Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1426/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1426/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 11050/318/2014
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE nr.1426/2015
Ședința publică de la 03 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. B.
Judecător: C. C.
Grefier: E. D. M.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.7130 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă B. A. M., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata petentă, lipsă fiind apelantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.
În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 20.01.2015 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 01.07.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 01.07.2015 la data de 08.04.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului G. nr.18/2014.
În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimata petentă B. A. M., căreia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel. Nefiind depusă întâmpinare, prin rezoluția din data de 06.05.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 03.06.2015, pentru când părțile au fost legal citate.
În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art. 482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, pronunțată în ședința publică din 7 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.2 alin.1 și 12 din legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
În condițiile art.244 alin.1 și 2 NCPC coroborat cu art.34 alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere faptul că dispozițiile art.242 și 411 NCPC nu se aplică în domeniul raportului administrativ contravențional de față, fostele art.2361 și 405 introduse prin legea nr.76/2012 la momentul publicării în MO nr.545 din 3 august 2012.
În condițiile art.208 NCPC constată că intimata petentă nu a depus întâmpinare la cererea de apel, fiind aplicabilă sancțiunea decăderii acestuia din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimata petentă precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.
Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC, acordând cuvântul.
Intimata petentă precizează că nu a mai fost niciodată amendată și a apelat 112 întrucât a avut o problemă cu concubinul care a bătut-o și solicită respingerea apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.7130 din 20.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta B. A. M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.07.2014 întocmit de intimatul I. G., înlocuită cu avertisment amenda contravențională în sumă de 500 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr_/23.07.2014. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal . nr._/23.07.2014,petenta B. A. M. a fost sancționată contravențional cu amenda in sumă de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.32 alin.1 lit.b din OUG nr.34/3008, pentru că ar fi apelat nejustificat numărul de urgență 112.
Analizând actul de constatare a contravenție sub aspectul legalității sale, instanța de fond a constatat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la formă si conținut, prevăzute de art.16 si art.17 din OG nr.2/2001. Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că fapta a fost săvârșită de petentă astfel cum a fost descrisă în procesul verbal de constatare a contravenție. Petenta a recunoscut că a sunat la numărul de urgență 112, precizând însă că a acționat justificat fiind speriată de amenințările aduse de concubinul său. Susținerea petentei potrivit căreia s-a cercetat cu concubinul său în ziua constatării contravenției a fost confirmată de acesta, martorul M. G. A., dar și de martorii P. V. și D. E. L.. Martorii P. V. și D. E. L. au arătat că, în urma incidentului respectiv, petenta a părăsit locuința în care locuia cu concubinul său, insă ulterior aceștia s-au împăcat.
În raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că petenta a acționat pripit când a sunat la numărul de urgență, în urma conflictului domestic cu concubinul său, situația respectivă nejustificând necesitatea apelării acestui număr, astfel că procesul verbal a fost temeinic întocmit cu privire la starea de fapt, aceasta întrunind elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei. Referitor la sancțiunea aplicată, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ce prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.Astfel, instanța de fond a constatat că petenta a acționat sub o stare de surescitare când a apelat la autorități, pe fondul stării de tensiune determinată de cearta cu concubinul său, astfel încât fapta, deși există in materialitatea sa, poate fi sancționată mai blând. Instanța de fond a reținut că petenta a acționat convinsă că pune astfel capăt unei situații conflictuale ce ar fi putut degenera și nu a prefigurat pe moment importanța apelării întemeiate a numărului de urgență 112. Totodată, instanța de fond avut în vedere lipsa posibilităților materiale ale petentei care nu realizează venituri proprii, lucru ce a rezultat din declarațiile martorilor P. V., M. G. A.. În raport de aceste considerente de fapt, instanța a apreciat, sub aspectul individualizării sancțiunii, că nu se impune menținerea sancțiunii amenzii contravenționale pentru fapta săvârșită de petentă, sancțiunea avertismentului fiind de natură să îndeplinească scopul preventiv și educativ al sancțiunii, instanța atrăgând totodată atenția petentei că fapta sa prezintă pericol social și i-a recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale. În raport de argumentele prezentate mai-sus și de dispozițiile de drept invocate, instanța a admis în parte plângerea petentei și a dispus modificarea procesului verbal de contravenție . nr._/23.07.2014, în sensul că a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei cu avertismentul, măsură educativă și de atenționare a petentei în vederea respectării regulilor încălcate, pe viitor.
Împotriva sentinței civile nr.7130 din 20.11.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel a susținut faptul că în fapt, contravenienta a fost sancționată pentru apelarea fără motiv a SNUAU „112". În opinia sa, fapta săvârșită nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că apelarea nejustificată a numărului pentru apeluri de urgență „112" determină consumul nejustificat de resurse materiale și ineficienta utilizării resurselor umane din partea agențiilor specializate, abilitate să intervină De asemenea, a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea petentei, reflectată în plângerea contravențională, aceasta solicitând anularea procesului-verbal și nu aplicarea unei sancțiuni mai blânde. În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petente va putea fi determinata ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.
Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Din actele și lucrările dosarului se confirmă situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției, situație recunoscută în totalitate de către intimata petentă, încă de la motivarea plângerii contravenționale, iar instanța de fond a procedat, în condițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în raport de conduita contravenientei, precum și în funcție de împrejurările în care s-a comis fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale intimatului petent.Din considerentele hotărârii instanței de fond rezultă că atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei procesul verbal a fost corect întocmit, raportat la dispozițiile art.16 și următoarele din OG nr.2/2001, însă în urma probatoriului administrat în cauză instanța de fond, raportat la criteriile menționate anterior, a apreciat în mod corect faptul că amenda contravențională aplicată încalcă principiul proporționalității, reglementat de legiuitor în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și scopul sancționator al amenzii aplicate, în sensul că acest scop vizează în primul rând reeducarea și prevenirea săvârșirii de noi fapte, astfel că aplicarea sancțiunii contravenționale cu avertisment respectă principiul amintit anterior și realizează în totalitate scopul regimului sancționator.
Nu se poate reține faptul că instanța de fond ar fi favorizat intimata petentă pe motiv că aceasta s-a bucurat deja de clemența agentului constatator care a aplicat minimul amenzii, întrucât așa cum agentului constatator legiuitorul a permis acestuia să aplice cuantumul amenzii prin aprecierea gravității faptei și, implicit, a cuantificării sancțiunii, tot astfel legiuitorul a prevăzut în art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 ca instanța să poată aprecia în raport de împrejurările concrete de săvârșire a faptei contravenționale, aplicarea sancțiunii contravenționale care poate fi avertisment sau amendă contravențională, astfel că soluția pronunțată nu poate fi reținută ca fiind netemeinică sau nelegală.Instanța de fond a motivat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului raportat la atitudinea intimatei, precum și la gradul scăzut de pericol social și în consecință a respectat dispozițiile art.7 din OG nr.2/2001, care menționează că: avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, că acesta se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă și că se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Este contrar spiritului legii și intenției legiuitorului să se susțină că numai agentul constatator poate aprecia asupra cuantumului unei amenzi contravenționale și că instanța de judecată, in calitate de cenzor al activității agentului constatator, nu ar avea această posibilitate. Articolul 34 alin.1 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitate sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
În urma probatoriului administrat, instanța de fond a reindividualizat sancțiunea aplicată în condițiile art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 având în vedere totodată prevederile art.21 alin.3 din OG nr. 2/2001, în sensul aplicării sancțiunii contravenționale cu avertisment, reținându-se că în conformitate cu principiul proporționalității raportat la gradul redus de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă.
De asemenea, au fost avute în vedere circumstanțele atenuante raportate la conduita intimatei petente, în sensul că aceasta nu este cunoscută cu antecedente contravenționale, precum și raportat la aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, reținute de instanța de fond în considerentele hotărârii, că la dosarul cauzei nu sunt dovezi cu privire la cazierul contravențional al petentei care să conducă la concluzia unor încălcări repetate a normelor referitoare la sistemul național unic pentru apeluri de urgență.
În consecință instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii raportat la dispozițiile menționate anterior, având în vedere atât rolul sancțiunii juridice, cât și al scopului urmărit prin stabilirea și aplicarea caracterului punitiv al sancțiunii reindividualizate, apreciindu-se în mod corect că și prin sancțiunea contravențională cu avertisment se poate îndeplini scopul și rolul acesteia ce poate determina îndreptarea intimatei petente a acestei atitudini de neglijență în ceea ce privește apelarea numărului de urgență în afara cazurilor de strictă necesitate și utilitate.
Intimata petentă trebuie să aibă în vedere pe viitor că numărul 112 este reglementat ca fiind numărul unic de urgență care se folosește în situațiile în care există un risc asupra vieții, sunt amenințate sănătatea individului sau a populației, proprietatea privată până la cea publică, mediul, ordinea publică, dar nu neapărat trebuie să ne limităm la aceste situații, pe tot teritoriul Uniunii Europene și vizează asigurarea protecției cetățenilor indiferent de locul unde se află aceștia.
De asemenea, intimata petentă trebuie să conștientizeze că numărul 112 nu reprezintă doar un număr de telefon, ci un ajutor rapid care depinde de informațiile vitale pe care le pot oferi cei care apelează acest număr. Acest serviciu salvează viața celor aflați în pericol, proprietatea și mediul. Apelarea Serviciului de urgență 112 se impune doar atunci când este necesară intervenția imediată a echipajelor de ajutor, în caz de accidente cu răniți, atac armat, tâlhărie, atentat, explozii, trafic și consum de droguri, dezastre, etc. și nu doar pentru că ne certăm cu vecinii pe diferite motive, deoarece atunci când există o urgență, minutele sunt extrem de prețioase pentru cel aflat în dificultate, devenind un real pericol pentru cel care într-adevăr are nevoie de apelarea numărului de urgență.Situația de fapt prezentată de agentul constatator nu a putut fi infirmată în timpul cercetării judecătorești, însă în raport de aspectele și împrejurările de fapt, instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii în condițiile art.7 din OG nr.2/2001 apreciind că sancțiunea amenzii contravenționale nu corespunde gradului de pericol social al faptei, încălcându-se astfel principiul proporționalității în raport de circumstanțele reale ale contravenției prin prisma cărora se poate aprecia întinderea și intensitatea aduse obiectului juridic al contravenției.
În art.7 se menționează următoarele: „Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.”. Sancțiunea juridică are un dublu rol: rol educativ (se aplică o singură dată) pentru că urmărește îndreptarea celui vinovat și preventiv determină abținerea de la săvârșirea de fapte antisociale și un rol represiv, de pedepsire a celor ce nesocotesc dreptul. Sancțiunea este acel element al normei juridice care precizează urmările, consecințele nerespectării dispoziției normei juridice. Sancțiunea aplicată prin procesul verbal de contravenție, se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și ea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului, așa cum rezultă și din prevederile art.21 al.3 din OG nr.2/2001.
Tribunalul reține că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravenția intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general, întrucât se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv. În jurisprudența sa, cauza Maszini contra României din 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art.6 din Convenție. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia). Forța probantă a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Interpretând dispozițiile art.31-36 din O.G. nr.2/2001, reiese faptul că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).Având în vedere aceste principii, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului cât timp petentei i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Conform dispozițiilor art. 470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.
Instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art. 477 raportat la dispozițiile art. 479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.
În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G. împotriva sentinței civile nr. 7130 din data de 20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata petentă B. A. – M. cu domiciliul în Tg-J., ., ., ., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2015, la Tribunalul G..
Președinte, C. B. | Judecător, C. C. | |
Grefier, E. D. M. |
Red.B.C./Tehnored.C.R.
j.f. P. M.
4 ex./03 Iulie 2015
| ← Alte cereri. Sentința nr. 462/2015. Tribunalul GORJ | Anulare act administrativ. Sentința nr. 739/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|
