Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 847/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 847/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 6948/318/2013
Dosar nr._
Cod operator 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr. 847/2015
Ședința publică de la 25 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Judecător C. B.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică Cestrin împotriva sentinței civile nr.3639 din data de 02.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă Z. D., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 18.09.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 01.04.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 01.04.2015 la data de 19.01.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr. 714/2013 și 718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 18/2014.
În raport de dispozițiile art. 470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimata petentă, căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 10.02.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 25.03.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.208 NCPC constată că intimata petentă nu a depus întâmpinare la cererea de apel, fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.3639 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul
nr._, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta Z. D., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – Cestrin, fiind anulat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013 s-a dispus sancționarea petentei cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, reținându-se că vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei Z. D., având domiciliul în Tg.J., ..2, ., CNP_, a circulat în data de 17.03.2013, ora 22.42, pe DN 65 km 9+200m, localitatea Pielești, fără a deține rovinietă valabilă, aspect probat cu fotografia_-_-_. S-a menționat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prevederilor art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002. De asemenea, procesul verbal contestat a conținut mențiunea că acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor legii nr.455/2001 și HG nr.1259/2001 de către I. A. V., cu certificatul nr._03034e6f din data de 11.03.2013 emis de CERTSIGN SA, furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.
Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată. Sub aspectul temeiniciei actului contestat, instanța de fond a constatat că în speță într-adevăr petenta se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului.
Însă niciuna dintre aceste garanții procesuale nu are un caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Pe de altă parte, potrivit art.1 alin.1 din OG nr.15/2002 în înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini. Din interpretarea acestui text de lege a rezultat că în persoana utilizatorului căruia îi incumbă obligația de plată a rovinietei trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, persoana să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare și să dețină în proprietate vehiculul. În speță, această a doua condiție nu a fost îndeplinită.
Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat în data de05.12.2012, aflat la fila 4, a rezultat că în data de 05.12.2012 proprietar al vehiculului marca Skoda, tip Superb, cu număr de înmatriculare_ este numitul Udrica R. A., așadar la data săvârșirii contravenției-17.03.2013 petenta nu mai deținea calitatea de proprietar al autoturismului. Întrucât răspunderea contravențională este personală, iar prin probatoriul administrat în cauză a fost răsturnată prezumția săvârșirii faptei de către petentă, care a fost tras la răspundere urmare a faptului că figura la data constatării contravenției încă în evidențele serviciului de înmatriculări ca proprietar al autoturismului, instanța a admis plângerea și a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/09.04.2013.
Împotriva sentinței civile nr.3639 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, a declarat apel apelanta intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică Cestrin, criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că din analiza dispozițiilor art.7 și 8 coroborate cu cele ale art.1 alin.1 pct.B din OG nr15/2002 reiese că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrisă în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției. Înscrierea în cartea de identitatea a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, iar formalitățile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui, altfel actul producând efecte doar între părțile contractante, nu și față de terți.
Astfel, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, aceasta nu poate fi imputat CESTRIN. Atâta timp cât petentul figurează ca proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art.8 coroborat cu art.1 lit.B din OG nr.15/2002 și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei. Potrivit art.7 coroborat cu art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.
Așa cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, deciziile nr.217/2013 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1 alin.1 lit.b, art.7, art.8 alin.1, art.9 alin.2 și 3 din OG nr.15/2002 si nr.623/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002, certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, iar persoana înscrisă în certificat îți asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinieta îi aparține.
Conform Ordinului nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24 alin.2 lit.d, petentul avea obligația, să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele sau și în baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate. Cum petentul nu a depus diligențe pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului și pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, acesta rămâne menționat în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietar și utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.
Din moment ce petentul intimat este înscris în continuare în evidențele M.A.I. ca proprietar/utilizator al autoturismului, art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 prevede posibilitatea legală de a încheia procesul verbal de constatare a contravenției pe baza datelor furnizate de M.A.I. - D.R.P.C.I.V., iar părțile contractante au obligația legală de a se prezenta la acest serviciu pentru a proceda la transcrierea autovehiculului pe numele cumpărătorului pentru a asigura opozabilitatea tranzacției, conform Ordinului nr.1501/2006, încheierea unui contract de vânzare cumpărare nu poate fi opus apelantei, iar responsabilitatea deținerii rovinietei revine petentului-intimat. Astfel, singura persoana vinovata de a fi circulat fără a deține rovinieta valabilă este persoana fizică sau juridică, care are în proprietate sau poate folosi în baza unui drept legal vehiculul, menționată în certificatul de înmatriculare și care figurează în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, neavând nici o relevanță faptul că până la momentul constatării contravenției au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului sau de cedare a folosinței acestuia, chiar având data certă, dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autoritățile competente, în conformitate cu art.11 din OUG nr.195/2002, raportat la dispozițiile Ordinului nr.1501/2006 al Ministrului Administrației și Internelor.
Cu privire la același aspect, acceptarea unei soluții contrare nu ar conduce decât la perpetuarea și consolidarea unei situații juridice anormale, în sensul că părțile nu vor efectua nici pe viitor demersurile necesare în vederea reglementarii situației juridice dintre ele, atitudinea de pasivitate având la baza și convingerea părților contractului de vânzare-cumpărare ca orice sancțiune contravențională aplicabilă fostului proprietar după data predării autoturismului va fi anulata de instanța de judecată.
Astfel, nefinalizarea formalităților de publicitate se poate transforma într-o cauza perpetuă de impunitate contravențională, iar, pe de altă parte, un vânzător diligent are la dispoziție suficiente mijloace juridice pentru îndeplinirea tuturor formalităților de publicitate prevăzute de lege, chiar și în situația unui cumpărător de rea-credință (de exemplu: acțiunea în constatare urmată de demersuri către instituțiile abilitate; acțiunea în regres împotriva cumpărătorului). Pentru toate aceste motive, a solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, iar pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal contestat.
Critica este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.
În raport de această interpretare se constată că instanța de fond avea obligația de a verifica în primul rând condițiile de legalitate ale actului administrativ contestat în condițiile art.16 alin.1 și 17 din ordonanță, în sensul dacă acesta cuprinde toate elementele obligatorii privind: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.”; „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu.”.
Cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator în forma sa olografă, având în vedere revirimentul judiciar, stabilit prin decizia nr.6/2015 pronunțată ÎCCJ, și anume: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”.
Ca atare cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.
Din interpretarea teleologică a dispozițiilor respective rezultă că legiuitorul național s-a referit la o lipsă efectivă a mențiunilor respective, și anume, acele rubrici agentul constatator pe care nu le-a completat și în mod special la lipsa semnăturii olografe a acestuia de pe actul contestat, iar din considerentele decizie nr.6/2015 se reține: “atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).”.
În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel constată că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece comunicare procesului verbal de constatare a contravenției deși a fost generat în formă electronică, acesta a fost comunicat intimatei petente pe suport de hârtie și ca atare solemnitatea actului contestat este dată de forma acestuia care impune obligativitatea semnăturii olografe a agentului constatator.
Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A./c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil. Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de recurs a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului. În ceea ce a privit forța probanta a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut. În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Tribunalul a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate, astfel că având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, se constată că instanța de fond a analizat și a interpretat în mod corect probele administrate, precum și actul juridic dedus judecății, dând o aplicare corespunzătoare prevederilor legale invocate.
Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art.478 și 480 alin.1 NCPC și având în vedere dispozițiile art.517 privind efectele hotărâri pronunțată în recurs în interesul legii, și anume, obligativitatea dezlegării problemei de drept pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în monitorul oficial nr.199 din 25.03.2015, tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat, fără a se mai impune analizarea celorlalte motive de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA –Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică Cestrin cu sediul în București, sector 6, ..401A împotriva sentinței civile nr. 3639 din data de 02.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă Z. D. cu domiciliul în Tg-J., ..2, ., județul Gorj, ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 martie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, I. S. | Judecător, C. B. | |
Grefier, R. C. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. T. A. E.
4 ex./ 24 Aprilie 2015
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 890/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 612/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
