Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 24-03-2015, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 8267/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 824/2015
Ședința publică de la 24 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. S.
Judecător L. M.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul petent Vrăncuți B. S. împotriva sentinței civile nr. 1840 din data de 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg- Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat B. M. pentru apelantul petent Vrăncuți B. S., lipsă fiind intimata Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul ales al apelantului petent a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale referindu-se la nelegalitatea aplicării măsurii tehnico - administrativă a reținerii permisului de conducere fără a fi fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
De asemenea, a solicitat să se observe că instanța de fond a făcut o confuzie clară între măsurile tehnico - administrative și sancțiunile complementare cu toate că a avut un raționament care la început a fost corect spunând că acțiunea principală trebuie aplicată efectiv dar nu s-a raportat la fel și la sancțiunea complementară care fără a fi aplicată nu se poate reține permisul de conducere.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:
- Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința civilă nr. 1840 din data de 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg - Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/ 14.06.2014, formulată de petentul Vrăncuți B. S., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._/ 14.06.2014, încheiat de Poliția Tg. Cărbunești, petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă și reținerea permisului de conducere, pentru aceea că în data de 14.06.2014, ora 14,15, în timp ce se deplasa pe DN 67B în localitatea Tg. Cărbunești, a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 105 km/h.
Față de precizarea făcută la acțiune de către petent în data de 09.09.2014, instanța a constatat că acesta nu a înțeles să renunțe la solicitarea inițială de anulare a procesului-verbal pentru netemeinicie, făcând doar o completare la acțiune cu un motiv de nelegalitate ce ar atrage, în subsidiar, admiterea în parte a cererii. Solicitarea scrisă și susținută oral de avocat în dezbateri, în sensul renunțării la o parte din cererea de învestire a instanței nu poate fi luată în considerare în lipsa petentului și a semnăturii sale, precum și a unui mandat special pentru acte de dispoziție dat de acesta avocatului.
Verificând din oficiu, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la comunicare. Deși nu a fost invocată de către parte nulitatea absolută a procesului-verbal contestat, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, verificând din oficiu legalitatea acestuia constata că actul contestat a fost întocmit cu respectarea exigențelor art. 17 din O.G. nr. 2/2001. În continuare, instanța a mai constatat că amenda a fost stabilită cu respectarea limitelor legale.
În cauza A. împotriva României - Cererea nr._/03 par. 67-68, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau de a le pedepsi pe cale contravențională, și nu pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală (G. împotriva României, nr._/01, par. 58, 30 noiembrie 2006). Convenția lasă în principiu statelor libertatea de a ridica la rangul de infracțiune penală și de a urmări ca atare un comportament care nu constituie exercitarea normală a unuia din drepturile pe care le protejează, cu excepția respectării cerințelor art. 6 din Convenție. Or, nerespectarea garanțiilor fundamentale - printre care prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților, cu ocazia unei proceduri care poate fi calificată drept "penală", ar impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție.
Respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din C.E.D.O., se concretizează în materie contravențională în răsturnarea probei în plan procesual. Astfel că petentul va fi obligat la dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar dacă probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă.
In speță, intimatul a făcut proba certă a săvârșirii de către petent a contravenției reținute în sarcina acestuia prin procesul-verbal. Astfel, pe baza planșei fotografice (fila 15), a atestatului de operator radar și a buletinului de verificare metrologică_ (fila 16), instanța constată dovedit faptul că la data de 14.06.2014, ora 14,15, petentul a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 105 km/h. Totodată, instanța a constatat că localizarea radarului la momentul constatării săvârșirii contravenției era în localitate, așa cum reieșea din harta coordonatelor topografice, depusă la dosar de către intimat, în care au fost învederate construcții civile specifice zonei de localitate (filele 12-13).
Completând cele două aspecte dovedite de către intimat, instanța a constatat legalitatea și temeinicia faptei reținute în sarcina petentului prin procesul verbal contestat.
În continuare, instanța a constatat că sancțiunea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 zile a fost legal aplicată. Astfel, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e ) din OUG nr. 195/2002 “Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: (…)
e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. ”
Instanța a avut în vedere faptul că articolul din actul normativ invocat de organul de poliție, în baza căruia petentul a fost sancționat, prevede aplicarea sancțiunii amenzii și aplicarea obligatorie a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile. Așa cum pentru legala aplicare a sancțiunii amenzii este suficientă invocarea art. 102 alin.3 lit. e ) din OUG nr. 195/2002 de către organul constatator și bifarea căsuței aferente literei a) din procesul-verbal, tot astfel, pentru identitate de rațiune, în vederea legalității aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce este suficientă invocarea temeiului de drept și bifarea căsuței corespunzătoare literei f) din procesul-verbal. Mai mult, chiar dacă ar fi lipsit mențiunea temeiului de drept din procesul-verbal, însă sancțiunea principală și cea complementară ar fi fost cele prevăzute de temeiul neinvocat, nu ar fi existat nicio vătămare reală a contravenientului care să ducă la anularea cererii.
În situația de față, sancțiunea complementară era obligatorie pentru petent în baza legii, iar distincția dintre construcțiile lingvistice “aplicarea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce“ și “reținerea permisului de conducere“ este artificială, cele două măsuri însemnând același lucru din perspectiva modului în care sunt concepute formularele-tip pentru completarea proceselor-verbale. Singurul motiv pentru care agentul de poliție nu a bifat pe formularul procesului-verbal“aplicarea sancțiunii suspendării dreptului de a conduce“ este acela că pe formular nu avea tipărită decât varianta “reținerii permisului de conducere“. Ca urmare, chiar dacă exprimarea tipizatului este defectuoasă din punct de vedere juridic, organul constatator nu a înțeles niciodată să aplice măsura tehnico-administrativă, ce reprezintă doar punerea în executare a sancțiunii, ci sancțiunea însăși.
Mai mult, pentru a anula măsura reținerii permisului, petentul trebuia să facă dovada vătămării suferite, acesta nefiind un caz de nulitate absolută, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Or, potrivit art. 102 alin.3 lit. e ) din OUG nr. 195/2002, petentului i s-a aplicat în mod obligatoriu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, indiferent de modul în care ea a fost formulată prin procesul-verbal. Deficiența de formulare tehnico-juridică a sancțiunii nu aduce nicio vătămare pe care petentul să o fi probat, atâta timp cât măsura reținerii permisului s-a dovedit a fi legală.
Pentru aceste considerente, instanța a respins plângerea așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
2.Calea de atac
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul Vrăncuți B. S. prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte plângerii contravenționale, aducând critici sentinței numai cu privire la motivarea respingerii solicitării de a fi anulată aplicarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
În motivele scrise de apel, a menționat că înțelege să critice sentința instanței de fond cu privire la motivarea respingerii excepției de nelegalitate a procesului verbal de contravenție în raport de aplicarea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.
A considerat că raționamentul instanței de fond este total greșit, astfel că deși arată că articolul de lege reținut care prevede expres aplicarea sancțiunii complementare și evident aplicarea amenzii, aceasta consideră că, dacă pentru amendă este suficientă menționarea articolului de lege și bifarea căsuței a), pentru identitate de rațiune este suficientă bifarea căsuței aferente literei f) pentru a reține legal permisul de conducere. Raționamentul este unul greșit pentru că așa cum se poate observa din procesul verbal contestat cu privire la amenda aplicată agentul constatator în mod corect a menționat textul de lege, a marcat căsuța corespunzătoare și a aplicat efectiv amenda în cuantum de 765 lei, pe când în cazul sancțiunii complementare acesta a bifat căsuța privind reținerea permisului de conducere fără a fi dat curs prevederilor legale privind aplicarea efectivă a sancțiunii complementare. Concluzia corectă și logică ar fi trebuit să fie aceea că, pentru a se putea dispune măsura reținerii permisului de conducere agentul constatator trebuia mai întâi să aplice cele două sancțiuni prevăzute de art.102 alin.3 lit. e din OUG 195/2002, respectiv sancțiunea principală - amenda și sancțiunea complementară - suspendarea dreptului de a conduce, cu atât mai mult cu cât art.96 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede expres că ,, sancțiunile contravenționale complementare... se aplică prin același proces verbal prin care se aplică și sancțiunea principală (...)”. În caz contrar este încălcată legea, cauzându-se astfel un prejudiciu (necunoașterea perioadei pentru care se aplică suspendarea dreptului de a conduce) ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea măsurii tehnico administrative aplicate. Analogia pe care o face instanța de fond între „ aplicarea sancțiunii complementare privind suspendare dreptului de a conduce” și,, măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere" este greșită.
A apreciat că instanța face o gravă confuzie amestecând sancțiunile cu măsurile tehnico administrative, noțiuni reglementate de lege în mod distinct, tocmai pentru că nu sunt sinonime. Astfel, sancțiunile complementare sunt reglementate de art. 96 din OUG 195/2002 republicată, pe când măsurile tehnico administrative sunt prevăzute distinct de art.97 al OUG 195/2002 republicată.
De astfel, instanța de fond se substituie în apărător al agentului constatator, motivând cu ușurință lipsa aplicării sancțiunii complementare datorită exprimării defectuoase a tipizatului, mai mult instanța cunoscând cum ar fi gândit agentul constatator folosind afirmația că: ,,( ...) organul constatator nu a înțeles niciodată să aplice măsura tehnico-administrativă, ce reprezintă doar punerea în executare a sancțiunii ci sancțiunea însăși”, practic găsindu-i scuze agentului constatator pentru întocmirea nelegală a procesului verbal de contravenție
Față de susținerea instanței că nu i s-a produs vreo vătămare, a precizat că fără a se aplica efectiv sancțiunea complementară pentru o anumită perioadă instanța nu poate verifica legalitatea acesteia, cum de altfel în această situație nu putea fi verificată nici legalitatea reținerii permisului de conducere.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedirea apelului nu au fost solicitate probe.
Deși, prin rezoluția din data de 06.01.2015 i s-a comunicat intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Gorj o copie de pe cererea de apel, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, acesta nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
D. urmare, potrivit dispozițiilor art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 24.03.2014, fiind citate părțile.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul de față este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond pe baza unui probatoriu concludent și judicios administrat a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității și în deplină concordanță cu starea de fapt menționată de agentul constatator, constând în aceea că data de 14.06.2014, ora 14,15, petentul a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 105 km/h, faptă ce întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 102 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța de fond a făcut o judicioasă analiză a probelor administrate de părți în cauză, înlăturând motivat apărările formulate de petent.
Tribunalul constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale, aceasta deoarece potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului acest gen de contravenție, intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Tribunalul reține de asemenea că în cauza I. P. c. României, hotărârea din 28 iunie 2011, Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție existentă în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu poate avea un caracter neașteptat pentru acesta având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă și că petentul nu a fost pus . față de autorități pentru simplu fapt ca regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.
De asemenea, prin decizia din 13 martie 2012 pronunțată în cauza H. și alții c. României Curtea a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției, atâta timp cât sistemul de drept conține garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții.
Interpretând dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Reapreciind probatoriul administrat în cauză, tribunalul reține că starea de fapt menționată de agentul constatator și confirmată de instanța de fond este corespunzătoare realității, în sensul că într-adevăr, la data de 14.06.2014, ora 14,15, petentul a condus autoturismul marca Skoda, cu nr. de înmatriculare_, cu viteza de 105 km/h., faptă dovedită cu fotografiile video-radar, petentului dându-i-se pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile și de a combate probele de vinovăție administrate de agentul constatator.
Tribunalul reține însă ca fiind fondată critica apelantului referitoare la nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, în ceea ce privește măsura administrativă de reținere a permisului de conducere.
În acest sens, tribunalul constată că potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, fapta conducătorului de autovehicul de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condos, motive pentru care va fi menținută și această sancțiune.
Se observă așadar că, pentru contravenția de nerespectare a regulilor privind depășirea, legea prevede atât o sancțiune principală constând în amendă, cât și o sancțiune complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În ceea ce privește sancțiunile complementare, art. 96 alin. 1 din OUG 195/2002, prevede că acestea au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.
De asemenea, potrivit art. 109 alin. 1 din același act normativ, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.
Pe de altă parte, măsura administrativă a reținerii permisului de conducere, poate fi dispusă de polițistul rutier, potrivit art. 111 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002, printre alte situații, la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3).
Din interpretarea dispozițiilor legale menționate, rezultă că, măsura administrativă a reținerii permisului de conducere, poate fi dispusă de polițistul rutier, numai după constatarea contravenției și aplicarea prin procesul verbal de contravenție încheiat, pe lângă sancțiunea principală, și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În situația în care se procedează la reținerea permisului de conducere, fără ca în procesul verbal de contravenție să fie menționată aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, contravenientul este pus în situația de a nu cunoaște termenul pentru care i-a fost aplicată această sancțiune, iar instanța de judecată investită cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului verbal de contravenție, este pusă în imposibilitatea de a verifica dacă legalitatea aplicării acestei sancțiuni complementare.
Or, în cauza de față, agentul constatator, reținând că apelantul petent a săvârșit contravenția prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare prin procesul verbal contestat, i-a aplicat doar sancțiunea principală constând în 9 puncte amendă în cuantum de 765 și a luat față de acesta măsura administrativă a reținerii permisului de conducere, fără să îi aplice însă, sancțiunea complementară prevăzută de lege, respectiv suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
În această situație, tribunalul reține că în mod nelegal a fost reținut permisul de conducere al petentului fără ca acestuia să îi fi fost aplicată sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, astfel încât acestuia i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii de reținere a permisului de conducere.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art.480 Cod proc.civ. raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, va admite apelul declarat și va schimba sentința atacată în sensul că va în sensul că admite în parte plângerea, va anula măsura tehnico – administrativă de reținere a permisului de conducere, va menține restul dispozițiilor procesului – verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul petent Vrăncuți B. S. având CNP_ și domiciliul în municipiul C., ..118, ., . împotriva sentinței civile nr. 1840 din data de 31.10.2014 pronunțată de Judecătoria Tg- Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean Gorj având C.I.F._ și sediul în municipiul Tg-J., ., județul Gorj.
Schimbă sentința în sensul că admite în parte plângerea și anulează măsura tehnico – administrativă de reținere a permisului de conducere.
Menține restul dispozițiilor procesului - verbal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. C. S. | Judecător, L. M. | |
Grefier, M. R. |
Red. S.M.C./ Tehn. M.R.
4ex/24.04. 2015
J.f./ E. A. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1641/2015.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
