Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 975/2015. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Decizia nr. 975/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 5499/318/2014

Dosar nr._

Cod operator 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 975/2015

Ședința publică de la 08 aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: C. B.

Judecător: C. C.

Grefier: E. D. M.

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. împotriva sentinței civile nr.5178 din data de 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul petent C. I. P. G., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 28.10.2014 și repartizat completului C. A03 cu termen recomandat la 16.04.2015. Prin rezoluția privind modificarea datei recomandate prevăzută de sistemul Ecris, s-a dispus din oficiu modificarea datei recomandate de la data de 10.04.2015 la data de 21.01.2015 raportat la dispozițiile Hotărârii Plenului CSM nr.714/2013 și nr.718/2014 coroborat cu Hotărârea Colegiului de Conducere a Tribunalului G. nr.18/2014.

În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent C. I. P. G., căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.

La data de 27.01.2015 agentul poștal a predat cererea de apel personal doamnei C. E. în calitate de persoană majoră din familia intimatului petent, în acest sens există dovada de înmânare ce a fost restituită la dosar la fila 6, astfel că, având în vedere că la data de 05.02.2015 intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., prin rezoluția din data de 09.02.2015 și luând la cunoștință de aceasta la data de 10.02.2015, în consecință, prin rezoluția din data de 23.02.2015 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 08.04.2015, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.1² din Legea medierii.

În condițiile art.244 alin.1 și alin.2 NCPC coroborat cu art.34, alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere că dispozițiile art.242 și art.411 alin.1 și alin.2 NCPC nu se aplică în domeniul de față.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.5178 din data de 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._ s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul C. I. P. G. și s-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.03.2014. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.03.2014 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.2 pct.31 din legea nr.61/1991, reținându-se că în data de 28.03.2014 petentul, aflându-se în incinta barului ES CLASS din Tg.J. a refuzat să dea relații în ce privește identitatea sa.

Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța de fond reține, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, instanța de fond constată că pentru fapta descrisă a fost stabilită în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatării și sancționării contravenției, respectiv art.3 pct.31 din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în conformitate cu care constituie contravenție refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța de fond apreciază că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, care, în baza articolului 11 din Constituția României, face parte din dreptul intern și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală.

Aceasta deoarece acest gen de contravenție intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană. La această încadrare conduc două argumente: pe de o parte, norma juridică care sancționează astfel de fapte are caracter general – legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice se adresează tuturor cetățenilor, iar pe de altă parte, sancțiunile contravenționale aplicabile urmăresc un scop preventiv și represiv. Mai mult, în cauza A. împotriva României, hotărâre din 04.10.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu referire la aplicabilitatea art.6 din Convenție în litigiul în care reclamantul a fost sancționat în temeiul art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991, în sensul că în lumina criteriilor ce decurg din jurisprudența sa constantă în materie (cauza Ezeh și Connors împotriva Regatului Unit, nr._/98, CEDH 2003-X), în pofida naturii pecuniare a sancțiunii efectiv aplicate reclamantului, a cuantumului său redus și a naturii civile a legii care incriminează această contravenție, procedura în cauză poate fi asimilată unei acuzații în materie penală. S-a constatat mai întâi că dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.61/1991 au un caracter general și nu se adresează unui grup determinat de persoane, ci tuturor cetățenilor, că prescriu un anumit comportament însoțit de o sancțiune menită să prevină și să reprime în același timp (cauza Ozturk c.Germania, hotărârea din 21.02.1984). În jurisprudența sa (cauza Maszini vs. României din 2006) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are caracter penal, în sensul art. 6 din Convenție.

În atare situație, întrucât procedura de soluționare a unei plângeri contravenționale este calificată drept o procedură „penală”, contravenientul se bucură de protecția conferită în cadrul unei astfel de proceduri, printre care și prezumția de nevinovăție. Nu trebuie uitat însă că, în dreptul nostru contravențional, procedura soluționării unei cereri privind o plângere contravențională este reglementată în mare parte de codul de procedură civilă (art.47 din O.G.nr.2/2001) și că procesul verbal de contravenție este un act administrativ, astfel încât unele elemente ale principiului prezumției de nevinovăție nu trebuie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinței proporționalității mijloacelor folosite cu scopul legitim urmărit, să funcționeze și alte prezumții de drept și de fapt, chiar și în favoarea organului constatator (cauza Blum împotriva Austriei). Este unanim acceptat astfel că procesul-verbal de contravenție întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. În aceste condiții, cum prezumția poate fi răsturnată, nu este în nici un fel încălcat dreptul contravenientului la apărare și la un proces echitabil. De altfel, C.E.D.O. a stabilit că folosirea prezumțiilor nu este contrară jurisprudenței sale.

Transpunând aceste principii în speță, instanța de fond a constatat că petentul are dreptul la un proces echitabil, conform art.31-36 din OG nr.2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Agentul constatator a consemnat în raport (fila 13) că petentul a refuzat să-și decline identitatea, dând date de stare civilă eronate, însă în momentul în care a observat că agentul constatator face verificări pe stația din dotare, petentul a dat datele de stare civilă corecte. Martorul P. I. M. a confirmat susținerile petentului, arătând că nu își amintește dacă petentul avea asupra sa cartea de identitate, însă își amintește exact că a dat datele sale de identificare și a fost găsit în baza de date a poliției, nefiind adevărat că petentul ar fi încercat să inducă în eroare agentul constatator.

Acuzația în materie contravențională fiind calificată drept o acuzație penală din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului impune agentului constatator, în calitate de agent al statului, obligația de a desfășura o anchetă efectivă, în care acuzația adusă contravenientului să fie susținute prin probe certe de vinovăție, cu atât mai mult impunându-se aplicarea acestui principiu în speță, în condițiile în care intervenția s-a desfășurat într-un spațiu public, existând așadar posibilitatea pentru agentul constatator de a proceda la luarea de declarații unor martori oculari.

Având în vedere circumstanțele în care se derulează astfel de fapte sancționate de legea nr.61/1991, instanța constată că agenților statului le incumbă obligația administrării unui minimum de probatoriu înainte de întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în caz contrar încălcându-se cerința proporționalității mijloacelor folosite cu scopul legitim urmărit-sancționarea faptelor antisociale, cu consecința golirii de conținut a prezumției de nevinovăție de care se bucură orice persoană. Prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul în analiza temeiniciei acuzației aduse împotriva sa impune următoarele condiții: instanța să nu pornească de la premisa că petentul contravenient a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, sarcina probei revine organului constatator și îndoiala este în beneficiul contravenientului, însă unele din aceste elemente, cum este acela al sarcinii probei, nu trebuie să fie absolutizate, existând posibilitatea, cu respectarea cerinței proporționalității mijloacelor folosite și scopul legitim urmărit, să funcționeze și alte prezumții de fapt și de drept, chiar și în favoarea organului constatator (cauza Blum contra Austriei, Hotărârea din 3 februarie 2005).

În raport de probatoriul cauzei, instanța de fond a apreciat că în privința realității situației de fapt reținute în actul contestat s-a născut un dubiu rezonabil, cu atât mai mult cu cât însuși agentul constatator recunoaște în raport că de fapt petentul a dat datele de identificare și cum îndoiala este în beneficiul contravenientului, conform principiului in dubio pro reo, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției contestat nu este temeinic întocmit, starea de fapt reținută în acesta nefiind susținută printr-o anchetă efectivă pentru a fi apreciată conformă cu realitatea, pe cale de consecință petentul nefăcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Împotriva sentinței civile nr.5178 din data de 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G., criticând-o pentru netemeinicie.

În motivarea cererii de apel s-a susținut că, în fapt, petentul a fost sancționat pentru că a refuzat să dea relații cu privire la identitatea sa, la cererea justificată a organelor de poliție. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, este de părere că declarația martorului audiat la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, acesta fiind în relații de rudenie cu petentul. În aceste condiții, apreciem că prezumția de temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

În condițiile art.205 și următoarele coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC intimatul petent C. I. P. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței nr.5178 din data de 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., fiind temeinică și legală. Din materialul probator administrat în cauză a rezultat cu certitudine că starea de fapt reținută de agentul constatator în procesul verbal nu corespunde cu realitatea. Astfel, din declarația martorului audiat se observă că nu este vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Nu se poate reține susținerea apelantei din motivele de apel în ceea ce privește că declarația acestui martor nu reflectă realitatea susținându-se în mod nejustificat că probabil între el și acesta ar exista relații de rudenie sau prietenie. Consideră că în mod legal instanța de fond a apreciat corect asupra probelor, iar hotărârea pronunțată este în deplină concordanță cu acestea.

Critica nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului se constată că instanța de fond a făcut o analiză atât în fapt cât și în drept, precum și raportată la jurisprudența comunitară cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de art.479 alin.1 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele.

Prin procesul verbal de constatare a contravenției întocmit la data de 28 martie 2014 la sediul Poliției municipiului Tg.J., agentul constatator menționează că în noaptea zilei de 28 martie 2014 ora 00:28 intimatul petent aflându-se în stare de ebrietate în barul . din . prins cu numitul Anișoara I., a refuzat să dea relații privind stabilirea identității sale și de a se legitima cu actul de identitate.

Ca urmare agentul constatator a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.2 pct.31 din legea nr.61/1991 și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 500 lei, conform dispozițiilor art.3 alin.1 lit.a din legea nr.61/1991 cu amendă contravențională în limitele speciale cuprinse între 100-500 lei. Conform dispozițiilor art.3 pct.1 din legea nr.61/1999 constituie contravenție: „31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;”.

Din cele menționate mai sus rezultă că în realitate agentul constatator nu a respectat dispozițiile art.16 și 17 din OG nr.2/2001, în sensul că nu a menționat în concret locul săvârșirii faptelor contravenționale, nu a descris faptele săvârșite de intimatul petent, cu toate aspectele și împrejurările în care s-au realizat acțiunile și gesturile acestuia, redând doar o descriere generică a faptelor respective, descriere menționată de legiuitorul național în actul normativ și care nu poate substitui obligația agentului constatator de a descrie situația de fapt, conform dispozițiilor amintite.

În raport de conținutul actului contestat instanța de fond, raportat la dispozițiile art.205 și următoarele NCPC, în mod corect a constatat că în sarcina petentului s-a reținut săvârșirea faptelor contravenționale, faptele fiind constatate în mod direct de agentul constatator, iar din materialul probator depus de intimat nu a rezultat săvârșirea acestora, și anume, dacă intimatul a refuzat să de-a relații pentru stabilirea identității sale, în ce modalitate și în ce a constat acțiunea ilicită a acestuia privind refuzul de a se legitima.

În raport de toate aceste probatorii administrate de apelantul intimat la instanța de fond, în mod corect s-a reținut că situația de fapt prezentată de agentul constatator este infirmată de probatoriile administrate, cu atât mai mult cu cât din actul contestat nu rezultă că fapta reținută nu a fost săvârșită. În consecință, instanța de fond în mod corect a admis plângerea contravențională și a anulat procesul verbal de contravenție, întrucât starea de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției a fost răsturnată chiar de probatoriul și documentația depusă de apelantul intimat în susținerea procesului verbal de constatare a contravenției, iar conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.2/2001, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției, se realizează în anumite condiții, urmând să cuprindă o . elemente obligatorii, pentru ca acesta să reprezinte un act probator și de asemenea un act administrativ conform dispozițiilor art.34 din O.G. nr.2/2001.

De asemenea, conform dispozițiilor art.17 din aceeași ordonanță, procesul verbal trebuie să cuprindă faptele săvârșite de către contravenient, respectiv descrierea faptelor contravenționale prin prezentarea tuturor împrejurărilor și aspectelor, precum și a modalităților în care au fost săvârșite acestea, pentru că, numai în astfel de situații se poate realiza un control al instanței de judecată și se poate asigura prezumția de veridicitate și legalitate instituită de legiuitorul național, prezumție care are un caracter relativ și nu absolut, până la proba contrară.

În raport de dispozițiile art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, se constată faptul că procesul verbal nu a fost completat cu elementele obligatorii care să definească aspectele și împrejurările în care s-a produs fapta, menționând-se generic conținutul faptei contravenționale reglementat de legiuitorul național, fără însă a se prezenta în mod concret și cu o analiză corespunzătoare, chiar sumară a tuturor acestor detalii, ca atare, instanța de fond în mod corect a reținut că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa, în condițiile în care din probele administrate, nu rezultă cu certitudine care este fapta contravențională săvârșite de acesta.

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de apel apreciază că nu poate fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, cu privire la aceste fapte, deoarece situația de fapt a fost infirmată de prin administrarea probei testimoniale. Constatările personale ale agentului constatator, de regulă, sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce nu s-a impus a fi administrată, întrucât procesul verbal de constatare a contravenției nu se mai bucura de prezumția relativă a veridicității.

Din declarația martorului P. I. M. rezultă că atunci când petentul a fost sancționat de poliție erau împreună și menționează că acesta nu a refuzat, ci a dat datele sale de identificare polițistului. Nu-și aduce aminte dacă acesta a avut asupra sa cartea de identitate, dar își amintește exact că a dat datele sale de identificare și a fost găsit în baza de date a poliției. Se precizează că nu este adevărat că înainte de a da aceste date de identificare să fi spus polițistului date de identificare greșite. Martorul menționează că el s-a legitimat la rândul său și nu a fost găsit în baza de date de către polițist, însă nu pentru că ar fi dat date eronate, ci bănuiește că motivul este numele său care se scrie cu diacritice, iar numele de familie se scrie corect cu î din i și cu î din â.

În susținerea procesului verbal de constatare a contravenției, agentul constatator a întocmit raportul din 8 mai 2014 prin care se arată că: „În data de 28.03.2014, aflându-mă de serviciu pe raza mun.Tg.J., împreună cu mai mulți colegi, acționam conform planului de acțiuni elaborat de I. G. pe linia combaterii infracțiunilor stradale și combaterea infracțiunilor cu violență, ne-am deplasat pe . mun. Tg.J. la cafe-barul „Es Class”, moment în care am mers la bar, la o masă se aflau două persoane de sex masculin. După ce m-am prezentat și le-am spus scopul nostru, le-am cerut celor două persoane de-a se legitima cu actul de identitate. În acel moment cele două persoane au refuzat să-și decline identități, mi-a dat datele de stare civilă eronate. Numitul C. I. P. G. observând că îi fac verificări pe stația din dotare ne-a dat datele de stare civilă corecte.”.

Coroborând cele două acte întocmite de același agent constatator se constată că acestea nu corespund, întrucât în procesul verbal se consemnează că intimatul petent era în stare de ebrietate, dar nu se consemnează că ar fi dat inițial datele de stare civilă eronate, iar raportul întocmit ulterior nu poate complini lipsurile existente în procesul verbal de constatare a contravenției, întrucât calitate de act administrativ cu caracter contravențional aparține doar acestuia din urmă conform dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001, cu atât mai mult cu cât din niciunul din actele întocmite care a fost scopul sau motivul stabilirii identității doar a celor două persoane de sex masculin din localul respectiv.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Din cele menționate anterior, rezultă totodată că fapta nu a fost descrisă de agentul constatator, neconținând elementele constitutive ale faptelor contravenționale în funcție de prevederile textelor legale care sancționează contravențiile, astfel că acest mod de redare a faptei se circumscrie lipsei descrierii acțiunii ilicite, ceea ce aduce atingere prezumției de nevinovăție a intimatului petent, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulității exprese și relative prevăzută de dispozițiile ordonanței, întrucât prin nedescrierea faptei comise se provoacă o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

În consecință, pe viitor agentul constatator are obligația de a descrie situația de fapt ce se constată la momentul controlului, descriere ce trebuie efectuată atât în mod concret și în funcție de prevederile textului legal invocat, arătându-se pe scurt elementele de fapt care pot conduce la concluzia că s-a produs o faptă contravențională, întrucât descrierea în formă generică echivalează cu o nedescriere a contravenției prevăzută de legiuitor.

Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care profită intimatei petente, întrucât apelantul intimat nu a făcut dovada certitudinii, situație de fapt dincolo de orice îndoială în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzută de art.3 pct.1 din legea nr.61/1991, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

În situația sancționării unor contravenții constând în fapte comisive de nerespectare a unor prevederi legale, cum este contravenția reținută în cauza de față, procesul verbal poate constitui un mijloc de probă și poate dovedi doar o situație de fapt care a dus la încheierea acestuia, fără însă a stabili vinovăția intimatului petent, întrucât în situația de față petentul a invocat dubii serioase de lipsă de obiectivitate asupra constatărilor personale ale agentului constatator, astfel că acestea nu mai pot da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului și în cazul de față procesul verbal nu poate constitui un mijloc de probă și ca atare nici nu se impunea administrarea de probatorii din partea petentului, atâta timp cât apelantul intimat nu a prezentat un mijloc de probă care să facă dovada unei aparențe de legalitate și temeinicie ce circumscrie prezumției relative de veridicitate a procesului verbal de constatarea a contravenției.

În consecință înainte de a trece la analiza elementelor care trebuia să le cuprindă un proces verbal de constatare a contravenției, instanța de fond avea obligația să fii verificat elementele obligatorii ale acesteia, întrucât în lipsa unuia, cum sunt lipsa descrierii faptei și a locului săvârșirii faptei, dispare unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, măsura în care procesul verbal este lovit de nulitate, temeiul juridic fiind dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, deoarece în lipsa menționării locului săvârșirii faptelor și a lipsei descrierii faptelor, evident instanța de judecată este pusă în imposibilitatea obiectivă de a verifica dacă fapta a fost descrisă, unde a fost săvârșită și dacă răspunderea contravențională a fost angajată în condițiile garanțiilor procesuale.

Cu privire la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției, tribunalul reține că de regulă acesta reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

Conform deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001 arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 175 NCPC și ca atare intimatul petent avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.

Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul nu mai poate reține că acesta reprezintă un act administrativ sau un act procedural prin care s-a constatat săvârșirea contravențiilor, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că nu mai respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată nu se mai bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

În raport de întreg probatoriul administrat de către instanța de fond, aceasta în mod corect a reținut că situația de fapt a fost infirmată, având în vedere că petentul a contestat încă de la momentul întocmirii procesului verbal lipsa de obiectivitate a agentului constatator, astfel că, simpla afirmație a apelantului intimat în sensul că apreciază că declarația martorului audiat nu reflectă realitatea, este nerelevantă, atâta timp cât în susținerea procesului verbal apelantul intimat nu a prezentat alte probe, iar la instanța de fond cât și la instanța de apel nu a solicitat contra proba cu martori, pentru a contracara cele declarate de aceștia.

Astfel că nu se poate reține argumentarea din cererea de apel în ceea ce privește posibilitatea de a da crezare sau nu afirmațiilor făcute de către martorului audiat, întrucât până la proba contrarie în procesul civil există prezumția de bună credință, iar prezumția de rea credință trebuie să fie dovedită.

Instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, arătând că starea de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității nefiind susținută de nici o altă probă, în condițiile în care apelantul intimat la instanța de fond a avut o atitudine pasivă și care a fost interpretată de instanța de fond în condițiile art.9 și 10 NCPC, cu atât mai mult cu cât agentul constatator nu a prezentat împrejurări de fapt sau alte aspecte care să definească acțiunea ilicită a refuzului de a da relații privind identitatea intimatului petent.

Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.

Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

În raport de toate aceste considerente și având în vedere dispozițiile art.470 și următoarele NCPC, tribunalul constată că nici unul dintre motivele invocate de apelantul intimat nu se încadrează în motivele prevăzute de articolele menționate anterior, deoarece în cazul în care s-ar reține contrariul s-ar încălca principiul general ce guvernează poziția părților în căile de atac, și anume, principiul non peiorationem in appellatione, cu excepția celor două derogări de la această regulă, și anume, cazurile în care apelantul însuși consimte expres la o înrăutățire a propriei situații sau în cazurile anume prevăzute de lege, raportat și la faptul că intimatul petent nu a formulat apel incident în condițiile art.472 NCPC, urmând ca în condițiile art.480 alin.1 NCPC să respingă apelul de față ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G. cu sediul în Tg-J., ., județul G., împotriva sentinței civile nr.5178 din data de 15.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent C. I. P. G., CNP_, cu domiciliul în comuna Bîlteni, ., județul G..

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2015 la Tribunalul G..

Președinte,

C. B.

Judecător,

C. C.

Grefier,

E. D. M.

Red.C.B.

Tehnored.E.D.M.

08.05.2015

4 ex.

j.f.A.E.T.

← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 22/2015....		Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... →

Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 975/2015. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 975/2015. Tribunalul GORJ