Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1641/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1641/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-09-2015 în dosarul nr. 1601/317/2014
Dosar nr._ Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1641/2015
Ședința publică de la 02 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. B.
Judecător: A. M. N.
Grefier: L. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I.P.J. Gorj, în contradictoriu cu intimatul petent Păișeanu A., având ca obiect anulare proces – verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, după care,
În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ., tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ., tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ., acordând cuvântul părților.
Intimatul petent solicită respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 2153 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petentul Păișeanu A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, și s-a dispus anularea procesului - verbal . nr._/13.05.2014 și exonerarea petentului de plata amenzii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că examinând plângerea în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, instanța de fond a apreciat că este întemeiată, motivat de următoarele considerente:
Fapta reținută în procesul - verbal de contravenție a constat în aceea că, în data de 13.05.2014, ora 10, în comuna Crușeț, ., petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa numitei B. M. de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Sub aspectul legalității procesului - verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 a căror încălcare atrage nulitatea acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului - verbal, instanța de fond a constatat că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale, inclusiv, deci, de prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate.
Contravențiile referitoare la încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO, aspect ce rezultă, pe de o parte, din faptul că norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Legea nr. 61/1991 se adresează tuturor cetățenilor) și, pe de altă parte, din faptul că amenda (sancțiunea contravențională principală aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.
În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul - verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă. Așadar, orice îndoială profită persoanei acuzate de săvârșirea contravenției potrivit principiului in dubio pro reo.
În speță, s-a constatat că organul constatator nu a făcut vreo probă a existenței faptei sancționate, raportul agentului constatator încheiat la 02.07.2014, neconstituind o astfel de probă.
Cu privire la procesul - verbal încheiat la 13.05.2014 de agentul de poliție, ca urmare a apelului numitei B. M. din satul Măiag, județul Gorj, la „112”, instanța de fond a constatat că, în acesta, s-a reținut că această petentă a anunțat la numărul unic de urgență că i s-ar fi adresat cuvinte jignitoare de soțul său, B. I.. S-a mai reținut în acest proces verbal că B. M. a declarat „verbal” că și Păișeanu A., petentul din cauza de față, i-ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare în timp ce trecea pe drumul public, aspect pe care l-ar fi confirmat și numitul I. D., acesta din urmă arătând că petentul ar adresa astfel de cuvinte la mai multe persoane, în mai multe rânduri.
În fișa de intervenție din 13.05.2014, agentul constatator a consemnat că numita B. M. ar fi declarat verbal că în jurul orei 10, 00 a fost înjurată de Păișeanu A., iar ulterior și de soțul său, făcându-se mențiunea că B. M. a fost sancționată pentru apelarea abuzivă a numărului „112”, dar și Păișeanu A..
Pentru sancționarea petentului, în afară de mențiunile din procesul - verbal de intervenție și din fișa de intervenție arătate mai sus, organul constatator nu a făcut nici o probă, nu a luat declarații nici vreunui martor, nici persoanei vătămate și nici persoanei sancționate.
Instanța de fond a procedat la audierea celor doi în instanță, aceștia arătând că Păișeanu A. ar fi adresat cuvinte jignitoare M. B. după ora 16, 00, ori acesta a fost sancționat pentru o faptă care ar fi fost săvârșită la ora 10, 00.
Mai mult, B. M. a declarat că petentul ar fi înjurat-o și la ora 10.00, dar în toamna anului trecut, nu în luna mai din acest an.
Martorul I. D. a mai arătat că mai există un proces între el și petent, dar acolo se judecă pentru că ar fi fost bătut de Păișeanu A..
Petentul a susținut în plângere că la ora 10, 00 din 13.05.2014 și din celelalte zile, fără excepție, el era cu vitele la pășunat, acest fapt fiind confirmat de martorul de C. C. care a mai arătat că nu există zi în care și el și petentul să nu stea cu vitele până la 11, 30 - 12, 00.
În condițiile în care prezumtiva persoană vătămată, dar și martorul indicat de poliție, I. D., semnatar al procesului - verbal, au arătat că fapta ar fi fost săvârșită după ora 16, 00, iar în procesul - verbal de contravenție s-a reținut ca oră de săvârșire a faptei ca fiind ora 10, 00, instanța de fond a reținut că sancționarea petentului este neîntemeiată, nerezultând din probele administrate.
În același timp, ora 10, 00 înscrisă în procesul - verbal nu poate fi reținută ca fiind ora săvârșirii contravenției, în condițiile în care din probe a rezultat că petentul era pe câmp cu vitele la acea oră și în condițiile în care chiar prezumtiva persoană vătămată neagă că fapta sancționată ar fi avut loc la ora 10, 00 din 13.05.2014, așa cum s-a reținut mai sus.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a admis plângerea, a anulat procesul - verbal de contravenție și a exonerat petentul de plata amenzii.
Împotriva acestei sentințe civile nr. 2153 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - Cărbunești în dosarul nr._ a declarat apel intimatul I.P.J. Gorj, apreciind că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:
În motivare, apelantul intimat a învederat că petentul a fost sancționat pentru adresarea de cuvinte și expresii unei alte persoane.
În opinia sa, prima instanță a anulat în mod greșit procesul - verbal de contravenție, apreciind că sancționarea petentului este neîntemeiată datorită consemnării greșite a orei săvârșirii contravenției de către agentul constatator.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați a rezultat că petentul i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare Măriei B..
Din eroare însă, agentul constatator a menționat greșit ora săvârșirii contravenției, respectiv ora 10:00 în loc de ora 16:00.
Apelantul intimat a considerat aceasta ca fiind o simplă eroare materială din partea agentului constatator, iar din probele administrate în cauză a rezultat fără dubii că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
Față de aceste considerentele, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul dispozițiilor art. 30 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientului, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30 alin. 2 din același act normativ, intimatul I.P.J. Gorj este scutit de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 12.06.2015, prin serviciul registratură, intimatul petent a formulat întâmpinare.
În motivare, acesta a precizat că agentul constatator a greșit ora săvârșirii faptei reținute prin procesul – verbal de constatare, respectiv ora 10:00 în loc de ora 16:00.
De asemenea, intimatul petent a mai învederat că a fost sancționat în mod abuziv de agentul constatator.
În dovedire, au fost anexate, în copie, sentința nr. 2153/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu – Cărbunești în dosarul nr._, cererea de apel formulată de către intimatul I.P.J. Gorj, raportul agentului constatator din data de 02.07.2014, procesul – verbal de constatare din data de 13.05.2014, fișa de intervenție la eveniment și procesul – verbal . nr._/13.05.2014.
În cadrul procedurii prealabile, intimatul I.P.J. Gorj nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către petentul Păișeanu A..
Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul – verbal de contravenție . nr._/13.05.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei, întrucât la data de 13.05.2014 a adresat cuvinte și expresii jignitoare la adresa numitei B. M. de natură să tulbure ordinea și liniștea publică, în temeiul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul – verbal de contravenție menționat, reținând că fapta s-a produs la altă oră, însă din probele administrate rezultă în mod contrar că petentul a înjurat-o pe numita B. M. în ziua respectivă.
Prin urmare, fapta a fost legal sancționată, iar menționarea unei alte ore reprezintă o simplă eroare materială a agentului constatator, care poate atrage nulitatea relativă a actului sancționator în caz de dovedire a unei vătămări, aspect ce nu este probat în cauză.
În schimb, sub aspectul temeiniciei, tribunalul apreciază că sancțiunea adecvată gradului de pericol social al faptei este avertismentul, raportat la dispozițiile art. 21 din O.G. nr. 2/2001, reținându-se că deși în raportul agentului constatator s-a specificat faptul că petentul a fost în mai multe rânduri sancționat, nu s-a făcut dovada unor astfel de procese -verbale de contravenție, iar sancțiunea contravențională trebuie să aibă în primul rând caracter preventiv – educativ, și nu punitiv.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 C. pr. civ., se va dispune admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii în parte a plângerii și înlocuirii sancțiunii aplicate prin procesul – verbal de contravenție cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, cu sediul în mun. Tg – J., ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 2153 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - Cărbunești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent Păișeanu A., CNP_, cu domiciliul în comuna Crușeț, ..
Schimbă sentința în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește sancțiunea aplicată prin procesul – verbal cu sancțiunea avertisment.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
L. B. A. M. N.
Grefier,
L. C.
Red. A.N./ Tehn. E.S./jud. fond M. R. - 4 ex./14 septembrie 2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 366/2015. Tribunalul GORJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|








