Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 890/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 890/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 4464/95/2015

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr._

Sentința nr. 890

Ședința publică din 12 august 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. S.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. G. F., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Gorj, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit reclamantul, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic F. M.-L..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art.131 alin.1 pct.2 C.pr.civ., stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta pârâtei a solicitat respingerea cererii conform concluziilor scrise depuse la dosar la acest termen de judecată, arătând pe scurt că în cauză nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 03.07.2015, sub nr._, reclamantul C. G. F., în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Gorj, a solicitat instanței să suspende punerea în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 147 din 29 iunie 2015, emis de Prefectul județului Gorj, până la soluționarea cererii adresate instanței de judecată cu privire la anularea acestuia.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a adresei nr. 105/19.06.2015 a Organizației Județene Gorj a Partidului N. Liberal, înregistrată la Instituția P. - Județul Gorj sub nr. 8712/22.06.2015, prin care se „confirmă pierderea definitivă de către domnul C. G. F., a calității de membru al Partidului N. Liberal”, prefectul județului a emis Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, prin care a constatat încetarea de drept a mandatului său de consilier local din cadrul Consiliului Local al Comunei Bâlteni, acest post fiind declarat vacant.

Arată reclamantul că a formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin și a următoarelor acte administrative ce produc efecte de la data comunicării, plângere înregistrată la Instituția P. Gorj sub nr. 9348/02.07.2015.

Consideră că sunt întrunite condițiile de suspendare a Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, emis de Prefectul Județului Gorj, astfel:

În susținerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, apreciază pe deplin incidente în situația de față normele cu caracter de excepție prevăzute de art.14 alin. l din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cu care „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ criticat ca nelegal, pe baza înscrisurilor atașate cererii de față, în limitele permise de natura specială a procedurii instituite de arte 14 din Legea nr. 554/2004, instanța va putea constata pe deplin îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv dovedirea de către reclamant a unor „împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.” Astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Comercială, de C. Administrativ și Fiscal prin decizia nr. 3015/23 septembrie 2008, „împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative ...atacate, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din, cel puțin aparențe, inconsecvențe de raționament ale organului emitent. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.

Cererea de suspendare a executării Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, emis de Prefectul Județului Gorj până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ este întemeiată și pentru considerentul prevenirii unei pagube iminente, astfel cum termenul de pagubă iminentă a fost definit în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 respectiv „un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau unui serviciu public.” În concret, actul administrativ a cărui suspendare o solicită instanței este de natură a afecta grav drepturi fundamentale recunoscute reclamantului precum dreptul de a fi ales.

Prin conținutul lor, aceste drepturi complexe includ dreptul la indemnizație și dreptul la condiții rezonabile de viață, de natură a asigura titularului lor un trai civilizat și decent. În sensul celor susmenționate, trebuie amintit că potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.189/2008, sensul juridic al verbului "a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum pe cel de „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „leza” sau „a antrena consecințe negative”. Pe de altă parte, suspendarea reclamantului din funcția publică aleasă pe care o ocupă în condiții de legalitate este de natură a afecta grav imaginea și prestigiul acestuia, iar în condițiile în care ulterior, în soluționarea cererii de anulare a actului administrativ s-ar constata nelegalitatea acestuia, repararea prejudiciilor create, îndeosebi în plan moral, ar fi imposibilă.

Având în vedere cele mai sus reliefate, în baza Legii Contenciosului Administrativ, reclamantul solicită suspendarea punerii în executare a Ordinului nr. 147 din 29 iunie 2015, pana la soluționarea cererii adresate instanței de judecată cu privire la anularea acestuia.

În drept, întemeiază acțiunea pe prevederile Legii nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, Legii Administrației Publice Locale 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, Codului de Procedură Civilă.

În baza art. 411 Cod Procedura Civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa.

În dovedirea acțiunii a anexat în copii: Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, cererea de chemare în judecată privind anularea Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, însoțită de înscrisurile pe care se întemeiază această solicitare.

Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare în cauză.

Analizând cererea de suspendarea a efectelor Ordinului nr. 147 din 29 iunie 2015, emis de Prefectul județului Gorj, tribunalul o reține ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Reține în primul rând tribunalul că prin Ordinul nr. 147 din 29 iunie 2015, emis de Prefectul județului Gorj, s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bâlteni, al domnului C. G. F. și s-a declarat vacant postul de consilier respectiv.

Referitor la suspendarea executării dispozițiilor respectivului ordin, tribunalul reține că art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

În sensul legii, cazurile bine justificate constituie acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă este reprezentată în expresia unui prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum este prevăzut prin art. 2 lit. t și ș din actul normativ menționat.

Pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ, trebuie deci ca cele două condiții să fie îndeplinite cumulativ.

Față de conținutul si valoarea probatorie a documentelor în baza cărora s-a emis actul administrativ a cărui suspendarea a executării se solicită, instanța reține că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul adoptat, de natură să justifice suspendarea executării acestuia.

Pe de altă parte cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului administrativ întrucât acestea vizează fondul actului și se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare, instanța având numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului întrucât în cadrul procedurii de suspendare a executării actului prevăzută de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Or, în cauza de față, reclamantul nu și-a motivat cererea de suspendare a executării actului atacat, neinvocând nici un fel de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,

Prin urmare, prin prisma argumentelor invocate, se poate reține că prima condiție cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea măsurii dispusă prin actul administrativ atacat, aceea a cazului bine justificat, nu este îndeplinită în cauză.

Cu referire la cea de-a doua cerință legală, instanța apreciază că nu este îndeplinită nici condiția iminenței producerii unei pagube având în vedere că prin lipsirea reclamantului de indemnizația de consilier local, veniturile acestuia nu se diminuează simțitor, astfel încât executarea dispozițiilor contestate să îl pună în imposibilitate de a-și asigura un nivel decent de trai, cu posibile consecințe grave asupra echilibrului financiar, social al său și al familiei sale.

Față de considerentele ce preced, tribunalul, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art.14 alin.1 din Legea nr. 554/2004, va respinge cererea de suspendare dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul C. G. F., CNP_, cu comuna Bâlteni, .. Gorj, împotriva pârâtei Instituția P. Gorj, cu sediul în Tg.-J., .-4, județul Gorj.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 12 August 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

D. S.

Grefier,

M. P.

Red D.S./M.P

14 August 2015/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 890/2015. Tribunalul GORJ