebuia să emită ordin nu dispoziție, astfel în conformitate cu art. 7 alin. 3 din H.G. 1492/2004 care precizează „în exercitarea atribuțiilor sale șeful inspectoratului emite ordine",dar și conform prevederilor art. 62 alin. 1-4 și anexei nr. 3 din O.M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.
C. Opinez că în mod eronat, în cadrul sintagmei „Termenul în care sancțiunea poate fi contestată este 30 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare, prin raport scris către inspectorul general al I.G.S.U.2, perioada de 30 de zile privitoare la contestarea deciziei, nu are acoperire legală ci trebuia trecută sintagma sancțiunea poate fi contestata, atacată în contencios administrativ în condițiile legii... 3
D. Se poate observa lipsa avizului pentru legalitate, decizia/ordinul, fiind un act administrativ unilateral, cu caracter individual, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi. Decizia a fost contestată, prin raportul nr._ din 02.12.2014 adresat eșalonului superior I.G.S.U. București primind răspuns în data de 16.01.2015 încălcându-se prevederile art. 65 alin. 5 și 66 din O.M.A.I. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., dar și dreptul la petiționare;
E. Domnul inspector șef, și-a însușit greșit opinia Consiliului de judecată, care în această speță, nu 11 putea să decidă decât declararea vinovăției/nevinovăției, nu să propună aplicarea sancțiunii mustrare 1 scrisei, propunere ce a stat la baza emiterii acestei decizii. Consiliul de judecată nu are competență să î aplice sancțiuni deoarece se încalcă prevederile art. 92 alin. l lit. b) din O.M.A.I. 400/2004.
F. Mai mult, ordinul nu cuprinde descrierea și încadrarea corectă a faptei, temeiul legal de aplicare a sancțiunii, este art. 33 din Legea nr. 80/1995-privind Statutul cadrelor militare, nu prevederile ordinului nr. M64 din 10.06.2013, astfel se încalcă prevederile 7 lit. e), 18 alin. 2) art. 92 lit. b) din OMAI 400/2004.
G. A apreciat reclamantul că întrucât actele administrative reprezentate de Ordinul Inspectorului șef al I.S.U. Gorj nr. 817/14/I-Gj din 17.09.2014 de trimitere în Consiliul de judecată și Hotărârea Consiliului de judecată, se constată că sunt nule și Decizia de sancționare, este lovită de nulitate absolută, atunci nici aceasta din urmă, nu are temei legal. Interpretarea dată inspectorul șef, organele de cercetare, Consiliul de judecată și în final organul de decizie acestei stări de fapt este una total eronată.
Chiar și I.G.S.U. București în adresa nr._ din 03.11.2014, arătă faptul că nu au analizat și nu s-au pronunțat cu ocazia contestațiilor mele, pe chestiunile de procedură, astfel că, reclamantului i s-a adus o vătămare a drepturilor procesuale sancționată cu nulitatea deciziei emise.
Îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este raportul nr._ din 02.12.2014 adresat eșalonului superior I.G.S.U. București primind răspuns în data de 16.01.2015.
IV. Motivul pentru care solicit suspendarea executării Deciziei de sancționare este că prin efectele juridice, i-a anulat reclamantului unele drepturi cum ar fi avansarea în funcție, imposibilitatea acordării unor premii, sporuri, schimbarea din funcția de Consilier pentru integritate pe care a deținut-o și a fost înlocuit și altele.
V. Prin emiterea mai presus de lege a acestor acte administrative, pe care le-a apreciat ca nelegale, întrucât cuprinde o sancțiune ce vizează cariera sa, i-au fost încălcate drepturi fundamentale cum sunt art. 24, 26, 29, 51 alin. 4, art. 53 din Constituția României și aduse grave și ireparabile prejudicii de imagine.
În conformitate cu RG-_ art. 3 alin. 1 lit. e) desfășurarea activităților cu caracter preventiv și educativ, se realizează pe categorii de militari și individual ori prin adresa nr._/19.09.2014 emisă de inspectorul șef și constatările din Nota raport nr._/16.09.2014 emisă de I.G.S.U. au fost prelucrate cu alte categorii de militari, decât cu cele de ofițer cu grad de colonel și înainte de a se dovedi sau nu vinovăția. Declararea vinovăției anticipat, nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
În cele din urmă și nu doar marginal având în vedere efectul Decizie Curții Constituționale nr. 392/2014 a subliniat reclamantul împrejurarea că dispozițiunile Ordinul M.A.I. 400/2004 care în acest moment este caduc, adică nu mai au putere legală.
P. toate motivele de drept și de fapt invocate în prezenta cauză opinez că, întreaga procedură de sancționare este viciată, iar actele administrative emise sunt nule de drept, pe cale de consecință, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
De asemenea, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri obligând pârâta să depună la dosar următoarele documente: O.M.A.I. 400/2004 nepublicat în M.O; O.I.S. nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014 toate documentele întocmite/primite anterior, până la emiterea deciziei de sancționare și a contestațiilor sale; Extras cap. X din O.M.A.I. 300/2004 nepublicat în M.O.; Avizul conform, al ofițerului cu cercetarea penală specială, desemnat în O.I.S. nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014 potrivit Ordinului Procurorului General nr. 90/21.05.2014; Adresele nr._/09.09.2014 și nr._/16.09.2014.
Reclamantul a anexat la cererea de chemare în judecată, decizia privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare nr._/07.11.2014 și chitanța de plată a taxei judiciare de timbru.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1, 2, 7, 8, 11 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
În baza art.411 alin. 1, pct. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei sale la dezbateri.
Pârâtul I. pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj, reprezentat de col. dr. ing. D. M. L., inspector șef, în temeiul art. 205-208 din N.C.P.C., a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. C., prin care a solicitat instanței de judecată să respingă solicitările reclamantului ca fiind neîntemeiate și nefondate pentru următoarele motive:
Înainte de a analiza pretențiile reclamantului, pârâtul a făcut o scurtă prezentare a situației care a determinat emiterea Deciziei nr._ din data de 07.11.2014 și a celorlalte acte contestate, după cum urmează:
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, I.S.U. Gorj a fost informat de Serviciul de Informații și Protecție Internă Gorj cu privire la faptul că reclamantul col. C. C. a îndeplinit, la alegerile Europarlamentare din 25 Mai 2014, funcția de președinte al unei secții de votare în municipiul Târgu-J..
În urma analizei situației prezentate, conducerea instituției a solicitat, prin intermediul raportului nr._/28.07.2014, un punct de vedere la I. General pentru Situații de Urgență, demersul respectiv fiind determinat de faptul că ofițerul care încadra postul de consilier juridic al unității, post unicat, se afla în această situație, iar raportul acestuia nr._ din 28.07.2014 cu privire la situația respectivă a fost apreciat de conducerea instituției ca fiind subiectiv și neconcludent.
Ca urmare a solicitării, conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a analizat raportul și a dispus măsurile necesare soluționării, care au constat în efectuarea unor verificări la unitatea respectivă de către structura specializată din organigrama IGSU.
Rezultatul verificărilor efectuate a fost materializat în Nota - Raport nr._/15.09.2014, care cuprindea, printre altele și măsura trimiterii reclamantului în fața Consiliului de judecată constituit la nivelul I.S.U. Gorj, în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (2) din Ordinul Ministrului nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare și ordinelor ministrului afacerilor interne, fapta fiind prevăzută la art. 75 lit. b) din Ordinul ministrului nr. 400/2004.
În aplicarea măsurilor aprobate a fost emis Ordinul inspectorului șef nr. 817/14/1-GJ din 17.09.2014, prin care colonel C. C. a fost trimis în fața Consiliului de judecată constituit la I.S.U. Gorj, pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului afacerilor interne”.
Prin Raportul nr._/22.09.2014 colonelul C. C. a contestat măsurile dispuse, motivând că atât Raportul nr._/15.09.2014 cât și Ordinul inspectorului șef nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014 nu pot constitui temei legal și faptic pentru trimiterea în fața Consiliului de judecată.
In perioada 18.09 - 01.10.2014, la nivelul unității respective au fost efectuate activitățile procedurale aferente judecării colonelului C. C. în fața Consiliului de judecată, procedură încheiată prin emiterea Hotărârii Consiliului de judecată nr._/01.10.2014, în care ofițerul a fost declarat „vinovat” pentru comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, a ordinelor și instrucțiunilor ministrului afacerilor interne, constând în lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise și lipsa de respect manifestată față de comandanți, fapte prevăzute de art. 47 lit. d) și lit. h) din Regulamentul Disciplinei Militare.
Prin urmare, a fost emisă, în conformitate cu prevederile legale, Decizia nr._ din data de 07.11.2014. Nemulțumit de sancțiunea primită, col. C. C., s-a adresat inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin raportul personal nr._/03.10.2014, solicitarea formulată fiindu-i respinsă ca nefondată. Totodată, prin raportul nr._ din 28.11.2014, adresat ministrului Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul a contestat Hotărârea Consiliului de Judecată nr._/01.10.2014, solicitând schimbarea măsurii adoptate, răspunsul primit fiind negativ.
Mai mult, prin adresa Direcției Generale Management Resurse Umane nr._/12.01.2015 s-a dispus ca instituția pârâtă să sesizeze Agenția Națională de Integritate pentru a vedea dacă reclamantul s-a aflat într-o eventuală situație de incompatibilitate ,însă până în prezent nu s-a primit răspuns de la această instituție.
Având în vedere situația de fapt prezentată anterior, precum și susținerile reclamantului făcute în cererea de chemare în judecată, facem următoarele precizări:
I. Referitor la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr._ din data de 07.11.2014, prin care reclamantul a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim”.
În temeiul prevederilor actului normativ anterior menționat, reclamantul a învestit instanța de judecată pentru anularea Deciziei nr._ din data de 07.11.2014, prin care a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă”.
Pârâtul a învederat instanței de judecată că art. 1 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instituie obligația reclamantului, ca o condiție prealabilă, să dovedească vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege. Această cerință decurge, în mod firesc, din însuși scopul legii, acela de a proteja drepturile subiective ale reclamantului.
Dreptul recunoscut de lege, statuat de prevederile art. 1 alin. 1) din Legea nr. 554/2004, este un drept subiectiv, și constă în facultatea recunoscută de lege unei persoane fizice sau juridice de a cere din partea altora adoptarea unei anumite atitudini, aducerea la îndeplinire a unei acțiuni sau, după caz, abținerea de la anumite acțiuni ori atitudini, cu garanția, prevăzută de lege, de a solicita intervenția instanței de judecată pentru a impune respectarea dreptului încălcat.
P. a se putea pretinde protecția unui drept subiectiv în fața instanței de contencios administrativ, este necesar să existe în sarcina autorității administrative, în calitate de subiect pasiv, o obligație prevăzută de lege pentru a întreprinde ceva în beneficiul titularului dreptului subiectiv.
În considerarea aspectelor prezentate, a solicitat pârâtul să se constate că reclamantul nu a arătat care este dreptul subiectiv prevăzut de lege care i-a fost încălcat și nici nu a menționat și dovedit vătămarea acestuia prin emiterea dispoziției prin care a fost sancționat disciplinar.
În legătură cu aspectele menționate la lit. A pct. III din cererea de chemare în judecată, se remarcă faptul că reclamantul apreciază că decizia de sancționare nu respectă obligațiile impuse de anexa nr. 3 din OMAI nr. 400/2004, întrucât ar fi încălcate prevederile art. 2 și ale art. 62.
Această motivare nu poate fi primită, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 116 din 24 Iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, ..prevederile capitolului I - secțiunile 1 și a 2-a, precum și ale capitolelor II, III, IV și VII din anexa la Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M.64/2013 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 și 399 bis din 3 Iulie 2013, se aplică și militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, cu excepția dispozițiilor care reglementează în materii ce fac obiectul Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător”.
După cum se poate observa, Secțiunea a 3-a a Capitolului I nu este inclusă printre prevederile aplicabile de Ministerul Afacerilor Interne, sens în care apreciem că ofițerul face o confuzie evidentă între normele care sunt incidente situației sale și cele pe care le consideră relevante în cauză, încercând în acest fel să dezinformeze instanța.
Referitor la motivarea că inspectorul șef trebuia să emită ordin și nu decizie, apreciem că interpretarea dată de ofițer este greșită pentru că Regulamentul disciplinei militare aprobat prin Ordinul nr. M64 din 10 Iunie 2013, la art. 68 și anexa nr. 5 și care se aplică în Ministerul Afacerilor Interne conform O.M.A.I. 116/2013, precizează suficient de clar care este denumirea și conținutul documentului de aplicare a sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă”, invocarea prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1492/2004 nu are niciun fel de relevanță în acest caz.
Legat de termenul în care poate fi contestată aplicarea sancțiunii disciplinare, la art.80 din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul nr. M64 din 10 Iunie 2013 se precizează că „militarii nemulțumiți de sancțiunea disciplinară se pot adresa doar comandantului/șefului nemijlocit al celui care a emis decizia de sancționare printr-un raport scris”, lucru care a fost respectat în decizia de sancționare nr._/07.11.2014 precizându-se „termenul în care sancțiunea poate fi contestată este de 30 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare prin raport scris către inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Cu privire la lipsa avizului de legalitate pe Ordinul inspectorului șef nr. 817/14/1-GJ/17.09.2014, pârâtul a menționat faptul că reclamantul îndeplinea funcția de consilier juridic și avea atribuția legală de a aviza pentru legalitate proiectul actului administrativ.
În evidențele unității nefiind înregistrat un refuz de viză sau alt document care să justifice neavizarea actului administrativ respectiv. Este evident faptul că lipsa avizului de legalitate nu atrage lipsa de valabilitate a actului administrativ individual de sancționare, mai ales că în acest caz este vorba despre consilierul juridic al unității emitente.
Cu privire la numirea mr. M. A. ca ofițer cu cercetarea penală specială, ofițerul face trimitere la art. 79 alin. (3). lit. g) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004, privind regimul disciplinar al personalului Ministerului Afacerilor Interne, dar uită să precizeze că la art. 83 din același act normativ sintagma folosită este „... ofițerul cu cercetarea penală specială, care va face cercetarea și va întocmi dosarul cauzei".
În legătură cu faptul că mr. M. A. nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi desemnat ofițer cu cercetarea penală specială, col. C. C. din nou încearcă inducerea în eroare a instanței prin faptul că de la I. pentru Situații de Urgență „Lt. col. D. P.” al județului Gorj au fost propuse două cadre militare pentru a primi aviz de la Procurorul General al României (mr. M. A. și cpt. B. O.), iar avizul a venit numai pentru cpt. B. O. la data de 16.12.2014, conform avizului nr. 143/C/O/04.12.2014, după judecarea ofițerului în Consiliul de judecată la data de 01.10.2014. Mai mult de atât, în cazul respectiv, nu se impunea ca ofițerul care a efectuat cercetarea și a întocmit dosarul cauzei să fie avizat de Procurorul General al României, avizul la care se face referire, fiind cerut pentru altfel de cauze, în condițiile cerute de Codul de procedură penală.
De asemenea, pârâtul a solicitat să se constate că inspectorul șef a emis decizia de sancționare, respectând prevederile art. 92 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, coroborate cu cele ale art. 68 alin. (2) din Regulamentul Disciplinei Militare, susținerile reclamantului cu privire la faptul că inspectorul șef și-a însușit opinia Consiliului de judecată nu are niciun fel de relevanță asupra legalității actului administrativ.
Potrivit art. 33 și 34 din Lege nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare în activitate, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment, mustrare scrisă, retrogradare în funcție, amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1- 2 ani, iar sancțiunile se aplică potrivit regulamentelor militare, în același sens, la art. 51 al. 1) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul nr. M64 din 10 Iunie 2013 se prevede că, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor, încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment, mustrare scrisă, retrogradare în funcție, amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1- 2 ani, trecerea în rezervă.
Referitor la capătul de cerere privind nulitatea absolută a Ordinului nr. 817/14/I-GJ de constituire a Consiliului de Judecată și de trimitere în judecată în aplicarea celor dispuse prin Raportul nr._/15.09.2014, conform dispozițiilor Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., a fost emis Ordinul inspectorului șef nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014, prin care s-a dispus trimiterea colonelului C. C. în fața Consiliului de judecată de la ISU Gorj, pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului afacerilor interne”.
La Capitolul II, art. 1 paragraful secund din ordinul inspectorului șef se menționează că „faptele pentru care este trimis în fața Consiliului de judecată se regăsesc în Raportul nr,_/15.09.2014 întocmit de șeful Serviciului Control din IGSU domnul lt.col. D. D. și aprobat de către domnul col. dr. C. N.. împuternicit inspector general al IGSU". Subliniem faptul că ofițerul a fost trimis în fața Consiliului de judecată la 2 zile după ce a a fost aprobat raportul prin care se dispunea această măsură, fiind evident, în acest context, faptul că au fost respectate prevederile art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400/2004 referitoare la termenul în care poate fi declanșată procedura disciplinară împotriva reclamantului.
Referitor la afirmația că stabilirea vinovăției reclamantului s-a făcut fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, menționăm că, potrivit art. 74 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „Consiliile de judecată sunt organe special constituite pentru a cerceta, judeca și hotărî în cazul abaterilor grave săvârșite ...” de cadrele militare în activitate. în acest context, verificările efectuate de Serviciului Control au fost finalizate conform regulilor stabilite la art. 81 alin. (2) și art. 82 lit. c) ultimul paragraf din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Formularea „ofițerul ... se face vinovat...” exprimă, de fapt, rezultatul verificărilor efectuate în situația dată, conform normelor incidente. De aceea, afirmația potrivit căreia „procedural, luarea hotărârii trimiterii ... în Consiliul de judecată..... este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților ... oricărui cadru militar de a se apăra în mod corect și eficient nu este întemeiată, fiind rezultatul percepției personale, subiective, a ofițerului despre situația analizată. Tocmai măsura trimiterii în fața Consiliului de judecată, pe baza unui minim de probe, reprezintă acordarea posibilității de a se apăra și de a-și expune, într-un cadru neutru și nepărtinitor argumentele și apărările pe care le consideră folositoare.
În consecința acestui fapt, argumentele prezentate de ofițer (lipsa unor probe concludente despre comiterea faptelor sesizate, caracterul legal al adeverinței medicale eliberate de medicul specialist și neprevederea în lege a unei interdicții exprese vizând activități ca președinte al secției de votare în relaționare cu calitatea de consilier juridic) au constituit motive de verificare, analiză și decizie a Consiliului de judecată.
P. motivele mai sus arătate, pârâtul a considerat că trimiterea ofițerului în fața Consiliului de judecată nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție și nu afectează existența și exercitarea efectivă a dreptului Ia apărare, conferit de prevederile constituționale și statutare.
Totodată, analizând argumentele expuse de reclamant, chiar dacă s-ar accepta prin extindere aplicabilitatea definiției „abaterii grave” prezentată de Regulamentul Disciplinei Militare, constatăm că, având în vedere poziția ofițerului în ierarhia militară și în unitate, precum și antecedentele acestuia, există cel puțin două condiții care sunt îndeplinite pentru a putea considera faptele ofițerului că se încadrează în conceptul de „abatere gravă”, respectiv, faptele afectează în mod esențial ordinea militară și lezează semnificativ demnitatea militară Această constatare se bazează pe faptul că unele dintre modalitățile de realizare a disciplinei militare se referă la autoexigență, la respectarea strictă a actelor normative In vigoare și la exemplul personal în relațiile de serviciu și în societate. Niciuna dintre aceste modalități nu a fost avută în vedere de către ofițer în succesiunea cronologică a pregătirii și săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa.
În contextul celor prezentate anterior, învederăm onoratei instanțe faptul că disciplina militară presupune respectarea de către militari a normelor de ordine și de comportament obligatorii pentru menținerea stării funcționale, îndeplinirea misiunilor specifice și buna desfășurare a activităților din armată. îndeplinirea serviciului militar impune respectarea cu strictețe a regulilor de disciplină militară specifice, iar comandantul este obligat să aplice măsuri ferme pentru prevenirea și combaterea faptelor care afectează disciplina militară. Militarii sunt răspunzători pentru faptele care încalcă ordinea de drept sau onoarea și demnitatea militară. De asemenea, militarii sunt răspunzători de aplicarea permanentă a prevederilor actelor normative specifice în vigoare ce reglementează disciplina militară, în domeniul profesional în care își desfășoară activitatea.
P. aceste motive, pârâtul a considerat că temeiul juridic invocat de ofițer, referitor la neîndeplinirea condițiilor pentru calificarea faptelor sale ca fiind „abateri grave”, este inadmisibil. Sub acest aspect, trimiterea sa în fața Consiliului de judecată apare ca justificată, în baza prevederilor art. 75 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
Referitor la capătul de cerere privind anularea în totalitate a actului administrativ nr._ - Hotărârea Consiliului de judecată, emis la data de 01.10.2014.
Legat de susținerea reclamantului potrivit căreia Hotărârea Consiliului de judecată are un temei de drept greșit, menționăm că acest document trebuie, conform prevederilor art. 93 alin. (3) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, să conțină descrierea pe scurt a abaterii săvârșite, concluziile rezultate, propunerea fiecărui membru al consiliului și decizia adoptată.
După cum se poate observa, temeiul juridic al hotărârii Consiliului de judecată rezultă din contextul procedurilor disciplinare efectuate, nefiind unul prefigurat, specific, impus obligatoriu. Din conținutul hotărârii Consiliului de judecată a rezultat că au fost făcute referiri la diverse prevederi ale Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, dar și la alte reglementări cu incidență în speța supusă analizei.
Având în vedere cele expuse, pârâtul a considerat că nici acest motiv nu este întemeiat, sens în care cererea reclamantului nu poate fi primită sub acest aspect.
Argumentul potrivit căruia „motivările formidate în susținerea acuzelor sunt caracterizate de un evident subiectivism, nefiind susținute de probatorii constituie de fapt o declarație proprie, fără relevanță asupra certificării ca întemeiat a acestuia. Afirmația nu este susținută de prezentarea unor fapte sau documente care să ateste justețea motivului, fiind o poziționare a ofițerului față de persoanele componente ale Consiliului de judecată.
Este de menționat că materialul probator administrat în cauză este edificator și, mai ales, constituie rezultatul cercetărilor efectuate anterior și documentărilor realizate cu ocazia procedurii disciplinare dispuse, fiind identificate numeroase elemente și documente care atestă că analiza acestui material, sub aspectul celor două abateri disciplinare reținute în sarcina ofițerului, a fost una detaliată și atentă.
Așa cum a rezultat din documentele depuse la dosarul cauzei, ofițerul nu a fost sancționat disciplinar pentru că în 25.05.2014 a fost președintele secției de votare nr. 47 din mun. Tg-J., ci pentru faptul că a ascuns acest lucru comenzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj și a desfășurat o activitate remunerată, fiind în concediu medical.
Mai mult, acesta a fost planificat în serviciul operativ pentru data de 24.05.2014 în Comandamentul Operațional la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. conform ordinelor de linie specifice emise pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și intrând în concediu medical pe 21.05.2014 a trebuit să fie modificată planificarea, iar acesta să fie schimbat din serviciu. Deși ofițerul nu recunoaște că i s-a adus la cunoștință că urma să fie planificat în serviciul operativ la I. Județean de Poliție Gorj pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European, sunt două persoane la I. pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj, lt.col. M. A. și rar. V. D., ofițeri în cadrul Centrului Operațional Județean, care afirmă că l-au înștiințat cu privire la acest aspect. Acestora col. C. C. le-a spus că el va fi în concediu medical pe perioada alegerilor.
Astfel, se poate trage concluzia că ofițerul a acționat cu premeditare pentru a se sustrage de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, uzând de un concediu medical plătit, pe timpul căruia a desfășurat o altă activitate care a necesitat efort fizic și psihic prelungit.
În acest context este lesne de observat lipsa de sinceritate a ofițerului, iar dacă a fost în concediu medical aprobat și plătit, înseamnă că a avut o suferință medicală care 1-a împiedicat să-și îndeplinească atribuțiile specifice în cadrul I.S.U. Gorj. Se pune întrebarea cum de acea suferință medicalei nu l-a împiedicat să desfășoare neîntrerupt activitatea de președinte al unei secții de votare în ziua de 25.05.2014 de la ora 06:00 până în data de 26.05.2014 ora 03:00, aproximativ 21 ore? Cu atât mai mult, este de neexplicat acest lucru cu cât, conform adeverinței medicale nr. 1698/21.05.2014, col. C. C. în perioada 21-27.05.2014 a fost în concediu medical suferind de ,, Discopatie lombară și Amigdalită microbacteriană”.
Referitor la faptul că activitatea desfășurată de ofițer ca președinte al unei secții de votare nu este în cumul de funcții, în înțelesul prevederilor legale, se evidențiază faptul că această concluzie este, privită în mod individual, corectă. Pe de altă parte, din succesiunea cronologică a evenimentelor aferente acestui dosar, se desprinde constatarea că ofițerul nu consimte faptul că nerespectarea cerințelor legale privind recomandările/interdicțiile de natură medicală constituie, în contextul poziției și influenței pe care acesta le are în unitate, o atitudine cel puțin discutabilă sub aspectul moralității și climatului regulamentar în cadrul structuri lor mi1itare.
Rezumând, considerăm că motivul privind lipsa probelor pentru stabilirea măsurii disciplinare propuse nu subzistă, iar cererea reclamatului nu poate fi admisă.
În legătură cu aprecierile referitoare la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, facem precizarea că potrivit mandatului legal, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra legalității unui act normativ emis de ministrul afacerilor interne pe baza și în aplicarea unei legi.
Astfel potrivit principiilor de drept administrativ, Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este prezumții caftind legal, cel puțin în ceea ce privește regimul disciplinar al militarilor.
Mai concret, în materia controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională a României, s-a stabilit indubitabil că decizia prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate face ca legea sau ordonanța declarată neconstituțională ori textul din cadrul lor să nu se mai aplice, ca și cum ar fi abrogate prin lege. Raportat la obiectul Deciziei nr. 392/2014. se constată că obiecția de neconstituționalitate nu a vizat Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 ori prevederi din acesta, astfel încât, este evident că o eventuală neconcordanță între acest act normativ și dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una ce ține de aplicarea legii, această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată.
Din acest motiv, a considerat pârâtul că prevederile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare, se aplică militarilor din instituția noastră, deci și ofițerului în cauză.
A considerat pârâtul că incertitudinea juridică invocată de ofițer se referă la aspectele generale de interpretare a legislației privind cumulul de funcții, regimul documentelor privind situația medicală a personalului, regimul incompatibilităților, regimul disciplinar și conduita deontologică a personalului. În acest sens, chiar dacă unele dintre aceste aspecte suscită și provoacă dezbateri în mediul intern al instituției, acest fapt nu trebuie și nu poate să genereze atitudini de nerespectare sau chiar de încălcare cu bună-știință a normelor de organizare și desfășurare a unor activități.
Cu privire la cererea reclamantului de suspendare a executării deciziei atacate, pârâtul a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată avându-se în vedere următoarele considerente:
Este cunoscut că printre caracteristicile regimului juridic al suspendării actului administrativ esențial este caracterul de excepție al acestei operațiuni juridice prin intermediul căreia se realizează o întrerupere a producerii de efecte juridice, determinat de trăsătura generală a actelor administrative de a fi executorii din oficiu, ceea ce semnifică faptul că imposibilitatea executării lor trebuie să fie legitimată de situații speciale și în limitele acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1) coroborate cu cele ale art. 15 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actelor administrative poate fi dispusă numai prin îndeplinirea a două condiții principale, stabilite în mod imperativ de lege.
Astfel, în raport de prevederile legale menționate, cererea de suspendare a executării unui act administrativ se poate face numai „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente”.
Este în afară de orice îndoială că cele două condiții se determină reciproc și că, pe cale de consecință, nu se poate vorbi despre „iminența pagubei” fără existența „unui caz bine justificat”.
Cele două condiții enunțate mai sus, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, tară a putea fi considerate îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparența de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată.
Cazul bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2, lit. s) din Legea 554/2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil în evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Potrivit art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. cazuri bine justificate sunt împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar în cauza de față reclamantul nu a făcut dovada unor astfel de împrejurări, la o examinare sumară a deciziei de sancționare, pârâtul a solicitat a se constata că aceasta cuprinde toate mențiunile obligatorii, astfel că, nu s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității acesteia.
Este de asemenea acceptat, atât în doctrină cât și în practica judiciară, principiul potrivit căruia actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, la fel de adevărat fiind însă și faptul că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a întâmpina eventualele consecințe grave în ce-1 privește, se poate adresa instanței, pentru a obține suspendarea executării.
Existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ ce este emis pe baza legii și în executarea acesteia.
În concluzie, a apreciat că în ceea ce privește cazul bine justificat, la o sumară analiză a fondului cauzei, nu se pot reține elemente de vădită nelegalitate ale actului administrativ atacat, motivele invocate de reclamant fiind în fapt susțineri a căror veridicitate nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acțiunii de fond.
Existența unei pagube iminente, cea de-a doua condiție cerută de lege, impune aprecierea situației dintr-o dublă perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală și exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), și caracterul iminent al acesteia. De altfel, cu privire la întinderea pagubei reclamantul face doar afirmații cu caracter general, fără a preciza în concret care sunt implicațiile financiare și sociale pe care le-ar suferi.
Referitor la condiția prevenirii producerii unei pagube iminente definită de art. 2, alin. 1, lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea prezentată gravă a funcționării unei autorității sau instituții publice, a apreciat pârâtul că această condiție nu este îndeplinită în speță întrucât executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat în persoana reclamantului, iar aplicarea unei sancțiuni disciplinare nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube care ar trebui să constea într-o consecință a executării iar nu în executarea însăși a actului administrativ atacat. Altfel s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative.
Concluzionând cu privire la acest aspect, pârâtul a considerat că reclamantul nu a prezentat împrejurările de fapt și de drept de natură să evidențieze existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, nu a fost dovedită existența unei legături de cauzalitate între efectele produse de adoptarea și aplicarea actului administrativ contestat și eventualele prejudicii create.
În aceste condiții, pârâtul a arătat că este îndreptățit să solicite respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Cu privire la existența și întinderea prejudiciului moral suferit de reclamant, a precizat pârâtul faptul că era obligația reclamantului să precizeze în ce constă prejudiciul și care sunt criteriile de evaluare ale acestuia, pentru ca instanța să poată stabili în ce măsura o astfel de cerere este întemeiată.
De asemenea, a considerat pârâtul că este greu de acceptat teza că daunele pot fi acordate în lipsa oricărui element probator și fără nicio motivare. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu include o doza de aproximare, dar instanța trebuie sa aibă în vedere o . criterii cum ar fi consecințele negative suferite de cel în cauza pe plan fizic și psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.
P. ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune să producă argumente și indicii din care să rezulte în ce măsura drepturile, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul moral suferit.
În consecință, având în vedere argumentele prezentate, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului de acordare de daune morale și materiale din partea I.S.U. Gorj, ca fiind nefondată.
Având în vedere argumentația prezentată, pentru toate considerentele enumerate, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca fiind neîntemeiată și nefondată.
În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 205-208 Cod de procedură civilă și Legea 80/1995, privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În probatoriu, pârâtul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, precum și de orice altă probă necesară și utilă soluționării cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 223 C.pr.civ., pârâtul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției pârâte.
De asemenea, pârâtul a depus la dosar în fotocopii conforme cu originalul documentele și înscrisurile doveditoare care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, astfel: Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400 din 29.10.2004, privind Regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 497 din 07.02.2005, pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 558 din 17.03.2005, pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 809 din 23.09.2005, pentru modificarea și completarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1479 din 16.10.2005, pentru completarea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 54 din 25.02.2010, pentru abrogarea art. 128 din Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 274 din 22.11.2011 - comunicare ERATA la Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004; Extras Capitolul X din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 300 din 21.06.2004, privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor; Adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr._ din 16.09.2014 de înaintare a „Raportului privind aspectele semnalate de inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Lt.col. D. P.” al județului Gorj, prin notă raport, cu privire la verificările efectuate în cazul col. C. C.”, nr._ din 15.09.2014; Decizie privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare col. C. C., nr._ din 07.11.2014: procesul-verbal al Ședinței Consiliului de Judecată din I. pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj, nr._ din 01.10.2014; Hotărârea Consiliului de Judecată al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj din data de 01.10.2014, nr._ din 01.10.2014; - Ordinul Inspectorului Șef nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014; Adresa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de înaintare a Notei; Raport privind soluționarea contestației col. C. C. din I. pentru Situații de Urgența „Lt. col. D. P.” al județului Gorj împotriva hotărârii Consiliului de Judecată, nr._ din 03.11.2014; Raportul col. D. M. L., nr._ din 28.07.2014 adresa Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență; Raport personal al col. C. C., consilier juridic nr._ din 28 07.2014 eu privire la punctul ele vedere al acestuia referitor la desemnarea ca președinte al secției de votare nr. 47 din Tg-J. pentru alegerile europarlamentare din 25.05.2011.
Reclamantul C. C., în conformitate cu art. 201 alin. (2) C.pr.civ., a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către pârâtul I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj”, prin reprezentantul său legal/ales consilier juridic domnul Gust-B. I., prin care au solicitat respingerea acțiunii sale.
De asemenea, reclamantul a solicitat instanței respingerea apărărilor formulate și argumentele invocate prin întâmpinare și admiterea cererii sale, așa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
A. Invocarea excepției procesuale de procedură care rezida în:
Excepția de fond - a lipsei dovezii a calității de reprezentant, a domului consilier juridic Gust-B. I., ce în opinia sa nu are calitate în acest proces din 2 motive:
a) Domnul consilier juridic nu este angajat la ISU Gorj, nu are raporturi de munca încheiate cu acesta, astfel se încalcă prevederile art. 4, 6 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
b) Inspectorul sef de la I.S.U. Gorj nu are competențe sa numească un consilier juridic de la o altă instituție, astfel se încalcă art. 17 alin. 3) din Instrucțiunea M.A.I.- privind activitatea de asistență juridică în M.A.I.
D. pentru care a reclamantul a solicitat admiterea excepției, cu efectele care decurg din aceasta, în contradictoriu cu I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P..
B.l. Prin afirmațiile susținute în preambulul întâmpinării, ca prezentare a situației care a determinat emiterea Deciziei nr._ din data de 07.11.2014 și a celorlalte acte contestate, pârâta pretinde nici mai mult nici mai puțin că este îndreptățită să solicite respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.
Criticile și argumentele invocate nu schimbă cu nimic esența lucrurilor petrecute, mai mult, aceste observații duc mai departe raționamentul, de încălcare gravă a procedurilor și prevederilor actelor normative, privind regimul disciplinar al militarilor și regimul disciplinar special în materia Consiliilor de Judecată și de Onoare.
A arătat reclamantul că a identificat în raționamentul pârâtei câteva omisiuni ce face ca aceasta să nu fie convingătoare, cum ar dori să pară la prima vedere, omisiuni de netolerat din punct de vedere juridic.
O astfel de omisiune este aceea că, în regimul disciplinar pârâta nu se limitează procedural la prevederile legale, în sensul că domnul Inspector șef, la data când a luat la cunoștință de fapta comisă de către reclamant (28.07.2014) avea competențe și trebuia să ia după caz, una din următoarele măsuri: să-i atragă atenția asupra faptei săvârșite; să aplice o sancțiune disciplinară, conform competențelor, inclusiv avertisment sau mustrare scrisă; să ordone în termen de 3 zile judecarea faptei săvârșite de mine în consiliul de judecată, să mă sancționeze disciplinar, conform competenței, după consultarea Consiliului de judecată, însă numai dacă o astfel de activitate ar fi făcut conținutul unor interziceri, interdicții prevăzute în mod expres de Legea nr. 80/1995-privind statutul cadrelor militare, ca temei legal pentru luarea acestei măsuri.
După cum a fost prezentat în întâmpinare, domnul inspectorul șef, a eludat aceste prevederi, și a ales înaintarea unui raport către IGSU, în loc să investească în termen de 3 zile Consiliul de judecată, drept pentru care a fost atenționat în scris de către domnul inspector general, pentru modul cum a gestionat situata și lipsa de fermitate în exercitarea actului de comandă.
A observat reclamantul că legiuitorul, nu a lăsat la latitudinea comandanților, să mai facă în mod inutil, alte acțiuni în plus, deoarece singurul organ abilitat pentru cercetarea si judecarea abaterilor grave si a dovedi vinovăția/nevinovăția este Consiliul de judecată (conform art. 35 alin. 1 din Legea nr. 80/1995-pivind statutul cadrelor militare și art.74 din O.M.A.I. 400/2004-privind regimul disciplinar al personalului din MAI).
Astfel că, nu s-a acționat legal și cu bună-credință, măsura prin care o notă-raport întocmita la București, din birou, fără să aibă posibilitatea să se apere, cercetare făcută de altcineva decât Consiliul de judecată, prin care cineva se antepronunță, stabilește și declară vinovat, în afara cadrului procedural, zdrobit cu anticipație, făcându-i-se în acest fel foarte mult rău, mai ales că în final nu s-a confirmat nimic din acel raport bombastic.
Cu presiune publică sau nepublică și cu încălcarea flagrantă a legislației în materie, sunt doar câteva elemente ale modului în care pe repede înainte, s-a dorit aplicarea unei sancțiuni - fără respectarea unor drepturi fundamentale ocrotite de lege, inclusiv a demnității reclamantului de om, ofițer cu grad superior, consilier juridic al acestei instituții ș.a.
Ce credibilitate oferă aplicarea a unei astfel de procedură, cu încălcarea gravă a legislației. În concluzie, pentru motivele invocate reclamantul a pus într-un evident dezacord în această privință.
2. Față de precizările pârâtei în întâmpinare, a arătat reclamantul că argumentațiile sale vor fi succinte și exclusiv din perspectivă juridică, pentru că, din păcate, această așa-zisă „motivare” nu este în realitate o motivare, ci o tentativă de justificare ideologică a unui abuz de putere din partea inspectorului șef.
Prin . Noului Cod Civil, legiuitorul a înțeles să legifereze opiniile doctrinare și jurisprudența cu privire la abuzul de drept. Astfel, abuzului de drept îi este consacrată o reglementare expresă prin art. 15 din Noul cod civil care arată că: „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”. Astfel, se va considera exercitare abuzivă neutilizarea dreptului în realizarea scopului său, ci intenționând a vătăma altă persoană sau încălcând principiul bunei-credințe.
Că, în mod greșit și total neîntemeiat, pârâta a afirmat că nu a dovedit vătămarea drepturilor sale recunoscute de lege, pentru a se putea pretinde protecția unui drept subiectiv în fața instanței de contencios administrativ.
A mai precizat reclamantul că pretențiile deduse judecății față de pârâtă, prezumată inocentă, reiterând din cererea de chemare în judecată, raportat la legislația în vigoare, invocând:
a) încălcarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale: Articolul 8 „Dreptul la respectarea vieții private și de familie:
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecția sănătății, a moralei, a drepturilor și a libertăților altora.
Astfel apare necesitatea protecției vieții private a militarului în afara obligațiilor, interzicerilor, restricțiilor și restrângerilor prevăzute de legea nr. 80/1995- privind Statutul cadrelor militare fără a încălca prevederile art. 30 din aceiași lege:
(1) Ofițerii, maiștrii militari si subofițerii in activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului si normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare”.
Articolul 17 Interzicerea abuzului de drept: „Nicio dispoziție din prezenta Convenție nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute de prezenta Convenție, sau de a aduce limitări acestor drepturi și libertăți, decât cele prevăzute de această Convenție.
Or, conținutul notei raport, ca temei al OIS de trimitere în fața Consiliului de judecată, au avut drept fundament, că pentru desfășurarea activității din 25.05.2014, a comis abateri grave de la prevederile ordinelor și regulamentelor militare. Absolut fals, confirmat în întâmpinare chiar de pârâte, astfel ca raportul_ din 28.07.2014 întocmit de către reclamant și apărările din acest dosar nu au fost demontate.
b) Încălcarea următoarele drepturi din Constituia României:
- încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, în virtutea cărora: „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, astfel că, a fost dovedit faptul că, am dreptul să particip în calitate de președinte al unei secții de votare în timpul meu liber, atâta timp cât nu sunt încălcate prevederile legale, ce decurg din calitatea de militar...;
- încălcarea art. 24, 26, 29, 51 alin. 4, art. 53 astfel: dreptul fundamental la muncă și restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți altele decât interdicțiile stipulate în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, dreptul fundamental la apărare pe timpul jurisdicției administrative și principiul prezumției de nevinovăție în sensul că nu mi s-a permis apărarea pe timpul întocmirii notei - raport dar nici pe timpul cercetărilor în Consiliul de judecată. Prin omisiunea indicării exprese în Decizia de sancționare, a organului competent de a face contestație, i-a fost adusă o vătămare a drepturilor procesule reclamantului, aspect ce trebuia sancționat cu nulitatea acestui act administrativ, dreptul fundamental la viața privată în sensul că pentru activitățile desfășurate în timpul liber, nu sunt obligat nici eu si nici ceilalți militari, să raportez inspectorului șef, atâta timp cât nu sunt încălcate prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. în aceasta situație nefiind un cumul de funcții nu aveam obligația de a informa inspectorul șef;
- libertatea conștiinței, fiind constrâns să-și însușească convingerile că este vinovat de încălcarea legislației, pentru desfășurarea activității de președinte al secției de votare, sau că aveam obligația să raportez despre această acțiune, mai ales ca autoritatea funcției de președinte a secției de votare, nu poate fi exercitată în interes personal.
Dreptul de petiționare-deoarece nu i s-a răspuns în termen la contestațiile reclamantului, toate termenele fiind depășite cu 3-15 zile, iar contestația către Ministrul Afacerilor Interne a fost greșit îndreptată către Direcția Generală Management Resurse Umane din MAI. Nota - Raport nr._/15.09.2014 întocmită, fără o minimă decență a fost prelucrată cu întregul personal din IGSU înainte de a-i fi stabilită sau nu vinovăția, de către Consiliul de judecată, acțiune ce lezează semnificativ drepturile fundamentale invocate, dar și onoarea sa ca om și demnitatea militară.
De asemenea, dl. col. D. M. L., a întocmit adresa nr._ din 19.09.2014 înaintată tuturor structurilor inspectoratului și prelucrată cu întreg personalul unității, în ceea ce privește reclamantul, înainte de stabilirea vinovăției de către Consiliul de judecată.
În conformitate cu R.D.M/2013 art. 3 alin 1 lit. e) desfășurarea activităților cu caracter preventiv și educativ, se realizează pe categorii de militari și individual ori prin cele 2 adrese au fost prelucrate și cu alte categorii de militari, decât cu cele de ofițer cu grad de colonel și înainte de a se dovedi sau nu vinovăția sa.
Tot dl. Inspector șef a numit prin ordin de zi pe unitate, o comisie de cercetare administrativă, care a să constate o eventuală pagubă materială pe timpul efectuării concediului medical însă comisia nu a constatat existența producerii vreunui prejudiciu financiar în această speță.
Prin adresa nr._ din 17.09.2014 dl. Inspector șef col. D. M. L. solicită Centrului Medical Județean Gorj, al M.A.I. trimiterea mea la Comisia de Expertiză Medicală și confirmarea daca adeverința medicală emisa în data de 21.05.2014 este legală, evident respinse ca nemotivate de Centrul Medical Gorj al MAI.
Și lucrurile nu se opresc aici, constat că abuzurile de putere ale inspectorului șef continuă, astfel pe lângă eliberarea nefondata din funcția de Consilier pentru integritate, aplicarea nelegală sancțiunii scrisă, fiind în imposibilitatea de a mai participa la ocuparea unui post prin examen sau concurs, recent i se diminuează fără motiv, cu 10 % sporul de pericol deosebit, fiind convins, că astfel de acțiuni de hărțuire nu vor înceta.
3. Referitor la daunele morale fac următoarele precizări: orice astfel de agresiune asupra unei persoane nevinovate, prin abuz de putere, produce celor în cauză suferințe pe plan moral și social, lezându-le demnitatea și onoarea, libertatea individuală, imaginea publică, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege. Astfel că producerea prejudiciului moral justifică acordarea unei compensații materiale, sub forma daunelor morale.
Aceasta concepție a fost menținută și completată de către legiuitor în noul Cod Civil, care prin art. 1349 stipulează că cel care aduce atingere, prin acțiunile și inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor aparținând altor persoane „răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligai să le repare integral”, iar conform art. 1357 cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, răspunzând pentru cea mai ușoara culpa. Nu în ultimul rând, art. 253 din Noul Cod Civil indică „persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat”.
În cadrul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2015, judecătorii înaltei Curți au apreciat daunele morale ca fiind atingerea adusa existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea unei satisfacții morale pentru suferințe de același ordin, iar nu a unei satisfacții patrimoniale (a se vedea Decizia nr. 5567 din 29 iunie 2011. La ultimul examen de sănătate, de la sfârșitul anului 2014 a fost constatat faptul ca, tensiunea mea arteriala a ajun la 15/10, fără a mai pune în discuție stresul prin care trec atât eu cât si familia sa).
În timp ce drepturile patrimoniale au un conținut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conținut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalității umane (dreptul la viața, la integritate fizica, la onoare și demnitate) - a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 Februarie 2011.
Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe baza de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată.
Prin Decizia nr. 3806 din 7 Noiembrie 2013, judecătorii au reiterat ideea că în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate ca daune morale, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să asigure o repare deplină a acestora și, prin urmare, principiul reparării integrale a unui astfel de prejudiciu nu poate avea decât un caracter estimativ, în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Prin urmare, întrucât atunci când acorda despăgubiri morale nu se poate opera cu criterii de evaluare prestabilite, va trebui judecat în echitate (a se vedea Decizia nr. 8801 din 28 octombrie 2009).
Repararea daunelor morale este și trebuie sa fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela că, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumita satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate (a se vedea Decizia nr. 1657 din 24 Februarie 2011).
De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, si nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, solicit onoratei instanțe de judecata sa stabilească o suma necesară nu atât pentru a 11 pus într-o situație similară cu cea avuta anterior, cât pentru procurarea unei satisfacții de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care reclamantul a fost privat (a se vedea in acest sens Decizia nr._ din 17 decembrie 2009).
Conform Deciziei nr. 1534 din 21 februarie 2011 problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihica încercata de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusa puterii de apreciere a instanțelor de judecată. Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța de judecată are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să dispună repararea prejudiciului moral produs.
Conștient că prejudiciul moral suferit nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, judecătorii Înaltei Curți au stabilit ca în stabilirea despăgubirilor acordate va trebui să se permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însa la situația îmbogățirii fără just temei (a se vedea Decizia nr. 1600 din 23 februarie 2011).
În termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, sa primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.
În concluzie, a considerat reclamantul că, întrucât prejudiciul moral nu poate fi măsurat printr-o expertiză, care să aibă la bază criterii matematice, doar judecătorul va fi cel mai măsură să decidă cu privire la întinderea acestuia și cu privire la cuantumul despăgubirilor bănești acordate cu titlu de satisfacție suficientă și echitabilă, pentru a oferi astfel o anumită compensație pentru răul suferit, o ușurare a suferințelor suportate.
Observând atitudinea de abandon față de un militar, ofițer cu o vechime de peste 30 de ani în această instituție, adus în situația de a fi trimis și cercetat pentru învinuiri inexistente în Consiliul de judecată, sancționat fără a se dovedi vinovăția, pentru o activitate desfășurată în afara programului de lucru, ce nu constituie o interdicție sau o incompatibilitate, aducându-i importante prejudicii de imagine, prejudicii materiale, las la aprecierea instanței stabilirea și acordarea daunelor morale.
4. Alegațiile făcute pentru a justifica legalitatea emiterii Deciziei de sancționare, însa legal trebuia să fi emis ordin, ca urmare a unei hotărâri a Consiliului de judecată sau de onoare, cu trimitere la alt temei legal în afara O.M.A.I. 400/2004 și a legii 80/1995 sunt netemeinice.
Art. 128 din O.M.A.I. 400/2004 care prevedea aplicarea Regulamentului Disciplinei Militare în sensul că acesta completează prezentul titlu, a fost abrogat de O.M.A.I nr. 54/25.02.2010 și de prevederile O.M.A.I. nr. 116/2013 publicat în M.O. nr. 461 din 25 Iulie 2013) în sensul că Regulamentul Disciplinei Militare se aplică si militarilor din M.A.I. mai puțin în materia consiliului de onoare și de judecată. Argumentul este valabil și în cazul celorlalte 2 acte administrative contestate, ce au avut temei de drept RDM-M 64/ 2013
5. A considerat reclamantul că, greșit raționamentul juridic al pârâtei referitor la capătul de cerere privind nulitatea absolută a Ordinului nr. 817/14/I-GJ de constituire a Consiliului de Judecată și de trimitere în judecată, după 53 de zile.
Domnul consilier juridic al IGSU dl. Gust B. I. fără calitate în aceasta cauză, se străduiește în zadar să acopere încălcările/abuzurile comise în emiterea acestui ordin fără să răstoarne motivele de nulitate invocate de mine în cererea de chemare în judecată la pag. 3-5 de încălcare gravă a prevederilor de procedură dar și de fond în materie. Dacă au fost reținute ca temei legal comiterea de fapte-grave, de ce in acest ordin nu a fost prevăzut termenul de judecată 48 de ore conform art. 85 alin. 3 din - OMAI 400/2004 si au fost stipulate 3 zile termen pentru judecarea în Consiliul de judecată.
6. În ceea ce privește susținerile pârâților pentru Hotărârea Consiliului de judecată nr._, emisă la data de 01.10.2014, a apreciat reclamantul că acestea nu critica argumentele invocate de către acesta, mai mult se încearcă să convingă instanța cum ar fi trebuit și de ce trebuia să țină cont acest Consiliu de judecată.
Nu se critică în niciun fel că acest Consiliu de judecată nu avea competență să judece o faptă dată în competența Consiliului de onoare. Dar pe repede înainte fără să țină cont de prevederile legale ei trebuia să ia hotărârea VINOVAT indiferent de apărările reclamantului, astfel că, declarația dată de acesta, a fost piesă de dosar, nefiind valorificată în nici un fel, fiind dată în prezența unui ofițer mai mic în grad decât reclamantul. D. calitatea de ofițer cu cercetarea penală, îi conferea acest drept, dar pârâții nu au făcut această dovadă, invocând doar anumite scuze ce nu pot fi reținute.
Paradoxal, abia acum în întâmpinare, se recunoaște că, de fapt nu a comis încălcările reținute în nota-raport și OIS de trimitere în fața Consiliului de judecată, ba mai mult, nici nu ar fi o legătură de cauzalitate cu fapta din 25.05.2014 -pag.6, penultimul aliniat din întâmpinare – ci, a precizat reclamantul că a fost sancționat pentru alte presupuse fapte, fapte care în opinia sa, nu au fost probate în această speță și cu atât mai puțin dacă ar fi fost probate, nu erau date în competența Consiliului de judecată.
Mențiunile pârâtei, privitoare la materialul probator administrat în această cauză, care este edificator și faptul că au fost identificate elemente și documente privind cele 2 abateri disciplinare, a opinat și constat reclamantul, că lipsesc cu desăvârșire.
P. a conchide, toate aspectele invocate de pârâți nu au putut fi probate, drept pentru care nu pot fi considerate și reținute ca abatere disciplinară.
Întrucât actele administrative atacate, au fost date cu aplicarea greșită a legii, fiind realizat motivul de nelegalitate, a arătat reclamantul că pe baza probatoriului administrat, se va impune anularea lor.
Reclamantul a depus la dosar extras O.M.A.I. nr. 69/2015 privind aprobarea Ghidului carierei militare; extras instrucțiunea M.A.I. 1111/2005 cap. VI și adresele nr._/29.09.2014, 1593/24.09.2014.
Pârâtul I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P." al județului Gorj, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat instanței de judecată respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată și nefondată pentru următoarele motive:
În aplicarea măsurilor dispuse prin Raportul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr._/15.09.2014 și în conformitate cu dispozițiile Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I. a fost emis Ordinul inspectorului șef nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014. de trimitere a colonelului C. C. în fața Consiliului de judecată de la ISU Gorj, pentru „comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului afacerilor interne”. Aspect consemnat la Capitolul II. art. 1 paragraful secund din ordinul inspectorului șef.
De asemenea, subliniem faptul că ofițerul a fost trimis în fața Consiliului de judecată la 2 zile după ce a fost aprobat raportul prin care se dispunea această măsură, fiind evident, în acest context, faptul că au fost respectate prevederile art. 83 alin. (1) din OMAI nr. 400 2004 referitoare la termenul în care poate fi declanșată procedura disciplinară împotriva reclamantului.
Totodată, potrivit art. 33 și 34 din Legea nr. 80/1995 privind „statutul cadrelor militare în activitate”, pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor. încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment, mustrare scrisă, retrogradare în funcție, amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1- 2 ani, iar sancțiunile se aplică potrivit regulamentelor militare.
În același sens, la art. 51 alin. 1) din Regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul M.. din 10 iunie 2013 și care se aplică în M.A.I. conform Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 116/24.07.2013, se prevede că pentru abateri de la disciplina militară, neîndeplinirea îndatoririlor.
Încălcarea normelor de conduită militară, a regulilor de conviețuire socială, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: avertisment, mustrare scrisă, retrogradare în funcție, amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 1- 2 ani, trecerea în rezervă.
În consecință, pârâtul a solicitat a se constata că inspectorul șef a emis decizia de sancționare, respectând prevederile art. 92 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, coroborate cu cele ale art. 68 alin. (2) din Regulamentul Disciplinei Militare, susținerile reclamantului cu privire la faptul că inspectorul șef și-a însușit opinia Consiliului de judecată nu au niciun fel de relevanță asupra legalității actului administrativ.
P. motivele mai sus arătate, a considerat pârâtul că trimiterea ofițerului în fața Consiliului de judecată nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție și nu afectează existența și exercitarea efectivă a dreptului la apărare, conferit de prevederile constituționale și statutare.
Totodată, analizând argumentele expuse de reclamant și poziția ofițerului în ierarhia militară și în unitate, precum și antecedentele acestuia, există cel puțin două condiții care sunt îndeplinite pentru a putea considera faptele ofițerului că se încadrează în conceptul de „abatere gravă”, respectiv, faptele afectează în mod esențial ordinea militară și lezează semnificativ demnitatea militară. Această constatare se bazează pe faptul că unele dintre modalitățile de realizare a disciplinei militare se referă la autoexigență, la respectarea strictă a actelor normative în vigoare și la exemplul personal în relațiile de serviciu și în societate. Niciuna dintre aceste modalități nu a fost avută in vedere de către ofițer în succesiunea cronologică a pregătirii și săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa.
În contextul celor prezentate anterior, învederăm onoratei instanțe faptul că disciplina militară presupune respectarea de către militari a normelor de ordine și de comportament obligatorii pentru menținerea stării funcționale, îndeplinirea misiunilor specifice și buna desfășurare a activităților din armată. îndeplinirea serviciului militar impune respectarea cu strictețe a regulilor de disciplină militară specifice, iar comandantul este obligat să aplice măsuri ferme pentru prevenirea și combaterea faptelor care afectează disciplina militară. Militarii sunt răspunzători pentru faptele care încalcă ordinea de drept sau onoarea și demnitatea militară. De asemenea, militarii sunt răspunzători de aplicarea permanentă a prevederilor actelor normative specifice în vigoare ce reglementează disciplina militară. în domeniul profesional în care își desfășoară activitatea.
P. aceste motive, a considerat pârâtul că temeiul juridic invocat de ofițer, referitor la neîndeplinirea condițiilor pentru calificarea faptelor sale ca fiind „abateri grave”, este inadmisibil. Sub acest aspect, trimiterea sa în fața Consiliului de judecată apare ca justificată, în baza prevederilor art. 75 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.
Așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, ofițerul nu a fost sancționat disciplinar pentru că în 25.05.2014 a fost președintele secției de votare nr. 47 din mun. Tg-J., ci pentru faptul că a ascuns acest lucru comenzii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Lt.col. D. P.” al județului Gorj și a desfășurat o activitate remunerată, fiind în concediu medical.
Mai mult, acesta a fost planificat în serviciul operativ pentru data de 24.05.2014 în Comandamentul Operațional la Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, conform ordinelor de linie specifice emise pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și intrând în concediu medical pe 21.05.2015 a trebuit să fie modificată planificarea, iar acesta să fie schimbat din serviciu.
În consecință, este lesne de observat lipsa de sinceritate a ofițerului, iar dacă a fost în concediu medical aprobat și plătit, înseamnă că a avut o suferință medicală care 1-a împiedicat să-și îndeplinească atribuțiile specifice în cadrul I.S.U. Gorj, punându-se întrebarea, cum de acea suferință medicală nu 1-a împiedicat să desfășoare neîntrerupt activitatea de președinte al unei secții de votare în ziua de 25.05.2014 de la ora 06:00, până în data de 26.05.2014 ora 03:00, aproximativ 21 ore. Cu atât mai mult, este de neexplicat acest lucru cu cât, conform adeverinței medicale nr. 1698/21.05.2014, col. C. C. în perioada 21-27.05.2014, a fost în concediu medical suferind de „Discopatie lombară și amigdalită microbacteriană”.
Din succesiunea cronologică a evenimentelor aferente acestui dosar, se desprinde constatarea că ofițerul nu a consimțit faptul că nerespectarea cerințelor legale privind recomandările/interdicțiile de natură medicală constituie, în contextul poziției și influenței pe care acesta le are în unitate, o atitudine cel puțin discutabilă sub aspectul moralității și climatului regulamentar în cadrul structurilor militare.
Rezumând, a considerat că motivul privind lipsa probelor pentru stabilirea măsurii disciplinare propuse nu subzistă, iar cererea reclamatului nu poate fi admisă.
În consecință, având în vedere argumentația prezentată, pentru toate considerentele enumerate, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și nefondată.
Examinând cu prioritate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de reclamantul C. C. se constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, prin răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantul C. C. (fila 80), acesta a invocat faptul că, în cauza de față, consilierul juridic al intimatului I.S.U. Gorj nu ar avea calitatea de reprezentant al acesteia, în condițiile Legii 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că pârâtul I.S.U. Gorj l-a delegat pe consilier juridic Gust B. I. pentru a reprezenta și susține interesele pârâtei în dosarul care face obiectul cauzei de față, astfel că susținerile reclamantului nu sunt întemeiate, urmând ca excepția invocată să fie respinsă.
Pe fondul cauzei se rețin următoarele:
Prin decizia nr._/07.11.2014, emisă de I. pentru Situații de Urgență Gorj, a fost aplicată sancțiunea disciplinară constând în mustrare scrisă, reclamantului C. C..
În fapt, s-a reținut că în perioada 21-27.05.2014, reclamantul C. C. a fost în concediu medical deși, în această perioadă a avut calitatea de Președinte al unei secții de votare în cadrul alegerilor Europarlamentare, împrejurare în care nu a adus la cunoștință comandanților săi, acceptul său pentru a fi desemnat în această calitate, fiind reținute în sarcina sa abateri disciplinare prevăzute de art. 47 lit. d și h din regulamentul disciplinei militare, aprobat prin Ordinul Ministrului Apărării Naționale M.64/10.06.2013 și care se aplică și în cazul M.A.I., potrivit Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 116/24.07.2013.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la normele legale aplicabile, se constată că acțiunea formulată de către reclamant este întemeiată în parte cu privire la Decizia nr._ din 7.11.2014 și Hotărârea Consiliului de Judecată nr._/1.10.2014, emise de I.S.U. Gorj, urmând a fi admisă în parte.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Regulamentul disciplinei militare din anexa la Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. M 64/2013, pentru cercetarea și judecarea abaterilor grave de la disciplina militară sau altor fapte de aceeași natură săvârșite de către cadrele militare în activitate, se constituie consiliile de judecată, care reprezintă organe deliberative, independente în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Potrivit art. 21 din același act normativ, prin abatere gravă, în sensul prezentului regulament se înțelege abaterea care are ca efect producerea unor disfuncții majore în activitatea structurii militare, afectarea în mod esențial a imaginii instituției militare, a ordinii și disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnității și onoarei militare.
Mai mult, potrivit art. 25 alin. 1, faptele care constituie abateri disciplinare și pentru care cadrele militare sunt trimise în fața consiliilor de judecată sunt următoarele:…e) comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau ale altor dispoziții legale.
Din interpretare dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că pentru a fi trimis în fața consiliului de judecată, fapt care s-a întâmplat și în cauza de față, era necesar ca reclamantul să fi comis o abatere gravă care să fi avut urmările prev. de art. 21 din Regulament, respectiv producerea unor disfuncții majore în activitatea structurii militare, afectarea în mod esențial a imaginii instituției militare, a ordinii și disciplinei militare sau lezarea semnificativă a demnității și onoarei militare, urmări care nu s-au produs în cazul concret dedus judecății.
Astfel, prin decizia contestată, ca stare de fapt s-a reținut că, deși în perioada 21-27.05.2014, reclamantul se afla în concediu medical acesta a îndeplinit atribuțiile de președinte în comisia pentru alegerile euro parlamentare, neinformând comandantul asupra acestui aspect și nu a adus la cunoștința acestuia că a făcut demersurile pentru a fi desemnat președinte al unei secții de votare.
Raportat la aceasta stare de fapt reținută în decizia de sancționare este evident că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterile prev. de art. 47 lit. d și h din Regulamentul menționat constând în lipsa de sinceritate sau a curajului răspunderii pentru faptele comise și lipsa de respect manifestată față de comandanți/șefi, superiori, egali sau inferiori în grad.
Se observă că, prin reglementarea ca abatere a faptelor menționate mai sus, așa cum sunt prevăzute de Regulamentul disciplinei militare s-a urmărit pe de o parte, respectarea unor reguli de conduită în ceea ce privește raporturile dintre cadrele militare în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, iar pe de altă parte o conduită corectă cu privire la asumarea răspunderii pentru comiterea unor fapte, cel mai adesea ilicite sau imorale, împrejurări care nu sunt incidente în cazul concret dedus judecății, reclamantul neascunzând faptele imputate odată demarată cercetarea disciplinară. Faptul că nu a încunoștințat comandanții că va participa la organizarea unor activități electorale, în condițiile în care nu era în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu poate îmbrăca forma unei abateri disciplinare grave care sa aibă consecințele prevederilor art. 21 din Regulament.
De asemenea, Decizia nr._ din 7.11.2014, cât și Hotărârea Consiliului de Judecată nr._/1.10.2014 sunt afectate de nelegalitate prin aceea că nu au fost motivate în fapt cu privire la considerentele avute în vedere la individualizarea sancțiunii.
Astfel, potrivit art. 76 alin. 3 din Regulament, Comandantul/șeful stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite de militar, avându-se în vedere următoarele: împrejurarea în care a fost săvârșită fapta; gradul de vinovăție a militarului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a militarului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Nefiind enunțate niciunul dintre criteriile arătate mai sus, practic cele două acte nu au fost motivate efectiv de către autoritatea emitentă, persoana căreia i se adresează fiind practic în imposibilitate să cunoască criteriile avute în vedere la sancționarea sa, pentru a putea formula eventual, apărările pe care le consideră necesare.
Cu privire la celelalte aspecte privind nelegalitatea și netemeinicia deciziei de sancționare și respectiv a hotărârii invocate de către reclamant, sunt nefondate.
Astfel, se observă că cele două acte cuprind atât descrierea faptelor imputate reclamantului cât și încadrarea juridică a acestora, așa cum s-a reținut și în considerentele anterioare, a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă din moment ce a fost înființat consiliul de judecată, acesta a efectuat cercetările pe care le a considerat necesare, adoptând hotărârea nr._/1.10.2014, fiind respectate de către pârâtă prevederile art. 83 alin. 1 din OMAI 400/2004 în sensul că a fost sesizat Consiliul de judecată în termen de 3 zile de la aprobarea raportului întocmit la data de 15.09.2014, fiind emis în acest sens Ordinul Inspectorului Șef nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014.
Sunt nefondate și susținerile pârâtei I.S.U. Gorj în sensul că reclamantul nu a suferit o vătămare ca urmare a emiterii deciziei prin care a fost sancționat cu mustrare scrisă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.
Or, este evident că prin emiterea deciziei de sancționare care a fost contestată de către reclamant, acesta din urmă a suferit o vătămare a intereselor sale, imputându-i-se comiterea unor abateri disciplinare cu repercusiuni asupra persoanei sale.
Față de considerentele enunțate, urmează a se admite în parte acțiunea formulată reclamantul C. C., în contradictoriu cu pârâții I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj” autoritate publică, având cod fiscal_, cu sediul în Tg-J., .. 9 J, județul Gorj și D. M. L. și a anula decizia nr._ din 7.11.2014 emisă de I.S.U. Gorj și Hotărârea Consiliului de Judecată din cadrul I.S.U. Gorj nr._/1.10.2014 emisă de I.S.U. Gorj.
Cu privire la cererea reclamantului în sensul anulării ordinului nr. 817/14/I-GJ din 17.09.2014 emis de ISU Gorj, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care prin ordinul menționat nu sunt stabilite drepturi și obligații corelative în sarcina emitentului și respectiv reclamantului, nefiind un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, având rolul de a declanșa cercetarea disciplinară prealabilă, numai în urma acestea putându-se stabili eventuale sancțiuni în sarcina persoanei cercetate, fapt care s-a întâmplat și în cauza de față prin emiterea deciziei nr._ din 7.11.2014, care constituie un act administrativ emis în regim de putere publică.
Cu privire la cererea de suspendarea executării deciziei nr._ din 7.11.2014, se constată că nu este întemeiată, nefiind întrunite cumulativ cerințele prevederilor de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin emiterea actului administrativ menționat nefiind iminentă producerea unei pagube în patrimoniul reclamantului, decizia respectivă neavând repercusiuni, prin ea însăși, din punct de vedere patrimonial.
Față de considerentele enunțate, urmează a se respinge capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 817/14/I - GJ din 17.09.2014 emis de I.S.U. Gorj și suspendarea deciziei nr._ emisă de I.S.U. Gorj.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de reclamant.
Admite în parte acțiunea formulată reclamantul C. C., identificat prin C.N.P._, domiciliat în Tg-J., .. 6, ., cu domiciliul procesual ales, în .. 65, ., din Municipiul Tg-J., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj” autoritate publică, având cod fiscal_, cu sediul în Tg-J., .. 9 J, județul Gorj și D. M. L., cu domiciliul procesual ales la I. pentru Situații de Urgență „Lt. C.. D. P. al Județului Gorj, cu sediul în Tg-J., .. 9 J, județul Gorj.
Anulează decizia nr._ din 7.11.2014 emisă de I.S.U. Gorj și Hotărârea Consiliului de Judecată din cadrul I.S.U. Gorj nr._/1.10.2014 emisă de I.S.U. Gorj.
Respinge capetele de cerere privind anularea Ordinului nr. 817/14/I - GJ din 17.09.2014 emis de I.S.U. Gorj și suspendarea deciziei nr._ emisă de I.S.U. Gorj.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 Mai 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, O. C. S. | ||
Grefier, C. C. |
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
5 ex./12 Iunie 2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1249/2015.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 729/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
